Mihai eminescu - sara pe deal (rezumat) 2

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Mihai eminescu - sara pe deal (rezumat) 2

     Pulbicata în Covorbiri literare din 1 iulie 1885, Sara pe deal a fost compusa la Viena, în 1871, finizata în 1872 si incorporata în postuma Eco, forma ultima a poemului Ondina. Dragostea da poetului o sensibilitate sporita pentru lucrurile din jurul sau. Tematic, Sara pe deal este poemul dorului de dragoste, al visului pur. E visul tânarului abia iesit din adolescenta care aspira spre ideal. Mânat de dor, de o pornire adânca venita din sine, el îsi imagineaza - încinta experientei - poveste iubirii, pe care o traieste ca pe o dorinta aprinsa si statornica. În viziunea lui Eminescu, o astfel de iubire în care fiintele descopera armonia sufletelor si frumusetea universului este reper de valoare suprema, echivalent vu valoarea vietii însesi: "Astfel de noapte bogata / Cine pe ea n-ar da viata lui toata ?", idee ce poate fi comparata cu aceea din Luceafarul: "Si pentru toate da-mi în schimb / O ora de iubire" sau din Pe lânga plopii fara sot: "O ora sa fi fost amici / Sa ne iubim cu dor / S-ascult de glasul guiei mici / O ora si sa mor".

     Compozitional poezia este o idila cu puternice note de pastel, prin care se realizeaza un deplin echilibru între planul erotic si planul naturii. Organizarea ei compozitionala urmareste sa sugereze raportul de consoana dintre cele doua realitati, prin încadrarea starii de suflet în starea naturii. Pentru aceasta, poetul insista mai întâi asupra planului descriptiv, precum panitor în ultimele patru strofe, cu doar patru versuri apartinând celuilalt plan, apoi în ultimele doua strofe, pune accentul pe spectacolul erotic, refacând un fragment din ceremonialul cunoscut al perechii eminesciene.

     De la început Eminescu percepe cu exactitate componentele naturii si locul obiectelor în spatiu. Imaginile au o sigurozitate realista, sunt usor de recunoscut si de reconstruit. Imaginile sunt vizuale (cu alternante de umbra si lumina urmarind miscarea naturii dinspre amurg spre noapte) si auditive. Sunetele, estompate, cu o intensitate redusa, contribuie în mod paradoxal, la accentuarea crescânda a tacerii generale. Ele sunt melodioase si melancolice: "buciumul suna cu jale", "apele plâng", "fluierele murmura-n stâna" ; familiare "scârtâie-n vânt cumpana de la fântâna", "toaca rasuna mai tare", sau difuze: "cloputul umple cu glasul lui sara" alcatuind un strat sonor secundar, ca o muzica discreta a naturii.

     Spatiul poetic devine astfel larg, evocator. Nu e nici puternic, nici individualizat prin detalii care particularizeaza excesiv, dar nici abstract, valabil oriunde si oricând. Privelistea care rezulta are o linie romantica domoala, cu turme care urca dealul, cu oamenii care vin de la coasa, cu sate pitite în vale. Totul e domestic si pastoral, cu un aer de vechime nealterata. În aceasta atmosfera, poetul, patenteaza un sentiment, sugerînd paralelismul psihic (om natura) realizat poetic printr-o subtila trecere a valorilor metaforice dintr-u plan în celalalt. Astfel, în strofa întâi, jalea buciumului si plânsetul apelor sunt stari în care se reflecta de fapt trairile sufletesti ale fetei care asteapta: "Sub un salcâm, draga, m-astepti tu pe mine". Tot asa epitetele din versul: "luna pe cer trece-asa sfânta si clara" pot fi atribuite ochilor care privesc cu dor: "Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara", iar metafora "stelele nasc umezi pe bolta senina reprezinta echivalentul astral al lacrimilor care apar fara voie si se sfarâma cu straluciri diamantice între genele fiintei coplesite de tensiune "Pieptul de dor, fruntea de gânduri ti-e plina". Spectacolul general al naturii e creat ca sa sustina prin efectele lui de rezonanta afectiva, izbucnirea de nestapânit a dorului. Versul declamatic care noteaza momentul: "Sufletul meu arde-n iubire ca para", are dublu rol: închide planul naturii si concentreaza poemul pâna la sfârsit în jurul povestii de dragoste. Se reia astfel jocul initiatic: "Lânga salcâm sta vom noi noaptea întreaga / Ore întregi spuneti voi cât îmi este draga! // Ne-am razâma capetele-unul de altul / Si surâzând vom adormi sub înaltul, / Vechiul salcâm".

     Este scrisa un vis în care îndrogastitii, îmbatati de farmec, adorm, rezemati unul de celalalt, se contopesc în natura si refac, prin pereche, unitatea primordiala a mitului.

     Întrebarea finala: "Astfel de noapte bogata / Cine pe ea n-ar da viata lui toata", a fericirii si a nostalgiei totodata, înaltaproblematica poemului într-un plan dramatic profund, relevând aspiratia omului spre ideal si neputinta de a-l atinge.

     Poezia este scrisa în metru clasic, cu versuri de 12 silabe constând dintr-un coriamb (troheu-iamb), doi dactili si un troheu [ - - | - - | - - | - ] precum si o cezura care separa coriambul de restul versului si-l individualizeaza. « mai multe referate din Romana