Liviu rebreanu - ion (comentariu) 1

5x puncte

categorie: Romana

nota: 9.04

nivel: Gimnaziu

     Romanul apare în 1920.

      Geneza scrierii se poate urmari dupa marturisirile lui Rebreanu însusi. Procesul creator a fost îndelungat si esenta lui consta în sudarea într-o viziune unitara a trei experiente de viata traita, distantate între ele prin ani si fara legatura cauzala de la una la alta.

      Prima dintre experiente a fost uimirea pe care a simtit-o R[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Liviu rebreanu - ion (comentariu) 1

     Romanul apare în 1920.

      Geneza scrierii se poate urmari dupa marturisirile lui Rebreanu însusi. Procesul creator a fost îndelungat si esenta lui consta în sudarea într-o viziune unitara a trei experiente de viata traita, distantate între ele prin ani si fara legatura cauzala de la una la alta.

      Prima dintre experiente a fost uimirea pe care a simtit-o Rebreanu, într-una din primaverile tineretii sale, când iesise la rasaritul soarelui cu arma pe un colnic la vânat de porumbei a observat cum un taran, socotindu-se nevazut de nimeni a sarutat pamântul jilav de roua, cu înfocare, ca pe o iubita. Gestul a fost înregistrat pentru pitorescul lui în sine, fara a i se atribui o semnificatie precisa.

      Cea de a doua experienta de viata autentica i-a fost transmisa scriitorului de sora sa Livia si formeaza substanta nuvelei Rusinea. Este vorba de patania unei fete bogate de la tara, Rodovica, amagita de un flacau sarac si supusa din aceasta cauza, celor mai cumplite batai de catre tatal sau. În chip evident aceste fapte, cu modificarile de rigoare se regasesc în Ion constituind esenta raporturilor dintre erou, de o parte, Ana si tatal ei, Vasile Baciu, de alta parte.

      A treia experienta este constituita de impresia puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, împovarat de greutati si deznadajduit, pentru faptul ca nu avea pamânt. Calea sintezei între aceste momente de viata, atesta în continuare Rebreanu, a fost atribuirea catre Ion al Glanetasului, cu motivele sociale si sufletesti necesare si a faptelor apartinând, în realitatea traita, autorilor celorlalti doua momente. Procesul de elaborare a romanului, trecând prin fazele manuscrise Rusinea si Zestrea, a fost îndelungat, comprimând romanul Ion, L. Rebreanu s-a gândit mai mult la o fresca a satului transilvanean din care însusi autorul s-a ridicat "ca poet al omului teluric", dupa cum îl apreciaza G. Calinescu.

      Romanul, împartit în doua volume: Glasul pamântului si Glasul iubirii, ne transpune în lumea satului ardelean de la sfârsitul secolului trecut si începutul secolului nostru. Avem în fata o fresca vasta, cuprinzând, pe lânga viata taranimii si pe cea a intelectualitatii satelor cu unele reflexe din pulsatia nationala a întregului Ardeal. Firul principal al actiunii se tese în jurul eroului scrierii, flacaul chipes, voinic, inteligent, si vrednic, dar sarac, Ion al Glanetasului, care din setea de a se îmbogati îsi sacrifica iubirea pentru Florica, o fata frumoasa, însa saraca asemenea lui, si se casatoreste cu Ana, fata urâtica si prizarita, fiica unui bogatas al satului, Vasile Baciu, care a consimtit sa i-o dea de sotie, numai dupa ce a aflat ca Ion o sedusese si ca, în consecinta, gândul lui de a o marita cu George Bulbuc, cel mai bogat flacau din sat, nu se mai poate împlini. Dupa casatorie Ion o maltrateaza pe Ana pâna când aceasta, nemaiputând suporta, se sinucide, lasând în urma-i un copil de câteva luni, Petre. În scurt timp moare si acest copil. Vasile Baciu crede ca, dupa moartea Anei si a copilului Petre, ar putea primi pamânturile înapoi. Legea însa nu-l favorizeaza, lucru care nu era cunoscut nici de Ion. Preotul satului, Ion Belciug, a speculat nestiinta lor, angajându-i în scris ca, dupa moarte, Vasile Baciu si Ion sa lase toata averea lor bisericii.

      Între timp, Ion se întoarce la iubirea dintâi, Florica, devenita sotia lui George. Însa George Bulbuc, sotul Floricai, îl surprinde noaptea în curte si-l omoara,

      Romanul se încheie cu perspectiva ca averile lui Ion sa fie trecute bisericii, spre revolta lui Vasile Baciu. De asemenea, se contureaza perspectiva ca în sat sa vina un învatator tânar, mai energic si contradictie cu punctele de vedere ale preotului, George, merge la închisoare, iar viata satului Pripas, agitata mai intens pentru a clipa, îsi reia cursul tihnit.

      În roman Liviu Rebreanu urmareste doua planuri paralele.

      În primul plan scriitorul aseaza viata tânarului taran Ion Pop al Glanetasului. Din viata lui se desprind însa aspecte antagonice: dragostea lui pentru Florica, fata saraca, (fiica vaduvei lui Maxim Oprea), si dorinta arzatoare de a obtine ca zestre pamânt mult, pe cai mai putin cinstite. Ion cunoaste un acelasi exemplu, chiar în experienta lui Vasile Baciu, tatal Anei. Pariurile lui Ion sunt exprimate diferit, în functie de interesul urmarit. Astfel el tainuieste iubirea pentru Florica si îsi disimuleaza setea de pamânt sub comportamentul unui îndragostit fata de Ana Baciu. În tesatura mestesugita a actiunii se ascunde faptul, ca pierzând pe Ana, Ion nu risca nimic: stingându-se dragostea oarba ce-i acordase Ana, o pierde pe ea si pe fiul lor Petre. El obtine pentru posteritate stima exprimata public de preotul Ion Belciug, stima de care el nu se mai poate bucura însa. Pentru Florica, Ion si-a riscat viata.

      În planul al doilea al romanului, paralel si interferat primului plan, sta viata familiei învatatorului Zaharia Herdelea. Herdelea, învatator de stat, depindea de autoritatile austro-ungare. El se considera întelept si prudent, dar toate actiunile sale sfârsesc prin înfrângeri, pâna ce-i pensionat din oficiu, obligat sa ceara în scris pensionarea spre a nu fi dat afara. Între realitate si aparenta se interpune aceeasi practica a disimularii de tip rural, subtilizata de intelectualii Herdelea prin procedee diverse. Disimularea subtilizata nu reduce însa brutalitatea faptelor, a realitatii. Între acestea retinem acceptarea destinului lui Herdelea un înfrânt în lupta pentru viata - ca un succes; acceptarea pensionarii - din oficiu ca o recompensa cu "multumiri si regrete exprimate lui Zaharia Herdelea de însusi ministrul învatamântului".

      În planuri secundare apare lupta îndârjita a lui Vasile Baciu pentru a-si apara pamântul; lupta lui Avram pentru salvarea averii implicate într-o afacere din care iese spoliat; lupta pentru locul de deputat în dieta de la Budapesta; lupta preotului Ion Belciug pentru a zidi biserica de piatra în satul Pripas; lupta fetelor si a familiilor lor pentru o partida, un mariaj cât mai bun; concurenta dintre avocatii si functionarii marunti, ca si luptele pentru o brazda din ogorul vecinului.

      În satul lui Rebreanu, oamenii se gospodaresc potrivit cu starea lor materiala, cu priceperea si firea lor. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, n-a pastrat zestrea Zenobiei, care avusese parintii cu avere, si s-a încuscrit cu saracia. În ograda vaduvei lui Maxim Oprea fusesera clai de fân si grajduri în care nu mai încapeau vitele.

      Saracise si ea ca vadana. Vasile Baciu, om silitor, de când s-a însurat, s-a tinut totdeauna printre fruntasi. Vaduv acum, îl durea gândul ca va trebui sa rupa din pamânturile lui, ca sa potriveasca zestrea Anei, când se va marita.

      În alta privinta, si învatatorul Herdelea are necazurile lui. Si-a zidit casa pe locul bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Cu timpul, relatiile învatatorului cu preotul s-au racit, iar Herdelea, împovarat cum era, se temea sa nu piarda ceea ce agonisise cu greutate. În schimb, preotul Belciug, ramas vaduv din primul an al preotiei, a fost un om strângator si tenace. Respectat de sateni, preotul nu sufera sa i se încalce autoritatea. Din aceasta cauza e în conflict cu învatatorul Herdelea. Satul lui L. Rebreanu este diferentiat economic. Stratificarea sociala depinde de pamântul pe care îl are taranul. Patimile se nasc din saracie, din nevoia de pamânt. Neîntelegerile casnice, rabufnirile - violente, uneori dure -, dusmania de aici pornesc !

      Este cazul lui Ion. În Ion este înradacinata o mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi oameni numai în masura în care gospodaria lor este întemeiata. Aceeasi mentalitate, care deformeaza pâna si sentimentul omeniei, o aflam si dintr-o alta situatie: Dumitru Moarcas se pripasise pe lânga casa Paraschivei. Femeie tânara atunci, îl primise crezând ca omul, beteag de picioare, nu mai are mult de trait, ca bruma de acere a mosneagului i-ar putea ramâne ei. Si când, dupa 20 de ani, Dumitru Moarcas a vândut, fara stirea Paraschivei, casa si gradina, desi îi daduse femeii o suta de zloti, a fost alungat fara mila.

      Relatiile sociale sufera din pricina acestei mentalitati. În respectul pentru omul cu stare e o distanta sociala pe care o simt si bogatul si saracul: bogatul cu dispret pentru sarantoci, saracul, cu o pornire de dusmanie care zace si atâta porniri ce izbucnesc patimas, când interesele saracului se lovesc brutal de cele ale bogatului. Între chibzuinta rosturilor si nechibzuinta pornirilor se zbuciuma întreg satul lui L. Rebreanu, în lupta apriga pentru existenta. Taranii lui L. Rebreanu au o vitalitate, o robustete structurala, o tenacitate aspra, care numai la nevoie se lasa înduplecata, nu însa si înfrânta. Inteligenta se supune instinctului de conservare, rabdarea-de asemenea, între momente de incertitudine ce rabufnesc cu violenta.

      Atât cele doua planuri principale, cât si planurile secundare ale actiunii, pun în lumina o multime de "suflete mediocre în lupta cu drame peste puterile lor", cum le apreciaza G. Calinescu.

      Din ele se reliefeaza puternic personalitatea lui Ion, cu sumedenie de fapte rând pe rând incriminate de preotul satului, de învatatorul din sat, de autoritatile satului, de opinia publica. Incriminarea însa oscileaza periodic, în functie de interesele personale sau "institutionale" pe care le reprezinta participantii la actiune.

      Prin comportarea sa, Ion ataca bazele morale ale proprietatii funciare prin conflictul sau cu Simion Lungu si cu Vasile Baciu. Acest atac apare cu atât mai violent, cu cât Ion descinde dintr-o populatie româneasca asupra careia au influentat principiile riguroase si clare ale dreptului roman. Zona demografica în care actioneaza Ion pastra frumoase obiceiuri ale pamântului, bazate pe anumite principii, referitoare la proprietatea pamântului, la familie si la relatiile sociale. L. Rebreanu observa ca populatia autohtona a învins veacuri de oprimare tocmai prin pastrarea constiintei nationale din care face parte si etica acestei colectivitati.

      Din pacate, Ion al Glanetasului n-a pastrat din trasaturile specifice ale românilor transilvaneni, decât dragostea de munca, harnicia, în vreme ce dragostea pentru pamântul stramosesc se transforma într-un fetisism pentru "pamântul obiect al muncii", transformare ce-l dezumanizeaza prin aceasta oarba sete de proprietate. Ion nu mai distinge cinstea, corectitudinea, rapacitatea, deosebindu-se prin atitudinea etica, prin unele actiuni negative, de masa locuitorilor din sat precum si de înaintasi. Autorul însusi subliniaza repetat în roman deosebirea dintre Ion si ceilalti locuitori. Printre altele, în roman se arata ca "în Pripas nu se pomenise omucidere pâna atunci, de când se tine minte". De aceea, profilul lui Ion apare din ce în ce mai întunecat de o continua prefacatorie, participând la un josnic târg al hectarelor, santajând pe viitorul sau socru si terorizând fara scrupule pe Ana. Odioasa fapta de capatuiala prin orice mijloace ne descopera un ins de o cruzime rara, care determina sinuciderea Anei, dupa care Ion poarta grija fiului sau, nu din sentimente paterne, ci dintr-un josnic instinct de conservare a proprietatii samavolnic obtinute. Întorcându-se de la cimitir el smulge copilul Zenobiei cuprins de teama sa nu i-l rapeasca cineva. Îl stânge la piept, acoperindu-l cu bratele osoase. Exista oare vreo scânteie de umanism în comportarea lui Ion? Comportarea lui demonstreaza contrariul, abstractie facând de unele elemente din a doua parte a romanului, Glasul iubirii.

      Demnitatea lui de barbat tânar e parasita de dragul pamântului. Iubirea curata a Floricai a jertfit-o pentru acelasi lucru. Respectul pentru datinile stramosesti ca si dragostea pentru rodul "iubirii" sale le priveste cu un permanent dispret, straine eticii taranesti. Setea de avere, lacomia de pamânt merg la Ion pâna la manifestari atavice de îmbratisare, de sarutare a pamântului arat într-o exaltare vecina cu nebunia. Ion este mai dezumanizat decât Vasile Baciu care, dupa ce si-a obtinut pamânturile prin casatoria cu o femeie bogata, se poarta blând cu ea, întelegând ca datorita ei a intrat în "rândul oamenilor avuti". Ion însa nici dupa condamnabilul sau "succes" nu vadeste vreo urma de cainta în strafundurile constiintei. Comportarea lui Ion este cauza directa a sinuciderii Anei, ajunsa mama. Teama de a nu pierde mostenirea copilului determina cotitura si prabusirea psihologica a lui Ion, dezvaluind ferocitatea caracterului sau. El îsi loveste odios parintii, acuzându-i de îmbolnavirea copilului. Orbirea lui Ion este argumentata de doctorul Filipoiu, care prin diagnosticul sau, arata ca acelasi Ion, autorul moral al sinuciderii Anei, este vinovat si de moartea copilului sau. Astfel Ion este condamnat prin faptele sale: încalcarea proprietatii lui Simion Lungu inducerea în eroare a Anei, si a lui Vasile Baciu cu scopul de a obtine pentru sine un folos material injust, determinarea sinuciderii sotiei sale, purtarile familiare josnice, adulterul si înselaciunea, chiar în dauna celui care-i facuse bine.

      Dincolo de zbaterea cotidiana, satul traieste în datini si obiceiuri strabune integrate în viata obisnuita a satului, prin ele se manifesta stravechimea asezarilor, a unui mod de a vietui caracteristic, o structura sufleteasca, o spiritualitate ce se oglindeste în evenimentele esentiale ale satului românesc. Nasterea, botezul, nunta, obstescul sfârsit, hora, sunt în roman, monumente care fixeaza cadrul si pulsul vietii satului, iar ceremonialul, îndatinarea într-un mod de viata ce ramâne acelasi, încât, daca oamenii, dupa legea firii si în framântarea vietii, se sting, altii le iau locul, în acelasi sat, în care pare ca nimic nu s-a schimbat. Într-o alta perspectiva, si ea istorica, satul e cuprins în raporturile lui cu stapânirea austro-ungara. Mai afectati sunt intelectualii pentru ca slujbasi ai unui regim administrativ si politic agresiv, existenta acestora depinde de autoritati. Constiinta asupririi nationale se manifesta însa diferit dupa gradul de dependenta, avocatul Victor Grofsoru militeaza pentru emancipare sociala si nationala pe cai legale; profesorul Spataru este un extremist; Titu Herdelea, cu fumurile lui scriitoricesti - un entuziast.

      În împrejurarile acestea neprielnice, romanul lui Liviu Rebreanu vorbeste totusi despre o permanenta a vietii românesti, cu rosturile ei de neclintit în satul transilvanean.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles