Introducere in drept

7x puncte

categorie: Drept

nota: 10.00

nivel: Facultate

Referat despre Introducere in drept
Clasificarea normelor juridice
Pentru a intelege si a interpreta corect normele juridice, trebuie sa cunoastem in prealabil conduita pe care acestea o impun, cu alte cuvinte, conduita pe care normele juridice o interzic sau o pretind. In acest scop, este necesara clasificarea normelor de drept dupa anumite criterii. Majoritatea autorilor de drept p[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Introducere in drept

Referat despre Introducere in drept
Clasificarea normelor juridice
Pentru a intelege si a interpreta corect normele juridice, trebuie sa cunoastem in prealabil conduita pe care acestea o impun, cu alte cuvinte, conduita pe care normele juridice o interzic sau o pretind. In acest scop, este necesara clasificarea normelor de drept dupa anumite criterii. Majoritatea autorilor de drept pozitiv impart normele juridice dupa criteriul conduitei pe care subiectele de drept trebuie sa o aiba intr-o anumita relatie sociala. Cu alte cuvinte, clasificarea normelor juridice are in vedere criteriul conduitei pe care ele o prevad. Dupa acest criteriu, normele juridice pot fi:

Imperative, care la randul lor se impart in:
- Onerative;
- Prohibitive;

Dispozitive, care la randul lor se impart in:
- Permisive;
- Supletive;

Tot dupa criteriul conduitei subiectului de drept, alti autori impart normele juridice in:
- Onerative;
- Prohibitive;
- Permisive;

In sfarsit, alti autori impart normele juridice dupa acelasi criteriu in:
- Permisive (facultative);
- Imperative (categorice).

Conceptul de izvor al dreptului. Obiceiul ca izvor de drept
Obiceiul este regula de drept care se stabileste in baza practicii indelungate sau a unei atitudini in anumite relatii sociale. Comportarea similara si perpetua a oamenilor in acelasi fel de raporturi a facut ca grupul social sau colectivitatea care o practica s-o considere obligatorie. Unii autori considera ca obiceiul se naste prin repetarea aplicarii aceleiasi idei juridice la un mare numar de cazuri individuale succesive, prin crearea de precedente.

De regula, obiceiul mai este cunoscut si sub denumirea de cutuma. In vechiul drept romanesc era cunoscut sub numele de „obiceiul pamnatului”.
Evolutia acestui izvor de drept a parcurs un drum lung. La inceputul constituirii, organizarii si dezvoltarii statale, normele obligatorii stabilite pe baza practicii indelungate se aflau intr-o stransa legatura cu normele religioase. In acest sens se poate vorbi de Codul lui Hamurabi, Legile lui Manu, Codul lui Mu sau dspre cartea sfanta a persilor, Zend Avesta, in careintalnim reguli cu caracter practic laic si reguli religioase. La romani, aparand foarte de timpuriu legile scrise, obiceiul ca izvor de drept nu a jucat un rol prea important.
In dreptul public este invocata cutuma in activitatea puterii politice si administrative. In relatiile de drept public international, inclusiv cel maritim si fluvial, cutuma constituie cadrul juridic general.
In sistemul juridic anglo-saxon cutuma s-a mentinut si constituie si in zilele noastre unul din izvoarele principale de drept.

„Obiceiul pamantului” in tara noastra a constituit, la inceputul formarii si consolidarii organizarii statale romanesti, unica sursa laica juridica de reglare sociala. Incepand cu secolele XIV-XV, in tarile romanesti apar o serie de legiuiri scrise ale domnilor si voievozilor. Fara exceptie, aceste legiuiri tin seama si fac trimitere la „obliceiul pamantului”.

Codul civil roman de la 1864, pus in aplicare in iulie 1865, elimina in mare masura rolul obiceiului ca izvor de drept. Asemenea codului civil francez, codul nostru civil face trimitere la obicei, ca izvor de drept, in situatii de fapt cum sunt cele privitoare la dezmembramintele dreptului de proprietate (art. 548, 600, 607), conventii si contracte (art. 9707) si ontractul de locatiune (art. 1443).

Conceptul de ivzor al dreptului. Legea ca izvor de drept
Sunt autori care considera ca in esenta sunt numai doua izvoare de drept: consuetudinea si legea, iar altii nici nu considera legea ca fiind izvor de drept. In consens insa cu majoritatea autorilor, consideram ca legea este unul din izvoarele de drept primordiale. Sub aspect formal, ea este considerata izvor principal, pentru ca este actul normativsuprem, iar sub aspectul continutului, pentru ca reprezinta vointa tuturor cetatenilor unui stat.

In literatura de specialitate se arata ca legea ca izvor de drept este expresia rationala si solemna a dreptului. Stoicul Crisip spunea ca „legea este regina tuturor lucrurilor divine si umane, criteriul justului si al injustului, iar pe aceia care sunt chemati de natura la viata civila ii invata ceea ce trebuie sa faca si le interzice ceea ce nu trebuie sa faca. Ca vointa a tuturor cetatenilor, legea reprezinta intotdeauna consimtamantul public, fie ca se manifesta in mod direct, fie prin reprezentanti.

Definindu-se legea se au in vedere doua sensuri: lato sensu (largo sensu) si stricto sensu. Unii autori definesc legeain sensul larg ca „o regula sociala obligatorie, stabilita in permanenta de autoritatea publica si sanctionata de forta materiala. In acest legea este orice dispozitieemanata de la puterile statului. Tot in sens larg, alti autori, cu care suntem de acord in mare parte, sustin ca prin lege se intelege acel act normativ emis de o autoritate publica care are imputernicirea sa-l emita potrivit unor anumite proceduri.
In cel de-al doilea sens al definirii legii, stricto sensu, sunt autori care transeaza foarte precis problema, sustinand ca legea este o dispozitie emanata de la puterea legiuitoare.

Majoritatea autorilor definesc insa legea in sens strict ca pe un act normativ adoptat de parlament potrivit unei proceduri inainte stabilite.
Preluand teza juristului german Paul Laband, emisa la sfarsitul secolului XIX, se sustine de obicei ca notiunea de lege ar trebui inteleasa in „sens formal” si in „sens material”. In sens formal ar reprezentaactele normative elaborate si adoptate de autorilatile competente dupa anumite proceduri, iar in sens material prin lege s-ar putea intelege toate actele normative cu caracter general ce reglementeaza relatii sociale, fara sa se tina seama de autoritatea care le emite.

Conceptul de izvor al dreptului. Contractul normativ ca izvor al dreptului
In dreptul civil, contractul este legea partilor sau intelegere intre aceste doua parti, de unde rezulta obligatii si drepturi (exp. Contract de Vanzare-Cumparare). Ca deosebire fata de Dreptul Civil, contractul normativ este semnat intre doua parti din care una este intotdeauna statul, iar cealalta semneaza in numele altor persoane, drepturile si obligatiile fiind intotdeauna generale si obligatorii.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles