Ingrijirea bolnavului cu fractura diafizara de femur

7x puncte

categorie: Medicina

nota: 9.58

nivel: Facultate

     1.Partea teoretica



     1.1. Notiuni de anatomie



     Anatomia coapsei.



     Scheletul coapsei este format din femur. Femurul este format din epifiza proximala, ce reprezinta capul femurului, colul si doua tuberozitati (marele si micul trohanter). Capul are forma a 2/3 de sfera si se articuleaza cu ca[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Ingrijirea bolnavului cu fractura diafizara de femur

     1.Partea teoretica



     1.1. Notiuni de anatomie



     Anatomia coapsei.



     Scheletul coapsei este format din femur. Femurul este format din epifiza proximala, ce reprezinta capul femurului, colul si doua tuberozitati (marele si micul trohanter). Capul are forma a 2/3 de sfera si se articuleaza cu cavitatea acetabulara a coxalului mare si micul trohanter, sunt uniti anterior prin linia intertrohanterica iar posterior prin creasta intertrohanterica.

     Diafiza este prismatica prezentând o fata anterioara, una mediala si alta laterala. La unirea fetelor mediala si laterala, se observa linia aspra care în sus se trifurca iar în jos se bifurca.

     Epifiza distala prezinta doua suprafete articulare numite condilii femurale. Anterior între cei doi condili, se afla suprafata paletata, iar posterior fosa intercodiliara. Deasupra condilului medial se afla epicondilul medial, iar deasupra condilului lateral se afla epicondiliul lateral.

     Structural, la nivelul corpului (diafiza), se remarca în centru, canalul medular ce contine maduva osoasa. În jurul canalului medular, se afla o zona de tesut osos compact care are în structura sa sisteme hawersiene (osteoane) - unitati morfostructurale ale tesutului osos. În centrul osteonului se afla canalul Hawers, tesut conjuctiv si vase de sânge. În jurul canalului Hawers sunt dispuse 10 - 12 lamele osoase concentrice, în care se afla cavitati numite osteoplaste, în interiorul carora sunt adapostite osteocitele. În afara tesutului osos compact, se dispune periostul, o membrana conjuctiva vasculara, cu rol în cresterea osului în grosime si în refacerea tesutului osos la nivelul fracturilor. Periostul este alcatuit din fibre conjuctive si este bogat vascularizat si inervat. La exterior, prezinta o patura fibroasa iar la interior o patura osteogenetica cu rol în formarea tesutului osos. La locul de unire a diafizelor cu epifizele osoase apare cartilagiul de crestere, responsabil de cresterea în lungime a oaselor.

     Epifizele sunt în structura lor, tesut spongios, în interior si tesut compact la periferie. Tesutul spongios din interiorul epifizelor, privit la microscop, este format din lamele osoase care se întretaie si delimiteaza spatii numite areole, pline cu maduva rosie. Areolele sunt echivalentul canalului medular din diafiza oaselor lungi.

     Musculatura coapsei se împarte în trei grupe functionale: extensori, flexori si aductori.

     Muschii extensori:

     a) muschiul croitor este flexor si slab aductor al articulatiei coxofemurale în locomotie, flexor al gambei pe coapsa si rotator intern al genunchiului (când gamba este partial flexata).

     b) muschiul cvadriceps femural, este extensor al articulatiei genunchiului.

     Muschii flexori

     a) muschiul semitendinos situat pe partea mediala a fetei posterioara a coapsei, este flexor al genunchiului, efectueaza o rotatie interioara daca genunchiul se afla în flexie.

     b) muschiul semimembranos situat sub muschiul precedent si are aceasi actiune ca si muschiul semitendios.

     c) muschiul bicept femural actioneaza ca flexor al genunchiului, efectueaza si o rotatie laterala, daca genunchiul se afla în flexie.

     Muschii aductori sunt situati în partea mediala a coapsei:

     a) muschiul pectineu are o slaba actiune de aductie, este mai mult un flexor si un rotor exterior al coapsei.

     b) muschiul aductor lung are actiune de aductie, flexie si rotatie a coapsei.

     c) muschiul aductor scurt, similar cu muschiul aductor lung.

     d) muschiul gracilis, situat pe partea mediana a coapsei. Ca actiune are o componenta de aductie si de rotatie interna a gambei, daca genunchiul se afla în flexie.

     e) muschiul aductor mare, muschi profund, situat în partea mediala a coapsei, este cel mai puternic aductor al coapsei, având însa o actiune de rotatie interna. Un mic fascicol cu origine pe puleib, face flexia coapsei.



     1.2. Fractura generalitati. Definitie. Clasificare. Simptomatologie



     Definitie



     Clasic, fractura se defineste ca o discontinuitate a osului, produsa în urma unui traumatism de mica importanta, care actioneaza asupra unui os fragilizat printr-o suferinta anterioara (osteoporoza, tumoare osoasa, osteotita, etc.). De aceea aste foarte important sa se studieze terenul pe care se produce fractura, în aparenta banala, introducând astfel numeroase erori în pronosticul si tratarea leziunii.

     Dupa cum arata Radulescu, putem vorbi de fracturi a oaselor sanatoase si fracturi ale oaselor bolnave, impropriu denumite fracturi patologice.

     Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercusiuni locale, ci un proces de patologie complex care antreneaza întreg organismul. Fractura este deci o boala generalizata (dereglari post-traumatice generale) declansate mai ales prin intermediul S.N.

     Clasificare:

     1. Fractura directa se produce la nivelul la care actioneaza forta reprezentata prin zdrobire, compresiune sau soc violent. Acestea sunt fracturi aparute la marile accidente, care se asociaza cu leziuni mai mult sau mai putin grave a partilor moi.

     2. Fractura indirecta se produce în alt loc decât acolo unde a actionat agentul traumatic. Aceste fracturi sunt cele mai numeroase si dupa modul de aplicare a traumatismului, se pot produce diferite tipuri anatomo-patologice de fracturi.

     În fracturile indirecte traumatismele pot actiona prin unul din urmatoarele 4 mecanisme:

     ? flexiune, când forta se exercita asupra unei curburi osoase care depasind elasticitatea normala rupe osul la maximum de curbura;

     ? tractiunea, în urma tractiilor musculare violente care duc la smulgerea unor fragmente osoase, ce prezinta zone de insertie tendinoase sau fracturi parcelare ale epifizelor prin tractiune ligamentoasa;

     ? compresiune, în lungul axului osului, ducând la fractura epifizei, ca în fracturile de astragal sau pilon tibial în urma caderii de la înaltime;

     ? torsiunea, când forta vulneranta produce o rasucire a membrului determinând totdeauna o fractura spinoida sau helicoidala.

     3. Fracturi incomplete se observa mai ales la copii si se prezinta sub urmatoarele forme:

     ? deformarea osului în grosime, care are loc printr-un mecanism de presiune în lungul osului. În aceste conditii se produce mai mult o dislocare trabeculara în regiunea metadiafizara, care se traduce radiografic printr-o usoara îngrosare fusiforma sau în inel;

     ? ruperea incompleta sau în flexiune, care se observa la copii când datorita elasticitatii si grosimii periostului se produce un traiect de fractura care, intereseaza numai corticala dinspre conconvexitatea osului. Este clasica fractura "en bois vert" (în lemn verde);

     ? înfundarea , se observa mai ales la oasele late ale craniului;

     ? fisurile, se întâlnesc mai ales la adulti si mai rar la copii, integritatea formala a osului este pastrata si numai radiografii din incidente diferite, pot sa arate traectul de fractura.

     4. Fracturi complete cu situatiile:

     a) traiectul de fractura poate sa aiba sediul variabil, în caz de fractura directa si dimpotriva, sa se situeze la nivelul punctelor slabe ale osului daca fractura este indirecta. Traiectul poate fi transversal, oblic, spiroid, longitudinal, în vârf de clarinet si în farina de fluture.

     b) fragmentele sunt în general în numar de doua, uneori un traiect de fractura accesoriu separa un al treilea fragment. Când exista mai multe traiecte fractura este cominutiva, fragmentele osoase purtând numele de eschile;

     c) deplasarea fragmentelor este variabila uneori minora, alteori este camplexa. Aceasta deplasare se poate face:

     ? prin translatie când unul din fragmente este deplasat înainte, înapoi, intern sau extern, fata de celelalte fragmente, producând încalecarea lor;

     ? prin rotatie, când un fragment se roteste în jurul axului sau longitudinal, în vreme ce celalalt ramâne imobil sau ambele fragmente se rotesc unele fata de celalalt, în aceste cazuri exista decalajul fragmentelor;

     ? prin unghiularea unui fragment fata de celalalt. De obicei, fragmentele sufera deplasari complexe, când se asociaza unghiularea cu încalecarea sau deplasarea laterala cu decalaj.



     5. Leziunile partilor moi.

     În timpul sau dupa fracturarea unor oase, se produc leziuni ale partilor moi, fie prin agentul cauzal, fie prin fragmentele ascutite ale oaselor fracturate. Pot fi lezati muschii tendoanelor, vasele, nervii, pielea. Lezarea muschilor si a tendoanelor duce la tulburari de miscare. Lezarea oaselor poate determina tulburari extrem de rare, întrucât daca sunt lezate oase mari, se pot produce hematoame locale, uneori pot lua nastere chiar necroze si cangrene, prin neirigarea tendonului asigurata de vasul respectiv. Leziunile nervoase pot provoca aparitia unor paralizii sau tulburari senzoriale în zona respectiva. Lezarea pielii creaza a fractura deschisa.

     6. Fracturi închise cand segmentele osoase sunt acoperite cel putin de piele.

     7. Fracturi deschise în care pielea a fost lezata si osul ajunge în contact cu exteriorul. În acest caz se poate infecta, poate apare un proces septic de osteita sau chiar osteomielita care întârzie vindecarea sau poate da nastere unor complicatii, distrugeri osoase, calus vicios, pseudoartroze.



     Simptomatologie



     Fractura, împreuna cu leziunile ce se produc în partile moi, inclusiv hematomul local sau difuz - la distanta - constituie focarul de fractura. Acest focar de fractura este centrul de unde pleaca toate tulburarile care dau tabloul clinic al fracturii. Deosebim în acest tablou semne generale si locale:

     a) Semne generale. Bolnavul traumatizat cu fractura, are stare generala mult mai putin alterata, de obicei indispozitie generala, frisoane si temperatura ce poate ajunge chiar la valori ridicate (39șC). Uneori poate fi subfebril de tip aseptic. Aceste fenomene dispar în scurt timp fara sa fie necesar un tratament special. Tulburarea starii generale este urmarea resorbtiei din focarul de fractura;

     b) Semne locale. Pot fi de probabilitate si de certitudine. Cele de probabilitate sunt importante si trebuie cercetate atent.

     ? Durerea este un semn constant si valoros. Ea poate sa apara si dupa un traumatism care nu a produs fractura, se datoreaza excitarii proprietatilor existenti în focarul de fractura. La examinarea bolnavului durerea poate localiza destul de exact sediul fracturii. Durerea pate fi un element socogen important care sa declanseze prin ea însasi socul traumatic.

     ? Echimoza, apare la scurt timp dupa ce s-a produs fractura în cazul fracturii oaselor superficiale si mai târziu atunci când fractura se gaseste într-un segment de os acoperit de mase musculare puternice (difuzarea sângelui spre suprafata se face mai greu).

     ? Hematomul, este redus daca nu s-a produs ruperea unui vas mare. Poate fi însa extrem de voluminos declansând un soc hemoragic.

     Astfel:

     ? deformarea regiunii este un semn extrem de important care arata lipsa de continuitate normala a celor doua fragmente. Deformarile iau uneori aspecte tipice pe baza carora se pune cu usurinta diagnostic de fractura. Prezenta unei fracturi determinata de traumatism sau de luxatie articulara, poate provoca de asemenea o deformare locala astfel încât este indicat sa se efectueze un examen atent pentru a face distinctie între aceste afectiuni si fractura.

     ? scurtarea regiunii este de cele mai mule ori insesizabila. Pentru unele oase lungi unice, cum ar fi femurul, daca se produce o fractura oblica, scurtarea poate fi evidenta. Trebuie sa stim ca exista scurtare si în cazul unei luxatii, ceea ce impune un examen atent pentru evidentierea sigura a acestui simptom.

     ? Impotenta functionala se datoreaza lipsei de continuitate a pârghiei osoase. Uneori impotenta functionala este determinata numai de durere, dupa cum în cazul fracturilor cu fragmente bine angrenate, este mai putin evidenta. Trebuie cunoscut bine aspectul, pentru ca un accidentat cu fractura angrenata, (fractura care are sansele sa se evidentieze repede si corect), sa nu mai fie lasat sa faca miscari care pot dezangrena fragmentele osoase, în cansecinta sa înrautateasca starea fracturii punând sub semnul întrebarii sansele de însanatosire.

     ? Semnele de certitudine (siguranta) au valoare mai mare pentru diagnostic însa ele trebuie cautate cu grija pentru a nu agrava leziunea.

     ? Mobilitatea anormala se manifesta atunci când executând manevre asupra oaselor pe care le banuim fracturate, constatam mobilitatea anormala a acestora si avem certitudinea de fractura a acestora. Manevrele pentru depistarea fracturilor pe aceasta cale trebuie sa fie extrem de blânde deoarece mobilizarea segmentelor fracturate este extrem de dureroasa. Semnul acestora este uneori greu de pus în evidenta (în cazul fragmentelor angrenate sau al oaselor învelite de mase mari musculare), si de cele mai multe ori neindicat.

     ? Crepitatia osoasa se percepe o data cu abilitatea normala. Ea nu trebuie confundata cu crepitatia fina a cheagurilor hematomului.

     ? Întreruperea continuitatii osoase apreciata prin palpare, constituie un semn pretios.

     ? Netransmiterea miscarii de-a lungul unui os este un semn de fractura complexa. Examenul radiologic este mijlocul cel mai sigur pentru a pune în evidenta o fractura, cu conditia unei bune executii tehnice. El trebuie facut sistematic, mai înainte de orice tentativa de reducere, si pentru a putea fi completa în aprecierea impotentei deplasarilor, el trebuie sa fie efectuat de cel putin doua incidente.

     Alte semne:

     ? Flictemele provin prin decalarea epidermei de catre plasma sau sânge care provine din focarul de fractura. Constituie un semn aproape constant dar tardiv.

     ? Temperatura ridicata locala. Tegumentele din jurul focarului de fractura locala au temperatura mai ridicata semn al responsabilitatii crescute.

     ? Edemul local se explica tot printr-o vasodilatatie locala ca si prin tulburari locale care apar fie reflex, fie determinata de modificari patologice locale, compresiune pe vasele de întoarcere.



     1.3. Fracturile difizare ale femurului.

     Definitie. Etiopatogenie. Simptomatologie. Diagnostic. Evolutie. Complicatii.



     Definitie

     Fracturile diafizare ale femurului cuprinse într-o linie superioara care trece la 3 centimetri sub micul trohanter si alta infenioara la 10 - 12 cm deasupra marginii superioare a condiilor (Vidal), cunosc în ultima vreme o frecventa din ce în ce mai mare datorita accidentelor rutiere cât si datorita accidentelor de munca. Ele survin dupa traumatisme importante si sunt adesea însotite de o stare de soc grava, mai ales când se produc în cadrul unui politraumatism sau a unei polifracturi.



     Etiopatogenie

     Fracturile diafizare ale femurului se întâlnesc cu predilectie la adultii tineri, dar si la copii, iar batrânii nu sunt nici ei exclusi. Se stie ca diafaza femurala, constituie a localizare frecventa a fracturilor spontane pe os patologic (metastazele osoase ale tumorilor viscerale), cât si sediul unor fracturi obstetricale mai ales în prezentarile pelviene.

     Mecanismul de producere poate sa fie direct, trecerea unei roti peste coapsa, dar mai frecvent este indirect, prin flexie, cu accentuarea curburii femurale, ca în caderile de la înaltime sau accidentele de bord, iar alteori prin torsiune ca în acidentele de schi.



     Anatomia patologica

     Traectul de fractura poate fi: simplu, transversal, oblic, spinoid sau complex cu traiecte secundare care confera fracturii un aspect cominutiv. Fragmentele osoase, de regula, se deplaseaza sub actiunea factorului traumatic si a musculaturii puternice a coapsei. Astfel fragmentul proximal sub actiunea muschilor pelvistrahonterieni, se deplaseaza în abductie si rotatie externa, iar prin actiunea psoas-iliacului, în flexie.

     Fragmentul distal actionat de muschii aductori si ischiogambieri este deplasat proximal si în abductie, încât formeaza cu fragmentul proximal un unghi cu vârful orientat anteroextern. Sub actiunea greutatii membrului, fragmentul distal este si rotat extern. În fractura diafizara înalta, delasarea fragmentelor osoase realizeaza imaginea de mâner de pistol, în vreme ce în fractura joasa, fragmentul distal, sub actiunea muschilor gemeni (a gastrocremianului) este deplasat si basculat exterior.

     Deplasarea fragmentelor fracturate duce la zdrobirea cu dilacerare a musculaturii coapsei si produce un hematom important care provoaca stare de soc.



     Simptomatologie

     Durerea nu constituie semnul subiectiv constant si pregnant, si se accentueaza la mobilizarea fragmentelor. Impotenta functianala este totala, accidentatul neputând ridica piciorul de pe planul patului.

     Obiectiv se constata la inspectie o tumefiere a coapsei si deformare în crosa cu convexitate avansata anteroextern. Membrul respectiv este tinut în rotatie externa si este mai scurt decât cel sanatos, distanta de la spina iliaca anteroposterioara la vârful rotulei fiind cu 3-8 cm mai mica.

     La palpare se constata a durere locala vie, care corespunde focarului de fractura. Mobilitatea anormala si crepitatiile osoase se pun în evidenta introducând o mâna sub focarul de fractura si cu cealata plasata sub regiunea poplitee, se ridica usor genunchiul. Uneori, prin palpare, mai ales în fracturile înalte, se poate simti vârful ascutit al fragmentului superior. Deoarece deformarea coapsei, tumefactia si celelalte semne sunt suficiente pentru diagnosticul clinic, cercetarea mabilitatii anormale si a crepitatiei osoase este mai bine sa nu se faca cu insistenta.

     În fracturile diafizare joase, se poate întâlni si o hidrartroza a genunchiului, care poate sa aiba lec, fie ca urmane a actiunii traumatismului si asupra genunchiului, fie coexistenta unei entorse, fie datorita unei tulburari circulatorii reflexe legate de vasodilatatie din focarul de fractura.

     Examenul clinic va consemna starea vascularo-nervoasa a membrului respectiv, sub aspectul tegumentar, a caldurii, a cercetarii pulsului la tibia posterioara si la pedicoasa, a sensibilitatii si mobilitatii degetelor si piciorului.

     Diagnosticul

     Este usor de facut pe baza semnelor clinice. Radiografia este însa obligatorie pentru evidentierea unei fracturi fara deplasare (mai frecventa la copii), precum si precizarea directiei si formei traiectului de fractura (simpla sau cominutiva), si a deplasarii fragmentelor. Radiografia executata din doua pozitii (fata si profil), cuprinde obligatoriu soldul si genunchiul.



     Evolutie

     Fracturile diafizare ale femurului având fragmentele bine vascularizate si fiind înconjurate de un manson muscular important, au de obicei a evolutie favorabila, ele consolidându-se la adulti în 3-4 luni, daca sunt bine reduse si imabilizate corect si sunt urmate de un tratament recuperator instituit precoce.

     Vindecarea unei fracturi se obtine prin formarea calusului, proces ce se desfasoara în doua etape; la început calusul moale, fibros si apoi calusul osos.

     Constituirea calusului osos si consolidarea definitiva depinde de:

     ? vârsta bolnavului, cu cât este mai tânar procesul de vindecare este mai rapid;

     ? dimensiunea osului, durata de consolidare a oaselor late fiind mai lunga decât cea a oaselor lungi;

     ? modul de asezare a fragmentelor osoase, contactul intim al fragmentelor osoase favorizând calusul osos;

     ? numarul total al fracturilor concomitente;

     ? starea biologica generala, accidentatii cu o stare generala buna, în perfecte conditii biologice, se vindeca mai usor decât cel cu boli cronice, în covalescenta, diabetici si cei care au tulburari hormonale;

     ? calitatea tratamentului care se efectueaza.

     Dinamica consolidarii focarului de fractura se poate aprecia si pe baza aspectelor clinice prin:

     ? perceperea calusului la palpare;

     ? disparitia durerii în focar;

     ? disparitia impotentei functionale.



     Complicatii

     Complicatii generale immediate



     Ele sunt consecinte ale traumatismului si sunt dependente de violenta acestuia si de teren.

     * Socul traumatic, care se întâlneste în toate cazurile si sunt dependente de violenta acestuia si de teren.

     * Congestia pulmonara, se instaleaza la batrâni repede dupa traumatism ducând la bronhopneumonii grave.

     * Tulburari urinare, la batrâni cu adenom de prostata care pâna la accident urinau multumitor.

     * Diabetul care era lent înainte de traumatism poate sa ia un aspect clinic sever, ducând la acidoza.

     * Embolia grazoasa.



     Complicatii locale imediate

     * Deschiderea focarului de fractura, se întâlneste mai rar decât la gamba, datorita mansonului muscular protector. Cel mai des, plaga are un aspect punctiform sau liniar, fiind produsa prin înteparea tegumentelor dinauntru spre afara, de un fragment osos. Alteori, plaga este mare, anfractuoasa, prin actiunea din afara a agentului traumatic, cum se întâmpla în accidentele de circulatie sau în timp de razboi. Din cauza distrugerilor întense, aceste plagi comporta niscul infectiei, cu germeni generali si aerobi care, la acesti accidentati socati, pot sa aiba evolutie foarte grava.

     Complicatii embolice, sunt frecvente la balnavii imobilizati multa vreme la pat, mai ales cu tratamente ortopedice. Administrarea anticoagulantelor reduce simtitor riscul trombo-embolic.

     Leziuni vascularo-nervoase, sunt mai rar întâlnite, interesând artera sau vena femurala si nervul sciatic.



     Complicatii tardive

     Mai frecvent întâlnita, este redoarea de genunchi, mai ales dupa tratamentul ortopedic al fracturii. Imobilizarea îndelungata în aparat gipsat, duce la instalarea aderentelor între cvadriceps si focarul de fractura, daca nu s-a instituit de îndata tratamentul functional.

     * Calus vicios, se întâlneste mai ales, dupa tratament ortopedic incorect, fie o redresare insuficienta, fie o imobilizare defectuasa, care favorizeaza deplasarea secundara a fragmentelor. Dupa tratament chirurgical, calusul vicios este mult mai rar (calus vicios cu rotatie externa dupa osteosinteza intromedulara).

     * Pseudoartroza, poate sa fie întâlnita ca urmare a unui tratament ortopedic incorect, fie o recuperare incompleta cu interpozitie de parti moi (musculane), fie o imobilizare insuficienta care permite miscari ale fragmentelor fracturate. Producerea unei diastaze interfragmentare, printr-o tractiune excesiva, ca si manevrele repetate de reducere reluate la anumite intervale, sunt daunatoare, împiedicând formarea calusului osos, fragmentele osoase clasificându-se independent.

     Deseori, pseudoartroza se instaleaza dupa tratamentele chirurgicale neadecvate. Deperiastarile întinse, metode de osteosinteza nepotrivite cu tipul de fractura ca si infectia postoperatorie, sunt principalele cauze care due la neconsolidarea fracturii.



     Tratament

     Evolutia ulterioara a traumatizatului, depinde în mare masura de acordarea primului ajutor. Imobilizarea provizorie si transportul, prezinta o importanta deasebita, pentru ca mobilizarea fragmentelor mareste durerile si accentueaza distrugerile tisulare, agravând starea de soc.

     Imobilizarea provizorie se poate asigura cel mai bine cu atela Thomas, care realizeaza extensia membrului fracturat.

     Alte mijloce folosite pentru imobilizarea provizorie sunt:

     ? atele lungi ce pot fi mulate pe membrul ranit;

     ? aparat gipsat circular, atela gipsata;

     ? atele Cramer, facute din sârma, care au avantajul ca sunt atele din material plastic, simplu sau gonflabil;

     ? mijloace improvizate, care pot falosi orice obiect rigid (scânduri de lemn, rigle, placaj, bete, bastonase, umbrele, coada de matura, schiuri, scoarta de copac).

     Fixarea segmentului care urmeaza sa fie imobilizat cu atela, se face cu fesi sau alte mijloace improvizate (fesi de pânza, curele, cordoane etc.).

     Manevrele ce trebuie executate înainte de imabilizarea provizorie sunt:

     ? resuscitarea candiorespiratorie, daca este nevoie, aplicarea garoului;

     ? îndepartarea îmbracamintii, este necesara numai când exista suspiciunea prezentei unei rani care trebuie curatate si pansate, sau când transportul accidentatului va dura a perioada de câteva ore. Se va dezbraca mai întâi membrul sanatos si se îmbraca mai întâi membrul bolnav. Când dezbracarea este dificila, se prefera sacrificarea îmbracamintii prin descoasere sau taiere.

     ? axarea membrului, se mentine genunchiul victimei întins si se trage în ax. O persoana apuca de picior cu mâinile sprijinite de glezna si de calcâi. A doua trage în sens contrar radacinii coapsei, cu mâinile împreunate în chinga sau cu un cerceaf introdus între coapse. Axul membrului inferior este dreapta ce uneste spina iliaca anteroposterior mijlocului rotulii si marginea interna a piciorului (primul metatarsian).



     Scopul imobilizarii este:

     ? de a împedica miscarile active si pasive, pentru a pune în repaos organele si tesuturile traumatizate;

     ? de a mentine axarea corecta a membrului, atunci când fragmentele nu sunt deplasate sau când au putut fi reduse corect cu ocazia acordarii primului ajutor;

     ? de a diminua durerile, care în cazul fracturilor sunt deosebit de chinuitoare;

     ? de a evita complicatiile pe care le poate provoca miscarea în focar a unui fragment osos rupt si devenit taios;

     ? reactionari ale unor vase si nervi;

     ? sfâsierea musculaturii din jurul osului;

     ? perforarea tegumentului si transformarea fracturii închise într-una deschisa;

     ? suprimarea sau atenuarea reflexelor optice si ameliorarea unor tulburari functionale.



     Principiul unei imobilizari corecte:

     ? asigurarea functiilor vitale, are prioritate fata de alte manevre;

     ? se va cauta obtinerea unei axari relative a segmentului de imobilizat, prin tractiune traumatica si prograsiva în ax, în momentul aplicarii imobilizarii;

     ? pentru a avea siguranta ca fractura nu se deplaseaza nici lateral nici în jurul axului logitudinal, imobilizarea trebuie sa prinda, în mod obligatoriu, articulatiile situate deasupra si dedesuptul focarului de fractura.

     ? sa fie adaptata reliefului anatomic al regiunii accidentate;

     ? sa fie simpla, pentru a putea fi utilizate si de persoane mai putin instruite;

     ? aparatul gipsat sau atela de imobilizare, nu trebuie sa fie compresiv, pentru a nu îngreuna circulatia, sangvina într-un segment în care exista deja tulburari circulatorii secundare traumatismului.



     Imobilizarea provizorie:

     a) Cu o singura atela

     ? se pregateste o atela lunga, care sa ajunga din axila pâna în picior;

     ? se aplica atele pe fata laterala (externa) a membrului inferior, dupa ce s-a introdus vata cu talc (protejarea partilor moi), în axila (la capatul atelei);

     ? atela se fixeaza prin legaturi circulare la torace, bazin, coapsa, genunchi si gamba;

     ? suplimentar este bine sa se completeze fixarea atelei cu circulare de fasa lata petrecute în jurul membrului inferior si în jurul trunchiului;

     ? pentru a evita rotirea anormala a membrului inferior în afara, se leaga ambele picioare unul de altul cu câteva legaturi de fasa.

     În lipsa atelei corespunzatoare ca lungime, se poate prelungi o atela (prin suprapunerea capetelor pe o lungime de 30 cm). Cele 2 atele se fixeaza una de alta, prin ture circulare de fasa (atelele se captusesc cu vata). Când nu se afla la îndemâna un obiect convenabil pentru imobilizarea fracturii, va fi folosit ca atela membrul sanatos de care se leaga membrul bolnav.

     b) cu doua atele

     ? o atela lunga, externa si una scurta ce se aplica pe partea interna a membrului inferior bolnav care se întinde de la regiunea inghinala pâna la calcâi;

     ? peste ambele atele se aplica legaturi dispuse în jurul toracelui, în jurul bazinului, în jurul coapsei, genunchiului si coapsei de aceeasi parte;

     ? se reface bandajarea circulara cu fasa a membrului inferior si a toracelui, precum si fixarea picioarelor.

     Tratamentul definitiv este ortopedic si mai ales chirurgical.



     1. Tratamentul ortopedic

     În fracturile cu deplasarea fragmentelor, când tratamentul chirurgical este contra indicat, se recurge la tratamentul conservator.

     În acest scop, pentru reducerea deplasarilor, se instaleaza o tractiune continua (extensie continua).

     Extensia se aplica, fie cu benzi de leucoplast, fie cu o brosa Kirschier (andrea subtire metalica), trans-osos supracondilian si este prins apoi într-o potcoava. De aceasta potcoava se leaga o sârma moale, care se trece peste un scripete si de care se agata greutati în functie de forta musculara care trebuie învinsa, nu mai mult de 1/6 din greutatea corpului. Membrul inferior este asezat de cele mai multe ori pe o atela Braun-Brohler. Contra extensia este realizata de greutatea corpului.

     În momentul când cu ajutarul controlului radiologic s-a constatat reducerea si asezarea în axul normal al fracturii, ceea ce are loc între 10-15 si 30 zile, se aplica un aparat gipsat pelvipedios, pâna la consolidarea focarului.

     În fracturile diafizare înalte, extensia se face cu membrul în aductie accentuata si usoara flexie, punând astfel fragmentul distal în continuarea celui proximal. Genunchiul se va tine în rotatie externa de 25 - 30ș. Dupa 3-4 saptamâni, când extensia se suprima, se imobilizeaza în aparat gipsat pelvi-pedios, cu membrul în aductie.

     Tratamentul ortopedic prezinta unele neajunsuri:

     ? necesita o imobilizare prelungita, greu de acceptat, mai ales pentru persoanele în vârsta, care duce la atrofiere musculara si la redoarea genunchiului;

     ? împiedica aplicarea unui tratament functional precoce si progresiv;

     ? favorizeaza complicatiile tromboembolice;

     ? impune spitalizare prelungita si îngrijiri speciale ale bolnavului, mai ales în primele saptamâni, când sunt necesare controale radiagrafice repetate si manevre de corectie a unghiurilor;

     ? interpozitia musculara împiedica consalidarea, ducând la pseudoartroza.

     Date fiind aceste inconveniente ale tratamentului ortopedic, tratamentul de electie al acestei fracturi este chirurgical.



     2. Tratamentul chirurgical

     Folaseste reducerea deplasarilor prin manipulare directa a fragmentelor si fixarea lor cu un mijloc metalic (placa însurubata, tija centromedulara).

     Dintre metalele chirurgicale de asteosinteza se foboseste în special osteasinteza cu placa însurubata.

     Osteosinteza cu tija Kuntscher îsi gaseste indicatia absoluta în fracturile diafizare simple cu traumatism transversal sau oblic scurt, situat în treimea (1/3) medie a diafizei sau în fracturile cu dublu focar. Tija Kuntscher clasica poate sa fie folosita si în fracturile diafizare înalte. La cel putin 5 cm sub micul trohanter, ca si în fracturile joase pâna la 15 cm deasupra interliniei genunchiului. Falosirea tijei Kuntscher necesita a adaptare exacta a acesteia la dimensiunile canalului medular. În scopul adaptarii se foloseste calibrarea canalului pe o distanta cât mai mare, cu ajutorul alezoarelor, care trebuiesc sa depaseasca diametrul tijei cu 0,5 cm. Lungimea tijei Kuntscher se calculeaza de la 1,5-2 cm deasupra marelui trahanter pâna la marginea superioara a condililului extern.

     Introducerea tijei Kuntscher se face fie prin deschiderea focarului de fractura, cu focar deschis, sau mai bine când se dispune de instalatie Roentgen TV cu amplificator de imagine (cu focar închis).

     Introducerea cu focar închis este mai fizialogica, întrucat, nu lezeaza vascularizatia periostala si prin pastrarea hematomului fractutrat, permite o consalidare mai rapida si de mai buna calitate.

     Metoda în focar închis, îmbina avantajele tratamentului ortopedic (consolidarea rapida cu calus periostal) cu precizia si rigurozitatea tratamentului chirurgical.

     Daca montajul este solid, imobilizarea gipsata devine postoperator inutila, iar tratamentul recuperator poate sa înceapa a doua zi, cu contractii musculare izometrice si cu mobilizare activa a articulatiilor supra si subiacente focarului de fractura. Reluarea mersului cu sprijin partial pe picior, poate sa înceapa dupa 10-12 zile si apoi cu sprijin total la 3-4 saptamâni.

     Fata de avantajele osteosintezei anteromedulare cu tija Kuntscher, autori ca Kempf, Grass, Leffanque (1978), au cautat extinderea falosirii si în fracturile diafizare înalte ca si în cele joase, precum si în fracturile diafizare cominutive. În acest scop se folosesc tije anteromedulare blocate, fie inferior, fie superior, sau la ambele capete.

     În aceleasi cazuri enumerate mai sus, se poate folosi la bolnavii politraumatizati sau polifracturati sau la batrâni cu eventual succes. asteosinteza mai putin rigida, cu tije elastice Ender, trecute supracondilian extern si intern în "turn Eiffel". Fireste ca în cazul utilizarii tijelor elastice "Ender" tratamentul functional va fi condus cu mai mult menajament, iar reluarea sprijinului pe picior ceva mai târziu la cansolidarea structurii.

     Osteasinteza cu placa îsi gaseste indicatiile în fracturile diafizare joase sau înalte, când osteasinteza anteromedulara nu poate fi folasita, în unele fracturi cominutive sau în fracturi oblice lungi. În fracturile diafizare superioare se poate folosi osteosinteza cu placa monobloc, cu compresiune interfragmentara A.O.

     Se realizeaza astfel fixarea facarului dupa principiul haleonului, transformând fortele de tensiune din focar, în forte de presiune, care imobilizeaza mai rigid focarul de fractura, favorizând astfel consalidarea.

     De asemenea, în fracturile diafizare joase, unde canalul medular se largeste si utilizarea tijei Kuntscher este restrânsa, placa modelata sau cuiul-placa A.O., sau Blaunt si gaseste indicatia de electie. În osteosintezele ferme cu placa compresiva, când montajul este robust, se poate renunta la imobilizarea în aparat gipsat. Comparând cele doua metode, osteosinteza anteromedulara si placa cu presiune, exceptând indicatiile speciale ale placii, se remarca superioritatea osteosintezei anteromedulare fata de placa campresiva. Remodelarea ulterioara a calusului fracturar, nu este cu nimic stânjenita de prezenta tijei centromedulare. În vreme ce placa compresiva, în timp, se poate substitui corticalei-subdiacente, care nemaifiind solicitate mecanic, (solicitarile fiind preluate de placa metalica) se subtiaza si îsi pierde rezistenta mecanica, se spongiaza.



     3. Tratamentul de recuperare

     Tot atât de important, ca si reducerea si imobilizarea fracturii este tratamentul chinezitologic în scopul recuperarii functiei prin actiunea asupra muschilor si articulatiilor. Rezultatul acestui tratament va fi cu atât mai bun; cu cât va fi instituit mai curând si urmat fara întrerupere. În aproape toate cazurile, exercitiile de contractie musculara pot sa fie începute la câteva zile de la reducerea fracturii si ele se vor adresa în special grupelor musculare esentiale la nivelul segmentului fracturat, ele nu vor fi niciodata prea violente ca sa frâneze procesul de cansolidare. De asemenea, bolnavul va fi încurajat sa-si contracte musculatura membrelor libere printr-un program de gimnastica condus de medic sau cadre specializate ale serviciului de recuperare, mobilizându-i si articulatiile care nu au fost cuprinse în aparatul gipsat.

     Dupa scoaterea aparatului gipsat, exercitiile musculare si articulatiile vor fi intensificate, facute fara întrerupere pe toata durata zilei. La chineziterapie se asociaza în acelasi scop recuperari functianale, masajul fizioterapeutic si balneoterapia.

PENTRU VARIANTA COMPLETA APASA BUTONUL DE "DOWNLOAD"!!!
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Medicina

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Am inteles