Napoleon

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Napoleon

Autoritar atat prin temperament cat si din dorinta de a prevenii criticile si nemultumirile ce si-ar fi putut face loc intre coloanele ziarelor epocii, Napoleon a luat masuri indreptate impotriva libertati presei, iar dupa lovitura de stat ordona suprimarea a 60 de ziare din cele 73 existente. Cele 13 care continuau sa apara au fost puse sub supravegherea ministrului politiei, iar dupa o scurta vreme o noua reducere a facut sa ramana numai patru.

Desi libertatea politica a fost practic suprimata de catre Napoleon, totusi relatiile cetateanului cu autoritatile au fost reglementate de asa natura, ca functionaresc administrativ sa apese cat mai putin pe burghezul de rand. Linistea si libertatea cetatenilor nu trebuie sa depinda de exagerarile si de bunul plac al unui singur administrator.

Convins de importanta reglementarii juridice a raporturilor sociale, Napoleon numise inca de la 12 august 1800 o comisie insarcinate sa elaboreze proiectul unui cod civil, menit sa devina temelia dreptului civil al noului edificiu la a carui inaltare lucra cu atata zel si convingere. “Codul civil al lui Napoleon trebuia sa legalizeze juridiceste si sa consfinteasca victoria burgheziei asupra oranduirii feudale, sa asigure inviolabilitatea pozitiilor pe care proprietatea particulara avea sa le ocupe in noua societatea, sa faca invulnerabil principiul proprietatii burgheze absolute fata de orice atacuri – fie ale nobililor, care nu se resemnara sa moara, fie ale proletarilor, care vroiau sa-si rupa lanturile.

Dupa aproape patru ani de munca, codul a fost terminat. N-au lipsit unele obiectii ale organelor legislative, dar Napoleon, care era omul faptelor sin nu al vorbelor, a stiut sa conduca astfel lucrurile, incat din martie 1804 noul cod semnat de el a ramas pana azi cea mai importanta lege a dreptului francez.
Codului civil i-a urmat Codul de proceduracivila 1806 si cel comercial 1807. Fara a avea importanta Codului civil, acestea au continuat, cu toate modificarilor structurale care le-au fost aduse, sa se aplice pana in zilele noastre.

Dornic sa-si consolideze puterea personala, Napoleon voia sa fie continuatorul traditiilor imperiale romane si ale lui Carol cel Mare.
Senatus-consultul prin care sa organiimperiul francez era in realitate o adevarata constitutie ce cuprindea 142 de articole a ramas in vigoare pana la infrangerea definitive a lui Napoleon.

Sa infiintat marele consiliu al imparatului alcatuit din cei sase mari demnitari ai imperiului: marele elector, vice-cancelarul imperiului, vice-cancelarul de stat, vice-trezorierul, marele amiral si conetabilul.

Napoleon a dat Frantei si o noua organizare judiciara. Cea mai inalta instanta judecatoreasca era curtea de casatie organizata pe doua sectiuni: civila si penala. In departamente functionau curti de apel, in arondismente, tribunalele civile, iar in cantoane judecatoriile de pace.

Accentuarea dictaturii napoliniene isi gasea expresia si in legislatia sa penala concretizata in Codul de procedura penala 1808 si Codul penal 1810. Noile coduri statorniceau obligativitatea reprimarii penale a faptelor ce incalcau ordinea sociala si de stat.
Dupa 1810-1811 epoca de apogeu a puterii politice napoliniene activitatea administrativa a imparatului devine tot mai redusa.

Autorii Codului

Inca de la inaugurarea Consulatului, Napoleon declarase ca intocmirea legilor civile devenise o necessitate politica.
Dupa biruinta de la Marengo Bonaparte ia cerut colegului sau de consulat sa numeasca o comsie pentru redactarea noului cod civil. Hotararea din 12 august 1799 stabilea componenta comisiei: Fr. Tronchet, presedintele tribunalului de Casatie, F. Bigot de Preameneu, comisar guvernului pe langa acelasi tribunal, J. Portalis, comisar general pe langa Consiliul prizelor maritime si ca secretar Jaques de Maleville, membru al Tribunalului de Casatie. Lucrarile comisiei urmau sa fie conduse de catre Cambaseres si supravegheate chiar de Napoleon.

Bonaparte cerea membrulor comisiei sa definitiveze proictul in cel mult sase luni. Indemnandu-i si zorindu-i necontenit acestia lau redactat dupa numai patru luni de zile. Dupa ce proiectul este prezentat guvernului, Bonaparte a cerut Tribunalului de Casatie sa numeasca o comisie de cinci membri care in decurs de trei luni sa faca observatii. Totodata proiectul a fost trimis celor 90 de tribunale de apel pentru a-l examina in acelasi interval de timp, in comisii formate din trei membri. Toate ziarele au publicat date sau fragmente din noul cod, facandu-l cunoscut intregii tari.

Pentru a deveni cod, proiectul urma sa treaca printr-o filiera procedurala, politica si nu juridica, in care Napoleon avea sa-si arate inca odata calitatile sale de om politic. Mai intai trebuia examinat in sectia legislativa a Consiliului de Stat si apoi discutat in plenara acestuia. Daca examinarea proiectului in sectia legislativa avea o importanta minora, discutiile din plen prezentau o insemnatate mult mai mare, deoarece ele urmau sa definitiveze textul codului.

Competent sa dea prin avizele sale o temelie juridica deciziilor lui Napoleon, Consiliul de stat se bucura de o deosebita consideratie din partea primului consul. Oamenii de valoare, membrii Consiliuluiaveau cela mai variate dregatorii si meserii: avcati, magistrati, generali, diplomati, doctori, marinari, negustori. Bonaparte era interesat sa participe sis a prezideze personal sedintele in care urma sa se definitiveze codul sau pe care il considera o biruinta mai trainica decat cele obtinute la Arcole sau Marengo.

Bonaparte conducea in modul cel mai natural, spontan si familiar sedintele consiliului. Primul consul ii asculta pe toti cu rabdare dar devenea combativ si se inflacara repede ori de cate ori vorbitorii incercau sa sacrifice realitatile vietii de dragul teoriilor sarbede. Subordona totul spiritului sau critic. Dintre toti ce-si exprimau opiniile ii aprecia mai ales pep e aceia care aveau ceva de spus.

Neobosit in timpul sedintelor le prelungea pana ce toti doreau sa-si spuna parerea reuseau sa si-o infatiseze. Mai intai pastra tacere ca ceilalti sa-si expuna doctrinele sis a-si dezvolte ideile, apoi lua cuvantul, infatisand adesea problema intr-o noua lumina si arata o agerime si o profunzime uimitoare. E stia sa fie convingator si adesea facea sa se modifice proiecte in modul cel mai intelept. Bonaparte nu avea darul elocintei, dar poseda o dictiune usoara, o dialectica puternica, o mare putere de rationament. Mintea sa dadea solutii rodnice si utile, in cuvintele sale se afla o bogatie de expresii. Conducand cu arta, dibacie, pricepere si autoritate sedintele, Bonaparte devenise cu adevarat sufletul Consiliului de Stat.

Incerca sa asigure legii cea mai corecta aplicare practica si subordona totul necesitatilor si cerintelor sociale ale epocii.

Institutiile Codului

Continand un un numar de 2281 de articole, Codul Napoleon urmeaza ordinea Institutiilor lui Iustinian: personae, bunuri, succesiuni, obligatii si contracte, privilegiile, ipotecile si prescriptia.

Codul lui Napoleon situeaza proprietatea privata in centrul reglementarii sale juridice, privind-o drept sorgintea originara a oricaror libertati individuale.
“Proprietatea este dreptul de a folosi si de a dispune de un lucru in chipul cel mai absolute, cu conditia sa nu i se dea o intrebuintare oprita de legi sau regulamente”.

In conceptia codului dreptul de productie este privit asemenea unei suveranitati absolute si intolerante.
Uzucapiunea indeplinea un rol important in mecanica sociala ii silea pe proprietari sa fie activi in exercitiul drepturilor lor, caci neglijenta acestora se putea solda cu pierderea dreptului de proprietate.

Codul Napoleon a acordat atentia si importanta cuvenita organizarii familiei. Codul civil a urmarit sa faca din familia burgheza celula de baza a vietii sociale, acordand sefului familiei puteri si prerogative foarte intinse asupra tuturor persoanelor care o alcatuiau.

Familia sa construit prin casatorie. Considerata sub vechiul regim drept un sacrament religios casatoria devine odata cu revolutia institutie civila.
Casatoria trebuia sa indeplineasca anumite conditii de fond: deosebirea de sex; pubertatea sotului si nubilitatea sotiei fixata la 18 de ani pentru baieti si 15 ani pentru fete, cu exceptia dispenselor obtinute pentru motive grave; consimtanantul viitorilor soti iar ultima conditie era consimtamantul parintilor.
Pe langa conditiile de fond, codul prevedea si unele de forma, fie anterioare, fie concomitente casatoriei. Aceste din urma constituie insasi celebrarea casatoriei inaintea ofiterului de stare civila si a martorilor.

Incheierea contractului de casatorie producea efecte mai intai intre partile contractante. Acestea constau in anumite indatori: coabitare, fidelitate, ajutor si asistenta reciproca pe temelia carora codul a cladit puterea maritala a sotului.

Odata cu incheierea casatoriei, sotii stabileau de obicei si raporturile pecuniare dintre ei, adica intocmeau o conventie matrimoniala. Ei puteau alege intre urmatoarele tipuri propuse in cod: comunitatea de bunuri, regimul dotal, separatia de bunuri si regimul fara comunitate.

Regimul se putea desface prin moarte unuia dintre soti, prin nulitatea acesteia declarata de o instanta judecatoreasca sau prin divort.
Pornind de la ideea restabilirii demnitatii si stabilitatii familiei legitime, codul nu ingaduia ceretarea paternitatii naturale cu exceptia cazului unei rapiri, cand data la care a avut loc coincidea cu acea a conceptiei.

Urmarind sa ocroteasca familia si individul, Codul Napoleon a instituit masuri sa protejeze persoanele care din diverse motive nu-si puteau exercita drepturile. Lasand la o parte incapacitatea femeii maritate, pe care codul o deduce din autoritatea maritala, amintim aici masurile de ocrotire a minorilor si a celor loviti de infirmitati mintale.

Codul Napoleon mentine ideea de unitate a patrimoniului, acorda mostenirii legale intaietate fata de cea testamentara si introduce ideea de egalitate in material succesorala.

In determinarea persoanelor chemate sa dobandeasca mostenirea redactorii codului au stabilit urmatoarele clase de mostenitori: legitimi, naturali, sotul supravietuitor si statul. « mai multe referate din Istorie