Lucian blaga - mesterul manole (comentariu)

5x puncte

categorie: Romana

nota: 9.51

nivel: Liceu

     Ca si poezia, dramaturgia lui Blaga atesta strânse legaturi cu miscarea modernista. Chiar însesi denumirile pe care le da unora din piesele sale sunt marturie directa a înrâuririi expresioniste: mister pagân (Zamolxe); joc dramatic (Ivanca); pantomima (Învierea).

      În teatrul lui Blaga, ca si în teatrul expresionist, personajele nu sunt decât simboluri pentru fortele stihia[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Lucian blaga - mesterul manole (comentariu)

     Ca si poezia, dramaturgia lui Blaga atesta strânse legaturi cu miscarea modernista. Chiar însesi denumirile pe care le da unora din piesele sale sunt marturie directa a înrâuririi expresioniste: mister pagân (Zamolxe); joc dramatic (Ivanca); pantomima (Învierea).

      În teatrul lui Blaga, ca si în teatrul expresionist, personajele nu sunt decât simboluri pentru fortele stihiale ale vietii. În consecinta, la baza conflictului dramatic vor sta contradictiile dintre aceste forte, care actioneaza în spatele personajelor, si nu motive psihologice sau sociale, determinabile istoriceste.

      Drama Mesterul Manole a fost publicata la Sibiu în 1927. Peste doi ani în 1929, la 6 aprilie, piesa vedea si lumina rampei, în premiera absoluta, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa se sprijina pe cunoscuta legenda a Manastirii Argesului, iar autorul altoieste pe sensul metaforic al baladei populare ideea ca tot ce e cu adevarat durabil se obtine prin jertfe. Cunoscuta tema a jertfei zidirii este cunoscuta la toate popoarele din sud-estul Europei, dar balada româneasca este unanim recunoscuta ca fiind cea mai aleasa întruchipare artistica. Înnoirea si înnobilarea acestui mit stravechi prin valorile nemuritoare dobândite de îndrazneala, tenacitatea si jertfa generatiilor mai noi este strâns legata de bogatia, stralucirea si unicitatea arhitectonica a manastirii de pe Arges.

      Lucian Blaga comprima datele oferite de partea introductiva a baladei si expozitiunea dramei începe cu motivul surparii zidurilor. Derutat si aproape descurajat de acest fenomen de nepatruns, Manole masoara si socoteste în odaia sa de lucru, în prezenta staretului Bogumil si a unui personaj ciudat Gaman, care doarme întins pe dusumea un somn agitat, bântuit de vedenii terifiante, ce-l fac uneori sa tresara si sa se comporte în nestire. Staretul Bogumil are pentru situatia desperata în care se afla constructorii o singura solutie - jertfa. Pentru Manole, jertfa unei fiinte umane este irationala si el continua sa se framânte în nehotarâre. Conflictul dramei începe în momentul în care intra în scena Mira, sotia lui Manole. Mira cunoaste framântarea interioara a sotului sau si a înteles sfatul staretului Bogumil. Între cei doi soti are loc un schimb de replici, la care contribuie si Gaman în visurile sale, din care Manole întelege ca sfatul staretului Bogumil nu e lipsit de tâlc, dar în acelasi timp îsi da seama si de puternica dragoste ce-i leaga pe cei doi soti. Acum conflictul e clar si definitiv instalat; el e de natura interioara, izvorât din înfruntarea luciditatii mesterului care construieste înca multe altare, cu necesitatea, care pentru Manole e irationala, de a sacrifica un om, si nu pe oricine, ci pe propria-i sotie. Elementele conflictului sunt, asadar, pe de o parte, devoranta pasiune pentru constructie, pe de alta, intensa dragoste pentru viata, pentru frumusetea si puritatea ei, toate întruchipate de Mira. Manole este obligat de jocul sortii sa aleaga între biserica - simbol al Vocatiei creatoare - si Mira - simbol al vietii, al dragostei, al puritatii omenesti: biserica si Mira sunt cele doua "jumatati" ale personalitatii eroului. Fara una din ele, mesterul e anulat ca om. Constatam deci un echilibru perfect al fortelor conflictului, si de aici caracterul tragic al acestuia. Blaga va insista asupra acestor framântari interioare, facând din personajul sau un erou de tragedie antica, acolo unde balada rezolva aparent simplu - mai mult prin sugestie - un conflict stârnit de clarificarea în vis a cauzei prabusirii zidurilor. Conflictul piesei lui Blaga e tragic pentru ca e fara iesire. Iesirea din conflict nu poate avea loc decât prin moartea eroului, o moarte necesara, fara îndoiala, iar nu o sinucidere, cum am fi tentati, poate, sa credem, sau o moarte accidentala, ca în balada. Întreaga desfasurare a actiunii releva conditia tragica a creatorului de valori durabile, aflat în lupta cu propriul sau destin.

      Iar dincolo de aceasta semnificatie, mitul confera momentului întelesuri nebanuite. Metafora femeie-biserica, devenita transparenta prin însasi desfasurarea actiunii, trimite cu gândul la vocatia zamislirii, în care biserica e simbol al plasmuirii, unei valori estetice eterne, asa cum femeia reprezinta simbolul eternitatii prin neclintitul ei destin de a perpetua, nascând, Omul. Din acest punct de vedere în conceptia lui Blaga Mira nu este un personaj cu o identitate sociala si temporala precisa, e un simbol, si în acelasi timp, un purtator de cuvânt al autorului, care o data cu desfasurarea întâmplarilor descifreaza si semnificatiile lor. În acelasi fel trebuie vazut si Gaman, personaj stihial el însusi si simbol, totodata, al fortelor irationale dezlantuite împotriva rationalului. Manole, desi simbol si el ca mai toate celelalte personaje, evolueaza totusi ca un caracter cu o puternica si problematica personalitate, cu o individualitate distincta, traindu-si intens si neabatut destinul sau de martir al frumosului etern.

      Dar întâmplarile se precipita. Zidurile cad din nou si mesterii lui Manole sunt tentati tot mai mult de ideea abandonarii lucrarii. SI, ca si cum noul esec nu era de ajuns, din partea lui Voda un sol aduce un ultimatum. Mistuit de arderea patimii sale creatoare si urmarit de ideea jertfei, Manole fagaduieste spre uluirea zidarilor o noua încercare. Cu raspunsul dat de Manole lui Voda actiunea se apropie de punctul culminant. Dar complexitatea compozitionala a dramei izvoraste din complexitatea personajului ei principal. În permanenta Manole evolueaza pe doua planuri fundamentale aflate într-o strânsa conditionare reciproca: unul psihologic si unul al faptelor. În ordine psihologica, actiunea ei, si o data cu ea, personajul atinge punctul maxim al încordarii în momentul hotarârii de a jertfi (când Manole spune solului ca "biserica se va ridica", hotarârea e definitiva); în ordinea faptelor, punctul culminant e marcat de zidirea Mirei în temeliile bisericii.

      Solul pleaca si Manole trebuie sa desluseasca zidarilor tâlcul fagaduielii lui. Unii vor sa-l paraseasca, dar marele mester le strecoara în suflet sentimentul unui destin implacabil care cere o jertfa. Hotarârea e pecetluita prin juramânt. Dupa trei zile de asteptare înfrigurata, în care mesterii se istovesc în tot felul de banuieli de încalcare a juramântului, ale unuia, împotriva celuilalt si ale tuturor împotriva lui Manole, apare Mira. Se face un nou pas spre împlinirea unui destin. Mira însa vine pentru a preîntâmpina un omor pe care-l face raspunzator pe staretul Bogumil. Trecând prin chinuri mai presus de puterea unui om, Manole încearca sa evite jertfirea Mirei, dar zidarii sai îl constrâng cu virtutea juramântului facut. Acolo deci unde balada încerca evitarea zidirii Anei prin invocarea fortelor naturii, Blaga îsi pune eroul în confruntare directa cu propriii sai colaboratori pentru a releva finetea mecanismelor sufletesti antrenate în trairea de catre marele mester a propriului sau destin. În balada natura era un personaj oarecum exterior într-o întâmplare oarecare; nevoile teatrului modern obliga pe poet la întruchiparea fortelor naturii în oameni. Dramatismul va fi mai intens, data fiind confruntarea directa dintre ei. Manole împlineste destinul, caci patima de a zamisli frumosul e neînduratoare. În psihologia framântata a lui Manole, momentul hotarârii de a jertfi, reprezinta în ordinea luptei omului cu natura, la scara istorica, momentul transfigurat artistic al neutralizarii opozitiei dintre natura si cultura. Manole e aici, prin sacrificiul facut, un erou civilizator, care da oamenilor o noua valoare, etern-durabila, asa cum Prometeu, tot prin sacrificiu, le daduse focul.

      Blaga nu paraseste nici o clipa conditia omului. Zidarii traiesc din plin febra constructiva a celorlalti, dar obsesia vaierului care razbate din zid si comportarea Mirei în ultimele ei clipe de viata îl robesc tot mai mult. Tot mai puternica devine constiinta ca pentru el, ca individ, sacrificiul nu mai înseamna izbânda, ci secatuirea tuturor puterilor sufletesti. Bolnav de iubirea lui pentru Mira, muncit de inutilitatea sacrificarii celei mai de pret fiinte, care-i apartinea trup si suflet, în gestul suprem al renuntarii nemaigasind iarasi nici un sens, Manole se razvrateste împotriva propriei sale fapte si a celui care i-o ceruse si vrea sa sparga zidul pentru a-si elibera iubita. Dar zidarii îl opresc: biserica pe care o concepuse, opera pentru care sacrificase totul nu mai apartine autorului ei, ci eternitatii. G. Calinescu gaseste în aceasta scena esenta clasica a interpretarii "pe care o da L. Blaga mitului Mesterului Manole... Mesterul vrea sa darâme biserica, dar norodul îl da la o parte. Multimea nu vrea sa stie de autor, el nu recunoaste decât opera".

      Finalul dramei din nou se disociaza de balada. În balada, dupa terminarea bisericii, marele mester declara, ca vrea sa construiasca "Alta monastire,/ Pentru pomenire,/ Mult mai luminoasa/ Si mult mai frumoasa!". În drama, insistenta autorului se concentreaza asupra conditiei dramatice a creatorului, de unde gestul de razvratire împotriva propriei lui opere. Biserica ramâne dreapta Ea are acum zugraveli, clopote si carti. Domnitorul vine cu alai sa vada minunea si sa se bucure de stralucirea ei. Boierii si calugarii însa îl acuza pe Manole de crima si socotesc biserica lui "întâiul lacas al lui Anticrist". Acest conflict în aparenta secundar nu este, de fapt, altceva decât exteriorizarea unor contradictii existente în sufletul lui Manole, înca de la începutul dramei. El se si manifesta de altfel prin dezacordul dintre marele mester si staretul Bogumil si prin ezitarile lui Manole de a se hotarî asupra jertfei. Izvorul acestei contradictii se afla în incompatibilitatea mitului precrestin al jertfei cu religia crestina, care nu accepta ideea uciderii. Se clarifica astfel sensurile mitice pe care le aduce în drama Bogumil, calugar atemporal, altfel decât calugarii care cer osândirea lui Manole pentru crima. Dar osânda nu mai ajunge la marele mester. El si-a depasit conditia, cucerind eternitatea si atingând absolutul prin creatia sa zamislita din suferinta. Judecarea lui Manole prin raportarea la cea ce tocmai ispravise nu mai e posibila. El nu mai apartine clipei, nici macar timpului istoric, ci pur si simplu timpului. Nu întâmplator Blaga îsi localizeaza drama pe Arges în jos, dar într-un timp mitic românesc, adica într-un timp initial, fara determinare precisa, în care se încheaga, prin expresia miturilor, situatiile arhetipale, etern repetabile, ale unui popor, în speta poporului român.

      Multimea însasi care-l apasa pe Manole împotriva calugarilor si boierilor, sanctifica esenta mitica a eroului: "Noi strigam, boierii urla, noi aparam, calugarii osândesc - toti suntem jos, Manole singur e sus, singur deasupra noastra, deasupra bisericii!" La propriu si la figurat, caci Manole se urca în adevar în turla, trage clopotul, dupa care se arunca în gol.

      Propria lui moarte, eterna ca orice moarte, îi eternizeaza opera. Astfel amândoi, autor si opera, ating absolutul.

      Desi Manole este cel ce filtreaza întreaga putere si forta a jertfei, zidarii nu ramân nici ei straini de suferinta se de ideea ca au dat minunii cladite de ei tot ce aveau mai bun, inclusiv linistea si echilibrul sufletesc. Ei au învesnicit capodopera lor cu propriile lor suflete.

      Dupa cum stim balada se încheie cu moartea tuturor constructorilor, semnificatie nu numai a sacrificiului total, dar si a razbunarii voievodului egoist care vrea sa fie singurul ctitor al unei asemenea capodopere. Blaga lasa în viata pe mesteri ca pe niste dovezi vii si concrete ale adevarului ca marile izbânzi ale omului vor cere neîntrerupt noi si mari sacrificii umane. În esenta lor, fiecare dintre zidari e un Mester Manole.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles