Mihai Eminescu - proza fantastica si filozofica

2x puncte

categorie: Romana

nota: 9.31

nivel: Gimnaziu

Proza fantastică și filozofică eminesciană include nuvele cum ar fi: Sărmanul Dionis, Avatarii faraonului Tla, Archaeus și Umbra mea . Aceste nuvele reprezintă partea cea mai profundă și mai valoroasă a creației eminesciene epice.
Cea mai importantă dintre caracteristicile lor o constituie împletirea epicului cu filozofia, uneori o idee filozofică fiind pretextul pentru evoluția faptelor [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Mihai Eminescu - proza fantastica si filozofica

Proza fantastică și filozofică eminesciană include nuvele cum ar fi: Sărmanul Dionis, Avatarii faraonului Tla, Archaeus și Umbra mea . Aceste nuvele reprezintă partea cea mai profundă și mai valoroasă a creației eminesciene epice.
Cea mai importantă dintre caracteristicile lor o constituie împletirea epicului cu filozofia, uneori o idee filozofică fiind pretextul pentru evoluția faptelor narate (Sărmanul Dionis). Întâmplările povestite au o anume doză de ireal, de incredibil și de miraculos, ele încadrându-se în romantism, fiind străbătute de teme și motive romantice: visul, geniul, ieșirea din timp, spațiul selenar, reîncarnarea , metamorfozele, revolta luciferică, umbra, etc.
Proza fantastică eminesciană are valoare de anticipație: ea deschide seria scrierilor fantastice din veacul al XX-lea, până la Mircea Eliade și Vasile Voiculescu.

În manuscrisul Archaeus, presupus dialog introductiv al unei posibile nuvele, amintirea numelui lui Kant ar putea explica izvorul unei meditații. Meditația în ultimă analiză însă este leibniziană, întrucât se deduce existența din posibilitatea pe care omul o cugetă, deci este condiționată de cugetarea ei. Și tot leibniziană este meditația în continuare, prin aprecierea subiectivă a timpului și a spațiului, nesfîrșit divizibile în mișcarea materiei.
În filozofia lui Leibniz unitatea părților nesfîrșit divizibile în timp și spațiu constă în procesul conștiinței, în care trecutul e cuprins în prezent, la rândul lui un viitor în germene. Este ceea ce înțelegea Eminescu prin indestructibilitatea ființei noastre inteligibile, arheul, un factor stabil în mișcarea veșnică a formelor materiei. Ca și pentru Leibniz, absolut realul care rămâne tot el în toate schimbările din lume, este de ordin ideal, dar, cum presupune G.Călinescu, argumentarea este shopenhaueriană: ,, Chinul îndelungat, veșnica goană după ceva necunoscut nu seamănă cu aviditatea de a afla răspunsul unei întrebări curioase?"

Nu întâmplător după această întrebare este amintit din nou numele lui Kant, al filozofului ce spusese că omul nu va renunța niciodată la cunoașterea necunoscutului, precum nu va înceta să respire numai de teama de a nu respira un aer impur. Căci meditațiile din Archaeus sunt kantiene în măsura în care ele duc la concluzia că pentru o minte mare, care-și pune problema adevărului altfel decât un gânsac, după expresia lui Eminescu, totu-i problem , teză care de la început fusese pusă pentru a fi demonstrată.
Eminescu , poet romantic în primul rând, în divertismentele sale filozofice a speculat asupra timpului și a spațiului mai întâi în spirit romantic, însă nu fără a cunoaște primul izvor, care a fost filozofia leibniziană.
Fragmentul Archaeus se presupune a fi fost în intenția poetului o introducere la nuvela Avatarii faraonului Tla, de vreme ce se amintește în el de o poveste a regelui Tla

După părerea lui G.Călinescu, teoria arhaeului , pe care i-o face eroului nuvelei un bătrân original, este apriorismul kantian formulat în modul schopenhauerian, cu lumea ca reprezentare, ceea ce reiese și din teoria visului pe care o face mai departe.
Pe principiul rațiunii suficiente, enunțat de Leibniz, se construiește întreaga teorie a arheului, ca imbold original al tuturor fenomenelor de viață, inclusiv omul veșnic ca prototip al fiecărui individ uman.
În schița filozofică Umbra mea , sub influența lui A.Chamisso, poetul se întreba asupra posibilității despărțirii trecătorului de etern, în ființa umană. Este o modalitate poetică a omului de a sta de vorbă cu ,,sufletul"său , cu ,,psyche"sau ,, demon"-ul său lăuntric, asupra diferitelor probleme ale omenirii, prin posibilitatea lui de a-și lăsa umbra în loc, pentru ca el câtăva vreme să-și petreacă fericit și fără griji, unde nu-s oameni, în lună, iar umbra să-I însemne în ziarul ei tot ce se va petrece.

Ideea este în evidentă legătură cu teoria arheului, schițată în celelalte fragmente în proză, aici însă ca introducere la o acțiune care reluată în construcția ei epică, va fi acțiunea din Sărmanul Dionis. Un ,,somn"de fapt, care va substitui realitatea, după cum și eroul lui Novalis, H.von Ofterdingen, credea că visul e mai real decât realitatea, dând vieții sale o țintă prin visul ,,florii albastre". Clarul de lună creează acea armonie de vis și spectacol vizibil în viziunea poetului german, ceea ce se potrivește și tabloului eminescian.
Idealismul kantian nu este un iluzionism, întrucât timpul și spațiul, deși forme subiective ale sensibilității, sunt forme universale, se raportează la lumea obiectivă, dată simțurilor noastre.

Eminescu lasă deschise, prin epica sa, cel puțin două drumuri în literatura română: drumul prozei fantastice și cel al epicii filozofice, dând el însuși modele în această privință. Sărmanul Dionis și Avatarii faraonului Tla rămân două prototipuri de literatură, în care se întâlnesc și se unifică reprezentările unui liric vizionar și incertitudinile unei firi meditative, dârză în aspirația ei de a găsi, cu prețul unor dureroase înfrângeri, soluții în problemele esențiale ale existenței.

Toată epica lui (o epică de idei)are ca punct central drama omului superior, urmărește raporturile acestuia cu societatea, experiența erotică, atitudinea față de problemele mari ale națiunii, dilemele interioare( dramele spiritului), dialogul cu Universul, aspirațiile individului înzestrat cu o putere neobișnuită de percepție. În proză, aflăm, în fapt, drama geniului.
Condiția omului superior ar sta în neacceptarea a ceea ce e dat și cunoscut, în dorința tenace de adevăr, în trăirea la modul astral. Eroii lui Eminescu o întrunesc, într-un chip însă care îi diferențiază de tipul geniului, așa cum îl înfățișase Schopenhauer. Pentru autorul Lumii ca voință și reprezentare, esența geniului trebuie să consiste în ,, perfecția și energia cunoașterii intuitive", într-o dezvoltare a puterii intelectuale cu mult mai mult decât ar cere-o serviciul voinței.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles