Mumia

5x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.53

nivel: Liceu

Pentru egipteni, viața unui om nu se termina odată cu moar?tea acestuia. Ei își imaginau că cel decedat trece într-o altă lume.
Pentru a-și putea continua viața acolo, corpul trebuia păstrat. Alt?fel, sufletul acestuia rătăcea pe veci, fără odihnă. Egiptenii credeau că omul în viață avea mai multe suflete, pe care le primea la naștere. Foarte important era sufletul Ba, pe care și-1 imagi?na[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Mumia

Pentru egipteni, viața unui om nu se termina odată cu moar?tea acestuia. Ei își imaginau că cel decedat trece într-o altă lume.
Pentru a-și putea continua viața acolo, corpul trebuia păstrat. Alt?fel, sufletul acestuia rătăcea pe veci, fără odihnă. Egiptenii credeau că omul în viață avea mai multe suflete, pe care le primea la naștere. Foarte important era sufletul Ba, pe care și-1 imagi?nau sub înfățișarea unei păsări. Atunci când omul murea, Ba părăsea corpul și nu-și mai putea regăsi locul în cazul în care corpul nu se mai păstra. .De aceea, egiptenii încercau să protejeze de des?compunere corpurile ce?lor morți.

VII. La ce folosea ofrandele din morminte?

In lumea de dincolo, cel mort avea nevoie de hrană, ca și pe timpul vieții, în plus, el nu putea renunța la obiectele ce-i fuseseră dragi până atunci: straie frumoase, bijuterii și mobili?er. Toate acestea erau depuse în mormânt. Pentru ca mortul să poată mânca în lumea de dincolo, la înmor?mântare trebuia îndeplinit un com?plicat ritual religios: un preot atingea gura mortului cu anumite obiecte, de exemplu cu un cuțit din cremene, un alt preot citea texte religioase de pe un sul de papirus. Astfel, se realiza o înviere rituală, pe care egiptenii o numeau „deschiderea gurii". De acum, mortul era capabil să mănânce și să vorbească și în lumea de dincolo, adică putea să-și reia cele mai importante activități de om.

De ce se puneau amulete pe mumie?
Egiptenii nu lăsau păstrarea veșnică a cor?pului numai pe seama măies?triei îmbălsămătorilor. La fel de impor?tantă era și protecția magică, ce urma a fi garantată de amulete. Cel mai adesea, amuletele erau confecționate din faianță, numai persoanele sus-puse, cum ar fi regele sau oamenii de la curte, primeau amulete din aur. Cea mai des folosită amuletă era ochiul Udjat, care avea menirea să garanteze păstrarea intactă a cor?pului. Pilonul Djcd simboliza veșnicia, iar scarabeul proteja în mod special morții după înviere. Foarte important era scarabeul inimă. Înainte de a-și continua viața în lumea de dincolo, mortul trebuia să dea socoteală asupra vieții sale în fața judecătorului morților, Osiris.

Inima sa vorbea acum pentru el. Ea confirma că nu a păcătuit, nu a ucis și nu a furat. Multe role de papirus găsite la mumii redau imaginea acestei judecăți: Osiris așezat pe un tron, iar în fața sa, pe o balanță, inima mortului și pana adevărului. Dacă inima mortului nu este lipsită de păcate, un mon?stru stă pregătit să o înghită. Pentru a fi foarte siguri că inima știe să rostească vorbele corecte, în mumie se așeza un scarabeu pentru inimă cu o „fițuică" gra?vată. După ce decedatul trecea de judecata morților, sufletul său Ba se integra din nou în corp pentru viața veșnică din lumea de din?colo. Amulete împortante. De la stânga: sceptru din papirus, Anch, pilon Djed, scarabeu înaripat și scarabeu cu disc solar

După imaginația vechilor egipteni, și în lumea de dincolo existau diferențe sociale și îndatoriri. Ushbeti, mici figuri m formă de mumii, care purtau numele celui mort, trebuiau să preia, prin magie, sarcinile neplăcute ale acestuia.

Ce boli existau pe atunci?
La unele mumii se pot observa boli mai vechi și, mai ales, răni. Foarte des s-au întâlnit fracturi ale oase?lor, din care unele s-au vindecat în poziție greșită. Se recunosc și urmele rănilor din bătălii, în plus, există si descoperiri care nu sunt univoce. Astfel, în ciuda numeroase?lor cercetări ale mumiei lui Tutankhamon, încă nu a putut fi determi?nată cu exactitate cauza morții sale. La fel ca și astăzi, și atunci exis?tau oameni cu malformații. De exemplu, faraonul Siptah a avut un picior malformat, iar mumiile unor servitori arată că aceștia sufereau de nanism. Din picturile murale și din inscripții știm că asemenea oameni lucrau mai ales la confecționarea podoabelor și în încăperea cu hainele faraonului.

Cercetând organele interne ale mumiilor, a reieșit că la vechile ci?vilizații se întâlneau adesea paraziți intestinali (viermi de diferite feluri).Dar și în cazul acestor mumii se pot trage concluzii privitoare la obiceiurile alimentare, și anume cu ajutorul probelor de oase și de țesut: hrana a fost preponderent vegetală și a constat din cereale, fructe și legume sau a fost alcătuită mai cu seamă din carne și pește? În plus, cercetările bazate pe radiografiere răspund la între?barea dacă omul a avut mereu o cantitate suficientă de hrană: linii fine în secțiune la oasele brațelor și picioarelor, precum și linii de rupere a părului indică faptul că, în timpul copilăriei, respectivul nu a avut destulă mâncare

Faraonul Ramses al V-lea

Observând cu atenție o mumie, se pot recunoaște și boli de piele, precum în cazul faraonului Ramses al V-lea, ale căror cauze nu sunt însă cunoscute. Radiografia arată coloana vertebrală a fetiței din Yde, o mumie de mlaștină din Olanda. Fetița a avut coloana strâmbă. S-au găsit în mumiile de mlaștină aces?ta tractul intestinal al lui Otzi și, de asemenea, la câteva mumii egiptene, ale căror organe interne nu fuseseră îndepărtate la îmbălsămare. De câțiva ani există noi meto?de pentru a depista paraziții din țesuturile mumiilor: atunci când corpul omului este atacat de paraziți - indiferent că este vorba de bacterii, organisme uni-celulare sau viermi -, acesta dez?voltă anticorpi împotriva intrușilor. Acești anticorpi pot fi identificați cu ajutorul unor teste chimice spe?ciale.

Astfel, știm astăzi că, în vechiul Egipt, părți importante din populația de pe valea Nilului au fost afectate de bilharioză, o boală provocată de un vierme. În cadrul noilor cercetări se în?cearcă izolarea din țesutul mumiei a ADN- ului agentului patogen, anume informația genetică a aces?tuia, și determinarea lui. Acest lucru a fost posibil în cazul bacteriei tuberculozei: s-a putut dovedi tuberculoza la unele mumii.

Cu ce se făcea îmbălsămarea ?
În cazul multor culturi, unde cei morți erau îm?bălsămați cu ajutorul unor tehnici complicate, s-au pierdut cunoș?tințele despre această artă. Drept urmare, astăzi trebuie să aflăm cu ajutorul unor analize chimice, ce produse se foloseau în acele vre?muri. La mumiile egiptene, acest lucru s-a putut afla, dar în ceea ce le privește pe cele chinezești și sud-americane, munca de cer?cetare este abia la început. Îmbălsămătorii egipteni foloseau, pe lângă sarea de natron, cu precădere substanțe rășinoase din diferite plante, in care obți?neau uleiuri aromatice si care aveau efect dez?infectant. Foarte îndrăgite erau rășinile de conifere și rășina unei specii de fistic, asemă?nătoare cu tămâia. De? oarece aceste plante nu creșteau în Egipt, ele trebuiau importate din țări î îndepărtate, mai ales din bazinul estic al Mării Mediterane. Astfel ni se oferă posibilitatea de a reconstitui căile comerciale ale vechilor

Mumii din gheață
În urmă cu 500 de ani, procesiune festivă, se deplasa încet spre muntele Ampato, din Anzii peruvieni. Preoți îmbrăcați cu straie scumpe, purtând mantii colorate și ornamente cu cap, duc cu ei o fetiță de 14 ani. Ea poartă o haină lungă, multicoloră, iar deasupra un pled, ce este ținut pe piept de un ac din argint, precum și o căciulă cu pene por?tocalii, orientate direct în sus și dispuse în arc de cerc. Unii preoți țineau în mâini ofrandele pentru zeul muntelui, anume vase frumoase din lut și o mică fi?gurină din aur cu aceeași podoabă din pene pe cap ca a fetiței.

Ajunși pe vârful muntelui, la un ger de minus 20 de grade celsius, preotul „anestezia" fetița cu o lo?vitură în cap. Apoi așezau corpul într-o peșteră mică, căptușită cu pietre, puneau ofrande înăun?tru și închideau mormântul înghețat, în scurt timp, fetița în?gheța fără să se mai trezească. Zeul muntelui a primit astfel jert?fa, lucrul cel mai de preț pe care i-1 puteau oferi oamenii: propriul copil. Așa că recolta trebuia să fie din nou bogată. În peșterile înghețate din Anzi, copiii jertfiți înghețau foarte repede. Unele morminte au fost deschise mai târziu prin alunecări de teren. Astfel, corpurile unor copii s-au uscat sub influența vân?tului care bate tot timpul. Altele, precum cel al fetiței, pe care descoperitorii au numit-o Juanita, au rămas în pământ până în momentul găsirii. Era congelată, iar lichidele din corp se păstraseră încă, așa că Juanita cântărea încă 40 de kilograme atunci când au descoperit-o Johan Reinhard și Miguel Zarate.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles