Instante narative - Ultima noapte de dragoste

2x puncte

categorie: Romana

nota: 9.49

nivel: Liceu

Cititorul este persoana reală căreia îi este destinat textul literar, text pe care îl cunoaște prin actul narării. Un cititor profesionist este criticul literar. Naratorul este o voce delegată de autor pentru a povesti întâmplările. Acesta este o proiecție ficțională a emițătorului mesajului. El relatează dintr-un anumit unghi numit perspectivă narativă, care poate fi subiectivă, obiectivă sau imp[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Instante narative - Ultima noapte de dragoste

Cititorul este persoana reală căreia îi este destinat textul literar, text pe care îl cunoaște prin actul narării. Un cititor profesionist este criticul literar. Naratorul este o voce delegată de autor pentru a povesti întâmplările. Acesta este o proiecție ficțională a emițătorului mesajului. El relatează dintr-un anumit unghi numit perspectivă narativă, care poate fi subiectivă, obiectivă sau impersonală. Personajul este imaginea rezultată din fantezia autorului. Este un „om de hârtie” care comunică mesajul din interiorul operei prin replici, fapte, felul cum gândește, relațiile cu celelalte personaje, nume, etc.
Afirmația lui T. Vianu se concentrează în jurul unui aspect esențial în estetica romanului de tip subiectiv- adevărul operei literare, concept care își găsește ecoul în aspirația spre autenticitate a noului roman. Zugrăvirea fidelă a realității prin intermediul naratorului omniscient din romanul tradițional este înlocuită în noua viziune de singura realitate valabilă, “fluxul conștiinței”.

Afirmația criticului N. Manolescu- “naratorul este fie un personaj în carne și oase….punctul de vedere al câte unui personaj”- se referă la două tipuri de narrator din romanul modern, care nu pot coexista, însă, în cadrul aceleiași opera literare. Astfel, “naratorul personaj în carne și oase, cu biografie și psihologie proprie” apare în romanul “Ultima noapte…”, fiind reprezentat de Șt Ghe. “Vocea neutră, dar care își însușește punctual de vedere al câte unui personaj” îi aparține personajului-reflector, un exemplu fiind Felix Sima din romanul “Enigma Otiliei” de G. Călinescu.
Pentru evidențierea persp nar într-o operă epică studiată, alegem prima partea a afirmației lui N. Manolesci, și anume, personajul-narator din romanul lui Cp, “Ultima noapte…”

Într-un roman de tip subiectiv, cum este și romanul „Ultima noapte” de Camil Petrescu, instanțele comunicării narative prezintă anumite particularități, cum ar fi identificarea dintre narator și personajul principal, datorită unghiului subiectiv din care sunt relatate întâmplările. Romanul „Ultima noapte”, apărut în 1930, este un roman modern de tip subiectiv deoarece are drept caracteristici: uniperspectivismul, narațiunea la persoana întâi, timpul prezent și perfect, fluxul conștiinței, memoria afectivă, construirea personajelor ale căror trăsături se dezvăluie treptat, prin alcătuirea unor „dosare” de existență, dar și autenticitatea definită ca identificarea actului de creație cu realitatea vieții.

Romanul este scris sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ștefan Gheorghidiu. Încă din primele propoziții se observă că scriitorul a optat pentru perspectiva subiectivă a naratorului personaj, frecventă în romanul modern. Naratorul este egal cu personajul, iar viziunea lui este „împreună cu”, o viziune cu focalizare internă presupunând implicarea naratorului în evenimente.
Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele romanului și cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist: dragostea și războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eșuate (dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela), partea a doua, construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmărește experiența de pe front, în timpul primului război mondial. Prima parte este în întregime ficțională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campanie a autorului („Toate întâmplările din volumul doi le-am trăit aievea, alături de regimentul meu”), articole și documente din epocă, ceea ce conferă autenticitate.

Încă din primele propoziții se observă că scriitorul a optat pentru perspectiva subiectivă a naratorului personaj, frecventă în romanul modern. Naratorul este egal cu personajul, iar viziunea lui este „împreună cu”, o viziune cu focalizare internă presupunând implicarea naratorului în evenimente. Discursul se derulează la persoana I, punctul de vedere este subiectiv și unic, astfel că cititorul cunoaște celelalte personaje numai în măsura în care ele sunt reconstituite și conturate de personajul narator. Este interesant că menținând narațiunea constant în unghiul persoanei I, personajul narator e un om „fără față”. Nu beneficiază de un portret fizic, în schimb este extrem de reliefată structura lui afectivă morală. Toată povestea este o proiecție în planul conștiinței naratoriale.

Ștefan Gheorghidiu, personajul-narator, reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăiește drama îndrăgostitului de absolut, Filozof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă în realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin conștiința sa. Gândurile și sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscut de cititor decât în măsura în care se reflectă în această conștiință. În acest sens, Ela este cel mai „misterios” personaj din roman prin faptul că tot comportamentul ei este mediat de subiectivismul personajului-narator. De aceea, cititorul nu se poate pronunța asupra fidelității ei sau dacă e mai degrabă superficială decât spirituală. N. Manolescu afirmă că „Nu Ela se schimbă, ci felul în care o vede Ștefan”.
Unitatea romanului este asigurată de unicitatea conștiinței care analizează efectele celor două experiențe în plan interior și de un artifiu compozițional dat de faptul că primul capitol relatează fapte petrecute în același plan temporal cu faptele din cartea a doua.

Subiectul romanului să impresia unui epic lipsit de densitate. Evenimentele exterioare sunt relativ puține deoarece predomină analiza și interpretarea lor. Capitolul I, „La Piatra Craiului, în munte”, are valoare de expozițiune pentru că trasează cadrul spațio-temporal al evenimentelor și prezintă naratorul operei, pe Ștefan Gheorghidiu, cu modul său de a înțelege iubirea ca pe un sentiment absolut. Ștefan Gheorghidiu se află concentrat pe front și asistă la o discuție despre dragoste care-i declanșează rememorarea iubirii lui eșuate. Se evidențiază unghiul absolutizant din care privește iubirea, considerând-o „un proces de autosugestie”, „o relație în care îndrăgostiții au drept de viață și de moarte, unul asupra celuilalt.”

Intriga este marcată în prima frază a capitolului al doilea, „Diagonalele unui testament”, „Eram însurat de doi ani și jumătate...”. Aici se deschide retrospectiva iubirii, Gheorghidiu, student la Filozofie, s-a căsătorit cu Elsa, o frumoasă studentă la Litere, orfană, aflată în grija unei mătuși.
Cartea a doua cuprinde experiența cunoașterii morții; imaginea războiului este demitizată, frontul apare haotic, absurd, pretutindeni se întinde moartea, viața e la cheremul hazardului, iar eroismul e înlocuit de instinctul supraviețuirii. Gheorghidiu constată cu amărăciune „...nu mai e nimic omenesc în noi...”; drama războiului eclipseasză total drama personală. Rănit, revine la București cu sentimentul eliberării de trecut spre care privește indiferent, hotărât să se despartă de Ela: „...i-am spus că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț, la cărți; de la lucruri personale, la amintiri; adică tot trecutul...”.
Ela simbolizează la începutul romanului idealul de iubire spre care aspiră Gheorghidiu. Ea este construită doar prin ochii bărbatului care observă treptat o schimbare în atitudinile Elei, mergând până la concluzia că aceasta îl înșeală cu un anume domn G.

Relatarea și povestirea sunt înlocuite în proza modernă cu analiza și interpretarea, de unde impresia de epic evenimențial sărac în favoarea analizei. Stilul anticalofil pentru care optează romancierul susține autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o provoca limbajul personajelor din romanul tradițional.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles