Imperiul soarelui

7x puncte

categorie: Astronomie

nota: 9.54

nivel: Liceu

     Regiunea universului în care se afla Pamântul depinde de Soare . Din acest motiv ea se numeste sistemul solar. Acesta cuprinde Soarele , planete , comete , meteoriti si pulberi .



     Soarele



      Soarele este steaua cea mai apropiata de Pamânt . Acesta este motivul pentru care astronomii au studiat-o mai mult decât pe c[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Imperiul soarelui

     Regiunea universului în care se afla Pamântul depinde de Soare . Din acest motiv ea se numeste sistemul solar. Acesta cuprinde Soarele , planete , comete , meteoriti si pulberi .



     Soarele



      Soarele este steaua cea mai apropiata de Pamânt . Acesta este motivul pentru care astronomii au studiat-o mai mult decât pe celelalte . Astfel , ei îi pot cunoaste compozitia si modul în care actioneaza asupra planetei noastre .



     Planetele si asteroizii



      Principalele corpuri ale sistemului solar sunt cele care , asemenea Pamântului , se învârtesc în jurul Soarelui si reflecta lumina acestuia ; ele se numesc planete. De la cea mai apropiata de soare pâna la cea mai îndepartata , cele noua planete sunt : Mercur , Venus , Pamânt , Marte , Jupiter , Saturn , Uranus , Neptun , si Pluto . Cinci dintre acestea pot fi urmarite pe cer cu ochiul liber , si din acest motiv , au fost Observate înca din Antichitate , pe timpul verii : Mercur , Venus , Marte, Jupiter si Saturn . Celor noua planete principale li se adauga o multime de planete mici numite asteroizi , majoritatea concentrate între Marte si Jupiter. Diametrul celui mai mare asteroid Ceres este de aproximativ de 1000 km. Diametrul celui mai mic nu depaseste câteva sute de metri . Soarele exercita asupra planetelor o atractie puternica pentru ca este de aproape de 1000 de ori mai greu decât toate planetele la un loc .



     Sateliti , comete si meteoriti



      Cele mai mari dintre planete sunt la rândul lor înconjurate de sateliti : este cazul Pamântului si al satelitului sau Luna . Din sistemul solar mai fac parte cometele , mici astri formati din roci si gheata care atunci când se apropie de Soare degaja mari cantitati de gaz si pulberi . Ciocnirea unor asteroizi si divizarea lor în comete care se apropie prea mult de Soare sau de planetele mari dau nastere unor fragmente de dimensiuni diferite . Aceste fragmente circula în spatiul interplanetar si sfârsesc prin a cadea pe suprafata planetelor sau a satelitilor lor : ele sunt meteoritii .





     Dimensiunile sistemului solar



      Planetele sunt repartizate în jurul Soarelui într-o zona în forma de disc , cu o raza de aproximativ 6 miliarde de kilometri , pe care lumina Soarelui o strabate în sase ore . Chiar daca ar parea întins , la scara Universului , adica a întregii lumi sistemul solar este cu adevarat minuscul . Situat la circa 150 de milioane km de planeta noastra Soarele ne apare pe cer ca un disc orbitor . Lumina lui ajunge la noi în 8 minute . Ea acopera lumina tuturor celorlalti astri . Traversata de razele sale luminoase , atmosfera terestra da cerului frumoasa culoare albastra . Sa presupunem ca am reduce Soarele la dimensiunea unei portocale : la aceasta scara Pluto nu ar fi decât o gamalie de ac care s-ar învârti la o distanta de 400 m de porocala , iar steaua cea mai apropiata s-ar situa la 3000 km de portocala ! Vazut de pe Pluto de la o distanta de aproximativ 40 de ori mai mare decât cea care îl separa de Pamânt , Soarele apare doar sub forma unei stele stralucitoare sub un cer vesnic negru .



     Istoria sistemului solar



      Timp de secole s-a crezut ca Pamântul sta nemiscat în centrul Universului , iar Soarele si planetele se învârtesc în jurul lui . Acesta este sistemul lumii dupa cum îl descria savantul grec Ptolemeu în secolul al II-lea î. Cr. În secolul al XVI-lea astronomul polonez Copernic a afirmat ca Pamântul si celelalte planete se învârtesc în jurul Soarelui . Dupa inventarea lunetei , în secolul urmator s-a putut dovedi ca el avea dreptate .

     Prin studierea planetelor si a stelelor astronomii au putut sa reconstituie istoria sistemului solar si sa prevada viitorul acestuia .



     Formarea sistemului solar



      Soarele s-a format într-un imens nor de gaz si pulberi . Din motive înca putin cunoscute , poate în urma unei perturbatii create de explozia unei stele mai mari , situate destul de aproape acest nor a început sa se prabuseasca sub propria greutate si sa se învârteasca pe loc . Putin câte putin a luat forma unui disc mai dens si mai cald în centru decât spre exterior . Apoi , în centrul discului , materia a devenit suficient de densa si de calda ca Soarele sa înceapa sa straluceasca : aceasta s-a petrecut în urma cu 4.6 miliarde de ani . În imensul nor de gaz si pulberi particulele solide s-au aglomerat în mod progresiv , pe parcursul a mai putin de 100 milioane de ani , pentru a forma planetele . În apropierea Soarelui unde era mai cald planetele s-au nascut din aglomerarea unor blocuri de roca . Astfel s-au format Mercur , Venus , Pamânt ti Marte . În regiunile exterioare mai reci centrul planetelor mai mari s+a format din roci amestecate cu gheata . Acestea au atras apoi mari cantitati de gaz din norul din care proveneau . Este cazul lui Jupiter , Saturn , Uranus si Neptun .



     Viitorul sistemului solar



      Sistemul solar este menit sa dispara . De fapt , de când Soarele a început sa straluceasca energia sa (lumina si caldura) rezulta din reactiile nucleare care transforma hidrogenul într-un gaz ceva mai greu , heliul . Dar în mai putin de 5 miliarde de ani tot hidrogenul aflat în centrul sau va disparea . Noi fenomene se vor declansa si Soarele va creste în dimensiuni : se va transforma într-o stea gigantica rosie . Pamântul va deveni atunci un adevarat cuptor : temperatura de la suprafata va atinge în jur de 2000 grade Celsius si din aceasta cauza rocile se vor transforma în roca fierbinte ! Cu mult înainte de acestea oceanele vor fi secat si întreaga viata va fi disparut . Dupa ultimele tresariri , Soarele va înceta sa mai creasca . Materia se va contracta pentru a da nastere unei stele mici , de dimensiune Pamântului , dar cu o densitate deosebita ; o pitica alba care se va stinge treptat lasând sistemul solar în frig si întuneric .





     Alte sisteme solare



      În 1984 astronomii au descoperit un imens disc de pulberi în jurul stelei Beta Pictoris . Discul a fost detectat datorita observatiilor în infrarosu . Acesta ar putea fi un sistem solar în curs de formare . Se crede ca numeroasele stele sunt înconjurate de una sau mai multe planete . Dar , cu mijloacele de astazi , este aproape imposibila detectarea directa a altor planete . De fapt observarea de pe Pamânt a unei planete de marimea lui Jupiter , care se învârteste în jurul uneia dintre cele mai apropiate stele , ar fi ca încercarea de a distinge de la Paris o lumânare situata la o distanta de 10 m de un far puternic din New York ! Cu toate acestea astronomii au putut stabili prezenta a doua planete în jurul unei stele situate la 1600 ani-lumina .



     Pamântul si miscarile sale



      Prin distanta sa fata de Soare , Pamântul este a treia planeta a sistemului solar , dupa Mercur si Venus . Pamântul nu este perfect rotund . El este o sfera usor turtita la poli si bombata la ecuator ; raza masoara 6378.136 km la ecuator , însa 6356.751 km la poli . Pamântul este acoperit în proportie de 71% de apa si este înconjurat de un învelis gazos numit atmosfera . Aceasta este formata din aer , un amestec dintre azot si oxigen . În spatiu atmosfera este cea care da Pamântului nuanta sa albastra .



     Miscarea de revolutie a Pamântului



      Asemenea tuturor planetelor din sistemul solar Pamântul se învârteste în jurul Soarelui . Pamântul se învârteste în jurul Soarelui o data cu efectuarea unui tur complet , o revolutie se scurge într-un an ceea ce reprezinta aproape 365.25 zile de zile . Distanta medie de la Pamânt la Soare este de aproximativ 149,6 milioane de kilometri . Astronomii numesc aceasta distanta unitate astronomica (prescurtat u.a.) . Ei folosesc deseori aceasta unitate de masura în locul kiometrilor pentru a exprima distantele între astri în interiorul sistemului solar . În realitate distanta de la Pamânt la Soare variaza în cursul anului de la 147.1 milioane de kilometri minimum ( periheliul în jur de 3 ianuarie ) , pâna la afeliu în maximum de 152.1 milioane de kilometri ( jur de 6 iulie ) . În ceea ce priveste viteza cu care se învârteste Pamântul în jurul Soarelui , aceasta este în medie de 29.8 km pe secunda , adica în jur de 108000 km/h si creste când planeta noastra se apropie de Soare iar când se îndeparteaza scade.



     Miscarea de rotatie a Pamântului



      O data cu deplasarea în jurul Soarelui , Pamântul se roteste si în jurul propriei sale axe , de la vest spre est . Axa sa de rotatie numita si axa polilor este o axa imaginara care patrunde în suprafata terestra chiar prin cei doi poli geografici , Polul Nord si Polul Sud . Aceasta axa de rotatie are o înclinatie de 66 grade si 34 de minute fata de planul orbitei Pamântului . Rotatia Pamântului în jurul propriei sale axe determina alternanta zi / noapte , datorita faptului ca prin aceasta rotatie cele doua emisfere ale globului nu sunt expuse la Soare în acelasi timp . Aceasta miscare de rotatie explica de ce vedem Soarele rasarind , urcând pe cer , apoi coborând spre orizont si apunând . Nu Soarele se deplaseaza ci Pamântul este cel care se misca fata de Soare . În raport cu stelele rotatia Pamântului în jurul proprie sale axe are loc în 23 h 56 min 4 sec ; aceasta este durata unei zile siderale . Masurata în raport cu miscarea aparenta a Soarelui pe cer ( ziua solara) , durata este mai mare cu aproape 4 min . Pentru necesitatile vietii curente este folosita ziua civila care are o durata de 24 h .



     Anotimpuri , echinoctii si solstitii



      Daca Pamântul s-ar învârti în jurul propriei sale axe în mod perpendicular fata de planul orbitei sale ar fi luminat de Soare în acelasi fel pe tot parcursul anului si nu ar mai exista anotimpurile . Dar înclinarea axei sale face ca Pamântul sa fie mai mult sau mai putin expus razelor Soarelui, în functie de perioada anului . Astfel în timpul miscarii sale în jurul Soarelui, Pamântul trece prin 4 pozitii deosebite , opuse doua câte doua , echinoctiile si solstitiile , care , în zonele temperate împart anul în 4 anotimpuri . La echinoctii ( pe 20 sau 21 martie si 22 sau 23 septembrie ) , linia care separa emisfera terestra luminata de Soare de emisfera cufundata în noapte trece pe la poli . La toate latitudinile conditiile de a primi lumina Soarelui sunt aceleasi : ziua si noaptea sunt peste tot egale . La solstitii ( pe 21 sau 22 iunie si 22 sau 23 decembrie ) linia care separa emisfera Pamântului luminata de Soare de emisfera aflata în întunericul noptii trece prin cercul polar ( 66 grade 34 minute latitudine nordica sau sudica ) si are o înclinatie mai mare fata de poli : atunci , diferensa de durata dintre zi si noapte este maxima . Unul dnitre poli este luminat de Soare si emisfera terestra corespunzatoare înregistreaza zilele cele mai lungi ; în cealalta este noapte si emisfera inregistreaza noptile cele mai lungi . Echinoctiul din martie marcheaza începutul primaverii în emisfera nordica si al toamnei în emisfera sudica ; echinoctiul din septembrie marcheaza inceputul toamnei în emisfera nordica si al primaverii în cea sudica . Solstitiul din iunie marcheaza începutul verii în emisfera nordica si al iernii în emisfera sudica ; solstitiul din decembrie marcheaza inceputul iernii în emisfera nordica si al verii în cea sudica .



     Precesia si miscarea spre apex



      Axa polilor se anvârteste ca axa unui titirez , în aproape 26000 de ani . În urma acestei miscari numita precesie steaua polara nu este mereu aceasi . Soarele se îndreapta cu o viteza de 72000 km/h spre apex , un punct situat în constelatia Hercule . Planetele care se învârtesc în jurul lui descriu în spatiu o elice .



     Luna



      Luna este astrul cel mai apropiat de Pamânt ( distanta care îl separa este de aproximativ 384000 km ) . Acesta este si motivul pentru care ea ne apare ca fiind mare . Având un diametru de 3476 km ea este totusi mai mica decât Statele Unite .



     Fata vazuta si fata nevazuta



      Luna nu produce lumina . Ea reflecta lumina primita de la Soare . Ea are o fata luminata ( cea care se afla spre Soare ) si o fata întunecata ( cea care se afla în partea opusa Soarelui ) . Cum luna se învârteste în jurul propriei sale axe în acelasi ritm cu care se învârteste în jurul Pamntului ( în decurs de 4 saptamâni ) , ea ne arata mereu aceeasi fata : fata vizibila a Lunii . Cealalta este numita fata invizibila .





     Fazele Lunii



      Fazele sunt rezultatul schimbarii pozitiei Lunii fata de Soare . Când Luna se afla între Soare si Pamânt noi nu o vedem . Aceasta este luna noua . Peste doua sau trei zile ea apare la vest sub forma unui corn subtire , luminos . Acest corn se mareste zi de zi ; la sfârsitul unei saptamâni Luna a parcurs un sfert din orbita sa în jurul Pamântului si ne arata jumatate din fata sa luminata :primul patrar , vizibil seara . Ea apare apoi ovala : aceasta este luna cocosata . În sfârsit , dupa ce a parcurs jumatate din orbita ea se afla intr-o pozitie opusa Soarelui în raport cu Pamântul . Fata sa rotunda straluceste înreaga noapte . Aceasta este luna plina. Apoi observam cum fazele se desfasoara invers . Luna apare din nou cocosata , apoi nu distingem decât jumatate din discul lunar : ultimul patrar vizibil dimineata . Câteva zile mai tarziu acesta capata din nou forma unui corn , la est. În cele din urma dispare complet : este luna noua si începutul unui nou ciclu al fazelor . Între doua faze de luna se scurg aproape 29.5 zile . Acest interval se numeste lunatie .



     Eclipsele de Luna



      Uneori , când este luna plina o umbra invadeaza încetul cu încetul suprafata Lunii si îi acopera lumina timp de o ora sau chiar mai mult . Aceasta este eclipsa de luna . Umbra care acopera Luna este cea a Pamântului . Cand Luna este umbrita în intregime eclipsa este totala . Daca doar o parte a Lunii este umbrita eclipsa este partiala . În timpul eclipsei de Luna putem observa ca umbra Pamântului are contur rotund . Cel mai adesea Luna trece pusin mai jos de umbra Pamântului sau pe sub aceasta . Din acest motiv eclipsa de luna nu are loc la fiecare luna plina ; doar de doua sau de trei ori pe an , câteodata chiar deloc .



     Eclipsele de soare



      Luna este de aproximativ 400 de ori mai mica decât Soarele , dar ea este tot de 400 de ori mai aproape de Pamânt . Acesta este si motivul pentru care cei doi astri par a avea pe cer aceeasi marime . Când Luna trece între Pamânt si Soare , ea acopera Soarele pentru câteva momente : aceasta este o eclipsa de Soare . În timpul eclipsei totale de Soare , în plina zi se face noapte si , în jurul discului negru al lunii se distinge un cerc luminos neregulat numit coroana solara . În timp ce eclipsele de luna sunt vizibile de pe intreaga jumatate a Pamântului unde este noapte , cele de Soare nu pot fi vazute decât pe o fâsie îngusta a suprafetei terestre . În plus , fiindca Luna se învârteste în jurul Pamântului cu peste 3500 km/h , ele nu vor dura decât câteva minute . În fiecare an au loc între doua si cinci eclipse de Soare . Cu mici exceptii una singura este o eclipsa totala .



     Relief si explorare



      Când privim luna printr-un binoclu descoperim la suprafata sa munti , sesuri , si cratere . Dar mai ales dupa ce sondele si astronautii au pornit sa cucereasca Luna relieful acesteia a ajuns sa fie cunoscut mai bine .



     Relieful Lunii



      Sesurile formeaza pete întunecate care contureaza ochii , nasul si gura de pe chipul pe care îl vedem când privim luna plina cu ochiul liber . Odinioara se credea ca acestea sunt mari si li s-au dat nume poetice : Marea Serenitatii , Marea Linstii , Lacul Viselor ... Aceste nume au fost pastrate chiar daca se stie ca pe Luna nu exista apa . Cei mai inalti munti ating 8200 m - o altitudine cu putin mai mica decât cea a Everestului , în timp ce Luna este cu mult mai mica decât Pamântul . Luna este acoperita de cratere de marimi diferite . Ele au fost formate de meteoriti care au cazut pe Luna în urma cu miliarde de ani . Cele mai mici au dimensiuni cu totul minuscule . Cele mai mari depasesc 200 km . Unele dintre ele au striatii albe dispuse ca spitele unei roti : acestea sunt urmele lasate pe sol de impactul unor meteoriti .



     Explorarea Lunii



      Începând cu anul 1959 , zeci de sonde automate au fost lansate spre Luna . Primele erau destinate simplei fotografieri a suprafetei , în timp ce o survolau sau înainte de a se prabusi pe întinderea ei . În ocombrie 1959 , sonda ruseasca Luna 3 a transmis primele imagini ale "fetei nevazute" a Lunii . Ulterior sondele au aterizat pe Luna si au furnizat informatii mai precise despre suprafata acesteia . Mai târziu satelitii plasati pe orbita în jurul Lunii au studiat-o si fotografiat-o timp de mai multe luni . În cele din urma omul insusi a pasit pe Luna . Între anii 1969 si 1972 sase zboruri efectuate de Apollo au permis ca 12 astronauti americani sa paseasca pe Luna . Primii doi care au ajuns pe Luna au fost Neil Armstrong si Edwin Aldrin , pe 20 iulie 1969 , în timpul zborului efectuat de Apollo 11 . Astronautii misiunilor Apollo au facut mii de fotografii ale Lunii , au instalat pe suprafata acesteia instrumente stiintifice , au efectuat deferite masuratori si au adus pe Pamânt aproape 400 kg de roci selenare .









     Suprafata Lunii



      Cu toate ca este aproape , Luna reprezinta o lume complet diferita de cea a noastra , fara apa si fara urma de viata . Solul lunar este plin de fragmente de roci scufundate mai mult sau mai putin într-un strat gros de pulberi cenusii . Omul nu poate trai pe Luna fara un echipament adecvat , fiindca spre deosebire de Pamânt Luna nu are atmosfera . Ponderabilitatea la suprafata Lunii (de 6 ori mai slaba decât cea a Pamântului ) este prea redusa pentru a retine un învelis gazos . Fara atmosfera care sa o protejeze Luna primeste din plin ploaia de meteoriti si de radiatii venite din spatiu . Ea este supusa direct razelor Soarelui ; în plina zi temperatura la suprafata Lunii depaseste 100 de grade . Noaptea , dimpotriva , aceasta poate scadea sub -170 de grade . Aceste enorme variatii de temperatura sunt accentuate de faptul ca ziua si noaptea sunt mult mai lungi decât pe Pamânt : fiecare dintre ele dureaza aproximativ 2 saptamâni ( Luna se învârteste în jurul propriei sale axe în decurs de 4 saptamani ) . Cerul vazut de pe Luna este mereu negru chiar daca Soarele straluceste . Si pe Pamânt ar fi la fel daca nu ar exista atmosfera care difuzeaza lumina Soarelui .



     Munti selenari



      Existenta muntilor pe Luna a fost remarcata înca din secolul al XVII-lea , dupa inventarea lunetei . Majoritatea muntilor selenari au primit numele unor munti terestri : Alpi , Apemini , Carpati , Caucaz ... Altitudinea acestora a putut fi estimata dupa lungimea umbrei acestora pe solul lunar , având în vedere ca ei sunt luminati oblic de catre Soare . Cele mai înalte culmi se afla în apropierea polului sud al Lunii . Înainte ca vehiculele spatiale sa se apropie de Luna se credea ca muntii acesteia au culmi semete . Explorarile spatiale au demonstrat ca se aseamenea vechilor munti de pe Pamânt , cu pantele line si crestele tesite .



     Calendarele



      Observarea naturii a dezvaluit trei fenomene care au fost folosite pentru masurarea timpului : alternanta zi/noapte , succesiunea fazelor Lunii , si ciclul anotimpurilor . Astfel s-au impus trei unitati naturale de timp : ziua , legata de rotatia Pamântului în jurul propriei sale axe ; luna , legata de miscarea Lunii în jurul Pamântului ; anul , legat de miscarea Pamântului în jurul Soarelui . Au fost inventate sisteme de împartire a timpului în zile , luni si ani : acestea sunt calendarele . Ele pot fi impartite în trei mari categorii : calendarele soalre , calendarele lunare si calendarele lunisolare .







     Calendarele solare



      Acestea se bazeaza pe timpul necesar ca Pamântul sa realizeze o miscare de revolutie în jurul Soarelui . Astfel anul are 365 de zile grupate în 12 luni . În mod periodic este nevoie sa se adauge înca o zi tinându-se cont ca Pamântul se învârteste în jurul Soarelui nu în 365 de zile exact ci în 365 de zile , 5 ore , 48 de minute , si 45.975 de sedunde . În America înaintea sosirii lui Cristofor Columb , mayasii si aztecii foloseau un calendar solar .



     Calendarul gregorian



      Calendarul folosit astazi pe scara larga este un calendar solar. Supus în 1853 unei reforme de catre Papa Grigore al XIII-lea , el se numeste "calendar gregorian" . În general el este compus din 365 de zile grupate în 12 luni . Dar cum Pamântul realizeaza miscarea de revolutie în jurul Soarelui în 365 de zile ˇ , este nevoie ca la fiecare 4 ani lunii februarie sa i se adauge o zi în plus . Anul va avea astfel 366 de zile si se va numi an bisect . Anii care se termina în 00 nu sunt bisecti , când rezultatul împartirii lor la 400 este un numar întreg : anul 2000 este bisect iar anul 1900 nu a fost bisect . Calendarul gregorian nu a fost adoptat simultan în toate tarile . În Italia , Spania si Portugalia el a fost aplicat din octombrie 1852 : ziua urmatoare celei de joi 4 ocombrie a fost vineri , 15 ocombrie ceea ce corespunde unui decalaj de 10 zile . În Franta , reforma papei Grigore al XIII-lea a fost adoptata în decembrie 1852 . Statele catolice din Germania si Elvetia s-au aliat la acest calendar în 1854 , Polonia în 1586 , iar Ungaria în 1587 . Provinciile protestante din Olanda , Germania si Elvetia l-au adoptat abia prin 1790 . În Marea Britanie si Suedia reforma nu a fost aplicata decât în 1852 , în Japonia în 1873 si în China în 1911 . Tarile cu traditie ortodoxa au adoptat acest calendar chiar mai târziu , de exemplu URSS în 1918 , iar Grecia în 1923 .



     Calendarele lunare



      Ele au la baza ciclul fazelor lunii numit lunatie . Anul cuprinde exact 12 lunatii : el este împartit în luni alcatuite alternativ din 29 si 30 de zile pentru a corespunde duratei unei lunatii . În cele din urma acesta cuprinde un total de 354 sau 355 de zile . Astfel lunile se decaleaza în fiecare an cu 11 zile fata de ritmul anotimpurilor . În trei ani decalajul este de o luna . Calendarul musulman este de tip lunar . Fata de calendarul gregorian el se decaleaza în fiecare an cu 10 pâna la 12 zile . Vechii egipteni foloseau un calendar care , în functie de cresterea apelor Nilului era impartit în 3 anotimpuri : akhet (inundatia) ,peret (iarna) si shemou (seceta verii) .



     Calendarele lunisolare



      Acestea sunt calendare ce combina cele doua tipuri anterioare . Anul este format din 365 de zile , ca în calendarele solare , dar lunile sunt ajustate în functie de ciclul fazelor lunii . Astfel în calendarul evreiesc lunile sunt lunare (29 si 30 de zile) iar anii sunt solari . Cum 12 luni lunare nu înseamna decât 354 de zile , din când în când este necesara adaugarea unei a treisprezecea luni întregi pentru a recupera decalajul . Calendarele traditionale ale extremului Orient sunt tot lunisolare .



     Data de început a calendarelor



      Calendarele diferitelor civilizatii încep de la date diferite . Majoritatea popoarelor încep numerotatrea anilor pornind de la un eveniment religios sau legendar pe care îl considera fundamental . În calendarul musulman anii sunt numarati începând cu fuga profetului Mahomed la Medina pe 16 iulie 622 d.Chr. În calendarul evreiesc anii sunt numarati începând cu data la care se considera ca a fost creata lumea : 3761 î.Chr. Anii calendarului gregorian sunt numarasi începând cu anul nasterii lui Isus Cristos stabilit în secolul al VI-lea de calugarul scit Dionisie cel Mic . Aceasta este era crestina .



     Soarele



      Datorita faptuluii ca este atât de aproape aceasta este steaua cea mai bine cunoscuta . Astronomii disting chiar detalii de la suprafata sa ( cele mai mici au o întindere de 150 km ) . În comparatie cu Pamântul Soarele este gigantic . Volumul sau ar putea cuprinde 1300000 de planete ca a noastra , iar de-alungul diametrului s-ar putea alinia 109 . Soarele este o imensa sfera de gaz , foarte cald , a carui masa depaseste de 300000 de ori pe cea a Pamântului . La suprafata ponderabilitatea este de aproximativ 28 de ori mai puternica decât cea de pe Pamânt . Totusi , Soarele nu este decât o stea foarte obisnuita . Pentru astronomi este o adevarata sansa sa poata studia o stea atat de banala : tot ce aflam din studierea Soarelui îi ajuta sa anteleaga mai bine celelalte stele .



     Fotosfera



      Lumina Soarelui provine de la un învelss de grosime mai mica de 300 km , fotosfera . Aceasta este cea care da impresia ca Soarele are o margine bine delimitata . Temperatura sa este de aproximativ 6000 de grade . Vazuta prin telescop ea se prezinta ca o retea de celule mici , stralucitoare , sau granule aflate într-o permanenta agitatie . Fiecare granula este o bula de gaz de marimea unei tari ca Franta . Ea apare , se transforma si dispare în aproximativ 10 minute . Pe alocuri suprafata Soarelui prezinta niste pete întunecate , numite pete solare , care au fost foarte studiate dupa inventarea lunetei si a telescopului . Petele solare au aspect întunecat pentru ca ele sunt mai putin calde decât regiunile din jur . Ele sunt adeseori asociate în perechi care se comport ca polii unui enorm magnet . Numarul petelor care pot fi observate pe Soare variaza dupa un ciclu de aproximativ 11 ani . Odata cu inventarea lunetei a fost creat un mijloc simplu de urmarire a petelor solare . Acesta consta în proiectarea imaginii Soarelui pe un ecran alb , în focarul unei lunete sau al unui telescop . Petele apar pe ecran sub forma unor mici unor mici puncte întunecate .



     Cromosfera si coroana



      În timpul unei eclipse totale , când discul orbitor al Soarelui dispare în spatele Lunii , remarcam în jur o bordura subtire de un rosu aprins , cromosfera iar dincolo de aceasta un halo argintat , mai mult sau mai putin neregulat , coroana . Cromosfera si coroana sunt învelisurile exterioare ale Soarelui . Ele formeaza atmosfera solara . În mod obisnuit nu le vedem pentru ca sunt mult mai putin luminoase decât fotosfera . Cromosfera se ridica pâna la 5000 km de la suprafata Soarelui . Ea este acoperita de mici jeturi de gaz foarte cald , spiculii . Temperatura sa creste odata cu altitudinea : in vârf are 20000 grade . Coroana care îmbraca atmosfera se dilueaza treptat în spatiu si nu are o limita exterioara bine definita . Ea este foarte rarefiata dar extrem de calda : temperatura sa depasette 1 milion de grade . Cu ajutorul instrumentelor speciale se observa din timp in timp ca anumite regiuni ale Soarelui devin deodata foarte stralucitoare : acestea sunt eruptiile solare . În urma acestora jeturi imense de gaz , protuberantele se ridica în cromosfera si coroana . Când apar proiectate pe Soare protuberantele au aspectul unor filamente întunecate . În permanenta un flux de particule foarte rapid paraseste Soarele prin coroana . Acestea sunt vanturile solare .



     Interiorul Soarelui



      Desigur interiorul Soarelui nu poate fi vazut dar studierea suprafetei si a straturilor sale exterioare ofera astronomilor informatii despre stuctura sa interna . Ea contine toate elementele simple identificate pe Pamânt , dar 98% din masa sa este formata din hidrogen si heliu . Spre centrul Soarelui este din ce in ce mai cald , iar materia este din ce in ce mai comprimata . Chiar in centru temperatura ajunge la 15 milioane de grade iar presiunea este de 100 de milioane de ori mai mare decât cea din centrul Pamântului . În acest cuptor atomii de hidrogen se aglomereaza câte patru si se transforma an atomi de heliu . În urma acestei reactii se degaja caldura si lumina . Acest lucru permite Soarelui sa straluceasca . În fiecare minut 400 de milioane de tone de hidrogen se transforma în heliu in centrul Soarelui . Zona unde se produc aceste reactii nu reprezinta decât un sfert din raza Soarelui , dar ea cuprinde jumatate din masa acestuia . Lumina emisa din aceasta zona nu ajunge la suprafata decât dupa 2 milioane de ani , pentru ca ea se ciocneste fara încetare de atomii de gaz din interiorul Soarelui .



     Activitatea solara si observarea Soarelui



      Cu timpul , pe masura ce instrumentele astronomice s-au perfectionat oamenii au putut observa perturbatiile Soarelui : petele solare ale fotosferei , eruptiile solare protuberantele si filamentele cromosferei ; jeturile de gaz ale coroanei . Astazi se stie ca aceste fenomene sunt in strânsa legatura . Ele constitiue activitatea solara . Frecventa si intensitatea lor variaza într-o perioada de aproximativ 11 ani . În tipul acestei perioade numarul petelor solare înregistreaza un minimum si un maximum . Activitatea solara a ramas suficient de învaluita în mister dar se stie ca ea este legata de magnetism si de rotatia Soarelui .



     Relatiile Soare-Pamânt



      Cand Soarele devine mai activ suprafata sa se acopera de pete si se observa mai multe erptii . Acestea elibereaza in spatiu raze X , ultraviolete si unde radio . Ele sunt însosite de producerea unui fkux imens de particule atomice incarcate electric : vântul solar . Cele care au mai multa energie ajung pâna la Pamânt in câteva ore si se strâng în jurul planetei noastre formând centuri de radiatii . Celelalte au nevoie de o zi sau doua pentru a ajunge la noi ; ele sunt deviate de scutul magnetic al Pamântului , magnetosfera si sunt atrasi de polii magnetici . Cazând în atmosfera ele produc raze frumos colorate : aurorele polare . In emisfera nordica acestea sunt aurorele boreale iar in cea sudica aurorele australe . Ele au aspectul unor perdele mai rosiatice sau verzi care unduiesc pe cer .



     Influenta asupra climatului



      Se pare ca variatiile activitatii solare infuenteaza clima de pe Pamânt . Astfel din 1645 pâna în 1715 nu s-a observat nici o pata pe cer si aceasta perioada a corespuns cu anii cei mai frigurosi ai "micii ere glaciare" o perioada in care temperaturile au fost anormal de scazute în Europa . Din contra , de la începutul secolului al XX-lea Soarele este mai activ si temperatura medie a Pamântului a crescut usor . Au fost descoperite multe legaturi asemanatoare între activitatea solara si perioadele de frig sau de canicula de pe Pamânt . Dar nu se cunoaste înca exact modul în care aceste variatii actioneaza asupra climatului .



     Observatoarele solare



      Pe tot parcursul Pamântului exista observatoare pentru studierea Soarelui : în Statele Unite ( Kit Peak , Sacramento Peak , Big Bear ) , în Spania (Canare) , în Franta (Meudon) , în Cehia (Ondrejov) , în Ucraina (Crimeea) , în Japonia ( Mitaka , Norikura si Toyokawa ) în Australia (Culgora) etc. Ele sunt echipate cu instrumente concepute pentru observarea si analizarea luminii Soarelui . Telescoapele destinate studierii Soarelui au o distanta focala foarte mare , putând atinge chiar 100 m , pentru a furniza imagini ale Soarelui cu un diametru de zeci de centimetrii . Ele sunt instalate în interiorul unor tunuri solare ce permit captarea luminii Soarelui la zeci de metri deasupra solului . De fapt în apropierea solului caldura provoaca o agitatie dezordonata a aerului care bruiaza imaginile . Un sistem de oglinzi permite urmarirea Soarelui pe cer si transmiterea în permanenta a luminii acestuia spre telescop .



     Planetele si satelitii lor



      Cele 9 planete principale ale sistemului solar se învârtesc în jurul Soarelui în sensul acelor de ceasornic , la distante cuprinse între minimum 45.9 milioane de km în cazul planetei Mercur si maximum 7.4 miliarde de km în cazul planetei Pluto . Planetele telurice sunt cele mai apropiate de Soare . Planetele gigant se afla mai departe iar si mai departe , planetele îndepartate .

     Mercur , Venus , Pamânt si Marte , cele patru planete situate cel mai aproape de Soare sunt planetele telurice : ele sunt alcatuite din roci destul de dense . Suprafata lor - numita crusta sau scoarta - este solida . Ele sunt de talie mijlocie : diametrul lor este pâna la 5000 km în cazul celei mai mici (Mercur) si sub 13000 în cazul celei mai mari (Pamântul) . Aceste planete au evoluat mult de când s-au format . Ele au pierdut învelisul initial de gaz usor , iar atmosfera lor actuala provine de la gazul din interiorul acestor planete . Relieful lor s-a modificat pe parcursul timpului .

     Planetele gigant , situate dincolo de Marte , Jupiter si Saturn sunt mai voluminoase decât planetele telurice . Ele reprezinta adevarte planete gigant . Diametrul lui Jupiter este de aproape 11 ori mai mare decât cel al Pamântului ; cel al lui Saturn de 9 ori mai mare . Dar densitatea lor este mult mai mica : aceste planete sunt în esenta sfere de gaz . Aceste planete nu au o suprafata solida ci doar un nucleu de roci si gheata . Ele au evoluat putin de când s-au format si si-au pastrat învelisul initial : o atmosfera densa pe baza de hidrogen si heliu ( doua gaze usoare ) . Au o miscare rapida de rotatie ( în 10 pâna la 16 h ) si sunt înconjurate de inele de materie .

     Dupa Jupiter si Saturn urmeaza cele trei planete care sunt cel mai departe de Soare : Uranus , Neptun , si Pluto . Uranus si neptun nu sunt atât de mari ca Jupiter . Ele sunt formate în principal din gaze usoare si sunt înconjurate de inele . Se crede ca interiroul lor contine o cantitate însemnata de gheata . Pluto , cea mai îndepartata este un caz aparte : ea se aseamana planetelor telurice prin dimensiunea ei mica (un diametru de 2300 km ) si planetelor mari prin densitate scazuta . Cu exceptia lui Mercur si a lui Venus , principalele planete ale sistemului solar au unul sau mai multi sateliti . Astazi se cunosc în total 61 . Dintre acestia 27 au fost descoperiti datorita fotografiilor realizate de sondele spatiale . În functie de dimensiune satelitii pot fi clasificati în trei categorii . Cei mai mari sunt Luna , cei patru sateliti ai lui Jupiter ( Io , Europa , Ganimede si Calisto ) , satelitul cel mai mare al lui Saturn (Titan) si principalul satelit al lui Neptun (Triton) . Ei au un diametru de peste 3000 de km . Unii ca Luna si Calisto sunt formati din roci ; altii dintr-un amestec de gheata si roci . Satelitii de dimensiuni mijlocii au un diametru între 200 si 1600 km . Ei se afla în jurul planetelor Saturn , Uranus , Neptun si Pluto . Majoritatea sunt formati dintr-un amestec de gheata si roci . În sfârsit minisatelitii , cu forma neregulata si o marime mai mica de 200 km ( cei mai mici chiar de cativa km ) , constituie a treia categorie . Cei mai cunoscuti sunt cei doi sateliti ai planetei Marte : Phobos si Deimos .



     Planetele telurice



      Chiar daca la prima vedere cele 4 planete telurice ( Mercur , Venus , Pamântul si Marte ) sunt diferite , ele se aseamana prin dimensiuni si structura . Înca de la inceputul anilor 60 , sondele spatiale au fost trimise spre Venus si Marte pentru a le studia .



     Mercur



      Mercur se afla la 58 milioane de km de Soare si face înconjurul acestuia în 88 de zile . Cum aceasta planeta este situata aproape de Soare si se învârteste lent în jurul propriei sale axe ziua este foarte cald (pâna la 400 de grade) , iar noaptea foarte frig . Aceasta este cea mai mica dintre planetele telurice ( 4880 km în diametru ) . Mercur este practic lipsit de atmosfera pentru ca la fel ca Luna nu este suficient de greu pentru a retine un învelis de gaz . Absenta atmosferei a facut ca , pe parcursul a miliarde de ani , sa fie lovit de mici corpuri care circulau în spatiu . Mercur nu are nici un satelit cunoscut .









     Venus



      Situata la 108 milioane km de Soare , Venus îsi parcurge orbita în 225 de zile . Rotatia în jurul propriei sale axe este foarte lenta , dureaza 243 de zile si are loc de la est la vest , în sens invers fata de rotatia celorlalte planete . Cu un diametru de 12100 km Venus este cu foarte putin mai mica decât Pamântul , dar atmosfera sa este foarte diferita : în principal aceasta este compusa din 96% gaz carbonic si 3.5% azot . Este înconjurata de un val gros de nori repartizati în 3 straturi situate la o altitudine între 50 si 70 km . Unii dintre acestia provoaca ploi de acid sulfuric , o substanta chimica foarte periculoasa . Pe Venus temperatura este foarte ridicata . De fapt , gazul carbonic acumulat în atmosfera actioneaza sub efectul razelor Soarelui ca geamurile unei sere : temperatura la sol ajunge pâna la 460 grade . Suprafata lui Venus este plina de platouri vulcanice . Se pare ca multi vulcani sunt înca activi . La fel ca Mercur , Venus nu are sateliti .



     Pamântul



      Pamântul se afla la aproximativ 150 de milioane de km de Soare . El efectueaza miscarea de revolutie în aproape 365.25 zile , iar cea de rotatie în jurul propriei sale axe în 23h 56min 4sec . Aceasta este cea mai voluminoasa dintre cele patru planete telurice : ea are un diametru putin mai mare de 12700 km . În jurul Pamântului se afla aer , un amestec de gaz continând 78% azot si 21% oxigen . Specificul Pamântului consta în faptul ca este singura planeta pe care apa poate ramâne lichida , favorizând astfel aparitia si dezvoltarea vietii . Aceasta apa , care erodeaza treptat rocile contribuie si la modificarea reliefului pe suprafata terestra. Temperatura cea mai ridicata pe Pamânt este de +58 grade în Libia , iar cea mai scazuta de -89.9 grade în Antarctica . Pamântul are un singur satelit : Luna .



     Marte



      Planeta Marte este situata la aproximativ 228 milioane km de Soare . Ea înconjoara Soarele în 687 de zile si se învârteste în jurul propriei sale axe în 24 h 37 min . Diametrul sau (6800 km) reprezinta putin mai mult decât jumatate din diametrul Pamântului . Din cauza slabei ponderabilitati ( o treime din cea a Pamântului ) ea nu a mai putut retine decât un învelis atmosferic neînsemnat . Acesta contine 95.6% gaz carbonic , 2.7% azot , 1.6% argon si urme de oxigen . Fiind mai departe de Soare decât Pamântul , Marte este o planeta mai rece : temperatura la sol scade în mod curent la -50 grade si nu depaseste niciodata 20 de grade . La fel ca Venus Marte pastreaza urmele unei intense activitati vulcanice : aici pot fi observati cei mai mari vulcani ai sistemului solar , cu o înaltime de peste 20 km . Suprafata desertica si stâncoasa prezinta o frumoasa culoare rosiatica . De fapt rocile contin un oxid de fier care le da o culoare oarecum asemanatoare cu cea a ruginei . Uneori au loc furtuni violente care ridica nori de praf . În jurul lui Marte se învârtesc doi sateliti de dimensiuni mici : Phobos si Deimos .



     Planetele gigant



      Dincolo de Marte se afla doua panete gigant : Jupiter si Saturn . Usor vizibile si cu ochiul liber , ele au fost urmarite înca din antichitate . Cele mai concrete informatii în privinta lor au fost furnizate de sondele americane Voyager care le-au survolat între 1979-1981 . Spre deosebire de Pamânt , Jupiter si Saturn nu au o suprafata solida : aceste doua planete sunt doua imense sfere de gaz .



     Jupiter



      Jupiter este cea mai mare dinte toate planetele sistemului solar : are un diametru de 11 ori mai mare decât cel al Pamântului , o masa de 318 ori mai mare si un volum de 1300 de ori mai mare . Jupiter se afla la 778 milioane km de Soare . Acest gigant este înconjurat de o atmosfera densa pe baza de hidrogen si heliu , în care circula nori formati tot din gaze solidificate sau lichefiate : în special metan si amoniac . Cum el se învârteste foarte repede în jurul propriei sale axe ( mai putin de 10 h ) acesti nori se întind la ecuator si îl acopera ca niste brâuri . Norii aflati la exteior au aspect stralucitor , ceilalti , în schimb , sunt intunecati . Aceste formatiuni noroase sunt foarte turbulente : s-au observat turbioane enorme , care se modifica mai mult sau mai putin rapid . Unele dintre ele formeaza o imensa pata rosie , care i-a intrigat mult timp pe astronomi : este un uragan permanent , de patru ori mai mare decât Pamântul . Nivelul superior al norilor este foarte rece ( -148 grade ) , dar cu cât se coboara spre interiorul planetei , temperatura si presiunea cresc . În centrul lui Jupiter , temperatura atinge 30000 grade iar presiunea de 100 de milioane de ori mai mare decât la suprafata Pamântului . Jupiter are 16 sateliti cunoscuti . Patru dintre acestia sunt sateliti mari , cu o talie comparabila cu cea a lunii : Io , Europa , Ganimede si Callisto . Ceilalti sunt sateliti , cu un diametru de câteva zeci de kilometri . Sondele americane Voyager au produs o adevarata surpriza dezvaluind faptul ca pe Io , unul din cei patru sateliti principali ai lui Jupiter , exista numerosi vulcani activi , chiar daca suprafata sa este înghetata . Atrasa , pe de-o parte de planeta gigant Jupiter si , pe de alta de trei sateliti mari ai acestei planete materia situata în interiorul satelitului Io este în permanenta deformata si încalzita . Ea tâsneste periodic la suprafata prin niste vulcani mari , cum este vulcanul Pele . Uneori lava de sulf este aruncata cu peste 3000 km/h la o inaltime mai mare de 200 km.



     Saturn



      Alt gigant , Saturn , are un diametru de 9,5 ori mai mare decât cel al Pamântului , de 95 de ori masa acestuia si de 750 de ori volumul lui . Saturn este situat la 1,4 miliarde de kilometri de Soare . La fel ca Jupiter , acesta este o sfera gazoasa care se învîrteste foarte repede în jurul propriei sale axe ( în putin mai mult de 10 ore ) . Dar Saturn este mai putin des deoarece contine mai mult hidrogen : Saturn ar putea sa pluteasca pe apa ! Norii care îl inconjoara sunt animati de miscari foarte violente : adevarate cicloane . La fel ca Jupiter , Saturn are o sursa de caldura interna : el emite aproape de trei ori mai multa enrgie decât cea primita de la Soare . În jurul lui Saturn s-au descoperit 18 sateliti , printre care unul gigantic numit Titan , mai mare decât planeta Mercur .



     Inelele lui Saturn



      Marea particularitate a lui Saturn consta în sistemul de inele care îl înconjoara ; acesta este atât de amplu încât poate fi perceput chiar si cu o luneta de amatori . Galileo Galilei îl întrezareste înca din 1612 , dar abia olandezul Huygens va fi cel care va întelege pentru prima oara fenomenul , în 1659 . De pe Pamânt nu s-u descoperit decât sase inele , dar fotografiile realizate de sonda Voyajer au demonstrat ca ele sunt de ordinul miilor . Ele formeaza în jurul lui Saturn , în planul ecuatorului sau , un fel de disc imens , cu diametrul de 300000 km , dar cu o grosime de numai un kilometru . Dupa pozitia lui Saturn în functie de pamint si de soare , noi vedem aceste inele mai mult sau mai putin inclinate . Atunci când ele apar pe muchie sunt atat de subtiri incit nu le mai vedem . Aceste inele sunt alcatuite din blocuri de gheata si pulberi care seinvirt în jurul planetei ca niste sateliti mici .



     Inelele lui Jupiter

      Sunt mai putin spectaculoase decât cele ale lui Saturn . Inelul principal are marginea exterioara la aproximativ 57000 kmde cei mai inalti nori ai atmosferei . Cu o inaltime de aproximativ 6000 km , el se prelungeste spre planeta intr-un halo difuz si , în partea opusa printr-un inel exterior mare





     Planetele indepartate



      Dincolo de planetele gigant au fost descoperite alte planete de mari dimensiuni : Uranus si Neptun . Foarte indepartate , aceste planete sunt greu de studiat de pe Pamânt . Ele sunt cunoscute mai bine de când au fost survolate de sonda americana Voyajer 2 : Uranus în 1986 , Neptun în 1989 . În privinta lui Pluto , de acesta nu s-a apropiat nici o sonda spatiala , raminind astfel destul de misterioasa.



     Uranus



      În 1781, Uranus a fost observat prin telescop din intamplare de catre astronomul englez William Herschel , care a crezot la inceput ca este o cometa . El are de 4 ori masa pamintului si de 15 ori masa acestuia . Se afla la 2,8 miliarde de km de soare . Mai mic si mai dens decât Jupiter si Saturn , Uranus este inconjurat la fel ca acestia de o atmosfera densa , pe baza de hidrogen si heliu . Insa atmosfera lui contine si un gaz care ii da o frumoasa culoare albastra : metan . Uranus este un adevarat ghetar : temperatura lui coboara sub -200 grade . Se crede ca nu contine hidrogen lichid metalic ci un nucleu de roci acoperit de un invelis dens de gheata . El este inconjurat de 10 inele de pulberi intunecate , care se desfasoara la o distanta intre 42000 si 51000 km de centrul planetei . În jurul lui Uranus au fost reperati 15 sateiti : cei mai mari , în numar de 5 au fost observati de pe Pamânt , ceilalti au fost descoperiti de catre sonda Voyajer 2 .



     Neptun



      Neptun a fost descoperit în anul 1846 , chiar în locul în care astronomul francez Urbain Le Verrier a calculat ca ar trebui sa se afle , fiindca numai prezenta sa putea explica anumite anomalii ale miscarilorlui Uranus . Neptun se afla la o distanta medie de 4,5 miliarde de km de Soare . Prin aspectul talia si masa sa , Neptun este o adevarata sosie a lui Uranus , dar atmosfera lui estemai agitata . La diferite altitudini s-au observat nori deplasati de vanturi de peste 1000 km/h . Formatiunea cea mai spectaculoasa este o pata mare , intunecata , de marimea Pamântului . Ea aminteste de marea pata rosie a lui Jupiter . Aceasta este un uragan enorm , al carui turbion are peste 600 km/h . La altitudine mai mare circula nori luminosi , foarte rapizi , formati fara indoiala din cristale de gheata di metan . Din cauza indepartarii mari fata de Soare , Neptun primeste de 900 de ori mai putina enrgie solara decât Pamântul . În acelasi timp , s-a constatat ca el emite de 2,7 ori mai multa energie decât primeste . Nu se cunoaste sursa acestei calduri interne , dar ea explica vilentele miscari ale atmosferei . Datorita lui Voyajer 2 , au fost identificate în jurul lui Neptun 3 inele cufundate intr-un disc de pulberi ; particularitatea celui din exterior este aceea ca reprezinta 3 arcuri mai conturate , de-a lungul carora exista mai multa materie . Neptun are 8 sateliti cunoscuti . Cel mai mare , Triton , este corpul cel mai rece observat vreodata în sistemul solar . Temperatura la sol este de -228 grade .



     Pluto



      Cand a fost descoperi , în 1930 , Pluto era cea mai indepartata planeta din sistemul solar . Dar , cum orbita sa are forma unei elipse foarte alungite , distanta de soare variaza intre 4,4 si 7,4 miliarde de km . Astfel , din 1979 , Pluto se afla mai aproape de Soare decât Neptun iar acest lucru a durat pâna în martie 1999 . Cu un diametru mai mic de 2500 km , el este de proportii mai reduse decât Luna . Vazut de pe Pamânt , dimensiunile sale sunt echivalente cu cele ale unei monede vazute de la o distanta de zeci de km ! Nu a fost survolat de nici o sonda si ramane prea putin cunoscut . Se crede ca este format dintr-un nucleu de roci , inconjurat de un invelis de gheata . Suprafata sa ar putea fi acoperite cu azot si metan inghetate . Planeta ar avea o atmosfera rarefiata care contine metan . Unii cred ca aceasta planeta este un fost satelit al lui Neptun . Ea ar fi devenit libera I urma coliziunii cu un alt corp . În 1978 i s-a descoperit un satelit : Charon . Diametrul sau , de ordinul a 1200 km , reprezinta aproape jumatate din cel al lui Pluto . În sistemul solar , nu exista alte exemple de satelit proportional atat de mare în raport cu planeta sa .



     Asteroizi si comete



      Spatiul care separa principalele planete nu este gol : prin el circula o multime de astri mai mici , de dimensiuni foarte diferite . Acestea sunt micile planete sau asteroizii ; cometele care devin uneori vizibile cu ochiul liber în apropierea Soarelui ; blocuri de roca si pulberi . Astrul care ar fi obtinut prin adunarea laolalta a tuturor acestor corpuri ar fi mult mai mic decât Pamântul .



     Asteroizi



      Asteroizii sunt corpuri mici de roca . Cel mai mare Ceres are un diametru sub 1000 km . Cei mai mici au forme neregulate . Astronomii cred ca asteroizii sunt urme ale nebuloasei din care a aparut sistemul solar , care nu s-au putut aglomera pentru a forma o singura planeta din cauza puternicei atractii exercitate de Jupiter . Au fost deja inventariati peste 5000 de asteroizi dar , în fiecare an sunt descoperiti altii noi . Cei mai multi se observa intre orbita lui Marte si ce a lui Jupiter , la distante cuprinse intre 320 si 495 milioane de km de la Soare . Unii circula intr-o zona mai indepartata , dincolo de Neptun si Pluto . Altii au orbite foarte alungite si se apropie foarte mult de Pamânt : astfel în 1937 Hermes , o stanca de mai putin de 1 km , a trecut la 780000 km de planeta noastra , respective la o distanta de aproape de doua ori mai mare decât cea dintre Pamânt si Luna . Sonda spatiala americana Galieo , lansata spre Jupiter este prima care a fotografiat de aproape asteroizi : Gaspa , care masura 19/12 km în 1991 si Ida , care masura 52/30 km în 1993 . Ambii au suprafete acoperite de cratere formate de impactul cu meteoriti . În jurul asteroidului Ida a fost descoperita o mini-luna de numai 1.5 km .





     Cometele



      Ele au un nucleu de cativa km , format dintr-un amestec de gheata , blocuri de roca si pulberi . Cand se apropie de Soare , acest nucleu se incalzeste si emana gaze si pulberi : atunci , se constituie în jur o aureola luminoasa , coama . Apoi aceasta se alungeste în directia opusa Soarelui si formeaza o coada de gaz , albastruie , subtire si rectilinie , si o coada de pulberi , galbena , mai mare si rectilinie . Aceste cozi au uneori o lungime de mai multe sute de milioane de km . În general , cometele isi pierd putin cate putin gazul , dar isi pastreaza nucleul de roca : astfel ele devin asteroizi . Alteori ele se dezintegreaza mai violent si se prabusesc pe o planeta sau pe Soare . Anumite comete , numite periodice urmeaza orbite alungite care le poarta în mod sistematic în apropierea Soarelui : una dintre cele mei celbre este cometa Halley , care revine la aproximativ 76 de ani . La ultima sa revenire din 1986 ea a fost survolata de sondele spatiale . Astronomii cred ca , intr-o regiune foarte indepartata de Soare , deci foarte rece , se misca miliarde de comete . De acolo ar veni cele pe care le observam noi . Conservate intact , ca intr-un congelator cometele permit astronomilor sa inteleaga mai bine cum s-a format sistemul solar .



     Meteori si meteoriti



      Pamântul se intersecteaza în fiecare zi cu o multime de fragmente pe care le atrage . Cele mai mici ard complet în atmosfera si cad pe sol sub forma unor pulberi foarte fine . Arzand , aceste fragmente fomeaza pe cer trene luminoase foarte frumoase : meteorii , numiti si stele cazatoare . Fragmentele mai mari explodeaza uneori în atmosfera , dar nu ard în intregime . Ele se regasesc sub forma de meteoriti . Unii savanti cred ca prabusirea unui meteorit enorm a fost fenomenul care a provocat în urma cu 65 milioane de ani disparitia unor specii de animale , inprincipal a dinozaurilor . În anumite perioade ale anului , de exemplu în jur de 12 august sau 9 ocombrie Pamântul traverseaza orbitele unor comete de-a lungul carora au avut loc acumulari de fragmente . În timp ce traverseaza atmosfera terestra aceste fragmente formeaza stele cazatoare în numar mare , incat spunem ca are loc o ploaie de stele cazatoare . S-a calculat ca Pamântul creste în fiecare an cu aproximativ 10000 tone , datorita materiei pe care acesta o matura din spatiu .
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Astronomie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles