Mihai eminescu (activitate literara)

7x puncte

categorie: Romana

nota: 9.24

nivel: Liceu

     FLOARE ALBASTRA



      Poezia apare īn revista Convorbiri literare la 1 aprilie 1873. Este printre primele poezii publicate īn revista Convorbiri literare.Īnainte de aceasta poezie era publicata "Venere si Madona", "Epigonii", "Mortua est".

      Poezia are ca motiv "floarea albastra", un motiv romantic, care apare si īn alte literaturi, īn litera[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Mihai eminescu (activitate literara)

     FLOARE ALBASTRA



      Poezia apare īn revista Convorbiri literare la 1 aprilie 1873. Este printre primele poezii publicate īn revista Convorbiri literare.Īnainte de aceasta poezie era publicata "Venere si Madona", "Epigonii", "Mortua est".

      Poezia are ca motiv "floarea albastra", un motiv romantic, care apare si īn alte literaturi, īn literatura germana Novalis īntr-un poem romantic, unde floarea albastra se metamorfozeaza īn femeie luīnd chipul iubitei si tulburīnd inima eroului.

      Motivul "florii albastre" mai apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra reprezinta viata. Albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si a cerului, iar floarea simbolizeaza fiinta care pastreaza dorintele, pe care le dezvaluie cu vraja.

      Poezia este conceputa din doua parti corespunzatoare a doua tipuri de idei, de cunoastere: īn primele trei strofe cunoasterea filosofica absoluta, iar īn partea a doua (5-13) cunoasterea terestra prin intermediul dragostei. Cele doua parti ale poeziei sunt legate de o strofa, cea de a patra, care contine reflectiile poetului si contine īn ea īnceputul ideii din ultima strofa. Poezia este alcatuita sub forma de monolog īntrerupt de dialog.Īn primele trei strofe poetul contureaza domeniul cunoasterii filosofice. De la elementele genezei "īntunecata mare" pīna la un īntreg unvers de cultura reprezentat de "cīmpiile Asire", "piramidele īnvechite". Īn aceste trei strofe iubita defapt aduce un repros iubitului care ni se sugeraza ca sa izolat īn universul fericit dar strīmt al lumii pamīntesti. Este o ipostaza a poetului īn care se repeta ideea sugerata de prezenta chiar īn primul vers, a adverbului "iar".

      De aici si īndemnul din ultimele vesuri ale strofei a treia:

      "Nu cauta īn departare

      Fericirea ta, iubite!"

      Strofa a patra e strofa de tranzitie, de legatura īntre cele doua ipostaze ale cunoasterii. Strofa aduce consimtamīntul de moment al poetului la dulcea chemare a iubitei. Sīnt surprinse īnca din aceasta strofa gesturi tandre, calde, ocrotitoare: "Dulce netezindu-mi parul", gestul care se presupune ca vor fi urmate si altele daca poetul va coborī din cerurile nalte.

      Adjectivul devenit substantiv diminutivat "mititica" sugereaza pe de o parte dragostea fata de fiinta iubita dar si distanta enorma īntre gīndurile si preocuparile īnalte ale poetului, īn comparatie cu lumea terestra.La reprosul iubitei, poetul raspunde cu o tacere, care deschide drum meditatiei din ultima strofa, mai ales din versul: "Totusi este trist īn lume".

      Īn partea a doua a poeziei avem celalta cunoastere, cea terestra cunoastere prin intermediul iubitei dragoste la care este chemat iubitul de catre iubita. Daca īn "Dorinta" si īn "Sara pe deal" īntregul ritual al dragostei era din perspectiva barbatului, īn "Floare albastra" iubita este vicleana, ademenitoare promitīndu-i iubitului o lume de bucurii si de farmec.

      Cadrul natural, unde este chemat iubitul este cadrul cu verdeata, cu izvoare ce plīng īn vale sau stīnci īnalte si prapastii marete.La aceste se mai adauga si ochiul de padure īnconjurat de trestie si īncarcat de foi de mure. Gesturile iubitei sīnt sagalnice, īn timp ce iubitul īi va spune "povesti si minciuni", ea, iubita va īncerca pe un fir de romanita dragostea lui.

      Chemarea este tentanta, pentru ca iubita este ca īn "Dorinta" frumoasa; de "soarelui caldura" fata va fi "rosie ca marul" īn timp ce cu parul ei de aur īi va astupa gura.

      Aceasta invitatie sigur ca este urmata de sarutari date sub palarie pentru ca sa nu fie vazuti de nimeni.

      La ivirea lunii printre crengi īnlantuiti īn gīt cei doi īndragostiti vor porni īn sat spre vale, dīndu-si pe sarutari pe cale. Ajungerea la al portii prag va fi urmata de vorbe īn īntunecime, dupa care urmeaza inevitabila despartire. Dupa ce ea dispare īn timp ce iubitul coplesit de navala sentimentului ramīne ca un stīlp īn luna. Cele trei epitete "ce frumoasa, ce nebuna, dulce floare" cuprinse īn versuri exclamative exprima intensitatea sentimentului, defapt epitetul "dulce" apare īn mai multe situatii: "dulce floare, dulce minune".Īsi schimba sensul si valoarea grmaticala "Dulce netezindu-mi parul" apropie pe iubiti prin gest; "Dulci ca florile ascunse" sugereaza puritatea. Pentru ca īn final sa apara īn "dulce minune" epitet cu valoare de simbol de data aceasta care sugereaza ca apropierea de fiinta iubita este egala cu miracolul, astfel īncīt epitetul devine metafora.

      Ultima strofa aduce ideea despartirii, a stingerii dragostei, iar repetitia "floare albastra" subliniaza intensitatea trairii generata de contrastul dintre iluzie si realitate accentuata de acel "totusi".



     GLOSSA



      Glosa scris cu dublu -s- īn italiana, germana, latina dar cu unul īn franceza a īnsemnat procedeul de a explica de obicei printr-un singur cuvīnt pe marginea unui text un pasaj obscur, o proportie sau un alt cuvīnt. De aici s-a ajuns la o poezie cu forma fixa care alaturi de sonet si rondel este cea mai pretentioasa dintre ele.

      Din punct de vedere compozitional "Glossa" se compune dintr-un numar de strofe egal cu numarul versurilor din prima strofa īn care se pune problematica poeziei, si ultima strofa care este o strofa concluzie si īn care sīnt reluate versurile primei strofe īn ordine inversa. Īncepīnd cu strofa a II-a fiecare strofa comenteaza cīte un vers din prima strofa care este reluat ca vers final al strofei ca o concluzie.

      Este o poezie cu caracter filosofic, o poezie gnomica exprimīnd adevaruri ale cunoasterii, ale moralului īntr-o forma poetica concentrata, sententioasa.

      Este publicat pentru prima data īn 1883 īngrijit de Titu Maiorescu, a fost definitivata īn 1882 dupa ce poetul o supune unor prefaceri succesive īncepīnd cu anul 1884 paralel cu Scrisorile si Luceafarul. Astfel s-au cristalizat trei tipuri de Glossa: doua cu cīte noua strofe si una cu zece strofe. Titu Maiorescu o prefera pe cea cu zece strofe pentru echilibrul si simetria desavīrsita a compozitiei.

      Glossa transpune liric principii filosofice cunoscuta īnca īn filosofia vechilor greci sau romani, cum sīnt Parmenide, Zenon, Seneca...

      Motivul lumii ca teatru este preluat de la Epictet si Marcus Aurelius dar motivul este prezent si īn literatura evului mediu la Ronsar si Shakespeare. La Eminescu, motivul este filtrat prin filosofia lui Schopenhauer. Un cugetator tradus īn limba romāna 1750 dupa un intermediar francez.

      Ideea lumii de teatru si conceptul Schopenhaurian al prezentului etern se regasesc si īn alte poezii Eminesciene ca Īmparat si Proletar si Luceafarul. Prima strofa a poeziei este strofa tema care pune problema; īntr-un prezent etern viata este un cerc strīmt īn care oamenii se īnvīrt, o zbatere fara rost pentru ca viata e dominata de egoism, minciuna, sete de putere, astfel ca singura solutie a omului superior fiind nepasarea, detasarea rece.

      O succesiune de propozitii principale redau spectacolul unic si monoton al vietii īn care frica si speranta nu-si au rostul. Substantivul -vreme nearticulat exprima imaginea unei succesiuni monotone, egale a clipelor.

      Īncepīnd cu strofa a II-a fiecare vers din prima strofa este comentat. Raspunsul la chemarea si īndemnurile clipei este īncercarea de a fi imposibil sceptic, singura forma de aparare omeneasca. Imaginea trecerii ireversibile a timpului dīnd impresia unui proces apare īn versuri ca: "multe trec pe dinainte", "clipa ce se schimba pentru masca fericirii".

      La aceste se adauga subiectele propozitiilor exprimate prin pronume nehotarīte "toate" si pronume relative "ce" pentru a sublinia ideea de genialitate.

      Īndemnul din strofa a III-a este la luciditate: "Recea cumpan-a gīndirii" trebuie sa stea dreapta pentru a discerne binele de rau, pentru a descoperi masca fericirii "ce o clipa tine poate". Cu ajutorul mintii al inteligentei numai reusesti sa-ti dai seama de adevarul "ca toate-s vechi si noua toate".

      Īn strofa a patra apare ideea lumii ca teatru. Viata īntinde capcane, te momeste cu lucruri zgomotoase, cu miscari īnselatoare cu forme actoricesti de imprsionare "joace unul si pe patru", "si de plīnge, de se cearta". Reactia fiintei superioare este de retragere "tu pe alaturi te strecoara", privitor ca la teatru pentru ca numai astfel vei putea alege "ce e rau si ce e bine".

      De pe pozitia spectatorului neutru care īntelege timpul ca pe un prezent etern poetul analizeaza cu o ironie de mare profunzime viata contemporana.

      Odata introdus motivul lumii ca teatru prezent īnca din literatura si filosofia antica hindusa, apoi īn literatura medievala si preluat de Eminescu de la cugetatorul suedez, motivul va reveni si īn strofa a sasea si a opta constituinduse cu regula etica a neamestecului omului superior īn tumultul vietii īnselatoare producatoare de suferinta.

      Strofa a cincea valorifica ideea Schopenhauriana a prezentului etern idee pe care le regasim si īn alte creatii.

      Astfel constata poetul ca viitorul si trecutul sīnt a filei doua fete. Tot ce a fost ori o sa fie īn prezent le avem pe toate, dar acest prezent trebuie pastrat, meditat la zadarnicia luptei.

      Viata este o succesiune de scene īn esenta aceleasi "alte masti aceiasi piesa/ alte guri aceeasi gama". De mii de ani lumea e vesela si trista amagita atīt de des de spectaculul lumii, de aceea "nu spera si nu ai teama", deci se recomanda nepasarea si detasarea.

      Cu ultimul vers al strofei a sasea se deschide codul de reguli de conduita. Pe un ton satiric si sceptic se prezinta argumente convingatoare care sa determine starea de detasare, de discernere a raului de bine.

      Omul superior nu trebuie sa se prinda tovaras miseilor si natarailor pentru ca totul este trecator; stiindule masura acesta n-are ce cauta cu sfaturile lui. Se recomanda tacerea cīnd ceilalti vorbesc de rau "de te ating sa feri īn laturi...Tu ramīi la toate rece".

      Ultima strofa īn sens invers versurile primei strofe, astfel īncīt codul de reguli e mult mai evident.

      Ultimul vers al primei strofe devine primul si capata valoare emblematica si rol de cuvīnt, de comportament īn societate.

      Din punct de vedere stilistic se remarca preferinta poetului pentru cuvintele din fondul lexical principial pentru formele populare pentru ca totul sa fie cīt mai accesibil. Poezia este construita pe antiteza rau-bine, trecut-viitor, vechi-nou, etern-efemer, toate avīnd drept scop sa reliefeze complicatiile vietii.



     LUCEAFARUL



      Despre felul cum s-a nascut marele poem romantic, capodopera a creatiei lui Eminescu a lasat marturie īnsusi poetul. Din marturia sa reiese ca pornind de la o sursa, de la un izvor popular poemul a trecut printr-un īndelungat proces de creatie. Dupa ceea ce spune rezulta ca principala sursa de inspiratie a fost un basm popular romānesc cules si punlicat īntr-un memorial de calatorie, aparut la Berlin īn 1861 de catre germanul Kunisch. Basmul se intitula Fata din gradina de aur. Īn acelasi memorial de calatorie Kunisch a mai publicat un basm care asemenea a fost cunoscut de Eminescu, a preluat ceva si din aceasta, dar sursa principala ramīne "Fata din gradina de aur".

      Īn basmul publicat de Kunisch este vorba despre o frumoasa fata de īmparat pe care tatal ei o īnchide īntr-un castel īnconjurat de o gradina de aur pentru a nu fi vazuta de ochii unui muritor. De fata de īmparat se īndragosteste un zmeu, dar fata speriata de nemurirea lui īl refuza. Zmeul insista iar fata īi cere acestuia sa fie muritor de rīnd ca si ea. Pentru ai dovedi dragostea zmeul se duce la creator sa-l dezlege de nemurire, dar acesta ī-l refuza. Īntors pe pamīnt zmaeul vede ca fata se īndragosteste īntretimp de un frumos flacau, din fecior de īmparat care reuseste s-o rapeasca. Furios zmeul īi desparte pe cei doi aruncīnd peste fata o stīnca iar pe el īl lasa sa moara de durere īntr-o vale fabuloasa a amintirii.

      Eminescu valorifica acest basm īn perioada berlineza īntr-un poem cu titlul Fata īn gradina de aur, dar īn poemul creat autorul modifica unele lucruri si mai ales finalul. Razbunarea zmeului din basm i se pare prea dura, nepotrivita cu superoritatea unei fiinte nemuritoare; astfel ca īn poem zmeul n-o mai omoara pe fata ci rosteste cu amaraciune un blestem: "un chin s-aveti: de-a nu muri odata".

      Dupa 1880 acest poem ramas īn manuscris va fi prelucrat īn cinci variante si transformat īntr-un cīntec liric īn care povestea mai veche trnsformata si aceasta devine pretextul alegoric al unei meditatii romantice, filosofice asupra geniului, dar si asupra conditiei omului ca fiinta sfīsiata de contradictii. Īn noua creatie izvoarele folcloorice se īntīlnesc cu cele filosofice, mitologice, culturale si chiar autobiografice. Īn forma īn care noi o cunoastem astazi poemul a aparut īn 1883 īn Almanahul Societatii Cultural-literare "Romānia Juna" din Viena. Īn acelasi an poemul va fi inclus apoi īn volumul īngrijit de Titu Maiorescu intitulat Poezii.

      Compozitia si structura poemului

      Faptul ca la originea poeziei se afla un basm ne duce la concluzia ca si noua creatie ar trebui sa fie o compozitie epica. Din basm poemul a pastrat doar schema epica, cadrul. Formula de la īnceput tine tot de epic. Prezenta unui narator care povesteste la persoana a 3-a existenta personajelor, constructia gradata a subiectului, marele numar de vorbe specifice povestirii precum si prezenta dialogului cu formule specifice de adresare, toate acestea dau poemului un caracter epico-dramatic.

      Si totusi poemul Luceafarul este o creatie lirica. Schema epica este doar cadrul iar īntīmplarile si personajele sīnt defapt simboluri lirice, metafore prin care se sugereaza idei filosofice, atitudini morale, stari sufletesti si o anumita viziune poetica.

      Aceasta interferenta de genuri este caracteristica romantismului si dau poemului mare profunzime. Ceea ce priveste compozitia poemului se constata existenta a patru tablouri:

      1) Dragostea dintre fata de īmparat si Luceafar

      2) Idila dintre Catalin si Catalina

      3) Calatoria Luceafarului spre Demiurg pentru a cere dezlegare de nemurire

      4) Reīntoarcerea Luceafarului la locul lui pe cer si constatarea ca fata de īmparat nu s-a putut rupe din cercul ei strīmt

      Din punct de vedere structural exista doua planuri, cel terestru uman si planul cosmic universal. Īn primul tablou cele doua planuri se īntīlnesc prin dragoste.

      Īn tabloul al doilea avem doar planul terestru.

      Īn tabloul al treilea este prezent doar planul cosmic.

      Īn tabloul al patrulea avem din nou prezente cele doua planuri.



     COMENTARIU



      Poemul Luceafarul este un poem romantic pe tema destinului omului de geniu. Poemul se desfasoara pe un vag fir epic īntr-o suita de metafore si simboluri prin care se sugereaza idei filosofice. Este deci īn egala masura un poem de dragoste si un poem filosofic.

      Primul tablou ne prezinta o fantastica poveste de iubire īntre doua fiinte apartinīnd unor lumi diferite. Contemplīnd de la fereastra dinspre mare a castelului Luceafarul de seara se īndragosteste de o preafrumoasa fata de īmparat. Fata la rīndul ei este cuprinsa de acelasi sentiment. Īn conceptia fetei Luceafarul este un spirit, pentru chemarea caruia trebuie o formula magica de descīntec. Descifrīnd alegoria, putem spune ca sensul ei este ca pamīnteanul aspira catre absolut.Īn timp ce spiritul aspira simte nevoia concretului. Pentru al putea chema līnga ea fata foloseste descīntecul: "Cobori īn jos Luceafar blīnd ..." .

      Fiintele supranaturale au posibilitatea de a metamorfoza. Īntocmai ca īn basm, Luceafarul, la chemarea fetei se arunca īn mare si preschimbat īntr-un tīnar palid, cu parul de aur si ochi scīnteietori, purtīnd un gulgiu vīnat, īncununat cu trestii apare īn fata fetei ca un īnger, ca un zeu. O invita pe fata īn palatele lui de pe fundul oceanului unde toata lumea s-o asculte pe ea. Metamorfoza Luceafarului pune la contributie mituri cosmogonice, asfel la prima īntrupare Luceafarul are parintii cerul si marea:

      "Iar cerul este tatal meu

      Si muma mea e marea".

      Zeii sīnt nemuritori si Luceafarul metamorfozat īn Neptun este "un mort frumos cu ochii vii" deoarece nemurirea este pentru muritorii de rīnd o forma a mortii. De aceea fata de īmparat are o senzatie de frig.

      "Caci eu sunt vie, tu esti mort

      Si ochiul tau ma-n gheata."

      Peste cīteva nopti fata chema din nou pe Luceafar, acesta o asculta si din vaile haosului avīnd ca tata soarele si mama marea apare din nou īn fata fetei. Acum vine īnvesmīntat īn negru si purtīnd pe vitele negre de par o coroana ce pare ca arde:

      "Ochii mari si minunati īi lucesc himeric

      Ca doua patimi fara sati"

      Īnfatisarea este acum demonica, pentru ca s-a nascut din soare si noapte: dupa Hesiod noaptea este zeita umbrelor, fiica haosului, mama tuturor zeitelor. De data aceasta tīnarul demonic īi fagaduieste miresii sale cununi de stele si ofera cerul pe care sa rasara mai stralucitoare decīt celelalte. Dar si de data aceasta fata īi refuza apropierea si simte senzatia de calduri.

      Alegoria este ca fata este īncapabila sa iasa din conditia ei pentru a convietui cu Luceafarul īi cere acestuia sa devina muritor ca si ea.

      La aceasta cerere Luceafarul raspunde afirmativ din cuvintele sale reiesind sacrificiul suprem pe care e gata sa-l faca "īn schimb pe o sarutare" pentru a dovedi fetei ca o iubeste.

      De aceea e hotarīt sa se nasca din pacat si sa fie dezlegat de nemurire.

      Cel de-al doilea tablou se desfasoara īn plan terestru, īn plan uman, este idila dintre Catalin si Catalina, idila care simbolizeaza repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala īntre reprezentantii lumii inferioare. Avem aici o atmosfera intima, familiara. Acum eroina nu mai este preafrumoasa fata de īmparat, ea devine Catalina, ceea ce simbolizeaza faptul ca acum este o fata ca oricare alta cu un nume comun, care se poate īndragosti rapid de un baiat oarecare. Catalin este viclean copil de casa, un paj din prejma īmparatesei, baiat din flori dar īndraznet cu ochii. Urmarind-o pa Catalina socoteste ca e momentul sa-si īncerce norocul si prinzīnd-o īntr-un ungher īi serveste Catalinei o adevarata lectie de dragoste.

      Se observa īn scena de dragoste un limbaj obisnuit, comun, popular adecvat unei scene de dragoste obisnuite trecatoare aventuroase. Catalina la īnceput este mai retrasa, mai retinuta si marturiseste lui Catalin dragostea pentru Luceafar. Dar Catalin gaseste remediul:

      "Hai si-om fugi īn lume" si astfel Catalina va pierde visul de luceferi.

      Partea a treia a poemului cuprinde calatoria Luceafarului prin spatiul cosmic si convorbirea cu Demiurgul. Sīntem din nou īn planul cosmic cu o atmosfera glaciala si cu un limbaj sententios gnomic (exprimarea este apropiata de maxime si proverbe). Demiurgul este rugat sa-l ierte de nemurire sa-l faca muritor de rīnd. Īn acest tablou Eminescu se dovedeste ca si īn Scrisoarea I unul dintre cei mai interesati autori de cosmogonii si un extraordinar poet al fenomenelor fizice. Pentru un zbor atīt de īndraznet Luceafarului īi creste aripa la dimensiuni uriase. Din cauza vitezei colosale cu care zbura miscarea lui pare un fulger ne-ntrerupt, ratacitor printe stele. Haosul este o notiune abstracta, nepalpabila īnsemnīnd confuzia generala a elementelor īnainte de creatie. Pentru a le face palpabile Eminescu īi atribuie haosului īnsusirile unei vai din care necontenit izvorasc lumini ce se amesteca se īnvalmasesc ca niste mari amenintatoare. Zona īn care se afla Demiurgul e infinitul, neantul stapīnit de groaza propriului vid adīnc ca visul uitarii.

      Īn dialogul cu Demiurgul, Luceafarul īnsetat de viata obisnuita, de stingere este numit Hyperion. Īntocmai ca fata de īmparat īn idila cu Catalin este numita Catalina si Luceafarul, īn momentul cīnd vrea sa devina muritor este īnzestrat cu nume.

      Īn discutia dintre cei doi, Demiurgul īi propune, ca pentru a renunta la gīndul sau de a deveni muritor, trei lucruri: sa-l faca cīntaret īncīt sa asculte toata lumea de cīntecul lui, conducator de osti sau īntelept. Demiurgul este dispus sa-i dea "pamīntu-n lung si marea-n larg / Dar moartea nu se poate".

      Luceafarul este o parte a universului, celui "tot" pe care o reprezenta Demiurgul, iar al rupe din acest sistem ar īnsemna distrugerea echilibrului universal.

      Si atunci ca un ultim argument, Demiurgul īl īndeamna pe Hyperion sa priveasca spre pamīntul ratacitor sa vada ce-l asteapta.

      Al patrulea tablou ne duce din nou īn planul terestru dar si īn cel universal cosmic.

      Hyperion devenit din nou Luceafar se īntoarce pe cer si īsi revarsa din nou razele asupra Pamīntului.

      Īn acest tablou avem un foarte frumos pastel terestru care contrasteaza cu pastelul cosmic din partea a 3-a. Luceafarul descopera pe cararile din crīnguri sub siruri lungi de tei doi tineri īndragostiti care sedeau singuri. Fata īl vede si īl cheama sa-i lumineze norocul. Oamenii sīnt fiinte trecatoare. Ei au doar stele cu noroc īn timp ce Luceafarul nu cunoaste moarte. Mīhnit de cele ce vede, Luceafarul nu mai cade din īnaltul la chemarea fetei ci se retrage īn singuratatea lui constatīnd cu amaraciune:

      "Ce-ti pasa tie chip de lut

      Daco-i fi eu sau altul?

      Traind īn cercul vostru strīmt

      Norocul va petrece

      Ci eu īn lumea mea ma simt

      Nemuritor si rece".



      Despre sensurile poemului Luceafarul au vorbit multi critici, dar cea mai buna interpretare a poemului o da īnsusi Eminescu. Poetul facea o īnsemnare pe marginea unui manuscris aratīnd ca "īn descrierea unui voiaj īn Tarile Romāne germanul K (Kunish) povesteste legenda Luceafarului. Aceasta este povestea. Iar īntelesul alegoric ce i-am dat este, ca, daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aici pe pamīnt nici capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc."

      Din acest punct de vedere Luceafarul este o alegorie pe tema romantica a locului geniului īn lume. Astfel īnseamna ca povestea, personajele si relatiile dintre ele nu sīnt decīt o suita de personificari, metafore si simboluri care sugereaza idei, conceptii, atitudini iesite dintr-o meditatie asupra geniului vazut ca fiinta nefericita si solitara opus prin structura omului comun. Aceasta viziune romantica asupra geniului este puternic influentata de filosofia lui Schopenhauer.



      TABEL AL IMAGINILOR ALEGORICE SI UNELE

     SEMNIFICATII ALE LOR DIN POEMUL LUCEAFARUL

      TBLOUL ĪNTĪI

     1) fata de īmparat - fata la vīrsta oblicata cīnd poate fi tulburat de zburator

     2) visul fetei - criza puberala, dorinta de realizare prin dragoste, rezolvata mitologic prin motivul zburatorului

     3) dragostea pentru Luceafar - aspiratie spre absolut; dorinta omului comun de a-si depasi conditia strīmta, limitata de muritor

     4) respingerea Luceafarului - refuzul neantului, spaima de nemurire care pentru om īnseamna moarte

     5) senzatiile de frig si de ardere - revelatii intuitive ale deosebirilor de structura dintre geniu si omul comun

     6) Luceafarul - fiinta superioara, geniul

     7) dragostea pentru fata de īmparat - aspiratia spre concret sau spre o alta forma a materiei universale

     8) dragostea dintre fata si Luceafar - atractia contrariilor

     9) metamorfozele Luceafarului - capacitatea geniului de a-si da alt chip, mai concret pastrīndu-si unitatea contrariilor din care este īntrupat, ca si esenta superioara

     10) hotarīrea de se sacrifica - dorinta de cunoastere; obiectul cunoasterii - fata de īmparat - devine si subiect al pasiunii omului de geniu, pentru care el vrea sa renunte la nemurire



      TABLOUL AL DOILEA

     1) Catalin si Catalina - exponentii individual ai aceleiasi lumi

     2) "lectia" lui Catalin - forma de magie erotica

     3) refuzul initial al Catalinei - reactie de orientare

     4) nostalgia fata de Luceafar - ruptura dintre ideal si real

     5) acceptarea lui Catalin - revelatia asemanarii de structura si de ideal dintre fiintele aceleiasi lumi



      TABLOUL AL TREILEA

     1) Demiurgul - absolutul

     2) Hyperion - forma individualizata a absolutului

     3) dorinta lui Hyperion de a fi dezlegat de nemurire pentru "o ora de iubire" dorinta de a primi o alta structura, compatibila cu ideea de dragoste ca mijloc de cunoastere

     4) refuzul Demiurgiului - imposibilitatea obiectiva de a mai coborī treptele de organizare a materiei universale

     5) consecventa īn atitudinea lui Hyperion - si geniul are o limita de cunoastere





     TBLOUL AL PATRULEA

     1) idila pamīnteana - īmplinirea aspiratiei spre fericire a perechii pamīntene

     2) seriozitatea pasionala a lui Catalin - barbatul īntīmplator devine barbatul unic prin iubire

     3) "tradarea" fetei - revelatia Luceafarului asupra timpului ca schimbare; el, care e nemuritor, nu e stapīnit de timp, n-are experienta existentei determinate temporal, prin tradarea fetei, el descopera ideea de schimbare si ca miscarea e ireversibila

     4) a treia invocatie a Luceafarului - dorinta superstitioasa a fiintei pamīntene de a-si prelungi fericirea prin protectia unei "stele cu noroc"

     5) raspunsul final al Luceafarului - constatarea rece, obiectiva a diferentelor fundamentale īntre doua lumi antimonice; una traind starea pura a contemplatiei; cealalta starea instinctualitatii oarbe īn cercul strīmt al norocului, al sansei de a se īmplini sau al nesansei



      O interpretare a poemului Luceafarul socoteste aceasta creatie ca un poem al "vocilor" poetului sau un poem al mastilor īn sensul ca poetul se proiecteaza īn diferite ipostaze lirice. Astfel Eminescu s-a imaginat pe sine īn primul rīnd īn Luceafarul sau Hyperion, geniul care cauta suprema clipa de fericire fara sa fie īnteles si ramīnīnd la locul sau separat de societatea din jur. Eminescu s-a imaginat īnsa si īn chipul lui Catalin. Pamīnteanul obisnuit care traieste din prima clipa a dragostei.

      Dar Eminescu s-a imaginat chiar īn chipul Catalinei, muritorul de rīnd care aspira spre absolut. El s-a imaginat si sub chipul Demiurgului, exprimīnd astfel aspiratia spre personalitatea universala, cel care rosteste teribilul nu se poate constient fiind de incompatibilitatea celor doua lumi.

      Īn concluzie putem spune ca sub aspiratia unei povesti de dragoste Luceafarul este defapt o sinteza a liricii lui Eminescu, a vocilor poetice din opera sa pentru ca gasim aici nu numai ecouri din poezia de dragoste si natura dar avem ecouri si din poezia de īnalta cugetare filosofica din poezia pe teme cosmogonice (Scrisoarea I, Īmparat si proletar). Presupusele personaje devin simboluri mitice ale contradictiilor din sufletul poetului care se simte ca orice creator de geniu slab si puternic, muritor si nemuritor, om si zeu.

      REALIZAREA ARTISTICA

      Poemul Luceafarul este cea mai valoroasa creatie Eminesciana, nu numai din punctul de vedere a continutului de idei ci si īn perfectiunea formei. Limbajul poetic, sintaxa poetica si naturaletea desavīrsita fac din poem un exemplu stralucit de realizare artistica a unei creatii. Dintre principalele trasaturi ale stilului poemului:

      a) limpezimea clasica - poetul a cautat de fiecare data cuvīntul care sa exprime cel mai bine adevarul īntr-o forma cīt mai simpla. Este bine cunoscut procesul de scuturare a podoabelor stilistice din prima strofa īn care o califica pe fata de īmparat "o preafrumoasa fata". Pīna sa ajunga la acest superlativ de origine populara, Eminescu a eliminat o serie de epitete si metafore din botanica, din zoologie sau minerala. Pe parcursul poemului a foosit cīt mai putine epitete pentru a nu īncarca textul cu elemente descriptive. Īn marea lor majoritate adjectivele folosite sīnt de origine latine, unele fiind formate cu prefixul ne

      b) a doua trasatura este exprimarea aforistica. Aceasta este o exprimare care contine multe maxime si sentinte, preapte morale formulate īntr-un mod memorabil. Cele mai multe exprimari gnomice le gasim īn tabloul al treilea, īn discutia īnalta dintre Hyperion si Demiurg.

      c) puritatea limbajului - se refera la faptul ca Eminescu foloseste cei mai multi termeni din fondul principal de cuvinte, termeni de origine latina pe care īi integreaza īn expresii si constructii populare. Accepta foarte putine neologisme. Efectul care se obtine este ca exprimarea e pura romāneasca naturala pe īntelesul tuturor

     d) muzicalitatea - realizata pe doua cai prin folosirea subtila a cuvintelor cu sonoritate deosebita si prin schema prozoica - strofe de cīte patru versuri cu 7-8 silabe si ritm iambic. Foloseste alternativ rimele masculine si cele feminine care sugereaza o continua īnaltare si cadere īn concordanta cu ideea de baza a poemului.



     REVEDERE



      Dintre poeziile puternic influentate de folcloor poezia Revedere publicata īn revista Convorbiri literare la 1 octombrie 1879 este prima poezie īn metru popular trohaic a lui Eminescu. Poezia a fost scrisa cu cītiva ani īnainte de a fi publicata. Modelul ramīne Vasile Alecsandri din poezia Doina, dar Eminescu adīnceste aceasta tematica populara prin forta poetica, prin viziunea filosofica si tehnica versificatiei. Pornind deci de la un model popular Eminescu creaza īn poezia Revedere o elegie pe tema perisabilitatii omului, a efemeritatii omului (conditia trecatoare) īn comparatie cu trainicia, cu eternitatea naturii. Revedere este cu alte cuvinte un cīntec melancolic despre fragilitatea omului īn fata timpului.

      Punctul de plecare este doina populara dar Eminescu rescrie totul din perspectiva poetului romantic impresionat de spectacolul naturii vesnice care-l face sa se simta marunt si trecator. Īn acest fel poezia capata un substrat filosofic, care nu este de origine folcloorica.

      La o analiza atenta a poeziei se pot deosebi atīt elemente de origine populara cīt si elemente de origine culta. De origine populara sīnt:

      a) motivul codrului ca fiinta mitica īn folcloor codrul e frate cu romānul, crai īntelept, sau chiar īmparat.Īn aceasta ultima ipostaza de īmparat apare si Eminescu.

      b) dialogul cu natura reprezentata de codru

      c) īn al treilea rīnd este familiaritatea silului

      d) unele locutiuni de tipul: "mie-mi curge Dunarea"

      e) ritmul trohaic, masura de 7-8 silabe si rima īmperecheata sīnt de asemenea de origine populara.

      De origine culta sīnt:

      a) accentuarea ideii de perenitate (trainicie) a codrului, a naturii;

      b) accentuarea si amplificarea opozitiei dintre om si natura;

      c) rafinamentul expresiei;

      d) viziunea romantica asupra conditiei umane;

      e) sentimentul elegiac.

      Din punct de vedere al compozitiei poezia este compusa sub forma de dialog īntre doi "parteneri" de discutie, care apartin la doua planuri distincte al omului si al codrului.

      Planurile sīnt īn opozitie, marcata de cele doua īntrebari si de cele doua raspunsuri,care-i transforma pe interlocutori īn simboluri ale unor relitati diferite: omul conditia trecatoare iar codrul eternitatea.

      Poezia se deschide cu planul omului mai scurt, mai concis, interogativ personificīndu-l si luīndu-l ca interlocutor poetul se adreseaza pe un ton familiar, cald, apropiat codrului.

      Folosind diminutivele: codrutule, dragutule poetul vorbeste cu codrul asemeni unei persoane apropiate īntrebīndu-l ce mai face de cīnd nu l-a vazut pentru ca a trecut mult timp decīnd s-a departat de el si īn acest timp "multa lume am umblat".

      Īn raspunsul codrului, care este afirmativ constatam o serie de elemente care sugereaza permanenta, continuitate īn natura.Din raspunsul codrului personificat aflam de existenta lui indiferent de anotimpuri. Rotatia anotimpurilor se petrece an de an iar codrul ramīne acelasi. Raspunsul debuteaza cu o forma populara:

      "Eu fac ce fac de mult" dupa care urmeaza imaginea codrului iarna cu crengile descuiate de frumze si chiar cu crengi rupte, care cad si acopera apele cu ierni care troienesc cararile gonind cīntarile.

      Acelasi codru īntinereste odata cu venirea primaverii si a verii anotimp īn care codrul iar rasuna de cīntecul doinei cīntat de femeile ce duc apa de la izvoarele din codru. Cea de a doua interventie a poetului este mai degraba o constatare decīt o īntrebare. Poetul constata ca īn ciuda vremii care vine si trece codrul mereu īntinereste. Poetul este bucuros de revederea cu codrul, dar bucuria sa este umbrita de melancolia data de contrastul dintre propria lui īnfatisare si natura vesnic tīnara. Īn raspunsul codrului acesta enumera cīteva dintre elementele cu caracter de eternitate sugerīnd prin aceasta statornicia naturii.

      Indiferent ca vremea e rea sau buna natura este aceeasi. Numai omu-i schimbator, īn timp ce natura cu marea, rīurile, pustiurile, luna, si soarele, izvoarele si codrul ramīne neschimbata, eterna.



     SARA PE DEAL



      Poemul se incadreaza īn prima etapa a poeziei de iubire si de natura. A fost publicata īn 1885 īn revista "Convorbiri literare". O varianta dateaza din 1871 iar alta din 1872, se pot regasi fragmente din "Sara pe deal" īn romanul "Geniu pustiu" si nuvela "La curtea cuconului Vasile Creanga".

      "Sara pe deal" nu este nici pastel nici idila ci este un poem eminescian specific īn care temele naturii si iubirii fuzioneaza, si īn care se creaza imaginea paradisul adolescentilor īn care aspiratia spre iubire este pura, poetul crezīnd īn idealurile iubirii.

      Compozitia se realizeaza prin alternarea a doua planuri: spatiul natural si cel sufletesc. Spatiul natural este larg dimensionat, un spatiu īn care pluteste melancolic cu jale cīntul buciumului ca un ecou a starii sufletesti a poetului īndragostit. Elementele de peisaj constituite de imagini auditive si vizuale unele intensitati abia perceptive redau tacerea necuprinsului de la satul din vale pīna la turmele care urca dealul si apoi pīna la bolta senina a cerului, pīna la infinit unde stelele se nasc spre bolta senina, īn momentul īnserarii si a intrarii īn noapte.

      Īnca din primul vers se observa o contopire a spatiului natural cu cel sufletesc sugerat de sunetul melancolic al buciumului pe fondul unui ritm metric original alcatuit din 12 silabe.

      Īn al doilea vers contopirea spatiului poetic cu cel sufletesc este amplificata prin adaugarea aliteratiei precum si de imaginea creata īn care se īmpletesc elemente terestre cu cele cosmice" turmele-l urc, stelele scapara īn cale".

      Īn versul 3 elementul sonor este prezent prin prelungirea aliteratiei "se" dar si prin imaginea murmurului dulce al apei īn fīntīne. Remarcam splendida personifcare "apele plīng clar izvorīnd din fīntīne" este imaginea primordiala a izvorului. Tacerea necuprinsului creata prin armonie muzicala e o tacere care este perceputa cu sufletul.

      Īn al patrulea vers apare imaginea copacului sacru al iubirii "salcīmul" devenit loc protector al īntīlnirii celor doi unde iubita toropita de dragoste asteapta acest moment "ochii tai mari cauta-n frunza cea rara". Īncepīnd cu strofa a doua tabloul de natura devine evocator infatisīnd miscarea lenta a lunii pe cer "sfīnta si clara", nourii īntr-o scurgere halucinanta proiecteaza casele parca īn luna, oamenii cu coasa īn spinare se īntorc de la cīmp, cumpenele fīntīnilor scīrtīie īn vīnt, nici unul din aceste detalii nu individualizeaza tabloul dar nici nu se poate spune ca tabloul este abstract.

      Aceste detalii zugravesc imagini eterne asa cum l-a cunoscut poetul īn Ipotestiul cu turme, cu deal si vale īn care murmura fluierele, culorile ce domina peisajul sīnt astompate, lipsesc caci lumina este putina domina jocul de umbra si lumina. Sunetele sīnt estompate dar melodioase. Muzicalitatea se realizeaza prin prezenta buciumului, a scīrtīitului domol al cumpenelor, a murmurilor fluierelor, a sunetelor ritmice de toaca culminīnd cu glasul clopotului ceea ce creaza o vibratie ampla "Clopot vechi umple de glasul lui sara".

      Spatiul natural s-a dizolvat total si este īnlocuit de spatiul sufletesc "Sufletul meu arde-n iubire ca para"; acest vers face trecerea la momentul urmator, sentimentul sufletesc este abia schitat prin nerabdare dar izbucneste īn finalul poeziei unde poetul creaza visul de iubire, imaginea pura a iubirii īn care apare perechea sub salcīm unde ore īntregi īsi va sopti vorbe de iubire si īsi va face gestul culminant ce face iubirea pura.

      "Ne-om razima capetele unul de altul"; versifica sarutul, īn final intervine usor retorica īntrebare "Astfel de noapte bogata cine pe ea n-ar da viata lui toata" poetul exprima ideea ca este gata sa-si dea viata pentru acest gest de suprema puritate a iubirii.

      Chipul iubitei este imaterial abia definit fiind un simbol al iubirii īnsusi. Este o iubita ideala spre a carei iubire aspira poetul īn versurile "sub un salcīm draga ma astepti tu pe mine", "Pieptul de dor, fruntea de gīnduri ti-e plina" simbolizeaza acea pasionata si gingasa plenitudine a iubirii.



     SCRISOAREA III



      Eminescu a scris un ciclu de 5 scrisori fiind niste satire. Tematica acestor scrisori are īn centru motivul geniului. Scrisoarea I dezbate problema geniului savant, Scrisoarea II dezbate problema geniului artist, Scrisoarea III dezbate soarta geniului conducator de popoare.

      Scrisoarea III abordeaza tema patriotismului si a geniului conducator de popoare. Geneza este legata de perioada de ziarist la "Timpul".

      Punctul de plecare l-a constituit entuziasmul colectivitatii romāne īn momentul independentei de stat din 1877. Eroismul ostasilor romāni misca īn Eminescu adīnci simtaminte inspirīndu-i cel mai valoros poem dedicat patriotismului.

      Compozitia se realizeaza pe principiul antitezei romantice trecut-prezent. Poemul are doua parti:

     -īn prima parte se celebreaza iubirea de patrie si de neam

     - partea a doua este o satira adusa prezentului decazut

      Ca tehnica Eminescu foloseste tehnica savanta a proportiilor. Īn prima parte poetul nu abordeaza direct subiectul bataliei de la Rovine ci īl incadreaza cu momente legendare pentru a sugera valoarea. Plasata īn perioada de crestere a imperiului otoman, batalia de la Rovine a constituit un zid care a oprit expansiunea tuceasca.

      Poemul cuprinde doua momente epico-lirice: trcut si prezent incadrate de un prolog si un epilog.

      Prologul prezinta vertiginoasa crestere a imperiului otoman, ce este explicata simbolic printr-un copac urias a carei umbra untuneca īntreaga lume. Eminescu prezinta aceasta legenda, īnfatisīnd un sultan. Luna se preschimba īn fecioara si sultanul simte cum din inima lui creste un copac al carei umbra cuprinde īntreg pamīntul. Cutremurat, sultanul, se trezeste si interpreteaza visul ca trimis de profet.

      Este prezentata o sinteza poetica a cītorva epoci de crestere realizata sugestiv prin repetitii si enumerari ce creaza impresia puternica de furtuna "an cu an", "neam cu neam"; se face trecerea apoi la realitate si urmeaza momentul evocarii poporului nostru. Prima secventa cuprinde 6 versuri si reda asezarea celor doua ostiri pe cīmpul de la Rovine, urmarind desfasurarea orgolioasa a turcilor avīnd o armata de 100.000 de osteni si pe de alta parte cei 30.000 de romāni. Eminescu abia sugereaza prezenta romānilor. Se sugereaza disproportia dintre armate nu numai numerica ci si sub aspectul tehnicii de razboi.

      Urmatorul episod este dramatic si se defineste prin cuvintele rostite si din atitudinea lor. Īntīlnirea celor doi conducatori este redata pe baza dialogului. Eminescu descrie pe Mircea ca pe un mosneag si īi descrie īmbracamintea. Īn acest dialog se īnfrunta īngīmfarea cotropitorului care n-a cunoscut decīt victorii cu demintatea si īntelepciunea adevaratului conducator care īsi apara "saracia si nevoile si neamul". Mircea este simbolul datinei al ospitalitatii si bunei credinte, dar dīrz prevenitor si demn. La sirul victoriilor enumerate de Baiazid, Mircea prezinta istoria de aparare a tarii īncepīnd cu acel oaspe pīna la orgoliosii romani. Toti conducatorii sīnt simbolizati prin numele lui Darius numit Ispaste. Toti au cerut īn numele stapīnirii "pamīnt si apa" si printr-un joc de cuvinte, poetul desemneaza ironic īnfrīngerea acestor cotropitori, se facura "toti o apa si un pamīnt". Exista īn aceste versuri o sinteza a istoriei eroice a poporului nostru din cele mai vechi timpuri, o sinteza a luptelor pentru apararea tarii si a fiintei neamului. Este prezent īn dialogul lui Mircea si gīnditorul care face distinctie īntre razboaiele de cucerire si cele de aparare si se clarifica ideea de solidaritate a neamului īn apararea teritoriului tarii. De cealalta parte se defineste orgoliul cumplit al lui Baiazid. Trufia celui care n-a cunoscut niciodata īnfrīngerea se exprima printr-o cascada de cuvinte mari.

      Batalia de la Rovine este un tablou plin de dinamism īn care se reliefeaza vitejia, iubirea de patrie dar si virtutile ostasesti. Cei doi conducatori trec īn planul al doilea, īn prim plan fiind ostile. Printr-o aliterare de imagini vizuale si auditive dinamice īntr-un ritm fulgerator poetul evidentiaza tactica de de lupta a romānilor; ei ies surprinzīnd pe dusmani.

      Deschiderea bataliei o realizeaza calaretii a caror desfasurare constituie o surpriza, loviturile lor venind din toate partile cuprinzīnd oastea turceasca. Loviturile lor sīnt īnsotite de zgomotul scarilor de lemn, ritmul este īntr-o crestere continua. Procedeele stilistice subliniaza ideea de furtuna de cataclism. Totul este īntr-un clocot urias ce se reflecta īn peisaje si imagini: grindina, ploaie, cerul se dezlantuie pe pamīnt centrul acestui cataclism este Mircea. Tinta acestui cataclism este īmparatul peste a carui armata se īntinde umbra mortii.

      Partea a doua poate fi considerata un veritabil pamflet politic cu ecouri din prioada publicistica de la "Timpul", avīndu-si izvorul īn sentimentul de profunda deziluzie īn fata falsului patriotism si a demagogiei patriotale. Īn aceasta parte lipseste introducerea si īncepe cu o antiteza "veacuri de aur".

     Despartindu-se de trecut, Eminescu mai lasa sa se auda īnca odata acorduri de neuitat adresīndu-se eroilor trecutului ajunsi la moda īn prezent. Eminescu sesizeaza cu sarcasm ca marile glorii au devenit un prilej nou pe care o alta persoana folosindu-i pe eroii de alta data sa-si acopere nuditatea. Imaginea prezentului este un tablou fiind rezultatul unei selectii critice īn care Eminescu esentializeaza satirizīnd īn mod constient imaginea prezentului si īncepe cu o serie de īntrebari retorice carora nu li se īntrevede nici un raspuns.

      Imaginea Bucurestiului este vazut ca un nou Sybaris. Gloriile se nasc pe strada si la usa cafenelelor politicienii sīnt adevarati panglicari de demagogie. Portretele negative īn care Eminescu exagereaza constient sīnt prezentate īn mod gradat si exprima furia crescīnda. Poetul se opreste asupra portretului liberarului vazut ca o expresie a demagogiei un portret al unicimii care are toate atitudinile de decadere fizice si morale. Portretul parlamentului este vazut ca o adunatura de nebuni din zidirea sfintei bolii o imagine caricaturala o serie de atribute ale decaderii, este prezenta imaginea tineretului decazut. Toti acestia nu vīneaza decīt cīstigul fara munca, īn aceasta lume virtutea este o "nerozie" si "geniul o nefericire".

      Partea a doua se īncheie cu invocarea lui Tepes domnitorul justitial chemat sa-i adune pe totai si sa-i īmparta īn smintiti si īn misei si sa-i bage īn doua temniti si sa dea foc la puscarie si la casa de nebuni.



     SCRISOAREA I



      Poezia ne prezinta pozitia vitrega a omului de geniu īntr-o societate marginita si este alcatuita din 5 parti.

      Īn prima parte apar doua motive romantice, dragi poetului. Primul motiv este cel al timpului - timpul individual si cel universal. Al doilea motiv este motivul lunii: "Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate".

      Īn a doua parte poetul nuanteaza motivul lunii, ca un astru tutelar al faptelor meschine sau nobile ale oamenilor. Mai īntīi poetul reda o imagine globara a spatiului terestru de la pustiuri la codrii, de la mari si izvoare la tarmuri, si apoi imaginea se restrīnge: "Si īn cīte mii de case lin patruns-ai prin feresti/ Cīte frunti pline de gīnduri, gīnditoare le privesti". Īn continuare poetul poetul īnfatiseaza o serie de ipostaze ale individului: "Vezi pe-un rege ce-mpīnzeste globu-n planuri pe un veac/ Cīnd la ziua cea de mīine abia cuget-un sarac", "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!/ Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par/ Altul cauta īn lume si īn vreme adevar". Apare aici un motiv de sursa schoppehauriana, identitatea omului īn fata mortii: "Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii/ Deopotriva-i stapīneste raza ta si geniul mortii". Īn continuare poetul se opreste la conditia vitrega a omului de geniu, care apare īn antiteza cu celelalte ipostaze: "Iar colo batrīnul dascal, cu-a lui haina roasa-n coate/ Īntr-un calcul fara capat tot socoate si socoate/ Si de frig la piept si-ncheie tremurīnd halatul vechi/ Īsi īnfunda gītu-n guler si bumbacul īn urechi/ Uscati asa cum este, gīrbovit si de nimic/ Universul fara margini e īn degetul lui mic/ Caci sub frunte-i viitorul si trecutul se īncheaga/ Noapte-adīnc-a veciniciei el īn siruri o dezleaga/ Precum Atlas īn vechime sprijinea ceriul pe umar/ Asa el sprijina lumea si vecia īntr-un numar".

      Partea a treia cuprinde o cosmogoinie care compozitional se justifica prin faptul ca ea va argumenta cīt de vasta este cultura batrīnului dascal. Pīna a prezenta geneza apar cīteva notiuni care ar trebui sa sugereze īncreatul. Geneza propriu zisa īncepe astfel: "Dar deodata un punct se misca ... cel īntīi si singur. Iata-l!/ Cum din chaos face muma, iara el devine Tatal". Apar aici motivele macrocosmusului si microcosmosului. Raportat la macrocosmos oamenii nu sunt decīt: "Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul". Īn continuare poetul vorbeste despre un previziblil sfīrsirt al lumii: soarele īl vede "trist si ros", planetele "īngheata" si timpul "devine vecinicie", pentru ca la sfīrsit sa domneasca din nou aceasta noapte a "nefiintei" si " eterna pace".

      Partea a patra este consacrata pozitiei vitrege a cugetatorului de geniu īn lumea semenilor sai. Dascalul dupa ce a cugetat la destinul lumilor cosmice el cugeta acum la destinele indivizilor lumii terestre. Apare aici din nou identitatea oamenilor cu ei īnsisi si cu omenirea īntreaga: "Unul e īn toti, tot astfel precum una e īn toate". Vointele marunte care īi framīnta pe oameni n-au nici un sens din cauza ireversibilitatii timpului: "Ce-o sa-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gīndesc?/ Ca si vīntu-n valuri trece peste traiul omenesc". Cīnd vorbeste despre soarta geniului īntr-o societate bīntuita de interese meschine apar numeroase accente satirice, uneori deosebit de incisive. Imposibilitatea cunoasterii propriei vieti, lasa considerarea operei omului de geniu la discretia rauvoitorilor, a invidisilor: "Si cīnd propria ta viata singur n-o stii pe de rost,/ O sa-si bata altii capul s-o patrunda cum a fost?". Pesimismul schoppenhaurian l-a influentat pe Eminescu si īn versurile: "Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarmi ... orice-ai spune,/ Peste toate o lopata de tarīna se depune". Apare din nou ideea ca oamenii sunt egali īn fata mortii: "Mīna care-au dorit sceptrul universului si gīnduri/ Ce-au cuprins tot universul īncap bine-n patru scīnduri". Pe un ton ironic poetul īsi imagineaza cum se vor desfasura funerariile acestui om de geniu. Ele vor avea o falsa solemnitate deoarece oamenii sīnt rai, indiferenti, ipocriti: "Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel,/ Nu slavindu-te pe tine ... lustruindu-se pe el". Posteritatea va ignora valoarea operei si se va rezuma doar la "bibliografia subtire" careia īi vor gasi "pete multe, rautati".

      Īn partea a cincea se revine la motivele initiale: contemplarea propriei vieti si a luminii lunii ce dezvaluie alaturi de frumusetile eterne ale naturii crudul si tristul adevar ca oamenii sunt identici īn perspectiva mortii: "Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii/ Deopotriva-i stapīneste raza ta si geniul mortii".
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles