Iubirea si natura in opera eminesciana

2x puncte

categorie: Romana

nota: 9.08

nivel: Gimnaziu

Natura apare în două ipostaze- terestră și cosmică.
Natura terestră cu motive romantice specifice spațiului eminescian- codrul, izvoarele, teiul, lacul- văzute în veșnica rotire a anotimpurilor, este, în general, ocrotitoare, caldă, uneori sălbatică.Nu este un simplu decor ci o ființă misterioasă, cu un limbaj propriu, înțeles doar de copilul netrecut prin filtrul civilizației ( „ fii[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Iubirea si natura in opera eminesciana

Natura apare în două ipostaze- terestră și cosmică.
Natura terestră cu motive romantice specifice spațiului eminescian- codrul, izvoarele, teiul, lacul- văzute în veșnica rotire a anotimpurilor, este, în general, ocrotitoare, caldă, uneori sălbatică.Nu este un simplu decor ci o ființă misterioasă, cu un limbaj propriu, înțeles doar de copilul netrecut prin filtrul civilizației ( „ fiind băiet păduri cutreieram...”).

Este un spațiu vegetal, departe de orice urmă de civilizație. Este o cutie de rezonanță a stărilor poetice; este cadrul în care ideea își găsește corespondențele pentru meditație filozofică, pentru chemările nemărturisite.
Natura terestră participă mereu la frământările poetului constituind cadrul cel mai potrivit al dragostei și al meditației:
„ Hai în codrul la izvorul
Care tremură pe prund”
(Dorința)

„Hai în codrul cu verdeață,
Und- izvoare plâng în vale”
(Floare albastră)

Este un mod superior de a intra în consonanță cu ritmurile naturale. Natura terestră este în alte poezii un spațiu al morții, ca în elegia „ Mai am un singur dor”: „Mai am un singur dor:/ În liniștea serii /Să mă lăsați să mor/ La marginea mării (...)”
Natura cosmică este simbolizată mai ales prin cadrul nocturn, în care motivele romantice luna, stelele, luceferii participă direct la sentimentul iubirii umane.

Iubirea la Eminescu nu este un sentiment ocazional, ci unul fundamental, la care participă întreg cosmosul, luna fiind astrul tutelar și martor al ritualului celor îndrăgostiți:

„ Când prin crengi s-a fi unit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ținea de subsoară
Te-oi ținea de după gât.”(Floare albastră)

La nivel cosmic, natura este veșnică superioară, în raport cu natura terestră, iese din timp și spațiu. Are rolul de a proteja teluricul lui.
Poetul visează la o iubire absolută în care sentimentele sunt autentice, reciproce, veșnice. Poetul crede că este posibilă realizarea unei iubiri absolute, deși aceasta este imaginată de mai multe ori.
În evoluția poeziei erotice, se disting, în principal, două etape:

• Între 1870-1880 o primă fază, așa- zis naturistă, ilustrează imaginea luminoasă, optimistă a iubirii, momentele fericite se asociază cu un cadru natural, aflat în depălină armonie cu stările sufletești ale poetului. Poeziile din acea perioadă („Dorința”, „Lacul”, „ Sara pe deal”) exprimă puterea de iluzionare, starea de visare, de aspirație spre fericire, natura este feerică, ocrotitoare, caldă: „ Fruntea albă-n părul galben/ Pe-al meu braț încet s-o culc, /Lăsând pradă gurii mele/Ale tale buze dulci”
(„Dorința”)


• A doua etapă a liricii erotice, 1880-1883, se definește prin profunzimea filozofică a sentimentului de iubire ceea ce dă creațiilor din această perioadă scepticism, melancolie provocate de dezamăgirea poetului, aflat mereu în căutarea idealului de iubire.
Aceste atitudini îi corespund unei naturi triste ( plopii singuratici, ploii reci, camera pustie).
Iubirea are forță magică în două aspecte:
• În amintire, regretul c-ar fi putut fi ceva extraordinar
• În „ora de iubire”- o metaforă a limitării, dar și a trăirii intense a sentimentului de dragoste.

Aspirația poetului spre împlinirea iubirii absolute este exprimată prin valența spirituală a acestuia de a fi capabil de sacrificiul suprem în numele iubirii ideale:

„Reia-mi al nemuririi nimb
Și focul din privire
Și pentru toate dă-mi în schim
O oră de iubire”.
(„ Luceafărul”)
„...Astfel de noapte bogată
Cine pe ea n-ar da viața lui toată?”
(„Sara pe deal”)
„O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră și să mor”
(„ Pe lângă plopii fără soț..”)

În toată poezia erotică a tinereții, figura iubitei are o lumină și o căldură ieșită din comun dobândită din imaginea ei pentru poet.
Iubita este blândă, angelică, deschisă spre cunoaștere, mângâietoare, șăgalnică, ispititoare:

„ Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...”
(„Dorința”)

În poezia „ Floare albastră” ea e „ roșie ca mărul”, în „ Crăiasa din povești”, „....Păru-i galben,/ Fața ei lucesc în lună,/Iar ochii ei albaștrii/ Toate basmele s-adună”
În faza a doua, iubita sugerează dezamăgire, incapabilă să se înalțe la gândirea eului liric, la ideal.
Iubita este rece, străină, statuară, poetul fiind dezamăgit pentru că „ totuși este trist în lume”.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles