Personalitatea

3x puncte

categorie: Filosofie

nota: 7.77

nivel: Facultate

Personalitatea e darul cel mai de pret pe care omul si-l poate oferi lui insusi prin autocunoastere si vointa de autodepasire,prin efort propriu si cu sprijinul factorilor educationali.Ca sa poti deveni un bun specialist si un om luminat cu preocupari multiple ,receptiv fata de schimbari sicapabil sa te adaptezi la situatii noi,un om cu initiativa,un inovator sau inventator care sa inteleaga sens[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Personalitatea

Personalitatea e darul cel mai de pret pe care omul si-l poate oferi lui insusi prin autocunoastere si vointa de autodepasire,prin efort propriu si cu sprijinul factorilor educationali.Ca sa poti deveni un bun specialist si un om luminat cu preocupari multiple ,receptiv fata de schimbari sicapabil sa te adaptezi la situatii noi,un om cu initiativa,un inovator sau inventator care sa inteleaga sensurile superioare ale vietii umane,trebuie mai intai sa te cunosti bine.
Familiarizarea cu datele noi despre personalitate ,cunoasterea stiintifica de sine prin autoobservare reflexiva,prin activitatea si actiunile noastre raportate la modelul de personalitate oferit de societatea in care traim si prin parerile altora despre noi,reprezinta mijloace importante de investigare si modelare a propriei fiinte.
Personalitatea umana este greu de definit in mod exthaaustiv,pana in prezent numarul definitilor depasind cifra de suta.Cele mai multe definitii dezvolta o conceptie integrativa si dinamica ,relevand caracterul specific uman,unitar si sintetic al personalitatii,legatura ei stransa cu conduita,determinarea ei biologica si sociala.
Personalitatea este subiectul uman ca unitate dinamica bio-psiho-socio-culturala (P.P.Neveanu) ,inzestrat cu functii cognitive,axiologice,proiectiv-creative,dinamico-ernergetice,afectiv-emotionale si volitiv-caracteriale,programatice si operationale, manifestate in comportament.
H. Pieron defineste personalitatea ca fiind "organizare dinamică a aspectelor cognitive, afective, conative, fiziologice si morfologice ale individului". Această organizare dinamică se manifestă prin conduita omului în societate. Ea se formează în procesul de interactiune dintre individ si lumea obiectivă.
Alti autori definesc personalitatea in lumina teoriei invatarii sau a teoriei sistemelor,interpretand-o din punct de vedere cibernetic(C.Balaceanu si Ed. Nicolau).
Ca sistem suprastructurat deschis,personalitatea este rezultatul dezvoltarii unitare prin procesul invatarii a insusirilor innascute si dobandite sub influenta mediului socio-cultural,asigurand fiecarei individualitati o adaptare,originala si acitva, la mediul inconjurator.
Analiza funcţională a diferitelor elemente luate separat dă rezultate pozitive numai atunci când le considerăm ca verigi aflate în strânsă legătură ale unui întreg indivizibil.
În ciuda deosebirii punctelor de plecare şi a procedeelor de analiză, majoritatea autorilor relevă, în calitate de radical comun al definirii personalităţii, atributul unităţii, integralităţii, structuralităţii. Chestiunea care continuă să fie controversată este aceea a raportului dintre ponderea determinărilor interne (ereditare) şi cea a condiţionărilor externe în structurarea întregului personalităţii, dintre stabil şi dinamic.
Toate acestea sunt probleme de cea mai mare importanţă ştiinţifică şi nu pot fi ocolite. Ele apar inevitabil în procesul cercetării, concretizându-se în fapte, fenomene care nu erau prevăzute iniţial de ipoteza de lucru şi care nici nu se subsumează ei.
O definiţie clasică a personalităţii, prin gen proxim, probabil că nici nu este posibilă. Cel puţin la ora actuală nu putem avea pretenţie la aşa ceva; vom continua multă vreme să operăm cu definiţii relative, parţiale, care delimitează diferite direcţii concrete de investigaţie, diferite laturi ale personalităţii.
La nivelul personalităţii condiţionările şi relaţiile se desfăşoară sub semnul posibilului, al probabilului, şi nu sub cel al unei cauzalităţi liniare.
Personalitatea este o dimensiune supraordonată, cu funcţie integrativ-adaptativă a omului, care presupune existenţa celorlalte dimensiuni - biologică şi fiziologică - , dar nu este nici o prelungire, nici o imagine proiectivă a conţinutului acestora.
Succesele ce se obtin în cadrul unor domenii ale activitătii umane presupun existenta unor însusiri psihice, denumite aptitudini. Acestea reprezintă particularităĺile individuale ale oamenilor care se constituie ca o conditie a realizării unor activităti la un nivel superior. Astfel, orice însusire considerată din punct de vedere al rezultatelor obtinute, este o aptitudine.
Aptitudinile sunt fie ereditare fie se dezvoltă în cursul unei activităti în functie de mediu si de educatie.
Dezvoltarea economică fiind un proces de creare de noi cerinte, stă la baza unui proces de creare de noi aptitudini. În aceste conditii ne interesează posibilitatea de a prevedea reusita profesională plecând de la constatarea existentei anumitor aptitudini.
Reusita profesională nu este determinată de o aptitudine izolată, generală sau specială, ci de un grup de aptitudini, dar si de cunostinte, deprinderi, interese, atitudini si motivatie.
O formă superioară de manifestare a aptitudinilor este talentul.
Talentul se definećte ca ansamblul dispozitiilor functionale, ereditare si a sistemelor operationale dobândite ce mijlocesc performante deosebite si realizări originale în activitate.
Forma cea mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor care se manifestă într-o activitate creatoare de însemnătate istorică o constituie geniul.
Formă de manifestare a personalitătii sub, aspectul energiei, rapiditătii regularitătii si intensitătii proceselor psihice este latura dinamică a personalitătii cu influentă asupra caracterului.
Clasificarea clasică desemnează patru tipuri de temperamente:
1. Sangvinic - rapiditate, vioiciune, calm, intensitate a emoĺiilor ći superficialitate a sentimentelor, năzuită spre schimbare, instabilitate a intereselor ći înclinaĺiilor, distribuĺie ći comutare ućoară a atenĺiei, maximă adaptabilitate, rezistenĺă, menĺinere a rezistenĺei ći echilibrului psihic.
2. Flegmatic - calm, lentoare, slabă reactivitate afectivă, durabilitatea sentimentelor, răbdare naturală, înclinaĺie spre rutină, refuz pentru schimbări.
3. Melancolic - capacitate de lucru redusă în condiĺii de suprasolicitare, slabă rezistenĺă neuropsihică, sensibilitate acută.
4. Coleric - nestăpânire se sine, impulsivitate, agitaĺie tumultozitate, nerăbdare, explozivitate emoĺională, oscilaĺi între activism impetuos ći depresie, înclinaĺie spre stări de alarmă ći angoasă.
Integrarea şi alte procese organizaţionale sunt necesare pentru a explica dezvoltarea şi structura personalităţii. Organizarea dinamică implică şi procesul reciproc de dezorganizare, mai ales la acele personalităţi anormale care sunt marcate de o dezintegrare progresivă.
Termenul psihofizic ne aminteşte că personalitatea nu este nici exclusiv mentală, nici exclusiv nervoasă. Organizarea sa atrage după sine funcţionarea atât a "spiritului", cât si a "trupului" într-o unitate inextricabilă.
Un sistem (orice sistem) este un complex de elemente într-o interacţiune reciprocă. O deprindere este un sistem, la fel şi un sentiment, o trăsătura, un concept , un stil de comportare. Aceste sisteme există în mod latent în organism chiar când nu acţionează. Sistemele sunt "potenţialul nostru de activitate".
Personalitatea este ceva şi face ceva. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie considerate ca tendinţe determinate. Ele exercită o influenţă directoare asupra tuturor actelor adoptative şi expresive prin care personalitatea ajunge sa fie cunoscută.
Termenul de personalitate include într-un sitem unitar atât temperamentul cît şi caracterul omului.
Temperamentul şi caracterul sunt două noţiuni diferite care nu trebuiesc confundate. În timp ce temperamentul se referă la însuşiri ereditare ale individului, caracterul vizează suprastructura morală a personalităţii, calitatea de fiinţă socială a omului.
Orice comportament şi orice gândire sunt caracteristice persoanei şi sunt unice pentru aceasta.
Termeni comportament şi gândire constituie o etichetă pentru a desemna tot ceea ce poate un individ să facă. Ele sunt moduri de adaptare şi desfăşurare provocate de situaţia ambientală în care ne aflăm, totdeauna selecţionate şi conduse de sistemele psihofizice care alcătuiesc personalitatea noastră.
Caracterul poate fi definit ca o constelatie de atitudine valori, norme, acte de conduită, fenomene cognitive, afective ći volitive, integrate într-un sistem complex, deschis, relativ stabilizat.
Continutul caracterului este dat de o multime de trăsături
-orientarea caracterului = capacitatea persoanei de a selecta influentele externe, naturale si socio-culturale după criterii moral-valorice;
-stăpânirea de sine = posibilitatea de a-si domina impulsurile, de a amâna reactia atitudinal-comportamentală, sau în anumite conditii impuse de împrejurări, de a directiona conform normelor moral valorice, sau de a o suprima total;
-bogătia caracterului = multitudinea ći complexitatea atitudinilor, valorilor, normelor asimilate care au devenit elemente perene ale persoanei;
-consistentă = concordanta dintre idee, atitudine, vorbă si faptă;
-generozitatea = sensibilitatea fată de nevoile altora, dorinta de a le veni în ajutor într-o formă dezinteresată, compasiune;
-puterea = capacitatea persoanei de a domina împrejurările si de a se domina pe sine;
-supletea = deschiderea persoanei la lumea valorilor;
-disciplina = încadrarea unei persoane într-un sistem de norme si respectarea lor cu strictete;
-optimismul = încrederea persoanei în sine în ceilalti si în viată.
Caracterul este deci un subsistem relaţional-valoric şi de autoreglaj al personalităţii care se exprimă printr-un ansamblu de atitudini-valori.
Atitudinea exprimă o modalitate de raportare faţă de anumite aspecte ale realităţii şi implică reacţii afective, cognitive şi comportamentale.
În structura caracterului se disting trei grupe fundamentale de atitudini:
- atitudinea faţă de sine însuşi: modestie, orgoliu, demnitate, sentiment de inferioritate, culpabilitate,
- atitudinea faţă de ceilalţi, faţă de societate: umanism, patriotism, atitudini politice,
- atitudinea faţă de muncă
În cadrul omului real putem delimita relativ două blocuri funcţionale de bază: individul şi personalitatea. La prima vedere, delimitarea pare artificială şi inutilă, mai ales că, în limbajul cotidian, cei doi termeni se folosesc adesea ca sinonime. Folosind anumite criterii cele două noţiuni se raportează la entităţi calitativ diferite, corelate printr-un proces de integrare.
Prin ,,individ" se înţelege acea totalitate a elementelor şi însuşirilor, ereditare sau dobândite, care se integrează într-un sistem pe baza mecanismului adaptării la mediu. Individul se asociază cu unicitatea. Noţiunea de individ este în aceeaşi măsură aplicabilă tuturor organismelor vii: plantelor, animalelor, oamenilor, indiferent de vârstă şi nivel de dezvoltare.
Mecanismul fundamental care asigură
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Filosofie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles