Metale alcalino teroase

2x puncte

categorie: Chimie

nota: 9.28

nivel: Liceu

2. Magneziu și aclciul se numără printre elementele cele mai răspândite din stratul exterior al pământului. Este posibil ca totalitatea ionilor de Mg2+, Ca2+, (la fel și cei de Sr2+ și Ba2+) a existat la solidificarea scoarței pământului sub formă de silicați și că actualele zăcăminte sedimentare, carbonați, sulfați etc., au luat naștere secundar, prin descompunerea silicaților sub acțiunea agenți[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Metale alcalino teroase

2. Magneziu și aclciul se numără printre elementele cele mai răspândite din stratul exterior al pământului. Este posibil ca totalitatea ionilor de Mg2+, Ca2+, (la fel și cei de Sr2+ și Ba2+) a existat la solidificarea scoarței pământului sub formă de silicați și că actualele zăcăminte sedimentare, carbonați, sulfați etc., au luat naștere secundar, prin descompunerea silicaților sub acțiunea agenților atmosferici.

Magneziul se găsește sub formă de carbonat, silicat, clorură și sulfați mixti, însoțind sărurile de potasiu in straturile superioare ale anumitor saline. Dolomita este un carbonat dublu, CaCO3 • MgCO3, care se găsește în cantități mari în România la Ghealar – Hunedoara, Buru – Cluj etc. Magneziul apare în natură ca magnezită, MgCo3, și mai frecvent sub forma carbonatului dublu.

Dintre silicați menționăm: azbestul, care are structură fibroasă, nu arde și se intrebuințează ca izolator contra focului, fabricându – se din el diferite țesături, costume, cartoane etc. Serpentina (4SiO2•6MgO• 4H2O) folosindu–se ca mijloc de apretare, ca umplutură minerală pentru săpun, în cosmetică și medicină; spuma de mare, piatră ușoară pentru confecționarea becurilor de ars acetilena etc. În depozitele saline se gasesc săruri duble solubile, cum sunt: carnalita (MgCl • KCl • 6H2O), kainita, MgSO4 • KCl • 3H2O, astacanita, MgSO4 • Na2SO4 • 4H2O etc. Se găsesc ioni de magneziu în unele izvoare amare și în apa de mare.

După depunerea clorurii de sodiu, la evaporarea apei de mare, cristalizează întâi kieserita, MgSO4 • H2O, apoi sărurile mixte cu ioni K+ și Ca2+. Un conținut ridicat în săruri de magneziu se găsește în Marea Moartă, a cărei compoziție diferă mult de a celorlalte mări și de cea a oceanelor (23% săruri, din care 10,8% MgCl2).

3. Calciul se găsește în natură, în cantități uriașe, sub formă de carbont, CaCO3. Principalele varietăți sunt piatra de var și marmora ambele agregate microcristaline de calcită, ultima mai pură. Creta se formează prin sedimentarea scoicilor de foraminifere și alte organisme marine microscopice. Mai rar apare carbonatul de calciu în forme monocristaline: calcită (10 – 9) și aragonită (10 – 14,1). Calciul se mai găsește în natură, ca ghips CaSO4 • 2H2O și mai rar ca anhidrită, CaSO4. Albastrul este o varietate de ghips compactă, translucidă. Alte minerale importante conținând calciul sunt: fluorita CaF2, apatita Ca5(PO4)3F, care sub acțiunea agenților atmosferici (CO2, H2O) formează hidroxilapatită, Ca5(PO4)3OH, sau bonatoapatită, Ca10(PO4)6CO3 • H2O, și fosforitele.

4. Stronțiul și bariul se întâlnesc în natură mai ales ca sulfați și carbonați. Principalele minerale de stronțiu sunt: stronțianita, SrCO3, și celestina, SrSO4; cele de bariu sunt: witerita, BaCO4 și baritina, BaSO4.

5. Radiul este un element foarte rar. El însoțește întotdeauna mineralele de uraniu, din care provine.

Obținerea metalelor alcalino – teroase

Pentru obținerea beriliului metalic se topește minereul beryl, se introduce în apă și se dizolvă în H2SO4, rezultând BeSO4 și Al2(SO4)3. Prin adăugare de (NH2)2SO4 se formează alaunul (NH4)Al(SO4)2•12H2O, puțin solubil, care se separă. Cu amoniac se precipită Be(OH)2, care amestecat cu cărbune și încălzit la 800o în curent de clor, formează BeCl2.

Clorura de beriliu se amestecă cu NaCl, se topește și se electrolizează obținându – se astfel Be metalic. Se poate obține și prin dislocuire cu Mg din BeF2:

Magneziul se fabrică prin electroliza clorurii de magneziu topite sau prin reducera oxidului de magneziu cu cărbunele și distilarea metalului. Clorura de magneziu necesară pentru acest procedeu, se obține prin reducerea oxidului de magneziu cu cărbunele, în prezența clorului.

MgO + C + Cl2 → MgCl2 + CO

Oxidul de Magneziu se obține din magnezită, prin calcinare sau, cum magnezita pură este relativ rară, din dolomită. Aceasta dă, prin calcinare, un amestec CaO • MgO. Prin tratare cu apă de mare, se obține un amestec de hidroxizi (o parte din MgO nu se hidratează) și se produce un schimb de ioni, prin care calciul trece în clorură de calciu solubilă: Mg(OH)2 • Ca(OH)2 + Mg2+ → 2Mg(OH)2 + Ca2+.
Calciu, stronțiu și bariu nu pot fi obținute din oxizii lor prin reducere cu cărbune, deoarece oxizii lor sunt foarte exotermi și necesită temperatură înaltă pentru reducere, dar la această temperatură se formează carburile respective.

Calciul și stronțiul se pot obține prin electroliza clorurilor lor topite. Bariul rezultă la electroliza soluțiilor de BaCl2, cu catod de mercur și amalgamul obținut se distilă în vid.

Calciu, stronțiu și bariu se pot prepara din oxizii lor prin procedeul aluminotermic. În cantități mici aceste elemente se pot deplasa din sărurile lor cu metale alcaline.

Radiul a fost obținut de soții Marie și Pierre Curie. Mineralul cel mai bogat în radiu este un minereu de uraniu numit, pechblendă. Aici radiul se găsește ca produs de descompunere radioactivă a uraniului, în proporție de 0,14 g la 1000 kg minereu. Din soluțiile mume, după extragerea uraniului, radiul precipită alături de BaSO4. De fapt se coprecipită cu BaSO4 când se adaugă BaCl2 la extractele cu acid sulfuric. După ce se îndepărtează plumbul prin fierbere cu NaOH, sulfații se convertesc în carbonați la topire cu carbonat de sodiu și se dizolvă în HCl, sau mai bine în HBr. Bromurile rezultate, BaBr2 și RaBr2 se pot separa prin cristalizări fracționate, bromura de radiu fiind mai greu solubilă decât cea de bariu.

Radiul metali se poate separa ca amalgam prin electroliză din soluția unei sări a lui, cu catod de mercur. Amalgamul se distilă la 400 – 700oC în curent de hidrogen.

Proprietățile fizice ale metalor din grupa a II-a

Elementele din grupa a II-a sunt metale cenușii; magneziu este albastru. Beriliu și magneziu păstrează luciul lor metalic la aer, datrită unui strat protector de oxid, subțire transparent, asemănându – se cu aluminiu. Celelalte metale din această grupă își pierd repede luciul, oxidându – se superficial.

Punctele de topire și de fierbere ale beriliului sunt mai ridicate decât ale celorlalte elemente din grupa a II-a.
Beriliul cristalizează într – o rețea hexagonală compactă astfel deformată încât fiecare atom are 6 atomi vecini mai apropiați decât ceilalți.
Magneziul cristalizează cu o rețea hexagonală compactă regulată (12 vecini la distanțe egale).
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Chimie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles