Nichita Stanescu in cautarea pietrei filosofale

3x puncte

categorie: Romana

nota: 9.04

nivel: Liceu

Piatra filosofală nu este un produs de masă, fabricat după o rețetă infailibilă. Nu e un panaceu, un elixir pe care să-l sorbi dintr-o înghițitură și în secunda următoare să constați că se produc transformări miraculoase. Piatra filosofală e o cale istovitoare cu suișuri și coborâșuri.

Ea impune multe sacrificii și renunțări, dar frumusețea ei e mai orbitoare decât luxul unui trai [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Nichita Stanescu in cautarea pietrei filosofale

Piatra filosofală nu este un produs de masă, fabricat după o rețetă infailibilă. Nu e un panaceu, un elixir pe care să-l sorbi dintr-o înghițitură și în secunda următoare să constați că se produc transformări miraculoase. Piatra filosofală e o cale istovitoare cu suișuri și coborâșuri.

Ea impune multe sacrificii și renunțări, dar frumusețea ei e mai orbitoare decât luxul unui trai îndestulat. Piatra filosofală este omul transformat în spirit pur, sau, în cazul nostru, Nichita Stănescu transformat în poezie: „O continuă avalanșă de poezie cu numele de Nichita. Omul clocotea de inspirație, clipă de clipă. Nu putea să comunice decât prin poezie oricând îl întâlneai și în orice împrejurare s-ar fi aflat” (Edgar Papu, în Album…, editată de Viața Românească, 1984, p. 239).

În poeziile din primele volume există numeroase mărturii ale preocupărilor sale esoterice, motiv pentru care avem bănuiala că experiențele transformatoare s-au petrecut în anii adolescenței, înainte de debut.

Mai există indicii că și-a gestat întreaga operă cu mult înainte ca ea să fie așezată pe hârtie, schițându-și mental traseul său liric. De aici sentimentul că opera lui Nichita este unitară, fiecare volum așezându-se într-un făgaș dinainte săpat.

Viața și faptele lui Nichita nu au trecut neobservate în rândul contemporanilor. Ei au înțeles fulgerător că sunt martorii unui destin deosebit ce aparține unui om capabil să schimbe istoria. În ciuda modestiei proverbiale, chiar și Nichita recunoștea uneori: „Am un sentiment năprasnic de întemeietor” (Antimetafizica, 1985, p. 127) sau „Fără mine nu se poate, dovadă că sunt” (Cine sunt eu?, vol. NeŹcuvintele, 1969).

Nichita a trăit cu conștiința unei „pricini secrete de a exista”, caŹre, în viziunea inițiaților, nu este altceva decât misiunea pe pământ a fiecărui om. Ea este secretă, adică fiecare om trebuie să o descopere singur și să o urmeze. Ea este divină, adică e dată. Ea este solemnă, adică alți oameni se vor înfrupta cu solemnitate din rodul ei, spre a fi fericiți. A avea această conștiință înseamnă a te înnobila cu un sentiment, mesianic prin excelență:

- "De care amintire nu poți să treci?
- De amintirea de a mă fi născut cu rost. Refuz să cred că individul nu are un rost anume. De aceea forjarea unui ideal, nașterea, adolescența și maturitatea unui ideal, felul fizic în care el se naște sunt ceva care nu se uită pentru că nu te uită ele" (Antimetafizica, p. 124).

A opri în loc această stare (de fericire), această pricină (de a exista) înseamnă a-ți îndeplini misiunea. A o lăsa să treacă înseamnă a trăi în zadar: „Numai o operă justifică o existență. Sunt oameni care au trecut ca și cum n-ar fi fost. În urma lor nu rămâne nimic” (N. Stănescu, Un pământ numit România, interviu de Iulian Neașcu, în Luceafărul, 22, nr. 14, 7 aprilie 1979, p. 3, cf. Fiziologia poŹeziei, 1990, p. 565).

Pentru a-și justifica existența, Nichita a creat o operă durabilă. Iar opera l-a născut și l-a făcut nemuritor. Într-o poezie din volumul de debut, intuia: „Ne surâdem așa, ca și cum / ne-am spune unul altuia / că-ntr-adevăr trăim / și nu vom muri definitiv,/ niciodată” (Meditație de seară, vol. Sensul iubirii, 1960).

Firește, ca un veritabil căutător al pietrei filosofale, Nichita a fost preocupat toată viața să găsească acea poțiune magică, dătătoare de nemurire. A găsit-o, a băut-o și spiritul lui a deŹvenit o torță de lumină albă. Puterea cu care s-a învrednicit l-a făcut suveran peste contemporani și peste epoca în care a viețuit.

Privind în jur, a zis: „M-am întrebat de multe ori de ce în secolul nostru nimeni nu mai caută nemurirea decât în chinul limitat al artelor... Ce siguranță a făcut ca adoŹlescenții și bătrânii secolului nostru să dorească să existe și atât, ce cunoaștere definitivă a condiției noastre biologice i-a făcut să prefere viața ca atare și nu nemurirea?”(N. Stănescu, în Album…, 1984, p. 391)
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles