Narator subiectiv - Ultima noapte de dragoste

2x puncte

categorie: Romana

nota: 9.63

nivel: Liceu

Prin urmare, există perspectivă narativă subiectivă, a naratorului implicat afectiv în evenimentele prezentate. Naratorul joacă și rolul unui personaj, iar faptele nu sunt prezentate chronologic, ci într-o ordine personală dictată de propria conștiință. Naratorul comunică la persoana I și se concentrează asupra propriului univers sufletesc, iar, din acest motiv, lumea prezentată se înfățișează cit[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Narator subiectiv - Ultima noapte de dragoste

Prin urmare, există perspectivă narativă subiectivă, a naratorului implicat afectiv în evenimentele prezentate. Naratorul joacă și rolul unui personaj, iar faptele nu sunt prezentate chronologic, ci într-o ordine personală dictată de propria conștiință. Naratorul comunică la persoana I și se concentrează asupra propriului univers sufletesc, iar, din acest motiv, lumea prezentată se înfățișează cititorului dintr-un singur unghi. Această perspectivă e specifică prozei psihologice și memorialistice.

Perspectiva obiectivă, „dindărăt”, presupune un narator ce știe mai multe decât personajele și redă evenimentele fără să se implice. El este un narator omniscient. Acest gen de perspectivă este specifică prozei realiste din secolul al-XIX-lea.
Perspectiva impersonală, “din afară”, presupune un narator ce știe mai puțin decât personajele, el fiind doar un martor al avanimentelor pe care nu le comentează, lăsând cititorului misiunea de a da semnificație textului.
Prin romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, ca și prin estetica privitoare la această specie, Camil Petrescu a înnoit romanul românesc interbelic prin sincronizarea cu literatura universală.

„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip subiectiv deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, fluxul conștiinței, memoria afectivă, narațiunea la pers I, luciditatea autoanalizei, anticalofismul, dar și autenticitatea definită ca identificarea actului de creație cu realitatea vieții, ca experiență nepervertită, cu trăire febrilă.
Romanul este scris sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ștefan Gheorghidiu. Încă din primele propoziții se observă că scriitorul a optat pentru perspectiva subiectivă a naratorului personaj, frecventă în romanul modern. Naratorul este egal cu personajul, iar viziunea lui este „împreună cu”, o viziune cu focalizare internă presupunând implicarea naratorului în evenimente.

Discursul se derulează la persoana I, punctul de vedere este subiectiv și unic, astfel că cititorul cunoaște celelalte personaje numai în măsura în care ele sunt reconstituite și conturate de personajul narator. Este interesant că menținând narațiunea constant în unghiul persoanei I, personajul narator e un om „fără față”. Nu beneficiază de un portret fizic, în schimb este extrem de reliefată structura lui afectivă morală.
Ștefan Gheorghidiu, personajul-narator, reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăiește drama îndrăgostitului de absolut, Filozof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă în realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin conștiința sa. Gândurile și sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscut de cititor decât în măsura în care se reflectă în această conștiință. În acest sens, Ela este cel mai „misterios” personaj din roman prin faptul că tot comportamentul ei este mediat de subiectivismul personajului-narator. De aceea, cititorul nu se poate pronunța asupra fidelității ei sau dacă e mai degrabă superficială decât spirituală. N. Manolescu afirmă că „Nu Ela se schimbă, ci felul în care o vede Ștefan”.

Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele romanului și cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist: dragostea și războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eșuate (dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela), partea a doua, construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmărește experiența de pe front, în timpul primului război mondial. Prima parte este în întregime ficțională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campanie a autorului („Toate întâmplările din volumul doi le-am trăit aievea, alături de regimentul meu”), articole și documente din epocă, ceea ce conferă autenticitate.
Unitatea romanului este asigurată de unicitatea conștiinței care analizează efectele celor două experiențe în plan interior și de un artifiu compozițional dat de faptul că primul capitol relatează fapte petrecute în același plan temporal cu faptele din cartea a doua.

Subiectul romanului să impresia unui epic lipsit de densitate. Evenimentele exterioare sunt relativ puține deoarece predomină analiza și interpretarea lor. Capitolul I, „La Piatra Craiului, în munte”, are valoare de expozițiune pentru că trasează cadrul spațio-temporal al evenimentelor și prezintă naratorul operei, pe Ștefan Gheorghidiu, cu modul său de a înțelege iubirea ca pe un sentiment absolut. Ștefan Gheorghidiu se află concentrat pe front și asistă la o discuție despre dragoste care-i declanșează rememorarea iubirii lui eșuate. Se evidențiază unghiul absolutizant din care privește iubirea, considerând-o „un proces de autosugestie”, „o relație în care îndrăgostiții au drept de viață și de moarte, unul asupra celuilalt.”

Intriga este marcată în prima frază a capitolului al doilea, „Diagonalele unui testament”, „Eram însurat de doi ani și jumătate...”. Aici se deschide retrospectiva iubirii, Gheorghidiu, student la Filozofie, s-a căsătorit cu Elsa, o frumoasă studentă la Litere, orfană, aflată în grija unei mătuși.
Cartea a doua cuprinde experiența cunoașterii morții; imaginea războiului este demitizată, frontul apare haotic, absurd, pretutindeni se întinde moartea, viața e la cheremul hazardului, iar eroismul e înlocuit de instinctul supraviețuirii. Gheorghidiu constată cu amărăciune „...nu mai e nimic omenesc în noi...”; drama războiului eclipseasză total drama personală. Rănit, revine la București cu sentimentul eliberării de trecut spre care privește indiferent, hotărât să se despartă de Ela: „...i-am spus că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț, la cărți; de la lucruri personale, la amintiri; adică tot trecutul...”.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles