Nicolae Manolescu- Ochiul estetului - rezumat

2x puncte

categorie: Romana

nota: 9.08

nivel: Liceu

În ,,Căutarea absolutului", Balzac afirmă că arhitectura are o strânsă legătură cu viaţa şi cu întâmplările oamenilor. Metoda balzaciană recurgea la un element arhitectonic ca să recompună o casă, o ambianţă, o biografie, o dramă, un destin, întocmai cum Cuvier pornea de la os şi reconstituia o întreagă speci[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Nicolae Manolescu- Ochiul estetului - rezumat

În ,,Căutarea absolutului", Balzac afirmă că arhitectura are o strânsă legătură cu viaţa şi cu întâmplările oamenilor. Metoda balzaciană recurgea la un element arhitectonic ca să recompună o casă, o ambianţă, o biografie, o dramă, un destin, întocmai cum Cuvier pornea de la os şi reconstituia o întreagă specie dispărută. Nu întâmplător, Balzac susţine că arhitectura (şi arheologia) sunt pentru viaţa socială ceea ce este anatomia pentru viaţa organică. Esenţiale la Balzac sunt două lucruri: unitatea lumii şi determinismul ca mijloc de eşafodare a părţilor componente.

Locurile, casele, zidăria, mediul, gesturile şi fizionimia umană, trecutul şi viitorul colectivităţiilor sau indivizilor sunt ca liniile unei palme gigantice în care se poate citi secretul universului. Realismul balzacian nu este documentar, ci vizionar, stiinţa lui fiind din speţa poetică a romantismului. Spiritul balzacian e întreprinzător şi neobosit ca al unui bancher din vremea lui Ludovic-Filip. Balzac işi conduce romanul - destinele eroilor - ca un astfel de bancher. 30 de ani mai târziu, în vremea lui Faubert, ideologia totalitară a lui Balzac se prăbuşeşte.

La Călinescu, balzacianismul este redescoperit polemic, într-un moment în care romanul se schimbase o dată cu clasa socială care-i dăduse naştere. Polemica lui Călinescu vizează recondiţionarea speciei într-un moment în care spiritul profund era altul. La Călinescu este un balzacianism fără Balzac.

Să relevăm spiritul de expertiză ştiiinţific în descrierea casei lui Giurgiuveanu: ,, Casa avea un singur cat, aşezat pe un scund parter-soclu, ale căror geamuri pătrate erau acoperite de hârtie translucidă, imitând un vitraliu de catedrală.

Partea de sus privea spre stradă cu 4 ferestre de o înălţime absurdă, formând în vărful lor câte o rozetă gotică, deşi deasupra lor zidăria scotea tot atâtea mici frontoane clasice, sprijinite pe câte două console.

La faţadă, acoperişul cădea cu o streaşină lată, rezemându-se pe console despărţite de casetoane, totul în cel mai antic stil...". Călinescu, pare a îi atrbui eroului său, Felix, părerile şi limbajul, dar nu în mod consecvent.

Ar fi, greu de admis că un licean de 18 ani, chiar eminent, posedă asemenea cunoştiinţe. ,,Ceea ce ar fi surprins aici ochiul unui estet este intenţia de a executa grandiosul clasic în materiale atât de nepotrivite". Naratorul călescian este un specialist şi apelează la un limbaj profesional şi uşor pedant.

Exactitatea de la Balzac ţintea un eşofodaj complicat, în care fiecare element se lega de celălalt; la G. Călinescu ea este mai degrabă o erudiţie fastidioasă şi un scrupul excesiv. Dacă Balzac are vocaţia de a crea viaţă, atunci Călinescu o are pe aceea de a o comenta.

Autorul ,,Enigmei Otiliei" a voit, să demonstreze vitalitatea formulei balzaciene într-un moment în care romanul nostru se îndrepta spre Proust. Proust este ireductibil la Blazac, nu doar fiindcă un mare scriitor nu e vreodată cuprins în altul, ci şi fiindcă în romanul lui caracterul s-a dezintegrat, individualitatea fiind percepută din interior,ca un proces, ca o durată fluidă, nu ca o tipologie solidă.

Orice mare romancier fiind preocupat de sensul lumii, nu toţi îşi înfăţişează lumea în acelaşi fel. În ceea ce îl priveşte pe Călinescu, el vrea să rămână balzacian. Dar mai este ,,Enigma Otiliei" acel roman clasic realist, pe care-l doreşte autorul lui, ori măcar o creaţie obiectivă?

G. Călinescu, urmărind să repete polemic în romane formula balzaciană, n-a putut şi a unui să evite ca ea să devină, în mâinile sale, o expresie a comicului şi a unui fel de joc estetic de esenţă barocă. Însă Sadoveanu a putut repeta in balzacianismul în ,,Sfârşit de veac în Bucureşti" fără ca romanul său să devină comic.

Prin ,,Enigma Otiliei", romaul doric se priveşte în oglindă, luând parcă act de sine si de reţeta de fabricare care i-a stat la baza; acest roman, Călinescu nu a vrut sa-l parodieze, nici să-l nege, ci tocmai din contră, să-l valideze.

,,Enigma Otiliei" poate fi studiată ca romanncomic al unei vocaţii critice şi polemice: tipologia redusă la clara esenţă şi aproape mecanică; deplasarea observaţiei din centru spre periferia claselor morale, de la tip la caz, cu alte cuvinte excesul şi caricatura; exhibarea interiorităţii şi dezvăluirea motivaţiilor; prezenţa unor teme şi motive caracteristice comediei clasice.

Puţini dintre protagoniştii ,,Enigmei Otiliei" au o concepţie morală asupra vieţii, adică sunt capabili de motivaţie a propriilor acte.unul este fără îndoială Pascalopol, moţierul epicureu şi filozof pragmatic.

Altul este Felix, în măsura în care caută să se explice pe sine şi trăieşte chinul nehotărârii în alegere. Toţi ceilalţi sunt din categoria instinctivilor, ordonaţi aproape schematic de autor şi ilustrând un tip. Otilia reprezintă pe tânăra fată fermecătoare, cochetă şi insesizabilă, Aurica e fata bătrână, Moş Costache e avarul iubitor de copii, dar fără constiinţa împărţirii lăuntrice, Aglae e ,,baza absolută", Titi, imbecilul placid, Simion, dementul senil.

Nici un personaj nu se schimbă de aceea dau impresia de păpuşi mecanice al căror arc a fost întorc până la capăt. Aceste personaje sunt expresive prin exces: de însuşiri sau defecte.

Avariţia lui Moş Costache e în afara comunului, ca şi răutatea Aglaei. Avem de a face cu caricaturi ale umanităţii morale, nu cu indivizi morali în sensul acordat cuvântului de Călinescu. Perpessicius se arată mirat de usurinţa cu care persoanjele se lasă trase pe sfoară de Stănică. Însă Stănică este tipicul încurcă lume al farsei clasice.

Ca şi avarul Costache, care ascunde banii sub parchet sau şi-i leagă de mijloc cu un brâu, se împrumută chiar şi cu 5 lei, numai ca să nu fie silit să bage mâna în buzunar., îşi escrochează propriul nepot, la care ţine totuşi, şi e jefuit de Stănică pentru că refuză să se despartă de pachetele de bani.

Invitabilul Stănică poartă vorba de colo-colo, minte, înşală, şantajeaă, se lamentează, îşi dă jos bretelele, pârăşte, trage cu urechea, la nevoia bagă mâna în buzunarul celuilalt,e parşiv şi seducător, hoţ şi sentimental.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles