Ingrijirea bolnavilor cu probleme de mobilitate fizica

7x puncte

categorie: Medicina

nota: 8.23

nivel: Facultate

     CAPITOLUL I



     ISTORICUL BOLII







      Aparatul specializat care efectueaza miscarile corpului uman este denumit aparat locomotor", iar functia complexa a acestui aparat se numeste de "locomotie".

     Organismul în miscare trebuie privit ca un tot unitar, ca un în[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Ingrijirea bolnavilor cu probleme de mobilitate fizica

     CAPITOLUL I



     ISTORICUL BOLII







      Aparatul specializat care efectueaza miscarile corpului uman este denumit aparat locomotor", iar functia complexa a acestui aparat se numeste de "locomotie".

     Organismul în miscare trebuie privit ca un tot unitar, ca un întreg, nu ca o manifestare izolata a unor mecanisme ale unor aparate si sisteme care ar actiona complet independent .

     La baza miscarilor stau factori morfofunctionali rezultati din miscarea însasi si care nu sunt altceva decat organele aparatului locomotor (oase, articulatii, muschi) si organele sistemului nervos (receptori, nervi senzitivi, maduva spinarii, encefal, nervi motori, placi motorii, sisteme gama).

     Organismul în miscare trebuie privit ca un tot unitar, ca un întreg, miscarea fiind rezultatul intrarii în actiune a tuturor factorilor morfofunctionali amintiti. Intrarea în actiune a acestor factori si mecanismul lor sunt stereotipe si pot fi considerate ca niste principii .

     Din istoricul anatomiei se desprind câteva nume celebre, cum ar fi grecul Galien (131-201) sau Andre Vesal (1524-1564), cel mai mare anatomist al secolului XVI-lea, care a trait la Bruxelles, fiind unul dintre primii care s-au ocupat de sistematizarea tehnicii disectiei corpului omenesc.

     Anatomia omului, ca si celelalte ramuri ale stiintelor naturii, a cunoscut în secolele urmatoare dupa înfrângerea prejudecatilor religioase, un remarcabil progres si a ajuns sa stea la baza studiului a numeroase activitati stiintifice si artistice.

      Scoala româneasca de anatomie a adus o importanta contributie la dezvoltarea acestei ramuri a biologiei. Numele lui Fr.Rainer, Gr. T.Popa, V. Papilian, Z. Iagnov, E. Repciuc, D. Riga, T. Rusu si al multor altora vor ramâne strâns legate de evolutia anatomiei, în general, si a anatomiei functionale, în special.

      Definitia lui Fr. Rainer - "Anatomia este stiinta formei vii"-concretizeaza conceptia scolii românesti de anatomie.









     CAPITOLUL II



     ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR







     Aparatul locomotor, aparat specializat care îndeplineste functia locomotorie a organismului, este alcatuit dintr-un complex de organe cu structuri si functii diferite. La cele 206 segmente osoase, peste 430 muschi striati si peste 310 articulatii trebuie adaugate reteaua nervoasa (cu caile aferente si eferente) si reteaua vasculara care iriga toate aceste organe.



     2.1 OASE



     Majoritatea oaselor corpului omenesc au forme si dimensiuni diferite, ceea ce demonstreaza relatia dintre aspectul lor exterior si functiile care le revin.

     Din punct de vedere al aspectului exterior, oasele se împart în trei tipuri :

     o oase lungi

     o oase scurte

     o oase plate



      Oasele lungi sunt formate dintr-un tub de substanta osoasa compacta, având în centru un canal medular si la cele doua extremitati, mai mari ca volum, câte un bloc de substanta spongioasa, înconjurata de un strat de substanta compacta.

      Ele actioneaza ca pârghii si prin intermediul lor se vor realiza miscari rapide si de mare amplitudine, motiv pentru care alcatuiesc scheletul membrelor.



      Oasele scurte sunt blocuri de substanta spongioasa acoperite de un strat de substanta compacta. Rolul lor este de a suporta elastic greutatea corpului (oasele tarsiene), de a contribui la mentinerea echilibrului intrinsec al coloanei vertebrale (vertebrele), sau de a permite executarea miscarilor complexe si delicate ale mâinii (oasele carpiene).



      Oasele plate sunt late si subtiri si participa la alcatuirea unor cavitati care protejaza organele importante (cutia craniana) sau la realizarea unor suporturi stabile (oasele bazinului), sau ofera muschilor suprafete întinse si mobile de insertie (omoplatul).

      Indiferent de tipul lor, suprafata oaselor nu este perfect neteda decât în anumite portiuni. În rest, prezinta numeroase neregularitati, linii, suprafete rugoase, apofize, tuberozitati, spine etc., care servesc drept zone pentru insertiile musculare. Forma si dimensiunile acestora sunt dependente de fortele cu care trag grupele musculare si directia acestor forte.

     

Osul-organ are rol atât în sustinerea corpului, cât si în locomotie. Statica si locomotia, sub toate formele lor, determina si în os, prin greutatea corpului si prin jocul fortelor musculare (tonusul si contractia), o stare de tensiune (de eforturi unitare), tranformând osul într-o mecanostructura de tipul "constructiilor minime absolute".



      Organizarea osului, în care intra o cantitate minima de material, s-a dovedit constructia cea mai economica si în acelasi timp cea mai adaptata ca rezistenta si ca elasticitate.

      Pentru a se obtine sfarâmarea unui os normal trebuie sa se apese asupra lui cu o forta foarte mare. Clasicele calcule ale lui Boigey arata ca pentru sfarâmarea unei vertebre lombare sunt necesare 1000 kg, pentru un femur 2000 kg si pentru o tibie 4100 kg.





     2.2 MUSCHI



      Corpul omenesc dispune de un numar de peste 430 muschi striati care reprezinta în totalitatea lor 40-45% din greutatea întregului corp.

      Un muschi striat este alcatuit din mai multe elemente:corpul muscular, tendonul, jonctiunea tendinomusculara, insertia muschiului, tecile sinoviale, bursele seroase anexate, vasele si nervii muschiului.

      Marea majoritate a muschilor au forme si dimensiuni diferite, ceea ce reprezinta, de la început un indiciu al relatiilor dintre formele organelor contractiiile si functiile lor diverse. În ansamblu, toti muschii se pot grupa dupa forma lor în:

     o muschi scurti

     o muschi lungi

     o muschi lati

     o muschi inelari



      Muschii scurti realizeaza împreuna ansambluri musculare. Prototipul muschilor scurti este reprezentat de muschii santurilor vertebrale, care contribuie la mentinerea coloanei în extensie . Datorita numarului si independentei elementelor, ei mentin coloana, asigurandu-i în acelasi timp suplete prin jocul contractiilor lor.

     

Muschii lungi sunt, dupa forma lor de trei tipuri: muschi fuziformi, muschi cilindrici si muschi mixt.



      Muschii lungi fuziformi, de forma unor fuse, au ca prototip muschii gâtului si ai membrelor. Produc miscari de forta relativ mare si de amplitudine mare .



      Muschii lungi cilindrici au aproximativ aceeasi latime pe toata întinderea lor si se întâlnesc tot la membre. Produc miscari de amplitudine mare, dar de forta mica si contribuie mai mult la mentinerea directiei de miscare.



      Muschii lati sunt, dupa grosimea lor, de doua tipuri:

     o muschi lati si subtiri

     o muschi lati si de dimensiuni mai mari.



     Muschii lati si subtiri alcatuiesc centurile care închid marile cavitati ale corpului. Prototipul lor este reprezentat de muschii abdominali, care sustin greutatea viscerelor. Sunt dispusi în planuri suprapuse si fasciculele lor sunt orientate în sensuri diferite .



     Muschii lati si de grosimi mai mari au ca prototip muschii care acopera cavitatea toracica si mobilizeaza membrele superioare. Sunt, în general, de forma triunghiulara, baza inserându-se larg pe coloana vertebrala torace si bazin, iar vârful, reprezentat de un tendon puternic, se insera pe un punct al membrului superior .



     Muschii inelari au forma circulara si permit prin contractia lor, deschiderea sau închiderea anumitor orificii. Exemplu: orbicularul ochilor, orbicularul buzelor etc. Tot un muschi inelar, dar cu totul deosebit ca dimensiune si importanta, poate fi considerat si muschiul diafragm, care alcatuieste plafonul cavitatii abdominale si planseul cavitatii toracice.





     2.3 ARTICULATII



     Catre extremitatile lor segmentele osoase sunt legate între ele prin parti moi,participând astfel la formarea articulatiilor.



     Articulatiile în functie de gradul lor de mobilitate se clasifica în:



     1. prima grupa o formeaza sinartrozele (articulatiile fixe), în care miscarile sunt minime sau inexistente. Aceste articulatii sunt lipsite de o cavitate articulara, iar functia lor de mobilitate diminua pâna la disparitie,nemai ramânând decât niste zone interosoase, cu un tesut intermediar, care poate fi transformat chiar în tesut osos, ceea ce face ca delimitarea dintre oase sa dispara. În functie de stadiul de evolutie al mezenchimului care se interpune între oase, deosebim:

     o sinfibrozele (extremitatile oaselor sunt unite prin tesut fibros)

     o sincondrozele (legatura se face prin tesut cartilaginos)

     o simfizele (tesut interpus este fibrocartilaginos)

     o sinostozelor (mezenchimul se osifica)



     2. a doua grupa de articulatii o formeaza articulatiile semimobile, cu miscari ceva mai ample, denumite amfiartroze (hemiartrozele,schizartrozele) în care zona intermediara prezinta o fanta incompleta, aparuta sub influenta unor miscari de amplitudine redusa.



     3. a treia grupa, cea a adevaratelor articulatii, este reprezentata de diatroze (articulatiile mobile), caracterizate prin prezenta unei cavitati articulare, care apare între extremitatile oaselor.



     Astfel, într-o prima categorie ar intra articulatiile cu un singur grad de libertate:

     a) articulatiile plane (artrodiile) au suprafetelele articulare congruente; miscarea lor este numai de alunecare, cum se întâmpla între apofizele articulare cervicale sau între oasele carpiene.

     b) articulatiile cilindroide sunt asemanatoare balamalelor. Un capat articular are forma unui cilindru plin sau a unui mosor (trohlee), iar celalalt este scobit si configurat corespunzator. Se deosebesc doua variante: articulatia trohleana, ca o balama, cum este articulatia cotului si articulatia trohoida, sub forma de pivot, în jurul careia se face miscarea, cum este articulatia radiocubitala superioara.



     A doua categorie o formeaza articulatiile cu doua grade de libertate:

     a) articulatia elipsoidala are una din extremitatile osoase în forma de condil, cu sectiunea anteroposterioara elipsoidala (genunchi) sau un condil si o cavitate scobita corespunzatoare (articulatia radiocarpiana).

     b) articulatia selara (în forma de sa) cu o suprafata convexa si alta concava în sens invers, ca cea trapezometacarpiana a policelui.



     A treia categorie este reprezentata de articulatiile cu cea mai mare libertate de miscare, adica articulatiile cu trei grade de libertate:

      Articulatiile sferoidale (enartrozele) sunt alcatuite dintr-un cap articular aproape globulos, mai mic sau sau mai mare decât o jumatate de sfera, si dintr-o cavitate mai întinsa sau mai scobita.



     CAPITOLUL III



      SEMIOLOGIA APARATULUI LOCOMOTOR





     Sistemul locomotor are trei componente majore:

      - oase

      - articulatii

      - muschi cu nervii lor.



     Cea mai buna examinare trebuie sa aiba în vedere regiunile anatomice, iar examinarea propriu-zisa sa fie facuta într-o anumita ordine, potrivit legilor mecanicii articulare si musculare.



     Scheletul îndeplineste în organism mai multe functii:



     - da forma si suport corpului

     - reprezinta depozitul de calciu usor mobilizabil (97%)

     - unele elemente ale scheletului protejeaza corpul fata de forte externe si interne.

      Oasele ofera suprafete de inspectie pentru muschi si reprezinta pârghii de miscare.

      Agentul dinamic al locomotiei este reprezentat de muschiul scheletic.



      3.1 Simptomele



      Simptomele majore ale suferintei sistemului locomotor sunt:



      o durerea

      o impotenta functionala



      Bolnavul cu o afectiune a aparatului locomotor poate sa acuze unul sau mai multe simptome ca : durerea, impotenta functionala, atitudinea vicioasa si diformitatea, tulburarile de sensibilitate.

      Durerea este simptomul subiectiv cel mai frecvent, care îmbraca aspectele cele mai felurite ca loc de aparitie, intensitate caractere si evolutie. Mecanismul fiziopatologic al durerii în afectiunile aparatului locomotor este complex si în mare parte necunoscut. Mai frecvent întâlnim asa-numitele dureri somatice, conditionate de excitatia extero- si proprioceptorilor, iar durerile asa-numite viscerale, care se refera la segmentul interoceptiv, se întâlnesc mult mai rar.

     Durerea pe care o acuza bolnavul are urmatoarele caracteristici: întepatoare, usturatoare, arzatoare, lancinanta, sfîsietoare sau pulsatila. Ea poate fi continua sau intermitenta, progresiva sau alternanta ca evolutie, bine localizata sau difuza, vie sau surda, superficiala sau profunda.

      Aceiasi agenti provocatori ( ciupirea, înteparea, caldura, curentul electric etc.) aplicati pe o zona limitata si pentru scurt timp provoaca dureri "întepatoare", dar aplicati pe o zona mai larga si pentru o perioada de timp mai lunga dau dureri "arzatoare". Durerile "pulsatile" rezulta din coliziunea undei pulsatile cu organele sensibile la durere.

      Proiectia senzatiei dureroase si localizarea durerii la tegument se pot realiza cu unele mici erori, deoarece claritatea si întinderea proiectiei pot sa varieze. Durerea profunda este adesea descrisa ca fiind difuza si vag localizata.

      În cazurile care impulsurile initiale care merg de-a lungul caii pentru durere, în orice punct de la nerv la cortex, dau nastere unei senzatii proiectate în regiunea periferica, inervata de organele terminale ale acestei cai, apare o durere patologica proiectata.

      În cazurile în care durerea este proiectata într-o zona îndeparatata fata de punctul de excitare al organului terminal si în general superficial fata de acest punct, apare o durere referita.

      Durerea profunda cu origine în organele aparatului locomotor poate fi înabusita, chinuitoare sau sfredelitoare, iar localizarea ei este greu de realizat, deoarece tinde sa iradieze. Ea este deosebit de neplacuta si chiar provoaca greata.

      Caracterul durerilor pe care le acuza bolnavul ne poate sugera de la început diagnosticul. Astfel, daca bolnavul acuza o durere lombara mai veche, care la un moment dat, în urma unui efort de ridicare, iradiaza într-unul din membrele inferioare, ne vom gândi la posibilitatea unei hernii de disc. Daca durerea este fugace si cuprinde alternativ diferite articulatii, ne vom gândi la un reumatism poliarticular. Daca apare, când la un genunchi, când la celalalt si se însoteste de hidartroza, bolnavul prezinta o hidrartroza intermitenta.

      Adesea nu trebuie uitat faptul ca durerea, fiind iradiata, poate sa îndrepte atentia examinatorului asupra unei alte regiuni decât cea bolnava. Exemple tipice le constituie în centura, la bolnavii cu afectiuni ale coloanei vertebrale.



      Impotenta functionala reprezinta un al doilea sindrom subiectiv important. Poate sa fie partiala sau totala si poate sa intereseze un segment de membru în totalitate sau mai multe membre.

      Cauzele impotentei functionale sunt multiple: întreruperea continuitatii osoase sau a formatiilor musculotendinoase care executa miscarea, blocajele, redorile sau anchilozele articulare, reactia antalgica în urma unui traumatism sau a unei afectiuni dureroase, leziunile nervilor rahidieni sau leziunile sistemului nervos central etc.

      O forma deosebita a impotentei functionale este aceea care poate sa apara în cadrul crizelor pitiatice. Dupa cum se stie, în isterie nu exista leziuni organice, punctul de plecare fiind o idee fixa, obsedanta, care provoaca inhibitia partiala a centrilor de elaborare psihica constienta si dezlantuirea de acte inconstiente.

     Din punct de vedere al evolutiei, impotenta functionala poate fi trecatoare sau definitiva, regresiva stationara sau progresiva. În urma unui traumatism osteoarticular fara leziuni nervoase, ea este de obicei trecatoare, dar atunci când sunt interesati si nervii, poate fi definita. În forma paralizanta a poliomielitei, impotenta functionala este progresiva în faza acuta, regresiva în faza de regresiune a paraliziilor si stationara în faza de schelet; în miopatii, paraplegie ERB etc. este progresiva.



     Atitudinile vicioase si diformitatile pot sa determine pe bolnav sa se prezinte la medic, chiar daca nu sunt însotite de durere sau de impotenta functionala. Ele pot sa îmbrace cele mai diverse forme legate de regiunea interesata si de boala care le determina .



     Tulburarile de sensibilitate. Bolnavul poate sa acuze uneori existenta unor tulburari subiective ale sensibilitatii, sub forma unor diverse senzatii pe piele, în muschi, mucoase, în trunchiurile nervoase etc. (disestezii, senzatii anormale, amorteli, furnicaturi, întepaturi etc.). Aceste tulburari, frecvente în polinevrite, scleroza în placi, tabes etc. pot sa apara si în cervicartroze, hernii de disc sau alte afectiuni ale aparatului locomotor.





     Membrul fantoma este o forma particulara a tulburarilor de sensibilitate la amputati si consta în falsa perceptie a segmentelor corporale care lipsesc. În aceste impresii complementare ale amputatiilor, fantoma se manifesta ca o prelungire a bontului, fie la membrul amputat, fie ca sufera unele deplasari. Oricum, fantoma urmeaza miscarile bontului, ca si cum segmentul lipsa ar continua sa existe. Uneori, invalizii afirma chiar ca pot sa execute miscari voluntare cu ea. Alteori, la locul segmentelor lipsa acuza dureri importante si rebele la orice tratament.



     3.2 Simptome obiective



     Examenul clinic obiectiv ale aparatului locomotor decurge conform normelor de examinare a oricarui alt aparat sau sistem. Aceasta consta din inspectie, palpare si auscultatie, la care se vor adauga unele manevre specifice semiologiei acestui aparat, precum si determinarea mobilitatii pasive, efectuarea unor masuratori si mulaje, examenul retelei vasculare si examenul neurologic.



     3.3 Inspectia



     Poate releva deformari, deplasari, modificari ale dimensiunilor. La inspectia articulatiilor se pot observa: tumefieri, modificari de culoare (ex: deviatia degetelor, scolioza coloanei vertebrale, flexia genunchilor, retractia degetelor piciorului) trebuie retinute leziunile nodulare, tumefactiile tecilor tendinoase, reducerea musculaturii periarticulare (care poate creea falsa impresie a maririi articulatiei). O atentie deosebita se va acorda distributiei regionale a modificarilor articulare, element important pentru diagnosticul artritelor.



     Modificarile retelei venoasesubcutanate, întâlnite în special la membrul inferior, sub forma cunoscuta a varicelor, constau în reliefarea pregnanta a trunchiurilor venoase, în special pe fata interna a gambei, a genunchiului si la partea inferiointerna a coapsei, deci în domeniul safanei interne. Apar fie ca niste traiecte albastrui, fie ca niste cordoane fluctuoase, boselate si neregulate, sub tegument, care pare mai subtire si uneori mai negricios. Initial, se constata o simpla dilatare, însotita de o îngrosare a peretelui venos, apoi trunchiul devine sinuos si neregulat pentru ca în final sa se constituie ampulele varicoase. Aspectul cel mai caracteristic îl constituie degenerscenta unui segment din safena si a colateralelor din acea regiune, cu formarea unui pachet varicos. Cu timpul, varicele se întind pe tot traiectul safenei interne, la început pe trunchiul principal, apoi si pe afluenti, de unde se pot propaga si la safena externa. Ambele retele venoase ajung astfel sa fie interesate, dar în mod inegal, leziunile mai grave observându-se aproape de gamba, pe fata ei anterointerna.

     Inspectia trebuie completata cu manevre, care pot sa puna mai bine în evidenta insuficienta circulatiei de întoarcere.



     Manevra Kelly consta în comprimarea venelor de sub genunchi cu o mâna si a celor de deasupra genunchiului cu cealalta. Sângele împins în lungul safenei ajunge sa produca o tumefactie imediat sub plica inghinala .



     Manevra Schwartz consta în lovirea partii superioare a safenelor interne. În cazul în care venele si în special vena safena interna prezinta insuficiente valvulare, socul se transmite prin unda lichidiana si oscilatiile se vad pâna la venele gambei, putând fi percepute si cu degetele celeilalte mâini. Asemanatoare este si manevra Sicard,în care se cere bolnavului sa tuseasca, observându-se, de asemenea, aparitia unei unde descendente pe traiectul vaselor. Atât semnul Schwartz, cât si semnul Sicard, apar în insuficienta valvulara a safenei, însotita de insuficienta sau absenta valvulelor, pe femurala comuna si pe iliaca.



     Cea mai demonstrativa este însa manevra Trendelenburg-Troianov: Bolnavul ramâne tot culcat si îsi ridica un membru inferior, ramânând astfel pâna ce se golesc toate venele dilatate. În acest moment se aplica policele sau un garou pe trunchiul safenei, aproape de varsarea ei, obliterându-se astfel vena; se cere bolnavului sa se ridice în picioare. Trunchiurile venoase ramân si în ortostatism goale si aplatizate, pâna ce înceteaza compresiunea, când varicele încep sa se umple brusc, de sus în jos, ceea ce arata prezenta unei circulatii retrograde superficiale, prin insuficienta valvulara, a jonctiunii safenofemurale (semn Trendelenburg pozitiv). Daca venele nu se umplu cu sânge dupa ridicarea garoului se considera ca aparatul valvular functioneaza satisfacator (semn Trendelenburg negativ).



     Manevra descrisa de Delbert si Mosquot consta în aplicarea unui garou la radacina coapsei, bolnavul fiind în ortostatism. Bolnavului i se cere apoi sa mearga si sa observe cum varicele diminueaza sau dispar, ceea ce dovedeste influenta favorabila pe care o au contractiile musculare asupra circulatiei de întoarcere. Perthes a îmbunatatit manevra, punând bolnavul sa mearga repede si sa faca genuflexii. Daca dupa genuflexii varicele ramân congestionate sau devin si mai pronuntate, sistemul venos profund este deficitar. Pompa musculara nu a fost eficace si sângele este expulzat din venele profunde, prin venele perforante, în sistemul venos superficial.



     Manevra Chevrier este utila în explorarea functionala a sistemului comunicantelor. Bolnavul fiind în decubit dorsal, dupa ce ridica membrul inferior si i se aplica garoul, este ridicat în ortostatism. În cazul în care varicele se umplu cu sânge în câteva secunde, venele comunicante sunt insuficiente. Daca varicele se umplu cu sânge în mai mult de 30 de secunde, se considera ca venele comunicante sunt suficiente si ca nu exista reflux din profunzime.



     Tilburarile vasomotorii se întâlnesc într-un mare numar de afectiuni ale aparatului locomotor ca: varice, boala Raynaud, tulburarile fiziopatice etc. Dintre tulburarile vasomotorii cel mai des întâlnite sunt: hiperhidroza, cianoza sau, din contra, roseata tegumentului.



     3.3.1 Edemul, simptom frecvent întâlnit în marea majoritate a afectiunilor aparatului locomotor, se prezinta sub cele mai variate forme. Deosebirile se refera la sediu, întindere, mobilitate, duritate si nuanta tegumentului.

     Sindroamele edematoase ale aparatului locomotor se pot împarti în mai multe categorii, bine distincte din punct de vedere etiopatogenic.



     1. Edemul congenital este un limfedem caracterizat prin îngrosarea excesiva a tesutului subcutanat si înlocuirea aproape completa a tesutului adipos cu vase limfatice largite. Este dur, nedureros si însotit de o stare generala buna. Întâlnim asemenea edeme în elefantiazisul congenital si în edemul cronic familial Maige (pseudoelefantiazisul neuroartritic sau edemul segmentar Debove).



     2. Edemul posttraumatic apare ca urmare a reactiilor circulatorii reflexe datorite traumatismului, cu atât mai evident, cu cât regiunea traumatizata este mai putin învelita în tesuturi moi. În treimea inferioara a gambei si a antebratului, edemul este uneori atât de intens, încât atrage si aparitia flictenelor. Edemul posttraumatic apare ca o consecinta a vasodilatatiei active sau pasive, a cresterii permeabilitatii capilarelor, precum si interventiei a numerosi alti factori, cum ar fi: viteza încetinita a curentului sanguin, aciditatea si temperatura locala, conditiile specifice chimice ale mediului si concentratia ionilor de calciu.





     3. Edemul inflamator apare sub actiunea procesului inflamator; se datoreste hiperpermeabilitatii capilare, acidozei tisulare si insuficientei dinamice limfatice si se caracterizeaza prin roseata, caldura si tumefactie.



     4. Edemul necrotic apare în tabes, siringomielie etc., în urma paraliziei vasomotorilor; troficitatea tesuturilor sufera prin perturbarile inervatiilor peretilor vasculari.



     5. Edemul de staza este un edem limfatic, datorat stazei limfatice si insuficientei valvulare limfatice. Presiunea ridicata si staza limfatica deschid conducte limfatice noi, dotate cu valvule insuficiente si care nu pot sa faca fata nevoilor circulatorii. Edemul de fereastra, care apare la nivelul ferestrelor aparatelor ghipsate, constituie un exemplu tipic de edem de staza.



      Tulburarile trofice reprezinta o faza mai avansata a tulburarilor vasomotorii, care determina nu numai o aparitie a tulburarilor functionale, ci si unele leziuni caracteristice, cum ar fi: deformatiile ungheale, eczemele si complicatia lor majora, ulcerul trofic.



      Dintre ulcerele trofice amintim, în primul rând, ulcerul varicos, situat de preferinta pe fata interna a gambei, care se prezinta sub forma unui ulcere liptic, limitat de margini netede sau dantelate, proeminente, cu fundul tapisat cu muguri rosii si sângerosi sau, din contra, cenusii si avasculari si din care se scurge un lichid putrid, mai mult sau mai putin sanguinolent. Tegumentul din jurul ulcerului varicos este îngrosat, glabru si prezinta urme brune, pigmentate sau rosietice. Cu un aspect clinic asemanator se prezinta si ulcerul sifilitic.



      3.3.2 Fistula

     Un alt semn observat prin inspectie poate fi reprezentat de existenta uneia sau mai multor fistule. Fistula se prezinta ca un orificiu cutanat cu marginile îngrosate, violacee, înconjurat de tegument normal, rosu sau eczematizat. Ea este rezultatul unei inflamatii cronice abcedate, de natura diversa si cu sediu uneori diferit si constituie mijlocul de evacuare a colectiilor purulente trenante.

      În descrierea unei fistule se va nota sediul si aspectul ei, precum si caracterul secretiilor care se scurg prin orificiu.



      Fistula osteomielitica are marginile nete, taiate drept, este rotunda sau usor ovoida si prin ea se evacueaza puroi si sechestre, de obicei dure, uneori destul de mari, de forma unor ace, cu marginile festonate.



      Fistula tuberculoasa are margini subtiri, violacee, decolorate si ia uneori un aspect fungos. Prin ea se scurge un puroi cazeos, grunjos si foarte rar se evacueaza sechestre, care sunt parcelare si pulverulente.



      Fistula din osteita sifilitica este determinata net si adesea policiclica. Prin ea se scurge un lichid vâscos, filant si exceptional se evacueaza sechestre.



      Prin fistula micotica se scurge un lichid care contine frecvent graunte galbene, caracteristice.





      3.3.3 Hipotrofia si atrofia musculara.



     Simptome capitale, hipotrofia si atrofia musculara însotesc de regula afectiunile aparatului locomotor. Musculatura - si mai ales ,grupele musculare, mari, cum sunt cvadricepsul si deltoidul - se atrofiaza rapid în orice afectiune care limiteaza posibilitatile de miscare. Simpla imobilizare spontana sau terapeutica a unui segment, obligând muschii la inactivitate, se manifesta în mod obligatoriu prin aparitia atrofiei musculare.

      De obicei,atrofia musculara poate fi cu usurinta pusa în legatura cu o afectiune bine precizata a aparatului locomotor. Uneori însa, mai ales în cadrul atrofiilor musculare întinse, diagnosticul diferential se complica. De aceea este necesar sa stim sa ne orientam si în atrofiile musculare de origine neuromusculara. Aceste atrofii pot sa aiba o origine fie mielopatica, fie nevritica, fie distrofica.



      Dintre atrofiile musculare de origine mielopatica mentionez:

     o atrofia musculara progresiva (boala Aran-Duchennne si poliomielita cronica anterioara), care intereseaza în special membrele superioare, evolueaza de la mâna spre umar sau invers, nu reprezinta redori sau dureri musculare spontane sau la palpare si apare de obicei la adulti.

     o siringomielia anterioara acuta, care pot sa prezinte, de asemenea atrofii de tip Aran-Duchenne, dar celelalte simtome caracteristice faciliteaza diagnosticul diferential.



     o poliomielita anterioara acuta, care apare dupa un an de viata, de obicei printr-un debut brutal, nu se însoteste de redori si nu prezinta în faza de sechele dureri musculare.



     o boala Werding-Hoffman, care apare în copilarie si în care atrofiile musculare nu au caracter familial, încep la radacina membrului, evolueaza rapid, pentru a se întinde spre extremitati.



     Atrofiile musculare de origine nevritica:



     o polinevrita, radiculia, poliradiculonevrita, care prezinta atrofii musculare localizate la extremitatile distale si tulburari de sensibilitate obiectiva; apar mai rar la copii dupa un episod febril. Cea mai frecventa este polinevrita difterica, ce se însoteste si de paralizia valului palatului



     o amitrofia Charcot-Marie, care prezinta atrofii musculare localizate la membrele inferioare (cu picioarele varus echin consecutive) si superioare si reflexele osteotendinoase abolite. Aceste atrofii au însa un caracter ereditar si familial, încep în extremitatea distala a membrelor si se însotesc de tulburari de sensibilitate.



     o nevrite interstitiare Dejerin-Sottas, care prezinta atrofii musculare ce încep de la extremitatea distala, dureri fulgurante la membrele inferioare, cifoscolioza, ataxie,îngrosarea trunchiurilor nervoase si în special a cubitalului, ceea ce se poate observa si prin palpare.



     Hipertrofia musculara poate sa fie fiziologica sau patologica; profesiunile manuale si activitatea sportiva duc la hipertrofie musculara fiziologica, însotita de o crestere a randamentului muscular. Exista însa unele afectiuni, manifestate clinic prin hipertrofie musculara, în care randamentul muscular este mult scazut fata de cel normal.



      Tumoarea si pseudotumoarea. Inspectia ne poate descoperi si existenta unor formatiuni tumorale sau pseudotumorale, de forme si dimensiuni variate, la segmentele aparatului locomotor. De obicei sunt unice. Formatiunile tumorale benigne si cele pseudotumorale, chiar daca destind mult tesuturile moi, nu le modifica aspectul.





      În categoria acestora intra:



     o tenosinovitele umede

     o chisturile sinoviale

     o bursitele de forma ovoida



     Tumorile benigne unice au aspecte asemanatoare; mai rar formatiunile benigne multiple.



     Atitudinile vicioase si diformitatile sunt descoperite tot de inpectie si trebuie etichetate corect. Denumirea diformitatilor se face în raport cu devierea segmentului fata de unul din planurile de sectiune.

     În plan frontal sau orizontal, devierea unui segment se poate face în afara sau înauntrul axului lung al segmentului supraadiacent. Daca devierea se face spre planul medial, diformitatea ia numele de varus, iar daca devierea se face spre cel lateral diformitatea ia numele de valgus.

     Fata de planul sagital al membrului sau segmentului, devierea se poate face fie în sensul miscarii de flexie, fie în sensul miscarii de extensie.

     Devierea în sensul miscarii de flexie ia denumirea de flexus, iar cea în sensul miscarii de extensie fie de extensus, fie de recurvatum. Vom întâlni astfel diformitati ca:



     1. genu flexum sau genu recurvatum

     2. hallux flexus sau hallus extensus



     Coloana vertebrala are un regim aparte din punct de vedere al denumirii sensurilor si al derivatiilor. Devierea în flexie ventrala ia numele de cifoza, cea în flexie dorsala de lordoza, iar cea laterala de scolioza.

     Tot în cadrul diformitatilor se include si eventualele mutilatii congenitale sau dobândite.













     3.4 Palparea



     Trebuie efectuata cu blândete, adesea cu evitarea miscarilor bruste, ample, dureroase. În timpul acesta se va urmari cu atentie fata pacientului care îsi va modifica expresia în acest timp. De asemenea se vor urmari si modificarile de temperatura locala (care este semn de imflamatie). Prin palpare se încearca sa se stabileasca sensibilitatea oaselor si ligamentelor, originea anatomica si consistenta deformatiilor ( fluid sinovial , osos , cartilaginos , subcutanat ) amplitudinea si forta msiscarilor în fiecare articulatie, miscarile active si pasive, crepitatiile osoase sau miscarile anormale. Crepitatiile osoase sau cracmentele apar ca mici pocnituri imitând scârtâitul zapezii. Acumularea de lichid în articulatii sau în bursele adiacente se recunoaste prin prezenta fluctuentei.



      Caracterul tegumentului

      Elasticitatea tegumentului trebuie si ea controlata. Uneori tegumentul prezinta îngrosari întinse, este foarte putin elastic si nu se poate misca pe tesuturile profunde subcutanate.



      Modificarile retelei venoase subcutanate

      În caz de varice, trunchiurile venoase se prezinta la palpare ca niste cordoane moi si reductibile. Venele varicoase apar sub forma unor cordoane elastice, relativ rezistente la presiune, numai acolo unde exista o hipertrofie a peretelui. La locul ampulelor varicoase, peretele venos subtiat se lasa foarte usor deprimat cu degetul mai ales când tegumentul este mai subtire la acest nivel. În vecinatatea cordoanelor sau pachetelor varicoase, tesuturile pot fi normale.



      Hipotonia si atonia musculara

      Daca hipotrofia si atrofia musculara sunt semne care se fac remarcate la inspectie, hipotonia musculara se pune în evidenta prin palpare.



      Hipertonia musculara

      Muschii hipertrofiati functionali au un tonus usor crescut, spre deosebire de muschii sedentarului, care sunt mai flasci.

      Orice afectiune a aparatului locomotor declanseaza, un grad mai mic sau mai mare de contractura musculara, cu scopul de a se imobiliza segmentul în cauza si a feri bolnavul de durerile provocate de miscarea lui.





      3.4.1 Temperatura locala

      Temperatura cutanata a corpului omenesc nu este uniforma pe toata suprafata tegumentului; ea se poate controla fie manual si comparativ fata de segmentele supra- si subiacente, ca si fata de segmentul omolog din partea opusa.





      Valorile temperaturii cutanate:



     1. temperatura cutanata nu este raspândita uniform pe toata suprafata corpului

     2. temperatura locala este influentata de prezenta organelor subdiacente tegumentului

     3. organele vasculare apropiate de tegument ridica temperatura regionala

     4. în ceea ce priveste membrele acestea prezinta o temperatura care descreste de la radacina spre extremitati, variind între 26,2?-36,2 ? pentru membrele superioare si între 27?-32? pentru cele inferioare.



     Temperatura locala poate sa creasca sau sa scada în diferite stari patologice. Atâta timp cât la locul unei fracturi se formeaza calus, caldura locala se mentine mai ridicata, datorita reactiilor vasomotorii si existentei hiperemiei post fracturale.

     Orice proces inflamator se însoteste de cresterea caldurii locale. Osteitele, osteomielitele, artritele acute sau cronice de cele mai diferite etiopatogenii se însotesc în mod obligatoriu de cresterea temperaturii locale. Prezenta tumorilor osoase se pune în evidenta si prin cresterea temperaturii locale,unul din semnele clinice cele mai importante.

     Temperatura membrelor paralizate este mai ridicata în sectiunile totale ale maduvei si are o topografie inversa celei normale, adica creste spre extremitatea membrelor.



     Edemul si împastarea

      La palpare edemul poate sa aiba caracteristici diferite, de la edemul moale pâna la edemul dur.





     3.4.2 Hemohidartroza este pus în evidenta prin palparea articulatiilor. În unele afectiuni revarsarea lichidiana intraarticulara se datoreaza rupturii vaselor sinoviale si ia numele de hemartroza.



     Raporturile reperelor osoase

      Palparea ofera posibilitatea unui important control asupra raporturilor dintre diversele repere osoase.





     Formatiunile tumorale sau pseudotumorale

     Sub termenul de tumoare se întelege o formatiune anormala care apare sub tegument sau care se descopera cu ajutorul palparii.



     Numarul formatiunilor pseudotumorale:

      o histuri superficiale sau profunde

     o tumorile de forma lobulata

     o tumorile tesutului conjunctiv

     o tumori osoase

     o tumori vasculare

     o tumori ale parenchimului glandular





     3.4.3 Fluctuenta

      Semn al prezentei unei colectii lichidiene, fluctuenta apare de obicei la locul în care inspectia a decelat existenta unei mariri de volum, însotita sau nu de roseata, durere sau caldura locala.





      3.4.4 Durerea provocata

      Palparea unei regiuni, poate sa dea bolnavului o senzatie dureroasa caracteristica anumitor afectiuni.

      În rupturile de menisc apasarea este dureroasa la interlinia articulara anterointerna sau anteroexterna a genunchiului, iar în fracturile fara deplasare, punctul dureros corespunde nivelului traiectului de fractura.



     

3.4.5 Crepitatia

      Este un semn palpatoriu si auscultatoriu, legata de existenta fie a unor afectiuni ale tesuturilor moi fie a unor afectiuni osoase.







     3.5 Auscultatia

      Este rar folosita în examenul aparatului locomotor; unele afectiuni se manifesta prin semne auscultatorii, care trebuie cunoscuta.





     3.6 Reflexele

      O manevra neurologica importanta în examenul aparatului locomotor o reprezinta determinarea reflexelor osteotendinoase si cutanate. Pentru aceasta se aseaza bolnavul într-o pozitie cât mai comoda în decubit dorsal.

      Diminuarea sau abolirea reflexelor osteotendinoase indica existenta leziunilor la nivelul neuronului senzitiv centripet sau al neuronului motor centrifug, ca în:

     o poliomioelita anterioara acuta

     o sectiuni nervoase

     o sectiuni totale de maduva în prima faza

     o tabes

     o polinevrite

     o miopatii



     Reflexele cutanate

      Se cerceteaza cu ajutorul unui ac, cu care se zgârâie anumite zone tegumentare.





     3.7 Masuratori



      Masuratorile unui segment sunt necesare pentru aprecierea exacta a atrofiei sau hipertrofiei acestuia, a scurtarii sau alungirii lui, pentru precizarea dimensiunilor unei diformitati sau pentru confectionarea aparatelor ortopedice si a protezelor.





     3.8 Electrodiagnosticul de stimulare



      Este un mijloc de explorare a sistemului neuromuscular, bazat pe raspunsurile motorii, senzitive si senzoriale ale nervilor, muschilor si ale centrilor nervosi fata de excitantul electric.

      Dispunem de doua metode principale pentru a studia reactile la excitantul electric ale sistemului neuromuscular:

     1. Electrodiagnosticul de stimulare calitativ

     2. Electrodiagnosticul de stimulare cantitativ, care cuprinde:

     o pronaxia

     o climaliza

     o indicele cronaxic

     o curbele de intensitate-durata



     Electrodiagnosticul este un examen rapid si care cere un aparataj simplu. Electodiagnosticul de stimulare cantitativ:

     o masuratorilor de cronaxie

     o ale capacitatilor de eliminare

     o stabilirea curbelor de intensitate



     Electrodiagnosticul clasic de stimulare calitativ, face parte integranta din examenul neurologic al aparatului locomotor, caruia îi aduce totdeauna elemente semiologice folositoare, pentru diagnostic.



     Modificari calitative

      Raspunsul muschiului sanatos la excitatia prin curent galvanic este reprezentat de o contractie vie, rapida si brusca; daca contractia apare la prag si este imediata, oricât timp ar trece curentul. Ea apare la polul negativ la închiderea curentului si la pragul de excitatie.





     3.9 Electromiografia



      Poate ajuta la stabilirea sediului unui proces patologic în sindroamele de compresiune medulara sau radiculara din cadrul herniilor discale, tumorilor, coastelor cervicale supranumerare.





     3.10 Artroscopia



      Tehnica relativ simpla consta în introducerea unui tub endoscopic prevazut cu un izvor de lumina printr-o butoniera - artrotomie facuta la nivelul interliniei articulare - în locul unde semnele clinice au indicat examinarea probabila a leziunilor. Patologia aparatului locomotor recunoaste si ea o ierarhie a predominatiei unor anumite afectiuni pentru anumite perioade de vârsta.

      Nou-nascutii pot prezenta astfel numeroase malformatii congenitare: santurile si amputatiile asa-zise amniotice din boala ulcerocompresiva Ombredanne, anomalii musculare de tipul nervilor, luxatii congenitale. Traumatismele obstreticale se pot solda cu fracturile cele mai diverse, pe prim plan ramanând însa fracturile de clavicula, femur si humerus.

      Traumatismele la vârsta copilariei se soldeaza mai rar cu fracturi, deoarece, oasele sunt mai elastice, corpul mai usor si musculatura mai putin dezvoltata. Tineretea si maturitatea constituie etapa de vârsta în care traumatismele se afla pe primul plan: traumatismele sportive între 18 si 26 de ani, fracturile produse prin accidente de munca sau prin accidente de circulatie între 30 si 40 de ani, luxatiile între 30 si 65 de ani.





     3.11 Prevenirea escarelor



      Escarele sunt leziuni ale tegumentelor interpuse între doua planuri dure (os si pat).



      Cauzele pot fi:



     1. generale sau determinate:

     o paralizii ale membrelor

     o casexie

     o stari de subnutritie

     o obezitate

     o vârsta

     o bolnavi adinamici cu ateroscreloza.



     2. locale sau favorizate, în evitarea carora intervine asistentul medical

     o mentinerea îndelungata în aceeasi pozitie

     o cute ale lenjeriei de pat si corp

     o faramituri (biscuiti, pâine, gips)

     o igiena defectuasa



     Asistentul medical va schimba pozitia bolnavului imobilizat la pat la 2 sau 3 ore iar la nevoie mai des; va ajuta la spalarea zilnica a bolnavilor cu apa sau sapun, va unge regiunile expuse umezelii; va scutura patul bolnavului zilnic sau ori de câte ori este nevoie.

     Asistentul medical va ajuta la favorizarea vascularizatiei în zonele comprimate prin masaj.

PENTRU VARIANTA COMPLETA APASA BUTONUL DE "DOWNLOAD"!!!
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Medicina

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles