Octavian Goga, mesianismul poeziei

3x puncte

categorie: Romana

nota: 7.60

nivel: Liceu

Goga a intentionat sa faca o adevarata monografie lirica a satului ardelean. Intentia sa avea la baza o cunoastere directa si complexa a realitatilor satului din Transilvania de la sfârsitul secolului trecut si inceputul celui actual, apasat de subjugarea sociala si nationala.
Goga se deosebeste, ca viziune totalizanta asupra satului, de unii predecesori. Acesta o marturiseste el însusi: &[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Octavian Goga, mesianismul poeziei

Goga a intentionat sa faca o adevarata monografie lirica a satului ardelean. Intentia sa avea la baza o cunoastere directa si complexa a realitatilor satului din Transilvania de la sfârsitul secolului trecut si inceputul celui actual, apasat de subjugarea sociala si nationala.
Goga se deosebeste, ca viziune totalizanta asupra satului, de unii predecesori. Acesta o marturiseste el însusi: “Eu am vazut în taran un om chinuit al pamântului; n-am putut sa-l vad în acea atmosfera în care l-a vazut Alecsandri în pastelurile sale si nici n-am putut sa-l vad incadrat în acea lumina si veselie a lui Cosbuc”. Goga a urmarit din frageda copilarie viata satului în toata complexitatea ei, cu toate figurile lui reprezentative.

A fost martorul framântarilor taranilor, de la botez pâna la coborârea în pamint. Sufletul a vibrat la toate durerile satului, scrisul lui devenind, în tot ce este mai temeinic în creatia poetului “cântarea patimirii noastre”. Caci în poeziile lui Goga, mai cu seama în primul volum , nu este vorba de o durere individuala, particulara a poetului sau a unei persoane oarecare, ci de durerile traite de satul transilvanean de-a lungul zbuciumatei sale istorii. Starea de lucruri grea, cunoscuta_ nemijlocit de poet, trezea un sentiment de protest, ceea ce l-a si determinat pe Goga sa afirme: “m-am nascut cu pumni strânsi, sufletul meu s-a organizat din primul moment pentru protestare, pentru revolta, cel mai puternic sentiment care m-a calauzit în viata si din care a derivat si formula mea literara.”. Izvorul acestei revolte este deci o îndelungata asuprire sociala si nationala, care a strivit satul ardelean secole în sir.

În poeziile lui Goga apare un sat apasat de nedreptati, cu locuitori continuu framântati de “izbavirea” lor. În acest sens, spre exemplu, poezia De la noi incepe cu urmatoarele versuri pline de vibratie si semnificatie sociala: “Cu fruntea-n tarâna, plângând azi ne vezi, /Din slava, cerescule soare; /Rugamu-ne tie, azi sufletul nostru /Tu lasa-l departe sa zboare. /Trimite si vântul, pribeagul drumet, /El, crainicul boltii albastre, /Sa duca departe, pe aripa lui, /Cuvântul strigarilor noastre”. Aceeasi atitudine de compasiune fata de confratii din mijlocul carora a plecat îsi gaseste expresie artistica si în poezia Asteptare: “Sat din margine de codru, /Revarsat sfios în vale, /Tot mai jalnic cade-amurgul /Peste strasinile tale! /Frunza plopilor pe plaiuri, /Ochii stelelor pe creste, /Rona firelor de iarba /Plâng duioasa ta poveste”.

Relatia poet-colectivitate rurala este organica, indisolubila, asa cum apare si în poezia Plugarii: “La voi alearga totdeauna /Truditu-mi suflet sa se-nchine; /Voi singuri strajuiti altarul /Nadejdii noastre de mai bine”.
Goga se deosebeste de samanatoristi în viziunea de ansamblu asupra satului, prin permanenta tendinta de a scruta adânc aspectele sociale ale vietii satului. El nu idealizeaza nici satul si nici taranul, nu se limiteaza la surprinderea elementelor pitoresti, decorative. Dimpotriva, în conceptia lui Goga taranul nu are pe nimeni care sa-l apere: “si nimeni truda nu v-alina”, el, taranul traieste o viata istovitoare: “A voastra-i jalea cea mai mare, /A voastra-i truda cea mai sfânta”. De aceea poetul lor le închina aceste versuri convertite în imn si elegie: “Al vostru-i plânsul strunei mele, /Crestini ce n-aveti sarbatoare, /Voi, cei mai buni copii ai firii, /Urziti din lacrimi si sudoare”.

Vizionara si mesianica e poezia Clacasii. Ea izvoraste din dureroasa întelegere si compasiune a poetului pentru soarta taranilor clacasi. Poezia se deschide cu imaginea unui peisaj torid, într-un miez de vara, pe câmp. Pe câmp sunt iobagii, taranii clacasi în sir, gârbovind la secera, cersitorind parca un nor pribeag. Miscarea lor grea, apasatoare, istovita de arsita, o sugereaza verbul în constructie modala, prelungind prin rasturnare topica, sensul durativ al caznei: “Eu le vedeam însiruirea lunga, /Cum gârbovita-ncet înainteaza /Cum staruind prin holda-si taie uliti, /Cersitorind cu ochii stinsi o dunga/ De nor pribeag în vânatul din zare /Când secera-n trudita ei carare /sir asternea în snopii grei de aur /Prisosul sfânt de binecuvântare.

împovarata si chinuita existenta a iobagilor se citeste pe chipul lor împutinat si stors de munca, de deznadejde si resemnare; “mosnegi slabiti ce scris aveau pe frunte/ zadarnicia pletelor carunte, /barbati sfârsiti, cu sufletele moarte /cu tot amarul unor vieti desarte " si femei “cu ochii stinsi, cu sânul supt de truda”. Proiectia dantesca, cu scene de osânda de infern, copleseste prin tragismul martirajului celor “osânditi sa plânga si sa taca”, celor ce “se sting în neguri si uitare / si cad si mor de crude-mpovarare”, si, în contrast, stapinul, întruchipare a unui blestem ancestral ce leaga taranul de robie si de cina lui saraca, din pâine de neghina si secara.

Finalul poeziei, retoric, vizionar, înfatiseaza o umbra de femeie. În pruncul pe care-l alapteaza femeia, poetul intrevede un Mesia, menit sa fie “înfricosatul crainic /izbavitor durerilor strabune". Atunci, în ziua mare-a invierii, /Acesti ostasi cu fete ofilite, /Cu zâmbet mort, cu suflete trudite, /Ca-ntineriti de suflul primaverii /S-or ridica, ei, care au fost strajerii /Amarului, si-ai mortii, si-ai durerii, /Cu bratul greu de greul rasplatirii /Toata tarina gliei dezrobite /Si muntii toti /si-adâncurile /Înfricosata clip-a primenirii, /Când suflet nou primeste întrupare, /si-n stralucirea razelor de soare /El harazeste vremii-nbatrânite /Vestmintul nou, de noua sarbatoare”. Poezia, în întregul ei, sugereaza razvratiri înfricosate ce n-au nume, dar care au sa vina. Satul lui Goga, este un sat al muncii, al unor înalte valori etice, este un sat personaj moral, social si istoric.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles