Personalitatea umana

5x puncte

categorie: Psihologie

nota: 9.62

nivel: Liceu

     Definirea conceptului de personalitate



      Analiza functionala a diferitelor elemente luate separat da rezultate pozitive numai atunci cānd le consideram ca verigi aflate īn strānsa legatura ale unui īntreg indivizibil. Īn plan psihologic, "elementele" ar fi procesele, functiile si īnsusirile psihice; īntregul - Personalitatea. Problema personalitatii ocupa a[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Personalitatea umana

     Definirea conceptului de personalitate



      Analiza functionala a diferitelor elemente luate separat da rezultate pozitive numai atunci cānd le consideram ca verigi aflate īn strānsa legatura ale unui īntreg indivizibil. Īn plan psihologic, "elementele" ar fi procesele, functiile si īnsusirile psihice; īntregul - Personalitatea. Problema personalitatii ocupa azi un loc central atāt īn cercetarile teoretice cāt si aplicative. Cu toate acestea, īn afara de "inteligenta" , nici un alt concept al psihologiei nu este atāt de complex si nedeterminat ca cel de "personalitate". Īn 1931, G.W. Allport enumera peste 50 de definitii, iar astazi McClelland gaseste peste 100 de definitii ale termenului. Se apreciaza ca la ora actuala pot fi delimitate cu usurinta cel putin 10 - 12 scoli personologice. Printre cele mai cunoscute se numara: teoria psihanalitica (S. Freud, A. Adler, K. Jung, s.a.); teoria factoriala (G. Allport); teoria personalista (C. Rogers); teoria organismica; teoria socio-culturala s.a.

      Fiecare dintre aceste teorii urmareste sa gaseasca un cadru specific de referinta si un īnceput unic care sa deduca īntreaga constructie. Unii autori īncearca sa exprime īn definitie caracterul complex al structurii personalitatii, accentuānd asupra ordinii si regulii de compunere a unor elemente calitativ distincte: biologice, fiziologice, psihologice si socio-culturale. Astfel Sheldon defineste personalitatea ca ansamblu de caracteristici bio-fizio-psihologice care permite o adaptare la ambianta. R.B.Cattell considera personalitatea o constructie factoriala dinamica, exprimata īn modalitatea raspunsurilor la situatii. G. Allport deriva sensul notiunii de personalitate īn intersectarea structurilor bazale, tipologice si individuale.

      Īn ciuda deosebirii punctelor de plecare si a procedeelor de analiza, majoritatea autorilor contemporani releva, īn calitate de radical comun al definirii personalitatii, atributul unitatii, integralitatii, structuralitatii. Chestiunea care continua sa fie controversata este aceea a raportului dintre ponderea determinarilor interne (ereditare) si cea a conditionarilor externe īn structurarea īntregului personalitatii, dintre stabil si dinamic.

      Toate acestea sunt probleme de cea mai mare importanta stiintifica si nu pot fi ocolite. Ele apar inevitabil īn procesul cercetarii, concretizāndu-se īn fapte, fenomene care nu erau prevazute initial de ipoteza de lucru si care nici nu se subsumeaza ei.

      O definitie clasica a personalitatii, prin gen proxim, probabil ca nici nu este posibila. Cel putin la ora actuala nu putem avea pretentie la asa ceva; vom continua multa vreme sa operam cu definitii relative, partiale, care delimiteaza diferite directii concrete de investigatie, diferite laturi ale personalitatii.

      Īntālnim frecvent īntrebari ca acestea: Cāt de multe date trebuie sa avem despre cineva pentru a-i cunoaste personalitatea ? Pe ce aspecte trebuie sa ne bazam pentru a trece de la simpla inventariere a faptelor de conduita ale omului la explicarea cauzalitatii lor. La nici una dintre ele raspunsul nu poate fi formulat īn termeni categorici.

      Spre deosebire de fizica, astronomie sau chimie, īn psihologia personalitatii trecerea de la un model teoretic general la cazul individual nu este niciodata rectilinie si corespondenta niciodata perfecta. La nivelul personalitatii conditionarile si relatiile se desfasoara sub semnul posibilului, al probabilului, si nu sub cel al unei cauzalitati liniare.

      Adoptānd ideea ca personalitatea este un sistem dinamic hipercomplex, trebuie sa admitem o serie de conventii de ordin operational-logic si anume:

     " delimitarea ei de la un anumit nivel de abstractizare;

     " organizarea ierarhica, plurinivelara;

     " realizarea unei comunicatii bilaterale cu mediul si efectuarea unor sarcini specifice de reglare;

     " caracterul emergent si independenta relativa fata de elementele componente;

     " īmbinarea analizei structurale cu analiza concret-istorica;

     " analiza structurii interne pe baza metodei blocurilor functionale complementare, si nu prin reductie la elementele substantiale, energetice sau informationale.

     Personalitatea este o dimensiune supraordonata, cu functie integrativ-adaptativa a omului, care presupune existenta celorlalte dimensiuni - biologica si fiziologica - , dar nu este nici o prelungire, nici o imagine proiectiva a continutului acestora.

      Īn cadrul omului real putem delimita relativ doua blocuri functionale de baza: individul si personalitatea. La prima vedere, delimitarea pare artificiala si inutila, mai ales ca, īn limbajul cotidian, cei doi termeni se folosesc adesea ca sinonime. Folosind anumite criterii cele doua notiuni se raporteaza la entitati calitativ diferite, corelate printr-un proces de integrare.

      Prin "individ" se īntelege acea totalitate a elementelor si īnsusirilor, ereditare sau dobāndite, care se integreaza īntr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu. Individul se asociaza cu unicitatea. Notiunea de individ este īn aceeasi masura aplicabila tuturor organismelor vii: plantelor, animalelor, oamenilor, indiferent de vārsta si nivel de dezvoltare.

     Mecanismul fundamental care asigura formarea structurii personalitatii este integrarea ierarhica. Din procesul general al integrarii sistemului uman se desprind trei tipuri principale de legaturi:

     " legaturi primare, īnnascute, determinate de relatiile din interiorul organismului;

     " pe baza acestora se sintetizeaza legaturi secundare dupa principiul conditionarii;

     " definitorii pentru sistemul personalitatii sunt legaturile de ordinul III (tertiare). Spre deosebire de cele secundare care se elaborau pe baza valorii de semnalizare a stimulilor, acestea se formeaza pe baza sensului, a desemnarii categoriale a situatiilor, prin raportarea lor concomitenta la starile proprii de motivatie si la un ansamblu de norme si etaloane valorice elaborate social.

     Legatura tertiara devine posibila atunci cānd copilul īncepe sa faca deosebirea īntre lucrul asa cum exista el īn mod obiectiv si lucrul luat īn raport cu propriile sale trebuinte, trecerea de la orientarea egocentrica la orientarea autocritica.

      " Prima nastere a personalitatii " se leaga de momentul cristalizarii "constiintei de sine", care presupune si raportarea critica la propriile acte de conduita, la propriile dorinte, prin comparare cu altii; aplicarea la sine a acelorasi criterii, conditii si restrictii care se aplica altuia. Īntreaga evolutie a personalitatii se desfasoara pe fondul interactiunii contradictorii dintre "constiinta obiectiva" si "autoconstiinta". Acesta este un proces de desprindere, formulare si integrare permanenta de semnificatii, criterii, de simboluri si modele actionale care se desfasoara dupa cu totul alte legi decāt comportamentele care definesc individul ca dat biologic.

      Īn structura si dinamica personalitatii sunt incluse nu aspecte de ordin fizic ale corpului īn sine, ci semnificatia lor valorica, ce se cristalizeaza īn cadrul relatiilor interpersonale si al aprecierilor sociale; nu perceptia sau gāndirea īn sine, ci constiinta valorii lor īn realizare eului prin compararea cu altii.



     Problema ereditatii



     Dinamica personalitatii, asa cum a reiesit de mai sus, este propulsata de tendinte si, īn functie de diversitatea de combinatii ale acestora, se dirijeaza spre un obiectiv sau spre altul, creste sau scade īn tensiune, se exteriorizeaza printr-o cromatica sau alta. Tendintele nu se manifesta īn afara unor cauzalitati si a unor factori obiectivi iar, īn consecinta, combinatiile dintre ele nu pot lua orice forma. Prin constatarea unor factori obiectivi, care determina activitatea persoanei, se demonstreaza ca personalitatea nu este un simplu concept, ci constituie o realitate indubitabila. Īn felul acesta mediul intern ai individului, de care depind īn mare combinatiile dintre tendinte, apare ca un domeniu al unor succesiuni de procese cu o anumita motivatie, al unor relatii cauzale, ca interioritate a unei organizari, a unei formatii.

     Organizarea īn cauza este opera a doi factori: a factorului endogen - mediul intern - si a factorului exogen - mediul extern. Nici unul dintre acesti doi factori nu poate fi eliminat, primordialitate īn timp are īnsa factorul endogen. Ontogeneza eului coincide la īnceput cu maturizarea functiilor nervoase si, cu toate ca primul act al personalizarii nu se pune īn scena decāt atunci cānd subiectul reuseste sa se detaseze de obiect, personalitatea se realizeaza pe un anumit fond nervos, endocrin si umoral. Dar fondul nervos, endocrin si umoral individul īl primeste, datorita ereditatii, de la parintii si stramosii sai.

     Ereditatea poate fi studiata din doua puncte de vedere: ca proces de transmitere, prin plasma germinativa, a genelor si ca substrat transmis. Īn 1809 Lamarck īn "Philosophie zoologique" a explicat diferentele de viata prin variatia conditiilor de mediu. Doctrina lui Lamarck a produs o revolutie īn gāndirea umana si mari framāntari īn sānul Academiei Franceze. Īn 1859 Darwin a emis teoria selectiei naturale si a luptei pentru existenta. Īn 1863 G. Mendel a publicat rezultatele sale privind experientele facute pe mazare. 1886 - Hugo de Vries a elaborat o teorie a mutatiilor. A urmat apoi Th. Morgan cu observatiile sale īntreprinse asupra musculitei de otet. Īn raport de doctrina lui Mendel si a lui Morgan, genele sunt considerate suporturi materiale ale tuturor caracterelor morfologice, fiziologice si psihologice ale unui individ. Dar nu cumva si mediul īl influenteaza pe individ ? Īn acest caz, modificarile dobāndite se transmit sau nu ?

     Īn 1883 Weisman a īntreprins o critica distructiva a teoriei lui Lamarck, accentuānd imposibilitatea transmiterii caracterelor cāstigate. Cu mici exceptii oamenii de stiinta au īmpartasit teza lui Weisman.



     Explicatia genetica a personalitatii



      Orice individ īsi īncepe viata la conceptie ca o singura celula. Aceasta se divide apoi īn doua, iar dupa aceea fiecare parte rezultata din nou īn doua, operatia de diviziune succedāndu-se mult timp printr-un proces cunoscut sub numele de mitoza, proces care arata ca toate celulele din corp au o ereditate identica. Influenta mediului celular ca: gravitatia, presiunea, oxigenul, o serie de elemente chimice, ca si cāmpurile electrice, produc variatii īn celule.

      Īn discutarea clasica a ereditatii gena constituie factorul care transmite trasaturile caracteriale. Astazi se stie ca gena este formata din ADN (acid deoxiribonucleic) ce rezida īn molecule foarte grele, compuse din sute de mii de atomi. Proprietatea fundamentala a ADN-ului consta īn posibilitatea de autoreplicare, prin care se asigura mentinerea capitalului ereditar de la o celula la alta.

      Cu toate pozitiile diferite īn privinta ereditatii prin investigarea acesteia prin intermediul gemenilor, a studiilor de genetica umana si de genetica experimentala s-a remarcat ca ereditatea constituie un fundament al personalitatii. Factorul ereditar se prezinta pentru personalitate sub forma de echipament primar. Īn formarea personalitatii o importanta deosebita o are īnsa si factorul social īn īntreaga sa complexitate si diversitate.



      Factorul social



      Influenta pe care o exercita societatea asupra individului este colosala. Personalitatea este considerata de catre unii un individ socializat. Cercetarile lui Malinowski si ale Margaretei Mead au demonstrat ca cea mai mare parte a conduitei care era descrisa ca expresie categorica a naturii umane permanente, nu e īn fapt decāt un produs al culturii.

      Literatura sociologica si antropologica distinge, īn formarea personalitatii, doua garnituri de variabile: cultura si societatea. Uzual, termenul de cultura vizeaza obiecte care exprima valorile, credintele si conceptiile despre lume, cunostintele, legile, obiceiurile, arta si limba. Termenul de societate se refera la institutii, la relatiile sociale. Este greu de despartit cultura de societate, deoarece ele se subīnteleg una pe alta si actioneaza īmpreuna asupra individului.

      Indivizii se adapteaza la societatea si cultura lor. Durkheim observa ca īnsusi mediul fizic al unui individ este īn īntregime culturalizat īn raport cu societatea din care face parte. Cāmpul spatial al conduitei nu-i este dat individului īn sens fizic ci cultural. Īn īntelesul acesta, indivizii se supun unor modele care apartin unor anumite culturi. Fiecare societate si cultura poseda un model social care uniformizeaza īntr-un fel conduita indivizilor.

      Pe baza studiilor a opt culturi ale unor triburi primitive, populatii īn stare apropiata de cea de "natura", Kardiner atesta ca, īn cadrul fiecarui grup social, exista o structura de conduita comuna īntregului tot social, pe care o numeste personalitate de baza. Prin personalitate de baza el īntelege o configuratie psihologica specifica, proprie membrilor unui grup social concret, ce se obiectiveaza īntr-un anumit stil de viata, pe care indivizii brodeaza apoi variante singulare. Kardiner precizeaza ca aceasta configuratie psihologica nu constituie pentru membrii unei populatii exact o personalitate, ci baza personalitatii, "matricea" pe care se dezvolta ulterior trasaturile individuale de caracter. Pentru el, cauzalitatea prezinta un sens dublu: pe de o parte exista raporturi cauzale de la mediu la individ, pe de alta parte de la individ la mediu. Aceasta distinctie vizeaza īn interiorul unei culturi doua categorii de institutii: primare si secundare. Cele primare sunt acelea care dau continut actiunii mediului asupra individului, iar secundare acelea care se alimenteaza din retroactiunea asupra sa. Personalitatea de baza este asezata la jumatatea drumului dintre institutiile primare si cele secundare. Īn formarea personalitatii de baza, la modelarea ei concureaza institutiile secundare, dar ponderea principala o au cele primare. Kardiner sustine ca institutiile de baza creeaza problemele de temelie ale adaptarii individului, acesta fiind obligat sa tina seama de regulile sociale īn legatura cu prohibitia sexuala, de practicile referitoare la hrana, de disciplina grupului.

      Īn demonstrarea afirmatiilor sale, el accentueaza cu precadere rolul pe care īl are familia prin educatie, regimul alimentar impus copilului, īn modelarea unei conduite comune unui tot unitar.

     Problema statutului personalitatii de baza a fost repusa de catre Kluckhohn si Murray īn sensul ca:

     " fiecare om e ca toti oamenii;

     " ca un grup restrāns de oameni;

     " ca nimeni altul.

     Cu alte cuvinte, orice om are o natura umana, o personalitate de baza si o personalitate individuala.

      Personalitatea de baza este legata direct de istorie si mai ales de istoria īnteleasa ca traditie, traditia fiind supravietuire psihologica. Oricum ar fi privite lucrurile, concluziile sunt aceleasi: asa numitele institutii primare si secundare precum si personalitatea de baza, au un caracter relativ. Numai conditiile concrete determina sfera si continutul personalitatii, putāndu-se vorbi astfel de o personalitate etnica si de o personalitate individuala unica. Īn virtutea principiului universalitatii, fiecare om este un om ca toti oamenii. Independent de rasa, religie, natiune, clasa sociala, omul este animat de aceleasi trebuinte biologice generale, de aceeasi tendinta spre autorealizare. Īn acelasi timp, fiecare om, prin caracterele sale anatomice, prin īncorporarea unei anumite traditii, printr-o anumita modelare psihologica, seamana numai cu un grup restrāns de oameni.

      Toate pozitiile de mai sus vizeaza raportul individului cu grupul social la nivel sociologic, unde intra īn actiune finalitatea sociala, care serveste īn obiectivarea tendintelor sale, spre a si-l putea face partas pe individ, dupa cum s-a vazut, la modele sociale.





     Rolul social



      Indiferent de ipostaza sub care se manifesta, individul se exteriorizeaza esential prin actiune, prin activitate, si ca factor activ concureaza la finalitatea sociala, realizāndu-si īnsa si propria finalitate.

      Notiunea de actiune si de activitate sugereaza notiunea de rol, ce consta īntr-un model de conduita prescrisa pentru toate persoanele avānd acelasi statut social. Atāt īn cadrul finalitatii sociale, cāt si a tendintei de a-si realiza propria sa finalitate, individul, ca persoana, joaca diferite roluri pe scena vietii sociale. Īn discutia raportului dintre personalitate si rol se cunosc, īn mare trei atitudini:

     " Newcomb e de parere ca rolul consta īntr-un ansamblu de prescriptii si ca nu poseda nimic comun cu personalitatea;

     " Newman, reluānd conceptia dramatica a lui Shakespeare, dupa care lumea e o scena si oamenii actori, considera ca viata consta īntr-o suita de roluri asumate īn realitate si pe plan imaginativ. Conduita īn rol conditioneaza constiinta si constiinta de sine. Noi suntem rolurile noastre. H.Mowrer afirma ca personalitatea se constituie īn mod unic pornindu-se de la rolurile jucate. Bogardus vede in rol un factor de integrarea a personalitatii. Toti acesti autori, īn cele din urma, reduc personalitatea la un ansamblu de roluri;

     " Kluckhohn si Mowrer explica personalitatea ca produs a trei categorii de determinanti: al factorilor idiosincratici, al determinantilor de roluri si al conditiei universale.

     Dupa G.H.Mead, personalitatea rezulta īn principal din conduita rolurilor. Totusi, precizeaza el, alaturi de "eu", reflectare a rolurilor sociale, īn procesul de personificare activeaza un element mult mai individual si mai profund: subiectul care ia contact cu ambianta, reprezentantul tendintelor biologice si psihologice ale individului.

      O pozitie mai clara o are Sarbin. Dupa el personalitatea se constituie prin interactiunea dintre sine si rol. Sinele se formeaza prin maturizarea organismului si prin contributia factorilor socio-personali. Sinele constituie fondul stabil si originar al individului. Spre deosebire de sine, rolul este dinamic si se compune din actiuni. Personalitatea rezulta din interactiunea dintre nucleul personal si profund, sinele, si roluri.

      Īntr-o sinteza a celor prezentate mai sus, cu exceptia parerilor lui Newcomb, se desprind doua lucruri:

     " rolul contribuie la formarea personalitatii;

     " personalitatea se manifesta īncontinuu prin rol, conduita acesteia fiind īntr-un procentaj apreciabil o conduita īn rol.

     Dintre toate rolurile pe care le joaca individul pe scena vietii, cel care-l tine angajat aproape toata viata īn aria sa este rolul profesional. De felul cum se achita de rolurile profesionale membrii societatii depind avutul obstesc, civilizatia si cultura unui grup social; gradul de integrare si echilibrul psihic difera īn functie de modul cum se potrivesc indivizii cu rolurile profesionale.



     Structura personalitatii



      Din īntreaga analiza reiese ca prin concurenta factorului endogen cu cel exogen, se ajunge la "un rezultat al dezvoltarii depline si unitare a īnsusirilor persoanei", la o constructie proprie prin care cineva se "distinge ca individualitate" manifestāndu-se printr-un comportament "tipic si unic", deci ca personalitate.

      Personalitatea se caracterizeaza prin doua trasaturi fundamentale: prin stabilitate, ceea ce īnseamna o modalitate de exteriorizare si de traire interioara relativ neschimbata īn timp, si prin integrare, adica prin formarea unei unitati si totalitati psihice. Stabilitatea prezinta anumite limite, purtānd numele de plasticitate si reprezentānd posibilitatea de reorganizare a personalitatii, pentru ca persoana sa poata face fata unor schimbari capitale ale conditiilor de viata si sa se adapteze la ele. Privita ca forma de organizare cu o anumita functionalitate, ca sursa a unei dinamici, personalitatea este īn fond asa cum s-a anticipat, o structura.

      Īn descrierea stiintifica a personalitatii, psihologia apeleaza la conceptele de structura si de proces. Structurile sunt aranjamente, organizari mai mult sau putin stabile ale unor parti īn cadrul sistemului; procesele sunt functii ce se evidentiaza prin intermediul partilor. Personalitatea ne apare ca un ansamblu de structuri,; structura fiind un ansamblu autoechilibrat si, deci, relativ invariant de relatii. Schimbarile care se produc īn cadrul interactiunii cu conditiile concrete de mediu alcatuiesc procesele sau dinamica actuala a personalitatii. Multe dintre structurile care alcatuiesc sistemul general al personalitatii, nu sunt direct observabile sau masurabile, ci se releva prin eforturi teoretice, de abstractizare conventionala, aparānd astfel ca modele ipotetice.

      Se emite principiul evidentei comportamentale a structurilor si proceselor personalitatii. Reactiile comportamentale care se folosesc īn calitate de mesaje ale continutului intern al personalitatii, sunt foarte diferite: reactii involuntare, de natura reflex-neconditionata, care intra īn categoria expresiilor emotionale, manifestari empatice, relatari verbale, produsele activitatii, etc. fiecare dintre acesti indicatori externi dobāndeste o anumita valoare informationala īn aproximarea structurilor particulare sau generale ale personalitatii, dar nici unul nu le exprima integral. De aceea, se impune colaborarea lor si aplicarea unor procedee statistice speciale de ponderare si ierarhizare.

      Īn cadrul sistemului personalitatii, delimitam doua grupe de componente: calitatile si structurile. Primele se refera la modul specific de īnchegare si manifestare a personalitatii, iar structurile ne indica determinarea substantiala, de continut a personalitatii.

      Printre calitatii se numara: consistenta, gradul de dezvoltare a structurii, mobilitatea si integrarea. Consistenta se refera la stabilitatea liniilor generale de conduita ale subiectului īn decursul timpului, la pregnanta si unitatea tabloului sau dinamic. Nu se poate vorbi de personalitate īn afara unor trasaturi stabile, prin care sa poata fi recunoscuta īn ciuda variatiilor circumstantiale. Stabilitatea priveste atāt configuratia fizica, cāt si pe cea psihica. Calitatea consistentei trebuie cautata īn structurile care conditioneaza comportamentele deschise, ori, asemenea structuri nu se releva īn actele marunte, episodice, ci īn conduite mari, sistematice: continutul activitatii, motivele, atitudinile. Ea desemneaza stilul activitatii.

      Īn fiecare categorie de sarcini si tipuri de comportamente se poate vorbi de existenta unui stil specific: stilul activitatii motorii, concretizat īntr-o anumita configuratie valorica a amplitudinii, ritmului miscarilor, stilul cognitiv, evidentiat īn caile sau modalitatile de organizare si desfasurare a proceselor de perceptie si gāndire, indiferent de continutul lor informational. Stilul constituie filtrul prin care subiectul moduleaza īn felul sau specific diferite situatii obiective cu care vine īn contact, care-l solicita sau pe care le solicita.

      Limita consistentei este data de plasticitatea sau mobilitatea structurii. Aceasta exprima posibilitatea reorganizarii unor structuri particulare sau generale sub influenta schimbarii continutului relatiilor subiectului cu lumea. Plasticitatea este īn linii mari o functie de vārsta: valoarea ei scade pe masura īnaintarii īn vārsta. La copii si la tineri, structurile se caracterizeaza printr-o plasticitate ridicata, corespunzator, consistenta personalitatii lor este mai putin pregnanta, iar la batrāni, ele tind spre osificare, conservatorism. Din punct de vedere adaptativ, este la fel de importanta atāt formarea unei consistente de valoare ridicata, cāt si dezvoltarea "potentialitatii pentru schimbare". C. Rogers sustine ca ideea reorganizarii si modelarii structurii personalitatii nu trebuie abandonata nici la vārstele cele mai īnaintate, psihoterapia prezentānd un procedeu eficient de plasticizare chiar si la subiectii aparent rigizi.

      Structurile de baza ale personalitatii sunt: motivatia, cognitia si controlul. Motivatia da orientarea, selectivitatea si semnificatia conduitei. Pentru definirea profilului personalitatii, esentiale sunt motivele derivate si conditionate social-istoric. Ele plaseaza personalitatea pe o traiectorie de miscare semnificativa si-i determina asa numitele piscuri de integrare.

      Structura personalitatii este o organizare plurimotivata, adica integrata pe un cāmp mai larg de semnificatii. Se disting īnsa niveluri diferite de stabilitate si pregnanta pentru diferite motive, de aceea se poate vorbi de o ierarhie a motivelor, īn cadrul careia anumite componente sunt mai relevante pentru structura personalitatii decāt altele.

      Structurile cognitive sunt considerate ca instrument de realizare a personalitatii, plasānd subiectul la scara obiectiva a competentelor si valorilor. Asociate cu structurile motivationale si afective, ele alcatuiesc constructiile complexe ale aptitudinilor sau capacitatilor. Aptitudinea reprezinta o organizare selectiva a componentelor cognitive, afective, motivationale si executive, care permite omului desfasurarea cu succes a unei actiuni īntr-un moment dat. A poseda aptitudini īnseamna a rezolva la indici de performanta optimi o categorie sau alta de sarcini. Prin urmare, termenul are un sens diferential, referindu-se nu numai la simplul fapt al reusitei īntr-o activitate oarecare, ci si la gradul acestei reusite: cāt de mult īn raport cu altii. Īntrucāt indicatorul principal de relevare a aptitudinii este performanta, structura ei nu poate fi redusa la o suma de predispozitii si calitati īnnascute, de ordin fiziologic, ci trebuie conceputa ca un ansamblu integrat de operatii care sustin un comportament specific.

      Metoda analizei factoriale a demonstrat ca si asa numitele aptitudini simple, legate de rezolvarea unui cāmp limitat de situatii problematice, presupun participarea mai multor laturi ale substructurilor cognitive, motivationale si afective. Cu cāt o aptitudine are o sfera mai larga de cuprindere īn planul activitatii, cu atāt organizarea sa devine mai complexa, angajānd tot mai multe dimensiuni ale personalitatii.

     Īn sistemul general al personalitatii, un loc important īl ocupa constructia speciala a mecanismelor de comanda si control asupra motivelor, scopurilor si mijloacelor comportamentului. Aceste structuri reglatoare īndeplinesc urmatoarele functii:

     " simpla inhibitie prin impulsuri frenatorii dirijate;

     " transformarea sferei de actiune a motivului, exprimarea unui motiv printr-un alt act comportamental decāt cel specific lui;

     " amānare-reportarea realizarii unui motiv īn functie de circumstante

     " selectie si programare, īn cadrul unor motive concurente.



     Gradul de control devine un important indicator īn caracterizarea structurii personalitatii. Din acest punct de vedere, oamenii pot fi īmpartiti īn trei grupe:

     " normal controlati; se caracterizeaza printr-un relativ echilibru īntre tendinta reflexiva, analitica, critica si tendinta spre actiune, īmbinānd īntr-o formula optima principiul libertatii cu cel al necesitatii, imperativul subiectiv cu cel obiectiv;

     " subcontrolati; se caracterizeaza prin supraestimarea impulsului spre actiune si subestimarea conditiilor obiective ale realizabilitatii lor, ca urmare ei se comporta impulsiv, dupa glasul primei dorinte; pentru ei este mai important sa actioneze decāt sa gāndeasca asupra oportunitatii actiunii, de aceea lucrurile li se par mult mai simple ca īn realitate;

     " supracontrolati (cenzurati); acestia se caracterizeaza printr-un comportament de tip reflexiv, bazat pe considerarea tuturor conditiilor pro si contra, pe anticiparea nu numai a rezultatului imediat, ci si a consecintelor derivate lui.

     De aici pot genera o serie de trasaturi specifice, precum prudenta, conservatorismul, traditionalismul, conformismul, pedanteria, scrupulozitatea, rezervarea, timiditatea, etc. Aceste structuri de control nu se reduc la componentele temperamentale; ele se elaboreaza īn timpul evolutiei individuale, ca rezultat al actiunilor dinamice dintre succes si insucces.

      Īn cercetarile cu caracter diagnostic individual, aproximarea trasaturilor si aproximarea tipului sunt doua operatii complementare.



      Personalitatea si vocatia



      Realitatea sistemului personalitatii echivaleaza cu prezenta unui model interior al persoanei, care īntr-un anumit mod īi vectorializeaza conduita acesteia, schitāndu-i un unghi de deschidere fata de lume si viata, iar īn mod propriu o vocatie profesionala īn cāmpul productiei.

      Cercetarile īn materie conduc spre urmatoarele constatari:

     " personalitatea īnsati, care nu-i un dat, ci o rezultanta a concurentei unei multitudini de factori, depinde de luarea sau neluarea īn consideratie a unor indici, ce se manifesta īnca din copilarie. Īn timp ce respectarea īn evolutia persoanelor a liniilor sale interne conduce spre construirea unei personalitati armonioase, nerespectarea poate sa concureze la obtinerea unui sistem deficitar. Se evidentiaza astfel ca, pe cānd o corespunzatoare dirijare a puberilor spre scoli potrivite cu modelul lor interior, se soldeaza cu o foarte buna integrare īn cāmpul psiho-social, echilibru optim, succes scolar, o orientare necorespunzatoare constituie o cauza a unui echilibru precar, o sursa a unor impedimente de adaptare;

     " orice persoana prezinta o anumita disponibilitate auto-socio-reglatoare fata de structurile de activitate productiva, īn functie de gradul de corespondenta sau necorespondenta dintre modelul personalitatii si o structura de activitate productiva, se ajunge la un gradient de integrare īn rolul profesional; asa se explica de ce unele persoane au un randament mediu sau sub medie īn unele profesii, rezultānd ca integrarea īn productie e īn strānsa corelatie cu vocatia;

     " respectarea vocatiei reprezinta pentru persoana umana, īn plus, un factor de sanogeneza cu implicatii individuale si sociale, sanatatea fiind definita ca o stare de plenitudine fizica, psihica si sociala, o corespunzatoare īncadrare vocationala, genereaza sentimentul de excelenta functionare a organismul, determina un tonus psihic perfect si conduce la o integrare sociala optima;

     " se stie ca vocatia este un rezultat al unui lung proces de definire, īn promovarea ei dāndu-si concursul institutiile de educatie si īnvatamānt; o defectuoasa īndrumare, contrar vocatiei, poate fi pentru acesta o cauza a unei conduite ineficiente, precum si a unor tulburari psihice, de obicei din categoria nevrozelor;

     " fata de constatarile de mai sus, īn raportul dintre om si profesie se impune activarea principiului vocational.

     Orientarea vocationala da satisfactie persoanei umane, aceasta prin intermediul unei īncadrari vocationale realizāndu-se optimal, atingānd cel putin īn parte ceea ce se īntelege prin notiunea de fericire: serveste deci principiul individual. Īn egala masura satisface si principiul social. Printr-o orientare vocationala se promoveaza valorile, acestea constituind promisiunea ridicarii nivelului material si cultural al societatii, asigurarii cresterii bunastarii sociale.

     Beneficiarii orientarii vocationale sunt, ca atare, individul si societatea, īntelegāndu-se atāt societatea civila cāt si statul.

     Individul apare ca beneficiar īntrucāt printr-o integrare vocationala īntr-o activitate productiva munca devine pentru el un complement al personalitatii sale; societatea, deoarece printr-o īncadrare vocationala a persoanei a persoanei īn procesul productiv factorul social, īsi īmbunatateste calitatea, iar elementele sale de risc scad la minimum.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Psihologie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles