Istoricul burselor din Romania
3x puncte
categorie: Economie
nota: 7.92
nivel: Facultate
Istoricul burselor din Romania
Denumirea de „bursă" provine de la orașul Bruges, unde aceste adunări se țineau la Hotel des Bourses, numit așa după un senior din vechea și nobila familie van den Boursen care îl construise și pe al cărui frontispiciu erau sculptate în piatră trei pungi (fr. bourse). Aici se întâlneau bancherii și negustorii pentru a negocia bani, metale prețioase, hâr[...]
DOWNLOAD REFERAT
Denumirea de „bursă" provine de la orașul Bruges, unde aceste adunări se țineau la Hotel des Bourses, numit așa după un senior din vechea și nobila familie van den Boursen care îl construise și pe al cărui frontispiciu erau sculptate în piatră trei pungi (fr. bourse). Aici se întâlneau bancherii și negustorii pentru a negocia bani, metale prețioase, hâr[...]
Preview referat: Istoricul burselor din Romania
Istoricul burselor din RomaniaDenumirea de „bursă" provine de la orașul Bruges, unde aceste adunări se țineau la Hotel des Bourses, numit așa după un senior din vechea și nobila familie van den Boursen care îl construise și pe al cărui frontispiciu erau sculptate în piatră trei pungi (fr. bourse). Aici se întâlneau bancherii și negustorii pentru a negocia bani, metale prețioase, hârtii de valoare și mărfuri. Cu timpul, locurile de întâlnire ale comercianților au primit denumirea de burse.
Istoricul burselor din Romania
Primele burse de mărfuri în lume
Prima bursă, în accepțiunea modernă, a fost cea de la Anvers, înființată în anul 1531. Bursa din Anvers avea o clădire proprie unde se încheiau tranzacții cu mărfuri coloniale.
În anul 1554 s-a înființat la Londra o bursă denumită „Royal Exchange", care, din 1773 s-a profilat numai pe schimbul de efecte financiare.
În anul 1639 apar la Paris o serie de agenții de schimb în domeniul negocierii titlurilor de valoare; apoi la Lyon, Toulouse și Rouen, iar spre sfârșitul secolului al XVII-lea, la Montpellier.
În Germania, la jumătatea secolului al XVI-lea apar primele burse la Augsburg, Nürnberg și Hamburg, iar la începutul secolului al XVII-lea, bursa din Berlin.
La începutul secolului al XVII-lea la Amsterdam mărfurile se puteau negocia în baza contractelor „options" prin care se permitea convenirea unui preț în baza căruia cumpărătorul obținea de la vânzător dreptul de a cumpăra o cantitate de marfă la o dată stabilită în viitor.
Un secol mai târziu, tot în acest mare centru comercial se constituie o bursă a grâului în care se desfășurau tranzacții de trei ori pe săptămână, într-o hală uriașă de lemn în care fiecare negustor avea un om tocmit pentru a aduce mostre din grâul pe care dorea să-l vândă și pentru a negocia prețul în funcție de calitatea acestuia.
Burse au mai fost înființate la Basel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Roma (1827), Madrid (1831), Milano (1833), Geneva (1850), Tokyo (1855) etc.
În secolul al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Olanda și Anglia comerțul spot devenise deosebit de important pentru materii prime, produse agro-alimentare și industriale.
În 1848 și-a început activitatea Chicago Board of Trade ca bursă de grâne. Câțiva dintre cei mai pricepuți comercianți de grâne au hotărât să se reunească într-o bursă organizată de cereale - CBOT.
Odată cu apariția unei burse organizate, care oferea un loc de întâlnire centralizat, investitorii bogați au văzut o oportunitate pentru construirea unor silozuri imense unde să-și depoziteze grânele pentru consumul pe un an întreg. Aceasta a ajutat la soluționarea problemelor legate de oferta de grâne care existau în trecut în America și a contribuit la stabilirea prețurilor cerealelor pentru tot cursul anului.
În acest interval de timp s-a produs transformarea comerțului „spot" în comerț „la termen", proces apărut pentru prima dată într-o formă asemănătoare celei existente azi, la Chicago Board of Trade în 1865. Chicago devenise în acel moment capitala mondială a cerealelor. Acest gen de comerț s-a extins apoi la Liverpool, Londra, New York, New Orleans, Berlin.
« mai multe referate din Economie


