Noul locatar de Eugen Ionescu

5x puncte

categorie: Romana

nota: 8.88

nivel: Liceu

Personajul ei principal, „noul locatar", este într-adevăr cel mai tăcut personaj din cîte a închipuit Ionesco. Răspunsurile lui monosilabice sfîrșesc prin a tăia pînă și neobosita poftă de bîrfă a Portăresei, personaj ubiŹcuu în teatrul său (aidoma pompierului sau menajeŹrei), populat în acea perioadă cu o întreagă faună de „vecini" curioși și insuportabili. Într-un „Blocnotes" r[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Noul locatar de Eugen Ionescu

Personajul ei principal, „noul locatar", este într-adevăr cel mai tăcut personaj din cîte a închipuit Ionesco. Răspunsurile lui monosilabice sfîrșesc prin a tăia pînă și neobosita poftă de bîrfă a Portăresei, personaj ubiŹcuu în teatrul său (aidoma pompierului sau menajeŹrei), populat în acea perioadă cu o întreagă faună de „vecini" curioși și insuportabili. Într-un „Blocnotes" reŹluat în Note și contranote, autorul scria: „Îl detest pe vecinul meu din dreapta, îl detest și pe cel ce se află în stînga mea.

Îl detest mai ales pe cel de la etajul de sus. Tot atît, de altminteri, cît pe cel de la parter. (Ia te uită, chiar eu locuiesc la parter.)" Sau, tot în Note și contranote: „Prezența oamenilor îmi devenise insuportabilă. OroaŹrea de a-i auzi; neplăcerea de a le vorbi; starea groazniŹcă de a avea de-a face cu ei ori de a-i simți în preajmă. Văzîndu-i cum transpiră, cum se grăbesc, cum se năpusŹtesc ori se distrează prostește, ori cum joacă pelotă sau bile, mă îmbolnăvisem. Și instrumentele, instrumenteŹle lor: camioane mari, motociclete, motoare de toate soiurile, aparate electrice, ascensoare, aspiratoare amesŹtecate cu aspirațiile și expirațiile lor, era culmea".

Noul locatar înțelege așadar să refuze aproape orice diaŹlog cu semenii, ba chiar să se izoleze etanș de vacarŹmul care a pus stăpînire pe lumea contemporană, să se „zidească de viu" între mobilele pe care cei doi Hamali le cară necontenit în încăperea lui de la etajul șase.
Atitudinea personajului e totuși departe de a fi o simplă mizantropie, refuzul lui — enorm, cu accente grotești — este parcă un refuz adresat lumii, universuŹlui care refuză să-și destăinuie rostul.

„Noul locatar" este în fond un om dezamăgit de zădărnicia oricărui efort de cunoaștere, iar mobilele pe care Hamalii le așează în jurul său sînt semnul opacității unui univers ostil. „ȘtiŹința nu-i totuna cu cunoașterea, retoricile și filozofiile nu sînt decît cuvinte, șiruri de cuvinte, lanțuri de cuvinŹte, dar cuvintele nu sînt totuna cu vorbirea. Cînd vom ști tot, sau de-ar fi să știm tot, n-am cunoaște nimic. Cine oare le mînă pe toate? Ce ființă stă în spatele lucrurilor? Universul nu îmi apare altfel decît ca un depozit de obiecte în dezordine sau poate în ordine, ca niște mobile azvîrlite în imensitatea spațiului, dar cine le-a azvîrlit și ce e ce numesc eu spațiu, ce îmi apare mie ca spațiu?

Însă chiar știind care sînt legile traiectoriei lor, cunoscînd rînduiala mișcărilor și cum se dispune de ființe și de lucruri și cum au loc anume mutații, transformări, gestații, chiar știind toate astea, nu voi fi înŹvățat altceva decît să mă descurc mai bine sau mai puŹțin bine în ocna imensă, în pușcăria apăsătoare în care mă aflu. Ce farsă, ce capcană, ce păcăleală. Ne-am născut înșelați. Căci dacă nu trebuie să cunoaștem, dacă nu ne e dat să cunoaștem, atunci pentru ce dorința asta de a cunoaște?" (Jurnal în fărîme)

Există, atît în piesele lui Ionesco (în Victimele datoriei sau în Setea și foamea, de pildă), cît și în celelalte texŹte ale sale, o metaforă recurentă a obstacolului de netrecut, a zidului care se ridică opac înaintea personajului sau a autorului. În Noul locatar însă, personajul își înalŹță singur acest obstacol, parcă pentru a scăpa de ispita căutării unui rost acolo unde nu se află poate altceva decît nimicul. „Zidurile astea care se înalță, zidurile astea de nepătruns pe care mă încăpățînez să vreau să le găuresc sau să le dobor nu sînt poate altceva decît raŹțiunea. Rațiunea a ridicat zidurile astea ca să ne apere de haos. Căci în spatele lor e haosul, e neantul. Nimic nu e în spatele zidurilor. Ele sînt granița între ceea ce am izbutit să facem din lumea asta și vid. De partea cealaltă e moartea. Să nu trecem de zidurile astea." (Jurnal în fărîme)

Sorgintea kafkiană a piesei nu a scăpat comentatorilor. Cu ea, Ionesco se apropie într-adevăr cel mai mult de autorul praghez pe care-l prețuia atît. Și dacă, dincolo de utilizarea sa adesea abuzivă, pe post de simplă etichetă, absurdul înseamnă ceva pentru teatrul său, Noul locatar este piesa care ilustrează cel mai bine acest gînd al autorului cu privire la absurd (sau „insolit", cum îi plăcea să-l mai numească): „Există mai multe feluri de lucruri sau de fapte «absurde».
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles