Ludwig van Beethoven

3x puncte

categorie: Muzica

nota: 9.07

nivel: Gimnaziu

Oricare altul ar fi fost zdrobit sub povara unei astfel de nenorociri. Dar Beethoven era un titan, care și-a învins durerea și descurajarea. „Vreau să deprind curajul răbdării”, a notat el pe un caiet. „Dacă trupul meu e nevolnic, spiritul trebuie să biruiască. Ceea ce nu pot auzi cu urechea, inima mea va trebui să ghicească. Voi sfărâma cătușele pe care mi le-a pus destinul vrea[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Ludwig van Beethoven

Oricare altul ar fi fost zdrobit sub povara unei astfel de nenorociri. Dar Beethoven era un titan, care și-a învins durerea și descurajarea. „Vreau să deprind curajul răbdării”, a notat el pe un caiet. „Dacă trupul meu e nevolnic, spiritul trebuie să biruiască. Ceea ce nu pot auzi cu urechea, inima mea va trebui să ghicească. Voi sfărâma cătușele pe care mi le-a pus destinul vreau să cânt, să cânt pentru toți. Omule! Ajută-te singur, odată ce ți-a fost dăruită puterea s-o faci!”

Si Titanul a învins cu adevărat, creând o operă nemuritoare, ale cărei sunete străbat lumea de la un capăt la altul, ca niște chemări la încredere, la luptă neîntreruptă împotriva răului, la înfrățirea tuturor oamenilor. Beethoven a cunoscut încă din tinrețe succesul ce i se cuvenea unui artist adevărat. Dar recunoașterea publică a geniului său creator a întărziat timp îndelungat, încât abia pe când împlinea patruzeci de ani lucrările lui se cântau în marile orașe ale Europei, unde era socotit unul din cei mai de seamă compozitori ai vremii, avea adepți înflăcărați în rândurile muzicienilor tineri, Academia din Amsterdam îl alesese printre membrii săi, editorii îi cumpărau și publicau lucrările.

Ce folos însă, odată ce el nu mai auzea deloc și comunica cu prietenii săi doar cu ajutorul unor caiete de conversație, în care aceștia scriau întrebările și răspunsurile. Infirmitatea îl făcuse ursuz, ocolea oamenii și refuza invitațiile, rușinându-se de boala care ridica un zid de netrecut între el și lume. Trăia singur, ca un sihastru, în locuințe pe care le schimba des și în care domnea dezordinea. Cărțile și notele muzicale erau împrăștiat pe jos, pe pervazul ferestrelor și pe alte mese unde erau uitate și resturi de mâncare. Pe pian și masa de lucru se lăfăiau însă compozițiile pe care cerneala nu se uscase.

In harababura aceasta, compozitorul se simțea totuși în largul său. Se scula dis-de –dimineață și lucra până la prânz, după care făcea lungi plimbări, în cursul cărora îi veneau idei pentru ceea ce avea să compună a doua zi. Avea însă perioade de creație când renunța până și la aceste plimbări ce-i erau atât de necesare, ca să muncească zi și noapte, mai multe săptămâni la rând. In asemenea împrejurări se neglija pe sine cu desăvârșire, uita să se dezbrace când dormea pe apucate câte un ceas două, ba uita chiar să și mănânce.

Odată, prin anul 1823, ca să-și odihnească capul după o muncă îndelungată, ieși din casă fără pălărie, în hainele sale de lucru. In Wiener-Neustadt, la o destul de mare distanță de casă, fu văzut spre seară un vagabond acoperit de praf, cu părul vâlvoi, pe care l-au arestat fiindcă se oprea la ferestrele luminate și arunca priviri curioase înăuntru. Inchis într-o carceră a postului de poliție, necunoscutul cu înfățișare de vagabond făcu un tărăboi asurzitor, pretinzând că este Beethoven.

“Ești o haimana, asta ești, fiindcă domnul Beethoven e îmbrăcat ca un artist, nu ca un cerșetor!” A încercat să-l amuțească gardianul. Arestatul însă nu s-a lăsat, ci a pretins să fie chemat de urgență directorul muzical al orașului. Acesta veni în grabă și recunoscu în adevăr, în vagabondul din celulă, pe celebrul compozitor. Beethoven a fost eliberat îndată, cu scuzele cuvenite, iar a doua zi primarul i-a pus la dispoziție caleașca oficială, cu care s-a înapoiat la Baden, lângă Viena, unde locuia pe vremea aceea.

Numai unui artist cu suflet de copil, liber de eticheta pretențioasă a burgheziei, putea să i se întâmple una ca asta. Pe el nu-l preocupa decât muzica pe care o scria și cu care vroia să trezească în oameni sentimente de demnitate, de solidaritate cu cei mulți, dragoste de libertate. A făcut-o cu geniul său fără seamăn, și în „Simfonia a IX-a”, cu cor, în care a folosit versurile din „Oda bucuriei” lui Friederich Schiller. Ideea ei l-a urmărit ani întregi, ca s-o realizeze în 1824. Este una din cele mai mărețe opere simfonice din întreaga muzică universală a tuturor timpurilor. In ea, Ludwig van Beethoven și-a exprimat încrederea în victoria omului care luptă pentru binele tuturor.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Muzica

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles