Imperiul bizantin sub Constantin al V-lea (741-775)

3x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.60

nivel: Facultate

Din partea imparatului, Epanagoga nu cerea decat fidelitate fata de Ortodoxie, fata de invatatura cu privire la Hristos si la Sfanta Treime. Trebuie subliniat faptul ca in viziunea bizantina, Biserica si Statul nu sunt legate printr-o formula juridica si o delimitare a sferelor lor de influenta, ci de ortodoxie, de credinta si invatatura Bisericii, pe care Imperiul a adoptat-o, iar izvorul acestei[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Imperiul bizantin sub Constantin al V-lea (741-775)

Din partea imparatului, Epanagoga nu cerea decat fidelitate fata de Ortodoxie, fata de invatatura cu privire la Hristos si la Sfanta Treime. Trebuie subliniat faptul ca in viziunea bizantina, Biserica si Statul nu sunt legate printr-o formula juridica si o delimitare a sferelor lor de influenta, ci de ortodoxie, de credinta si invatatura Bisericii, pe care Imperiul a adoptat-o, iar izvorul acestei doctrine, garantul ei, era Biserica si nu imparatul.

In acest context Imperiul nu putea fi indiferent fata de Biserica: misiunea sa si aspectul sacru, se manifestau prin locul ocupat de imparat in Biserica. Simbolul era ritualul incoronarii (chrisma), care incepand cu secolul al IX-lea, poate fi considerat ca expresia liturgica a teocratiei bizantine. Unul din elementele esentiale ale acestui rit era marturisirea de credinta a imparatului si juramantul prin care se angaja in prezervarea credintei si a integritatii acesteia. Din acest moment puterea imperiala inceta a mai fi unicul reflex in lume al puterii divine si pe viitor va trebui sa se supuna adevarului detinut de Biserica.

Tot acum (sec. al IX-lea), ritul ungerii devine momentul capital si constitutiv al incoronarii. Acest dar conferit de catre Biserica imparatului, nu insemna asimilarea Bisericii de catre Stat, ci dimpotriva eclezializarea Imperiului. Imparatul isi apleca capul, iar patriarhul, cu propria mana aseza coroana pe capul acestuia rostind cuvintele: "In numele Tatalui, si al Fiului, si al Sf. Duh", la care poporul raspundea: " Sfant, sfant, sfant, Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace".

Unii au afirmat ca imparatul ar fi participat in mod activ la Sfanta Liturghie, detinand chiar o functie sacerdotala. Parerea este eronata, deoarece imparatul avea mai degraba o participare limitata la slujbe, fara vreo semnificatie sacramentala. Imparatul conserva dreptul pe care altadata il aveau laicii, anume acela al posibilitatii de a intra in biserica pentru a se ruga. Canonul 69 al Sinodului Trulan sanctiona de altfel acest statut, subliniind caracterul laic al persoanei imparatului.

Deci este clar ca nu putem reduce teocratia bizantina nici la cezaro-papism, care priveste Biserica si Statul, nici la papo-cezarism, care priveste Statul si Biserica (pentru care luptau papii Evului Mediu), chiar daca cele doua tendinte uneori se pot intalni sub forme distorsionate. Daca Imperiul a primit credinta Bisericii si este intr-un fel sanctificat de aceasta credinta, Biserica fara a-si trada independenta ei mistica si sacramentala intra in Imperiu, care se obliga sa o protejeze si veghea la buna ei functionare pe pamant. De asemenea, este adevarat ca Biserica si Imperiul formau un tot "fara amestec sau separare".

De aici nu trebuie sa ajungem la o confuzie de notiuni, ci la o consecinta a exigentei Bisericii, care se vedea ca pe o "icoana a lui Hristos" pentru lume, dar care refuza puterea terestra si nu se implica in organizarea vietii umane.In privinta Imperiului acesta a fost o buna perioada de timp influentat de teocratia pagana. Pana in secolul al VIII-lea formele vechiului cult imperial predominau in scenele care-l reprezentau pe Imparat. In reprezentarile pagane vedem pe acelasi imparat cuceritor si suveran, cu puteri nelimitate si personificand victoria, cu mentiunea ca dupa Constantin cel Mare, simbolurile pagane ale victoriei sunt inlocuite de cele crestine.

Imperiul era invingator sub semnul Sfintei Cruci: "prin acest semn vei invinge". Motivele "triumfale" sunt accentuate de simbolismul oficial al imparatilor iconoclasti. Odata cu triumful Ortodoxiei observam insa o schimbare brusca, o adevarata ruptura: "majoritatea covarsitoare a imaginilor imperiale din aceasta perioada - scria Andre Grabar - apartin genului "Imparatul in fata lui Hristos", tema rar tratata in epocile anterioare, indeosebi in perioada preiconoclasta [19]. Asistam acum la o schimbare de orientare a acestui gen de arta, care a fost pana acum triumfala, iar pe viitor isi va propune sa cinsteasca pietatea imparatilor si nu victoriile lor. Nu se mai punea problema reprezentarii suveranului absolut, ci a icoanei teocratiei bizantine.

Astfel, triumful Ortodoxiei nu a fost numai o simpla intoarcere la formula lui Justinian, ci si o profunda transformare a acesteia. Imperiul era si ramanea sacru, numai ca inainte la baza acestui caracter statea vechea conceptie a Statului absolut, reprezentare terestra a ordinii divine, iar acum era constiinta pe care o avea Imperiul de a fi "slujitorul lui Hristos". Acest ideal al Statului se exprima printr-un ansamblu de sarbatori si motive "imperiale" care subzista si astazi: Scoaterea Sfintei Cruci, Inaltarea Sfintei Cruci, cand Sfanta Cruce era purtata in procesiune in Palatul Imperial; sau in rugaciunea: "Mantuieste poporul tau si binecuvinteaza mostenirea Ta ....".

Armata devine pe viitor o "oaste prietena cu Hristos", o armata "care apara Casa lui Hristos", adica sprijinul terestru al Bisericii; in ceea ce priveste ritualul de la Curte, el tinde in intregime sa exprime misiunea crestina a Imperiului. Hristos este Pantocrator, Stapan al Universului si Domn, iar in fata Lui se inchina cu mainile ridicate si capul inclinat, imparatul Bizantului. Aceasta este noua imagine a Imperiului.

Toate aceste idei se reflectau profund in mentalitati si in viata cotidiana, in atmosfera autentic ecleziala pe care o respira societatea bizantina. Chiar daca unele vicii, unele nedreptati erau disimulate de unele aparente, in care istoricul modern vede mai degraba ipocrizie, nu trebuie uitat ca aceasta frumusete si lumina exista la Bizant intr-o perioada in care din punct de vedere politic si social lumea era la inceputurile descoperirii fortei Evangheliei.

Idei ca cele legate de milostenie, de dragoste, de saracie, erau tratate frecvent de cronicile bizantine, crimele sau alte fapte extreme, fiind adesea ignorate. Se poate vorbi de un veritabil umanism bizantin, strans legat de sentimentul prezentei permanente a lui Hristos in lume, atat ca Rege, cat si ca Salvator, Stapan sau Judecator.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles