Hipotalamusul

2x puncte

categorie: Biologie

nota: 8.78

nivel: Liceu

Diencefalul sau creierul intermediar este un segment al encefalului interpus intre mezencefal si telencefal si este alcatuit din mai multe mase de substanţă nervoasă şi anume: talamus, metatalamus, subtalamus, epitalamus si hipotalamus.
Hipotalamusul este alcătuit dintr-o porţiune supraoptica situată deasupra tracturilor optice, din tuber cinereum (tuberculul cenuşiu), n[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Hipotalamusul

Diencefalul sau creierul intermediar este un segment al encefalului interpus intre mezencefal si telencefal si este alcatuit din mai multe mase de substanţă nervoasă şi anume: talamus, metatalamus, subtalamus, epitalamus si hipotalamus.
Hipotalamusul este alcătuit dintr-o porţiune supraoptica situată deasupra tracturilor optice, din tuber cinereum (tuberculul cenuşiu), neurohipofiza şi corpii mamilari. Privită in ansamblu, structura internă a hipotalamusului constă din intricarea celor doua substanţe, cenuşie şi alba.
Substanţa cenuşie este comasată sub formă de nuclei, dintre care cei mai importanţi sunt nucleii supraoptici, situaţi deasupra tracturilor optice, nuclei paraventriculari, aşezaţi lateral, nuclei tuberali, situaţi în tuber cinereum, şi nuclei mamilari aşezaţi in corpii mamilari.
Substanţa albă este alcătuită din trei feluri de fibre: internucleare, aferente si eferente. Fibrele internucleare leagă diferiţi nuclei hipotalamici intre ei, iar cele aferente vin de la nucleul dorsal al vagului, de la mezencefal, calea optica, formaţiunile olfactive, talamus, sistemul extrapiramidal şi de la scoarţa cerebrală. Fibrele eferente pleacă din hipotalamus şi conduc impulsurile nervoase spre mezencefal, talamus, hipofiză, trunchiul cerebral, tractul optic si scoarţa cerebrală.
Fibrele care pleacă de la hipotalamus spre centrii vegetativi din substanţa reticulate a trunchiului cerebral şi spre nucleii vegetativi ai nervilor cranieni formează fasciculul longitudinal dorsal. Un alt fascicul important este fasciculul supraopticohipofizar, care face legatura dintre nuclei supraoptici si neurohipofiză.

Activitatea hipotalamusului este coordonată si reglată de catre scoarţa emisferelor cerebrale, la nivelul căreia se efectuează analiza fină a diverselor informaţii venite de la periferie şi se elaborează reacţii adaptative corespunzătoare prin intermediul hipotalamusului si al altor formaţiuni subcorticale. Scoarţa cerebrală modifică pragul de excitabilitate al diverşilor centri existenţi in hipotalamus. În esenţă, centrii hipotalamici reglează şi coordonează principalele funcţii vegetative: menţinerea constantă a temperaturii corpului, reglarea metabolismului apei, a aportului alimentar, a funcţiilor sexuale, a reacţiilor emoţionale si a stării de somn-veghe.
Hipotalamusul reglează temperatura corpului prin pierdere de căldură(termoliză) şi producere de căldură(termogeneză). Termoliza constă în pierderea de caldură prin dilatarea vaselor pielii, transpiraţie şi respiraţie accelerată(polipnee). Ea se află sub controlul centrilor termoreglatori din hipotalamusul anterior, care prin intermediul sistemului nervos vegetativ parasimpatic declanşează vasodilataţia si sudoraţia, precum si un reflex somatic ce provoacâ creşterea frecvenţei respiraţiilor. Termogeneza constă în producerea de căldură prin creşterea metabolismului, a contracţiei musculare ritmice(frisoane) şi împiedicarea pierderii de căldură prin vasoconstricţie. Ea se află sub controlul centrilor termoreglatori din hipotalamusul posterior care prin intermediul sistemului simpatic declanşează creşterea metabolismului, vasoconstricţia, precul si un reflex somatic ce stimulează contracţiile musculare ritmice.
Eliminarea în exces a apei din organism este împiedicată de hormonul antidiuretic (ADH), sintetizat în nucleii supraoptici si depozitat si eliberat de hipofiza posterioara (neurohipofiză). Hormonul antidiuretic guvernează retroresorbţia apei la nivelul tubilor renali. O creştere a presiunii osmotice a lichidelor din organism produce creşterea secreţiei de hormon antidiuretic, urmată de creşterea retroresorbţiei apei la nivelul tubilor renali, şi deci de o scădere a volumului urinar. Prin acest mecanism, apa se reţine in organism. Invers, scăderea presiunii osmotice a lichidelor organismului provoacă scaderea secreţiei de hormon antidiuretic, urmată de scaderea retroresorbţiei apei la nivelul tubilor relai, şi deci de creşterea volumului urinar. Prin acest mecanism excesul de apă este eliminat din organism.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Biologie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles