Oseminte pierdute - Tudor Arghezi
3x puncte
categorie: Romana
nota: 9.59
nivel: Liceu
Constient de rolul important pe care il are in literatura, Arghezi isi numeste opera o treapta, un moment de rascruce, ale carui radacini se gasesc in epoca romantica (noaptea razvratita):"Cartea mea-i, fiule, o treapta". Poezia argheziana marcheaza inceputul liricii moderne, prin innoiri fundamentale, primele de la Eminescu, ceea ce ii da dreptul sa-si numeasca opera "carte a inceputurilor". Cat [...]
DOWNLOAD REFERAT
Preview referat: Oseminte pierdute - Tudor Arghezi
Noutatea absoluta a limbajului arghezian consta in opozitia dintre sfere lexicale total deosebite, astfel incat sublimul si grotescul, seninul si noroiul isi gasesc locul deopotriva in lirica sa.
Publicata in volumul de poezii "Cuvinte potrivite" din 1927, poezia "Oseminte pierdute" transpune o viziune artistica noua, cuplata cu simboluri mortuare, care cosmetizeaza continutul liric.Poezia face parte din lirica erotica, al carui ton muzical cocheteaza cu "cantarea cantarilor", incat eul indragostit eludeaza timpul concret si se intoarce in cel al amintirilor iubirii.
Mesajul operei artistice este camuflat in simboluri si in imagini care incita sufletul, fascineaza si modeleaza subtil mentalitatile cititorului. Titlul, "Oseminte pierdute", este o antiteza care concentreaza campul semantic al osemintelor, al acelor corpuri livide, care si-au pierdut pulsul vietii, incat antagonismul notiunilor "oseminte" si "pierdute" contrariaza universul mortuar, intrepatruns in sfera distincta a celor ce nu mai sunt. Contrastul lor ofera o imagine poetica deosebit de sugestiva, care induce spre meditatie.
Primul vers al poeziei enunta finalitatea unui povesti de iubire dintre eul liric si iubita sa, a carui punct aferent se intruneste in linearitatea cursului relatiei, incheiata intr-un moment incert, incat adverbul de timp "aici" denunta decizia categorica a sfarsitului de relatie "iubirea noastra a murit aici".Finalitatea iubirii eului este corelata cu caderea frunzelor din copacul edenic, incat iubirea are crestata pe frunza sentimentala aceiasi soarta cu omoloaga sa naturala.
Eul arghezian vede in caderea frunzei o sansa de refacere a starii initiale, incat creanga, acel lastar vanjos care se inalta deasupra trunchiului arborelui sau al corpului uman, capata semnificatiile analogiei creanga-vlaga sufletului, ce isi ia elan spre o noua orientare, evadand din starea de apatie.De la producerea rupturii relatiei eului de iubita sa, acesta declanseaza o ancheta privind temporalitatea acestui fapt, mentionat prin adverbul comparativ "atat", iar metafora "atat amar de ani e de atunci" inglobeaza sugestiile timpului nemarginit. « mai multe referate din Romana