O lume rasturnata.Gustul rosiei

2x puncte

categorie: Filosofie

nota: 9.04

nivel: Liceu

Pornind de la o logică a contextului mai nuanțată, neexclusivă, acceptând și gusturi culinare, A.J. Greimas, afirmă după cum remarca J.M. Flock într-un interviu publicat de ,,La Monde" în dosarul consacrat problematicii semiotice: ,,Cred că la un moment dat se va vedea că semiotica a jucat rolul de a stârni curiozitetea în domenii exclusive din cultura clasică și a integrat în sfera cercetării șt[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: O lume rasturnata.Gustul rosiei

Pornind de la o logică a contextului mai nuanțată, neexclusivă, acceptând și gusturi culinare, A.J. Greimas, afirmă după cum remarca J.M. Flock într-un interviu publicat de ,,La Monde" în dosarul consacrat problematicii semiotice: ,,Cred că la un moment dat se va vedea că semiotica a jucat rolul de a stârni curiozitetea în domenii exclusive din cultura clasică și a integrat în sfera cercetării științifice universuri de semnificație care nu făceau parte din reflecția tradițională."1 Un astfel de domeniu exclus anterior din reflecția tradițională este semiotica gustului.

De aceeași părere este și Roland Barthes; ,,O haină, un automobil, o mâncare gătită, un gest, un film, o imagine publicitară, o mobilă, un titlu de ziar, iată în aparență o serie de obiecte eteroclite. Ele au însă în comun faptul că sunt semne și li se aplică aceeași activitate: lectura. Omul modern își petrece timpul citind imagini, gesturi, comportamente: (...) aperitivul (whisky sau pernod [îmi spune] stilul de viață al gazdei mele. Toate aceste lecturi sunt prea importante în viața noastră, implicând prea multe valori sociale, morale, ideologice pentru ca o reflecție sistematică să nu încerce să le ia în discuție pentru moment vom numi aceasă reflecție semiologie. Știință a mesajelor sociale? Șiință a mesajelor culturale?''

Doi teoreticieni ai semioticii sunt Hjelmslev și Umberto Eco. Hjelmslev propune ca postulat fundamental al unei semiotici diagrama alcătuită din planul expresiei și al expresiei, fiecare având substanță și formă. Cele două sisteme care vor constitui în functive ale funcției-semn vor lua naștere prin pertinizarea de către formele respective ale materiei amorfe. Ca rezultat, apar substanțele ce sunt ocurențe organice într-un sistem conform tipurilor stabilite de formele corespunzătoare. Prin corelarea celor două forme apare funcția-semn. Eco face însă corelația între două unități ale substanței, în aspectul lor pur formal și sistematic: funcția-semn este ocurența unui proces semiozic dinamic. Functivii funcției-semn sunt elemente ale substanței. Aceste substanțe fomalizate le numește Eco unități culturale. Între condițiile materiale specifice de viață, unitățile de experiență care provin din actul perceptiv și unitățile culturale și formele semnificante care le denotează printr-un tip de semioză există o legătură foarte strânsă, dat fiind că experiența empirică e determinată de o rețea de stipulări culturale.

O noțiune importantă cu care operează semiotica este codul. Codul poate avea, după Umberto Eco, patru accepțiuni:
 sistem sintactic, adică o serie de legi combinatorii interne, semnale ce nu sunt conexe sau conectibile la diferite stări de gust. Dacă de pildă degustătorul roșiei este un nebun, după ce o gustă, el poate să o arunce în capul cuiva, stropind astfel o persoană nevinovată, căci, după Morris, semnificația nu este altceva decât o <>;
 sistem semantic, adică o serie de stări ale unui obiect (gustului i se pot asocia cuvinte);
 o regulă care asociază unele elemente ale sistemului cu alte elemente ale sistemului, adică unei serii de semnale îi corespunde un anumit răspuns.

Când un cod asociază elementele unui sistem vehiculant elementelor unui sistem vehiculat, primul devine expresia celui de-al doilea, care la rândul său devine conținutul primului. Avem de-a face cu o funcție-semn atunci când o expresie este corelată cu un conținut, iar ambele elemente corelate devin functive ale corelației. Un semnal poate fi un stimul care nu semnifică nimic, dar provoacă sau solicită ceva: când este însă utilizat ca antecedent recunoscut al unui consecvent prevăzut, iată că este considerat drept semn, deoarece el ține locul propriului său consecvent (fie pentru emițător, fie pentru destinatar). Un semn este constituit întotdeauna (din unul sau mai multe) elemente ale unui plan al expresiei, corelate convențional (cu unul sau mai multe) elemente ale unui plan al conținutului. Ori de câte ori există o corelație de acest tip, recunoscută de o societate omenească, este vorba de un semn.

Obiectul semiotic al unei semantici este în primul rând conținutul, nu referentul, iar conținutul se definește ca o unitate culturală. O unitate culturală nu cere niciodată să fie înlocuită cu ceva care să nu fie o unitate semiotică. Unitatea culturală e o abstracțiune <>, întrucât cultura traduce continuu semne; ea ne propune un lanț neîntrerupt de unități culturale care alcătuiesc alte unități culturale. Unitățile culturale se detașează pe fondul unei activități sociale care le face reciproc echivalente și sunt postulatele semiotice ale acelei ecuații între coduri, pe care societatea le stabilește mereu, ale acelei corelații între forme și conținuturi din care se alimentează o cultură.

Ca agent degustător alegem o unitate culturală precum gustul roșiei (Lycopersicum esculentum) și o definim în termenii opoziției față de poziția pe care o ocupă în sistem. În ce privește gustul acestei substanțe organice terestre, materie solidă (carnea) + lichidă (zeama) (după clasificarea lui Sebeok), așadar gustul roșiei, avem o seri de alegeri:
 la francezi: gustul roșiei + gustul altor legume (garnitură la mâncărurile de bază);
 la englezi: gustul roșiei + gustul cărnii de ovină , gustul roșiei + gustul cărnii la grătar;
 la americani: gustul roșiei + gustul cărnii de vacă la tavă sau la grătar;
 la germani: gustul sucului de roșii la micul dejun;
 la popoarele nordice (suedezi, norvegieni, finlandezi): gustul roșiei + gustul sandvișului din carne de pasăre, gustul roșiei + gustul crochetei, gustul roșiei + gustul paneului;
 la cehi și slovaci: gustul supei de roșii + gustul zahărului (supă îndulcită), gustul roșiei + gustul șnițelului de porc a la Praga;
 la sârbi: gustul roșiei + gustul cărnii de ovină pregătită ciorbă sau kebab;
 la bulgari și români: gustul roșiei în ciorbe, borșuri, ghiveciuri.

Avem așadar simple valori emanând de la sistem. Pentru a defini această unitate culturală, am situat-o într-un sistem de alte unități culturale care i se opun sau o circumscriu. Această unitate culturală <> doar în măsura în care este definită o altă unitate culturală care i se opune. Ea este doar relația între diferitele elemente ale unui sistem de unități culturale, care preia de la fiecare din termeni ceea ce le este comun. Există o interacțiune foarte strânsă, și pe mai multe direcții, între viziunea despre lume, modul în care o cultură pertinentează propriile unități semantice și sistemul semnificațiilor care le denumesc și le <>

Codul instituie corelații între mărimi, în felul acesta luând naștere întregul. Sistemul vegetal, din care face parte și tomata, este un construct teoretic bazat pe diferențe și asemănări între termeni: gustul roșiei obișnuite sau clasice, gustul roșiei-cireașă (tomată cherry), gustul roșiei-prună, gustul roșiei buchet, gustul roșiei cărnoase, gustul soiului <>, gustul soiului <>, gustul soiului <>, gustul soiului <>. Procesul de percepție, înrudit cu fenomenul estetic, îl face pe agentul degustător să constate următoarele fapte: gustul roșiei obișnuite este dulce-acrișor, cu aromă puternică, gustul roșiei-cireașă este foarte pronunțat, aroma roșiei galbene nu este foarte pronunțată, gustul roșiei-prună este pronunțat, făinos.

Roșia buchet are un gust mai pronunțat, iar roșia cărnoasă o aromă foarte pronunțată. Soiurile pentru salată, precum soiul ,,Linia 71" și ,,Pritchart" are un gust plăcut, un procent ridicat de zahăr și aciditate mai mare. Soiul ,,Linia 71" are un gust suculent, iar soiul ,,Pritchard" are un gust plăcut și puțin acrișor. Soiurile pentru industrie au un procent mai mare de substanță uscată, au gust plăcut și mustos. Gustul soiului ,,Aurora" este plăcut, puțin acrișor, iar gustul soiului ,,Plovdiv" este plăcut dar uscat. Experiența decupează deci continuum-ul și face pertinente unele unele unități considerând altele drept variante, așa cum se întâmplă în sistemul gustului roșiei, unde se stabilește un prag al opozițiilor între două soiuri de roșii și se consideră variațiile ca fiind facultative. Fiecare termen al sistemului e înțeles de Eco ca expresie a propriei actualizări relațional-sintactice, posibilă actualizare care devine element al propriului conținut. Termenul sistemului are întotdeauna o anume adâncime.
« mai multe referate din Filosofie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles