Necesitate si intamplare
5x puncte
categorie: Psihologie
nota: 8.74
nivel:
Materialismul modern a păstrat, de asemenea, convingerea că în natură totul există și se desfășoară în mod necesar și că noi calificăm drept întâmplătoare acele fenomene (necesare) ale căror cauze nu ne sunt încă cunoscute. Spinoza considera, de exemplu, că un fenomen este calificat ca întâmplător din cauza imperfecțiunii cunoștințelor noastre și că aprofundarea acestora duce la suprimarea întâmpl[...]
DOWNLOAD REFERAT
Preview referat: Necesitate si intamplare
Materialismul modern a păstrat, de asemenea, convingerea că în natură totul există și se desfășoară în mod necesar și că noi calificăm drept întâmplătoare acele fenomene (necesare) ale căror cauze nu ne sunt încă cunoscute. Spinoza considera, de exemplu, că un fenomen este calificat ca întâmplător din cauza imperfecțiunii cunoștințelor noastre și că aprofundarea acestora duce la suprimarea întâmplării .Iar d’Holbach afirma că “noi îi atribuim hazardului toate efectele a căror legătură cu cauzele lor nu o vedem. Așadar, folosim cuvântul hazard pentru a ascunde neștiința noastră cu privire al cauza naturale care produc efectele…; nu există nici hazard, nici ceva neprevăzut în această natură, unde nu există efect fără cauză suficientă și unde toate cauzele acționează pe baza unor legi fixe…”
Ba chiar și societatea este supusă aceleiași necesități riguroase, toate raporturile și toate evenimentele fiind cauze la fel de hotărâtoare pentru viața socială: “necesitatea care conduce mișcările lumii fizice conduce și mișcările lumii morale, în care totul este deci supus fatalității. …Prea multă acreală în bila unui fanatic, un sânge prea înfierbântat în inima unui cuceritor, o digestie grea în stomacul unui monarh, un capriciu care trece prin mintea unei femei, sunt cauze suficiente pentru a face să se producă războaie.”
Pe linia neînțelegerii corecte a raportului dintre necesitate și întâmplare merge și Helvetius, cu deosebirea că el supraapreciază întâmplarea, reducând necesitatea la aceasta; evenimentele din viața noastră, apariția marilor personalități, a descoperirilor în artă și în știință, toate acestea – credea Helvetius – sunt rezultatul unor întâmplări.
În fapt, între punctul de vedere care absolutizează necesitatea (Democrit, Spinoza, d’Holbach) și acela care absolutizează întâmplarea (Helvetius) nu există o deosebire principală, întrucât și într-un caz și în celălalt avem de-a face cu incapacitatea metafizică de a opera o distincție între necesar și întâmplător. Pe drept cuvânt, Engels observa că “dacă faptul că o anumită păstaie de mazăre conține șase boabe, și nu cinci sau șapte este de același ordin cu legea mișcării sistemului solar sau cu legea transformării energiei, atunci, în realitatea, nu întâmplarea este ridicată la rangul necesității, ci necesitatea este coborâtă până la nivelul întâmplării”.
Cauzele de ordin gnoseologic ale absolutizării necesității derivă din identificarea necesității cu cauzalitatea și din modalitatea nedialectică de a privi fenomenele doar în raport cu ele însele. Punctul de vedere al materialismului metafizic este deci acela că dacă nu există fenomen acauzal și dacă raportul de la cauză la efect este totdeauna necesar, atunci nu există fenomene care să nu fie necesare. Se realizează în acest raționament o identificare a fenomenului cauzal în genere cu raportul strict dintre cauză și efect. Or, există legături cauzale nenecesare, care țin de aspectul contingent al fenomenelor.
Primul pas spre o înțelegere dialectică a categoriilor de necesitate și întâmplare, precum și a raportului dintre ele, a fost făcut de Hegel. Cu tot caracterul idealist al concepției sale filosofice de ansamblu, potrivit căreia necesitatea și întâmplarea sunt forme de manifestare și determinații ale ideii absolute, Hegel afirmă caracterul lor cauzal și desprinde aspecte importante ale raportului dintre ele.
El a rezolvat, pentru prima dată, problema înțelegerii necesității și întâmplării prin raportarea lui la esența fenomenului considerat, prin prisma raportului dintre intern și extern. Necesarul este, pentru Hegel, “… raportarea la sine, în care condiționarea prin altul este înlăturată” , adică ceea ce rezultă din conținutul propriu al sistemului.
Cât privește întâmplarea, el scrie: “în consecință, considerăm contingentul ca ceva ce poate să fie sau să nu fie, ce poate să fie așa sau altfel și a cărui ființă sau neființă, a cărui ființare într-un fel sau altul este întemeiată nu în el însuși, ci în altul; … dacă ceva este contingent și posibil, depinde deci de conținut” .
Necesitatea și întâmplarea se referă deci la raporturi și stări obiective existente deopotrivă în realitate. Atât necesitatea, cât și întâmplarea au caracter cauzal. Deosebirea dintre ele se referă doar la faptul că prima se întemeiază pe cauze esențiale și interne, iar cea de a doua pe cauze neesențiale, laterale sau externe.
De exemplu, în raport cu necesitatea internă a dezvoltării plantelor, seceta sau grindina care determină calitatea proastă a recoltei într-o regiune agricolă sunt fenomene întâmplătoare, întrucât nu decurg din esența proceselor vitale ale plantelor; ele puteau să nu se producă, după cum putea să se producă într-o măsură mai accentuată sau mai puțin accentuată. Dar dacă s-au produs, ele determină în mod necesar efectul (calitatea slabă a recoltei).
« mai multe referate din Psihologie
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
