Jertfa si pocainta in vechiul testament

5x puncte

categorie: Religie

nota: 8.67

nivel: Facultate

Jertfa în substanța ei spirituală e iubire, iubire inspirată de la Autorul ei și înțeleasă ca dispoziție lăuntrică, de a te dărui, de a-ți oferi energia, bunurile, bucuriile și dacă este nevoie chiar și viața, ca dar și ofrandă plină de recunoștință, lui Dumnezeu, în cele din urmă a le oferi lui Dumnezeu prin acest act sacru aproapelui, căruia darul nostru poate să-i fie de atâtea ori de folos cap[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Jertfa si pocainta in vechiul testament

Jertfa în substanța ei spirituală e iubire, iubire inspirată de la Autorul ei și înțeleasă ca dispoziție lăuntrică, de a te dărui, de a-ți oferi energia, bunurile, bucuriile și dacă este nevoie chiar și viața, ca dar și ofrandă plină de recunoștință, lui Dumnezeu, în cele din urmă a le oferi lui Dumnezeu prin acest act sacru aproapelui, căruia darul nostru poate să-i fie de atâtea ori de folos capital, aducând la zidirea sau chiar la salvarea lui.
Jertfa e totodată revelație a adevărului ce-1 purtăm în adâncul ființei noastre și a forței imperative de dăruire. Jertfa e și conștiință; e cunoașterea precisă a unui țel superior. Nu e oarbă, ci totdeauna e luminată de un adevăr, de un sens și de o persoană sau colectivitate în care află rațiunea de a trăi și slugi. O dăruire fără un scop ziditor și sfânt, oricât de spectaculoasă ar fi, nu poate fi jertfă, ci o zadarnică atotpustiire.

Jertfa este de asemenea, libertate, libertate înțeleasă ca o decizie voluntară în vederea unui scop, ca opțiune. Prin ea trebuie să se arate dovada libertății celui ce o aduce puterea de discernământ a spiritului; puterea de alegere între ce sunt și ceea ce vreau sau urmează să devin; deci libertate creatoare.
Dar dacă creația, considerată din perspectiva Creatorului ca opera dăruirii Sale, e o „jertfă", apoi și jertfa omului, considerată în finalitatea ei, cum s-a anticipat deja, e creație. Jertfa are ca scop creația, iar creația cere jertfă și nu e de conceput una fără alta.
Bineînțeles jertfa e în același timp și satisfacție, bucuria pe care procură acest act sublim și celui ce aduce jertfa și desigur și lui Dumnezeu. Se poate spune că jertfa concentrează într-un act unic de dăruire creatoare întocmai ca într-un focar, toate valorile spirituale și materiale ale ființei și ale persoanei.
E un fapt că unii teologii au asociat jertfa într-o măsură cu totul exagerată păcatului. Mai toate cercetările sunt puse în relații cu termenii : păcat, jignire adusă onoarei lui Dumnezeu, satisfacție și omagiu, ispășire.

Jertfa nu s-a născut din conștiința păcatului, ca plată pentru păcat, ci în urmă ea a devenit prin însăși structura ei și antidot al păcatului. Jertfa e anterioară păcatului, e un act originar; ține de originea lumii. Jertfa însăși poartă în structura ei mărturii incontestabile în acest sens.
a. Prima mărturie este cea universal recunoscută în toate eligiile ca jertfă adevărată, cu alte cuvinte jertfa „bine primită", și plăcută lui Dumnezeu, e numai jertfa cea „fără prihană".
O făptură aleasă, adusă Dumnezeului celui sfânt, trebuie să fie „sfântă". O jertfă întinată de păcat e un non-sens, ceva absurd, pentru că în păcat nu poate fi jertfă autentică.
Păcatul este tocmai reversul jertfei, e refuzul, egoismul, întru aceasta Domnul Hristos e adevărata, desăvârșita jertfă, în absoluta sa nepăcătuire. Căci jertfa adevărată nu poate fi decât cel fără de păcat.

b. A doua mărturie este mărturia care, deși nu se poate verifica în toate religiile, totuși în unele dintre acestea, cum este bunăoară religia Vechiului Testament. iese pregnant în evidență; slujitorul altarului, adică jertfitorul, atunci când păcătuia era oprit să aducă jertfa. Stăruința aceasta cu privire la neprihănirea și a jertfei și a jertfitorului nu conduce astfel la conștiința că jertfa nu e dincolo de păcat, dincolo de cădere.
Prin jertfă omul se situează astfel, în începuturi, în autenticitatea ființei sale. Tradiția religioasă, de a oferi ca jertfă primele roade „pârgă", începutul, tradiției care e legată de aceeași idee a nevinovăției - , nu conduce către aceeași semnificație. Toate ne îndrumează către sfințenia originară, către obârși, când totul era iubire, jertfă curată și creatoare și ne ajută să înțelegem că jertfa este anterioară păcatului, întemeierea ei, ultimă aflându-se în actul originar al iubirii creatoare.
Omul este o ființă religioasă care a simțit nevoia saŹși exprime credința față de divinitate prin aducerea jertfelor din cele mai alese bunuri personale, exemplu având în acest sens pe Cain și Abel, iar pe urmă pe descendenții lui Set prin invocarea numelui divin (Fac.4).

Deci primele jertfe menționate în biblie sunt cele oferite de Cain și Abel. Originea jertfelor stă în strânsă legătură cu religia a cărei menire este a ceea ce de a-1 pune pe om în legătură cu Dumnezeu, izvorul vieții. Jertfele au la bază ideea de adorare a lui Dumnezeu Care L-a creat pe om și față de care își arată supunere. Ele nu sunt impuse inițial oamenilor, ci aducerea lor izvorăște din dorința lor de a-și manifesta dragostea și manifestarea față de Cel ce i-a adus din ieneființă la ființă.
De aceea , aducerea lor are în vedere mai întâi adorarea lui Dumnezeu Care este stăpânul lumii și I se cuvine supunere necondiționată și apoi nemulțumirea pentru darurile oferite omului pe care îndrăznește să le ceară mereu pentru asigurarea existenței sale.

După căderea în păcat, la aceste jertfe se adaugă și aspectul expiator, omul păcătos fiind conștient de alunecarea în suferințe care se încheie cu moartea de care nu poate scăpa decât dacă Dumnezeu îl iartă și viata lui pământească nu se termină prea repede prin dureri. Frica morții îl aduce în fața altarului, ca să aducă jertfe de ispășire a păcatelor care îi slăbesc firea și aceasta se sfârșește prin moarte.

Aducerea jertfelor sângeroase pentru ispășirea fărădelegilor confirmă faptul că omul se căiește pentru faptele sale care îl separă de Dumnezeu, că păcatele îl fac culpabil de moarte și își pierde sănătatea trupească. Prin ele recunoaște că păcatul 1-a îndepărtat de Dumnezeu, izvorul vieții și merită să fie pedepsit cu moartea, pedeapsă pe care nu o vor înlătura prin forțele sale ci cu ajutorul lui Dumnezeu. Ele sunt în acest caz un preludiu al jertfei Mântuitorului Hristos, care va împăca întreaga omenire cu Dumnezeu și va face ca stăpânirea morții să fie zdrobită prin învierea Sa din morți. Sângele animalelor cât ar fi fost de numeroase nu puteau să aducă iertarea și împăcarea deplină a oamenilor cu Dumnezeu. Sacrificiile animalelor în mod simbolic arătau că omul se substituie pedepsei cu moartea prin suprimarea vieții ființelor necuvântătoare. Ideea de substituire pune în limită caracterul simbolic al jertfelor aduse de om, în scopul păstrării legăturii cu Dumnezeu jertfele sunt aduse numai lui Dumnezeu, ca expresie a sentimentelor sale de laudă, mulțumire, cerere și iertare a păcatelor.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Religie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles