Ion de Liviu Rebreanu

3x puncte

categorie: Romana

nota: 9.43

nivel: Liceu

Dintre toți aceștia, cel mai apropiat de Rebreanu, prin structura sufletească, prin anume laturi ale formației, inclusiv mediul prim de viață, prin felul de a privi în existență și modalitatea preferată de expresie artistică este Ioan Slavici. Acesta zugrăvise în nuvelele și romanele lui aspecte sociale semnificative din viața satului transilvănean, precum și figuri omenești viguroase turmentate d[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Ion de Liviu Rebreanu

Dintre toți aceștia, cel mai apropiat de Rebreanu, prin structura sufletească, prin anume laturi ale formației, inclusiv mediul prim de viață, prin felul de a privi în existență și modalitatea preferată de expresie artistică este Ioan Slavici. Acesta zugrăvise în nuvelele și romanele lui aspecte sociale semnificative din viața satului transilvănean, precum și figuri omenești viguroase turmentate de pasiuni violente, însetate de avere, păstrând în genere față de ele o atitudine neutră, lăsându-le să se miște liber în ficțiunea literară. Sunt atribute care, cu un suflu epic mai cuprinzător prin aria observației sociale și mai profund prin forța de scrutare a sufletului omenesc, cu simț clasic al compoziției și obiectivitate a relatării, purificat deplin de tendințe moralizatoare, se vor regăsi în romanele lui Liviu Rebreanu, evident ca expresie a unor afinități structurale, nu a relației de influență. Cât despre modelele lui, acelea de la care a plecat și a căror înrâurire se poate identifica, ele sunt în primul rând marii romancieri străini: Tolstoi, Balzac, Flaubert, Zola.

Dar, spre a înțelege cum se cuvine romanul Ion, este nevoie de o scurtă revenire la starea prozei noastre epice de inspirație rurală în momentul apariției lui. În această privință, atât semănătorismul, cât și poporanismul, cu diferențele de rigoare existente între ele, dar înrudite în chip substanțial, proiectau asupra țărănimii o viziune lipsită de autenticitate, cu exces de aspecte sumbre, menite să stârnească milă și să aducă, pe calea reformelor, un spor de dreptate socială, în cazul celei de-a doua. Laturile acestea extraestetice, prezente în amândouă curentele, făceau ca substanța însăși a narațiunii ca modalitate epică să fie invadată de lirism, de așa natură încât un cercetător ca Tudor Vianu a putut vorbi despre o adevărată criză a artei românești de a povesti în deceniul 1910-1920.

Într-o asemenea situație, a apărut romanul Ion.
Geneza scrierii se poate urmări după mărturisirile lui Rebreanu însuși. Procesul creator a fost îndelungat și esența lui constă în sudarea într-o viziune unitară a trei experiențe de viață trăite, distanțate între ele prin ani și fără legătură cauzală de la una la alta. Evident, lecturile scriitorului și-au revărsat și ele seva lor de semnificație în fluxul sufletesc stârnit de cele trei experiențe de viață.

Prima dintre experiențe reiese dintr-o mărturisire a lui Liviu Rebreanu: “Ion își trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pământul jilav, lipicios. Ieșisem cu o pușcă la porumbei sălbatici. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului, am văzut un țăran, îmbrăcat în straie de sărbătoare. El nu mă vedea…Deodată s-a aplecat și a sărutat pământul.
L-a sărutat ca pe o ibovnică…”. Gestul a fost înregistrat pentru pitorescul lui în sine, fără a i se atribui atunci o semnificație precisă.
Adevărul relatării lui Rebreanu nu se poate pune la îndoială, dar trebuie arătat că un gest asemănător cu cel observat de el înfăptuiește și eroul Buteau din romanul La terre al lui Emile Zola.

Cea de a doua experiență de viață autentică i-a fost transmisă scriitorului de sora sa Livia și formează substanța nuvelei Rușinea. Este vorba de pățania unei fete bogate de la țară, Rodovica, amăgită de un flăcău sărac și supusă, din această cauză, celor mai cumplite bătăi de către tatăl său. În chip evident, aceste fapte, cu modificările de rigoare se regăsesc în Ion, constituind esența raporturilor dintre erou, de o parte, Ana și tatăl ei, Vasile Baciu, de altă parte.
A treia experiență este constituită de impresia puternică pe care i-a lăsat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la țară, Ion al Glanetașului, isteț și vrednic, împovărat de greutăți și deznădăjduit, pentru faptul că nu avea pământ.

Calea sintezei între aceste trei momente de viață, atestă în continuare Rebreanu, a fost atribuirea către Ion al Glanetașului, cu motivările sociale si sufletești necesare și a faptelor aparținând, în realitatea trăită, autorilor celorlalte două momente. Trebuie însă subliniat că, potrivit dramatismului structural al conștiinței scriitorului, sinteza astfel realizată nu a anulat asperitățile și contradicțiile specifice fiecărui moment, ci numai a obținut, prin polarizarea lor cu măiestrie, un echilibru temporal între ele. Minat de condiția lui intimă, acest echilibru se va disloca repede, aducând odată cu dislocarea, sfârșitul organic al capodoperei.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles