Imperiul colonial

5x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.14

nivel: Liceu

     Începuta de Columb si Vasco da Gama, expansiunea europeana a atins apogeul la sfârsitul secoluluui XIX, când marile puteri occidentale au creat imperii coloniale uriase, dominând întreaga lume.

     De-a lungul istoriei au existat mai multe imperii, de la asirieni la imperiul european al lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Majoritatea acestora erau relativ [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Imperiul colonial

     Începuta de Columb si Vasco da Gama, expansiunea europeana a atins apogeul la sfârsitul secoluluui XIX, când marile puteri occidentale au creat imperii coloniale uriase, dominând întreaga lume.

     De-a lungul istoriei au existat mai multe imperii, de la asirieni la imperiul european al lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Majoritatea acestora erau relativ compacte, create prin expansiuni teritoriale în zonele învecinate. Imperiile coloniale ale principalelor puteri europene implicau dominatia acestora asupra popoarelor îndepartate, ne-europene. Imperiile cuprindeau aproape întreaga lume si se bazau pe superioritatea economica si tehnologica. Apogeul acestui proces, atins în secolul XIX este adesea denumit Epoca Imperialismului.

     Bazele imperiilor coloniale datau din secolul XV, când Columb a ajuns în cele doua Americi, iar portughezii au descoperit o ruta maritima.spre India. La fel cum au facut cu micile colonii din Asia, europenii au început cucerirea si colonizarea Lumii Noi. În secolul al XVIII-lea, America Centrala si de Sud erau împartite între Spania si Potugalia, iar Marea Britanie si Franta se luptau pentru stapânirea Americii de Nord, pâna când Marea Britanie a iesit victorioasa din Razboiul de Sapte Ani (1756-1763).

     "Primul Imperiu Britanic" s-a destramat atunci când colonistii americani au respins conducerea britanica si au fondat S.U.A. Aceasta revolutie a americanilor a demonstrat faptul ca europenii stabiliti aici erau imposibil de controlat de la asa mari distante, decât daca acestia simteau ca guvernele de acasa actioneaza în favoarea propriilor lor interese; si chiar si asa , acestia aveau sa insiste sa-si câstige independenta. Acest lucru s-a întâmplat la începutul secolului XIX, când coloniile spaniole si portugheze din America s-au revoltat si si-au dobândit independenta. Exemplul lor a fost urmat de britanici, care s-au hotarât sa acorde guvernare proprie coloniilor Australia, Noua Zeelanda, zona de sud a Africii de Sud si Canada , unde se stabilisera foarte multi europeni. În mod surprinzator, dezvoltarea acestor state era în mare parte o consecinta a conditiilor mizerabile din Marea Britanie, care au facut ca emigrarea spre coloniile americane sa fie pentru milioane de oameni mai atragatoare decat viata pe pamânturile lot natale.







     APOGEUL IMPERIULUI

     În 1815 britanicii posedau deja un imperiu imens de expansiune, în timp ce majoritatea rivalilor lor - spaniolii, portughezii si olandezii - pareau sa stagneze. Prin urmare în ultima faza a imperialismului european din secolul XIX, când cea mai mare parte a Asiei si Africii a fost colonizata, Marea Britanie era în frunte. Cu toate acestea, vechea sa rivala, Franta, a devenit si ea extrem de activa si au aparut si câteva puteri coloniale noi.

     În Asia, presiunile Marii Britanii asupra Indiei s-au intensificat, pâna când întregul sub-continent (Pakistanul, India si Bangladeshul de azi) a fost supus direct sau indirect conducerii britanice. Pâna la Rascoala Indiana din1857, India era responsabilitatea Companiei India de Est, dupa care a fost preluata de Coroana. India a fost în curând privita ca "Bijuteria Coroanei", vasta si exotica, în timp ce Armata Indiana a devenit expresia autoritatii si prestigiului britanic în Orient.







     COMERT SI POLITICA

     Comertul si politica au dus la o continua raspândire a influentei britanice. Singapore a fost fondat în anul 1819, însa urmatoarea miscare importanta a avut loc dupa o jumatate de secol, când Burma si Malaya (astazi Birmania, respectiv Malaezia) au fost cucerite dupa o serie de razboaie si tratate. Franta a cucerit Indo-China (Vietnam, Cambodgia si Laos), în mod asemanator. Expansiuni si mai importante au fost înregistrate în Asia Centrala, de catre rusi, care au patruns în Persia si Afganistan. De vreme ce noile lor teritorii au fost încorporate în statul rus, formând o masa neîntrerupta de teritorii, era usor de trecut cu vederea faptul ca acestea erau, la urma urmei, colonii aflate sub stapânirea rusilor, nu doar pe timpul tarilor, ci în perioada sovietica. Deoarece succesele rusilor pareau sa puna în pericol India britanica, rivalitatea anglo-rusa a devenit foarte intensa la sfârsitul secolului XIX. Din aceasta cauza, state ca Persia, Afganistan si Tibet aveau o independenta fragila, desi cele doua mari puteri au cazut în cele din urma de acord asupra unei diviziuni în "sfere de influenta", în care fiecare dintre ele putea interveni, daca interesele îi erau amenintate. China, de asemenea, si-a pastrat o independenta nominala, desi a fost obligata sa cedeze teritorii Rusiei si sa-si deschida porturile pentru comertul cu Occidentul, trebuind sa faca concesii una dupa alta. Istoria Chinei din secolul XIX a fost presarata cu numeroase umilinte, rezultate din Razboiul Opuilui (1841-1842), când britanicii i-au silit pe chinezi sa importe drogul, pâna la înfrângerea sa (1894-1895) de catre Japonia, un stat asiatic, care reusise sa se adapteze mai bine la noile realitati ale lumii moderne.

     În Africa, ca si în Asia, s-a înregistrat o activitate coloniala redusa în prima jumatate a secolului XIX, desi francezii începusera cucerirea Algeriei în jurul anului 1830. În acea perioada, multi britanici erau sceptici fata de valoarea coloniilor, iar un scriitor devenit politician, Benjamin Disraeli, le-a calificat drept : "pietre de moara agatate la gâturile noastre". Mai, târziu, acesta si-a schimbat parerea si, în calitate de prim-ministru, a facut din Marea Britanie cel mai mare actionar al Canalului Suez (1875) si, printr-un gest imperialistic extravagant, a proclamat-o pe Regina Victoria Împarateasa a Indiei (1877). Însa abia dupa 1880 imperialismul a început sa faca parte din constiinta britanica, popularizat prin povestirile si poeziile lui Rudyard Kipling si sarbatorit în stil mare în timpul celor doua jubilee ale Reginei Victoria (1887 si 1897).



     AGITATIA PENTRU AFRICA

     Acestea au coincis cu un ultim proces de colonizare, început în anii 1880 - "Cearta pentru Africa". Majoritatea coloniilor înfiintate înainte se aflau în zonele de coasta, însa acum exploratorii si misionarii avansau spre interiorul continentului. Guvernele europene nu erau întotdeauna de acord cu asemenea expeditii, dar erau de multe ori convinse de administratorii imperialisti si aventurieri, care întreprindeau aceste expeditii . Si, având în vedere rivalitatile dintre puterile europene, expansiunea coloniala a uneia dintre ele era suficienta pentru a le alarma si a le activa si pe celelalte, doar de dragul prestigiului.

     Printe ultimii întemeietori de imperii s-au numarat Germania si Italia. Italienii s-au cencentrat pe Cornul Africii, înfiintând colonii în Eritreea si Somalia. Încercarile lor de cucerire a Etiopiei au esuat, suferind o înfrângere umilitoare în batalia de la Adowa (1896). Germanii, nerabdatori sa-si exercite noul statut de supunere, au înfiintat coloniile din sud-vestul Africii, Tongo si Kamerun (Africa de Vest) si Africa de Est germana (tinutul Tanzania).

     Acordurile anglo-germane din 1886 si 1890 prevedeau împartirea Africii de Est între aceste doua mari puteri, britanicilor revenindu-le Kenya si mai târziu Uganda. În ciuda divergentelor, întreaga "Cearta pentru Africa" s-a terminat fara izbucnirea unui razboi între marile puteri. Cele mai grave conflicte au avut loc între cele mai active state, Franta si Marea Britanie. Franta a creat, cu un scop precis, un imperiu urias în Africa de Nord si de Vest. Preocupata de alte probleme , Marea Britanie si-a consolidat târziu pozitia în Africa de Vest, însa a reusit sa ocupe Coasta de Aur (Ghana) si Nigeria.

     Între timp, Marea Britanie stabilise un protectorat asupra Egiptului (1882) si, dupa mai multe împrejurari nefavorabile, a cucerit Sudanul (1897-1898). Aici, a avut loc o lupta anglo-franceza decisiva, la Fashoda, care a adus cele doua tari în prag de razboi, însa francezii s-au retras, abandonându-si ambitiile de cucerire în Sudan.



     DE LA CAPE LA CAIRO

     Englezii înaintau spre nord, spre colonia Cape. Unul dintre cei mai înflacarati imperialisti era milionarul în diamante Cecil Rhodes, primul ministru al coloniei Cape, îndemnat de o viziune despre o ruta continentala britanica între Cape si Cairo. Rolul pe care l-a avut în expansiunea nordica a fost atât de important încât doua colonii au fost denumite dupa numele sau: Rhodesia de Nord (Zambia) si Rhodesia de Sud (astazi Zimbabwe). Teritoriul britanic a fost în cele din urma limitat la doua republici: Transvaal si Statul Liber Orange, care fusesera înfiintate de descendenti ai colonistilor olandezi în Cape. În anii 1830, acesti afrikaneri, sau buri, au preferat sa se îndrepte spre interiorul continentului, decât sa ramâna sub conducere britanica. Neîntelegerile dintre ei si englezi au început din nou, în special dupa ce s-a descoperit aur pe teritoriul lor, fapt ce a atras britanici si alti straini, cautatori de aur. Conflictele dintre acestia au culminat în Razboiul Bur din 1899-1902, care s-a sfârsit cu anexarea statelor de afrikaneri.



     CONTROLUL COMPANIILOR

     Din secolul XVI, comertul si colonizarea au început sa fie sprijinite frecvent de companii privilegiate - companii carora li se acordase monopolul regal pentru a opera într-o anumita regiune. Organizatii cum erau Compania India de Est britanica si olandeza au stabilit avanposturi, au purtat razboaie si au condus teritorii întinse, uneori timp de secole, înainte ca autoritatea lor sa fie înlocuita cu cea a guvernelor de acasa.

     Acelasi exemplu a fost urmat si în Africa de Compania Britanica Africa de Sud a lui Cecil Rhodes, desi guvernele de acasa tindeau sa preia aici puterea, mult mai rapid ca în oricare alta parte. O exceptie scandaloasa a fost Asociatia Internationala a Congo-ului, recunoscut ca stat independent de marile puteri (1885), cu regele belgian Leopold ( nu al statului belgian), în calitate de proprietar al acestuia.

     Repetatele crime si exploatarea nemiloasa a companiilor autorizate de Leopold au fost în cele din urma descoperite la începutul anilor 1900, iar în 1908 Congo a fost anexat de Belgia.

     În anii 1900, "Cearta pentru Africa" aproape se terminase, însa mai ramasesera câteva zone bogate: francezii au ocupat Marocul si Mauritania, iar italienii au cucerit Tripoli (Libia). La pragul dintre secole a luat nastere cel mai tânar imperiu colonial. În 1898, S.U.A. a înfrânt Spania, preluând conducerea asupra coloniilor acesteia, Filipine si Puerto Rico, urmate în curând de Hawaii si alte insule din Pacific. Regiunea pe care fusese proiectat canalul Panama a intrat de asemenea în posesia americanilor, S.U.A devenind astfel "puterea suprema" în Emisfera Vestica.



     CELE MAI PUTERNICE

     Imperiile coloniale au fost initial create din mai multe motive, printre care rivalitatile între puteri, expansiunea planificata sau neplanificata prin implicarea în conflictele locale si nevoia de a asigura materii prime si piete de desfacere pentru produsele celor mai mari puteri. În spatele acestor motive se afla puterea Occidentului, evidentiata prin produse de utilitate imediata si inventia mitralierei, în 1883, care a facut, probabil, ca unele forme ale imperialismului sa fie inevitabile.

     Natura guvernarii coloniale varia foarte mult de la o regiune la alta. Aceasta s-a întâmplat în special cu conducerea britanica, care se manifesta fie prin exercitarea unui control direct si emiterea legilor (ca si în cadrul unei colonii ce apartinea Coroanei), fie prin grade diferite de "protectie", asigurata de un tratat, prin care conducatorul local accepta un consilier britanic. În secolul XIX puterile coloniale se considerau responsabile de aducerea civilizatiei în regiunile îndepartate ("datoria albului"). Într-adevar, în colonii au fost introduse caile ferate, medicamentele si alte facilitati, însa economia acestora era menita sa aduca beneficii puterii guvernamentale decât sa satisfaca nevoile locale, iar instruirea popoarelor supuse în vederea unei guvernari proprii a cunoscut un ritm atât de lent (cu majoritari) încât independenta coloniilor era practic amânata la infinit. Consecinta grava a cuceririi coloniale este indicata de numarul mare de razboaie si rebeliuni, în timpul carora bastinasii faceau eforturi pentru a rezista sau a se elibera de sub dominatia imperialista.



     REDESENAREA HARTILOR

     Între 1914-1918, Primul Razboi Mondial a dus la redesenarea vechilor harti coloniale, datorita faptului ca Germania si Turcia, fiind înfrânte, si-au pierdut imperiile.

     Cele doua mari puteri, Anglia si Franta, erau principalii beneficiari ai noii lumi, dobândind noi teritorii (asa-zise mandate, detinute sub tutela Ligii Natiunilor), în Africa si Orientul Mijlociu. Si, desi dominioanele de albi ale Imperiului Britanic erau recunoscute ca partenere egale de catre tara-mama, în multe alte privinte, sistemul colonial parea sa fie la fel de puternic ca întotdeauna.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT

Nu ai gasit ce cautai? Incearca atunci pe

Click aici
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.