Istoricul fundamentelor dreptului civil

5x puncte

categorie: Drept

nota: 8.83

nivel: Facultate

Potrivit dreptului civil, vânzătorul răspunde pentru vicii numai in două situații: când atribuie lucrului calități pe care nu le are, și când era de rea credință.Așadar cumpărătorul putea intenta actio empti atunci când făcea declarații false cu privire la calitățile lucrului(dicta, promisa), precum și atunci când nu declarase viciile lucrurilor, deși le cunoștea (reticentia).

În ce[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Istoricul fundamentelor dreptului civil

Potrivit dreptului civil, vânzătorul răspunde pentru vicii numai in două situații: când atribuie lucrului calități pe care nu le are, și când era de rea credință.Așadar cumpărătorul putea intenta actio empti atunci când făcea declarații false cu privire la calitățile lucrului(dicta, promisa), precum și atunci când nu declarase viciile lucrurilor, deși le cunoștea (reticentia).

În cel de al doilea caz, pentru a se putea intenta actio empti, trebuia ca viciul să preexiste contractului, să nu fie aparent și să nu fi fost cunoscut de cumpărător.Edilii curuli, magistrați însărcinați cu poliția piețelor și jurisdicția in contractele încheiate în acele locuri, au emis două edicte, unul relativ la vânzarea de sclavi – de mancipiis venduntis –și altul având ca obiect vânzarea de animale – de iumentis venduntis.

Prin aceste edicte au fost create actio redhibitoria și actio de quanti minoris.Cumpărătorul păgubit datorita viciului ascuns al obiectului vânzării, avea posibilitatea să ceară prin prima acțiune într-un termen de 6 luni, desființarea vânzării și restituirea prețului, sau, prin a doua acțiune în timp de un an, reducerea prețului proporțional cu micșorarea valorii lucrului vândut.

Creația edililor curuli a fost apoi aplicată și în alte locuri decât piețele, precum și în situații în care obiectul vânzării era altul decât un sclav, sau un animal, fiind practic generalizată la finele perioadei postclasice.Cele două acțiuni care alcătuiesc acest sistem sunt expresia practică a interdependenței obligațiilor vânzătorului și ale cumpărătorului.

Desigur, întrucât noțiunea generală de rezoluțiune nu era încă formulată la acea epocă, romanii nu aveau cum sa privească acțiunea redhibitorie ca pe o formă particulară de acțiune în rezoluțiune.

CAPITOLUL I
RĂPUNDEREA C?V?LĂ– FORMĂ A RĂSPUNDER?? SOC?ALE
1.1 UNIVERSAL?TATEA APL?CĂR?? PR?NC?P?ULUI RĂSPUNDER?? ÎN TOATE RAMUR?LE DE DREPT
ACCEPȚIUNEA NOȚ?UN?? DE RĂSPUNDERE C?V?LĂ

Cu o semnificație mai generală, instituția răspunderii funcționează în afară de dreptul civil și în alte ramuri ale dreptului, cum ar fi: dreptul penal, dreptul administrativ, dreptul constituțional, dreptul internațional ș.a. Este firesc să fie așa, deoarece problema răspunderii se ridică oriunde întâlnim o activitate omenească, ca o sancțiune generală a tuturor normelor de conduită, inclusiv a tuturor regulilor de drept; în orice societate omenească, existența unor anumite forme de conduită și asigurarea respectării lor reprezintă o necesitate vitală, iar “imensa majoritate a acțiunilor umane sunt susceptibile să genereze o formă sau alta de răspundere.

În literatura juridică, s-a subliniat în mod deosebit importanța instituției răspunderii: ea “tinde să ocupe centrul dreptului civil, deci a dreptului în totalitatea sa; în fiecare materie, în toate direcțiile se ajunge la această problemă a răspunderii, în dreptul public și în dreptul privat, în domeniul persoanelor sau al familiei, ca și în acela al bunurilor, ea este a tuturor momentelor și a tuturor situațiilor; răspunderea devine punctul nevralgic comun al tuturor instituțiilor noastre” .

Astfel se întâmplă ca o persoană să nu-și îndeplinească obligațiile care îi revin în virtutea unui contract sau în baza legii ori să le îndeplinească necorespunzător sau cu întârziere; o altă persoană, în exercitarea drepturilor sau atribuțiilor sale poate să comită un abuz care duce la încălcarea dreptului pe care îl are un alt membru al colectivității; altcineva poate să cauzeze, din neglijență, o pagubă în dauna altei persoane sau să săvârșească o faptă care atinge viața, integritatea corporală sau bunurile altuia ș.a.m.d.

Toate aceste activități intră, într-un fel sau altul, sub incidența unei norme juridice sancționatorii, adică reprezintă cazuri de răspundere.În scopul restabilirii ordinii încălcate, autorii acestor fapte vor fi, după caz, destituiți din funcție, deferiți justiției și condamnai condamnați la o pedeapsă privativă de libertate sau obligați să repare prejudiciul pe care l-au creat prin fapta sau atitudinea lor, obligați să dezmintă în mod public afirmațiile care ating onoarea sau demnitatea victimei ș.a.m.d.

Prin urmare, noțiunea de răspundere nu este specifică în excusivitate dreptului; prin universalitatea sa instituția răspunderii depășește sfera dreptului fiind, în primul rând, o instituție proprie societății ca atare.Răspunderea socială este raportată “la interesele generale ale societății și cerințele obiective ale dezvoltării sociale, comportament care, în funcție de respectare sau nerespectarea normelor sociale constituie temeiul antrenării unor reacții, respectiv a unor diverse consecințe pe plan social” ; ea implică atât o apreciere, cât și o sancționare socială a unei atitudini și – în funcție de natura relațiilor sociale lezate și de normele care au fost încălcate – se poate prezenta sub forma specifică de răspundere politică, juridică, morală, sau civică.

Datorită premisei comune – normă de conduită în societate – cât și interdependenței dintre diferitele forme sub care se prezintă (politică, juridică, morală sau civică), instituția răspunderii sociale are, în toate formele sale, aceeași esență de clasă.În socialism – datorită intereselor generale ale societății socialiste – specific este caracterul unitar al răspunderii.Întrucât fiecare formă a răspunderii sociale acționează asupra celorlalte forme, ca un rezultat al acestei interacțiuni se stabilește nivelul general al răspunderii sociale.

Nivelul general al răspunderii este dat de nivelul de conștiință politică și cetățenească al membrilor colectivității, de simii, de simțul lor de răspundere față de societate, de gradul de etică socială existent.

Nerespectarea normelor sociale antrenează – după caz și uneori cumulativ – o răspundere politică, morală sau juridică, toate aceste forme ale răspunderii, inclusiv cea juridică (afară de răspunderea civila, unde accentul cade pe repararea pagubei cauzate), având un rol constructiv în acțiunea de formare a comportamentului individual în spiritul cerut de normele sociale; în socialism, răspunderea socială, sub toate formele sale, constituie un important mijloc de garantare și de apărare a normelor sociale.

Răspunderea juridică, formă principală – se poate spune esențială, dacă se are în vedere eficiența acvesteia – a răspunderii sociale este prezentă, la rândul ei, în diferitele ramuri de drept; raportânduse la anumite norme de conduită în societate – și anume la obligațiile prescrise de normele de drept – răspunderea juridică este organic legată de stat și drept.

Făcând parte dintr-un tot (răspunderea socială), răspunderea juridică este supusă unei influențe puternice din partea celorlalte forme ale răspunderii sociale.

Se vorbește astfel despre răspunderea pentru neîndeplinirea unei obligații contractuale, despre obligația de a repara un prejudiciu creat prin fapta proprie sau prin fapta sltuia, despre răspunderea statelor sau a unui guvern pentru datoriile contractate de către guvernul precedent sau a persoanelor fizice care au pregătit declanșarea unor războaie de agresiune și de exterminare (săvârșind crime împotriva păcii și umanității sau crime de război), despre răspunderea șefului statului, răspunderea ministerială și a funcționarilor, despre răspunderea penală a infractorilor ș.a.m.d.

Din caracterul de generalitate și multilateralitate al răspunderii sociale derivă caracterul de omniprezența al răspunderii în drept; dacă existența unei colectivități implică, în mod necesar, anumite norme de conduită și deci, totodată, o răspundere, este cu atât mai firesc ca normele juridice – de a căror esență este caracterul de obligativitate – să fie însoțite de sancțiune, deci de răspundere, iar instituția răspunderii să fie plasată în centrul fiecărei ramuri de drept.

Omniprezența raspunderii în drept este reflectată de însăși structura normei juridice din care face parte și sancțiunea. Întrucât “dreptul nu reprezintă nimic făra un aparat în stare să impună prin constrângere respectare normei de drept” , de esența normei juridice fiind prevederea unei sancțiuni pentru ipoteza în care un membru al colectivității nu no va respecta, elementul de constrângere reprezintă o însușire fără de care răspunderea este de neconceput; așa fiind, se poate explica de ce are un câmp de aplicație atât de mare încât depășește, în unele cazuri, dreptul și tinde să treacă printre regulile de organizare și de normare a activitații în societate.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles