Luceafarul - M Eminescu

3x puncte

categorie: Romana

nota: 8.95

nivel: Gimnaziu

Poemul romantic ,,Luceafărul" de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema geniului, dar și o meditație asupra condiției umane duale (omul supus unui destin pe care tinde să îl depășească).
Cea mai veche interpretare a poemului îi aparține lui Eminescu însuși, care nota pe marginea unui manuscris: ,,În descrierea unui voiaj în Țările române, germanul Kunisch povestea legenda Luceafărului. Acea[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Luceafarul - M Eminescu

Poemul romantic ,,Luceafărul" de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema geniului, dar și o meditație asupra condiției umane duale (omul supus unui destin pe care tinde să îl depășească).
Cea mai veche interpretare a poemului îi aparține lui Eminescu însuși, care nota pe marginea unui manuscris: ,,În descrierea unui voiaj în Țările române, germanul Kunisch povestea legenda Luceafărului. Aceasta este povestea. Iar înțelesul alegoric ce i-am dat este că, dacă geniul nu cunoaște nici moarte și numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte aici pe pământ nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc". Acesta va relua motivul din basmul ,,Fata din grădina de aur" și-l prelucrează în cinci variante, eliminând elemente epice și le înlocuiește cu strofe de factură lirică: elegie, meditație, pastel cosmic, idilă terestră. Eminescu a preluat și din surse filozofice: concepția lui Shopenheuer despre geniu (geniul nu poate fi fericit), elemente din filozofiile lui Kant și Heghel și sugestii din filozofia indiană. În concepția shopenhauerieană, geniul și muritorii sunt concepte opuse, se află în sfere diferite, astfel omul comun se caracterizează prin instinct, geniul prin rațiune pură; omul e subiectiv, geniul este obiectiv; omul are voința de a trăi, geniul aspiră spre cunoaștere absolută; omul e sociabil, geniul izolat, solitar, însingurat. Izvoare mitologice: sugestii din mitologia greacă, indiană și creștină; izvoare biografice: propria experiență de viață.
Din acest punct de vedere, ,,Luceafărul" poate fi considerat o alegorie pe tema romantică a locului geniului în lume, ceea ce înseamnă că povestea, personajele, relațiile dintre ele sunt transpuse într-o suită de metafore, personificări și simboluri. Poemul reprezintă o meditație asupra geniului în lume, văzut ca ființă solitară și nefericită, opusă omului comun.
Nicolae Manolescu identifică în ,,Luceafărul" vocile lirice, încadrând poemul în lirica măștilor. Hyperion, Cătălin, Cătălina și demiurgul sunt mîști ale eului liric eminescian. Hyperion este geniul care tânjește după iubirea omenească; Cătălina este muritoarea care aspiră la eternitate, care ziua urmează chemarea lui Cătălin și noaptea pe cea a Luceafărului; demiurgul îl reprezintă pe poet în ipostaza lui cea mai înaltă iar Cătălin este chipul viril și lumesc al lui Eminescu Aceștia doi din urmă sunt două expresii ale sufletului poetului, care, ca orice creator, se simte om și zeu, sau după expresia lui Ghote ,,om și nemuritor".
Tema principală a poemului o constituie condiția geniului în lume. Acesta este înzestrat cu setea de cunoaștere și aspirația spre absolut, însușiri care îl izolează de semenii săi. Aceasta este o temă romantică, apărută la toți romanticii: Byron, Hugo, Aldo Vigny.
Eminescu îi atribuie eroului său aspirația spre împlinire în mijlocul oamenilor, îl umanizează; de asemenea motivul cosmic nu se află, în literatura romantică, numai la Eminescu.
Poemul ,,Luceafărul" este cea mai înaltă expresie a poeziei românești, deoarece ea reunește ,,aproape toate motivele, toate ideile fundamentale, toate categoriile lirice și toate mijloacele lui Eminescu, poemul fiind într-un fel și testamentul lui poetic, acela care lămurește posterității chipul în care și-a conceput propriul destin." (Tudor Vianu).
Un prim motiv ar fi cel al oglinzii, spațiu al reflectării, având rol purificator; motivul antropogenezei, acest motiv sugerțnd interferența dintre uman și cosmic, nașterea aparent umană valorifică elemente din mitologia zeilor acvatici; urmează motivul nuntirii: o cheamă oe fată ,,colo-n palate de mărgean", cerându-i șă-și abandoneze lumea terestră ,,Și lumea ta o lasă"; motivul comprimării timpului ,,Și căi de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe"; motivul dilatării materiei ,,Creșteau în ceruri a lui aripe"; motivul spațiului interstelar; motivul haosului primar este un motiv poetic, al genezei în care Luceafărul devine martorul timpului mitic când demiurgul reface haosul în constelații; motivul infinitului imaginat de poet atemporal și aspațial, fiind sugerat de adverbul ,,unde"(nu există hotar sau timp care să definească materia.
Tema Timpului ilustrează ideea timpului filozofic bivalent: timpul individual (,,Trecu o zi, trecură trei / Și iarăși noaptea vine"); timpul universal (,,Și căi de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe"); condiția efemeră a omului în relație cu timpul și în antiteză cu eternitatea Universului (,,Căci toți se nasc spre a muri / (...) / Iar tu, Hyperion rămâi / Oriunde ai apune").
Tema spațiului este ilustrată de cele două planuri spațiale: planul uman-terestru (,,În vremea asta Cătălin / Viclean copil de casă / Ce împle cupele cu vin / Mesenilor la masă"), planul universal-cosmic (,,Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaște, / Și vremea-ncearcă în zadar / Din goluri a se naște").
Tema Cosmosului este reprezentată de axa luminii care străbate întreg poemul, definită printr-o foarte variată gamă de motive romantice: luna, cerul, luceafărul, noaptea, haosul, geneza : ,,O, vin în părul tău bălai / S-anin cununi de stele, / Pe-a mele ceruri să răsari / Mai mândră decât ele".
Tema naturii este sugestivă prin crearea celor două modalități de pasteluri: pastelul cosmic: ,,Un cer de stele de desupt / Deasupra-i cer de stele / Părea un fulger ne-ntrerupt / Rătăcitor prin ele"; pastelul terestru: ,,Căci este sara-n asfințit / Și noaptea o să-nceapă / Răsare luna liniștit / Și tremurând din apă".
Tema iubirii este chiar tema evidentă a poemului, fiind ilustrată prin ideile specific eminesciene: idealul absolutului de iubire, incompabilitatea celor două lumi; tema folclorului este evidentă prin formulele specifice basmului, cuvinte și expresii ale limbajului popular pe întreg tabloul doi.
Compozițional, ,,Luceafărul" este structurat în patru părți. În prim și ultima parte, cele două planuri, terestru și cosmic, interferează, pe când în părțile a doua și a treia, ele se separă net, partea a doua fiind consacrată planului terestru, Cătălinei ce acceptă iubirea lui Cătălin, iar partea a treia a planului cosmic, unde demiurgul îi dezvăluie lui Hyperion motivele pentru care nu se poate da curs rugăminții de a-l transforma în muritor.
Poemul ,,Luceafărul" are 392 versuri, structurate în 98 de catene, fiind dominat de existența a două planuri: unul universal-cosmic și altul uman-terestru, care converg unul către celălalt și se interferează uneori în cele 4 tablouri amintite mai sus.
,,Luceafărul" e împărțit în 4 părți: în prima parte ne este prezentată
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles