Globalizare

3x puncte

categorie: Economie

nota: 9.16

nivel: Liceu

Referat despre Globalizare
Statele cele mai dezvoltate ale lumii exercită o influență substanțială asupra popoarelor incapabile de a crește pe cont propriu. O consecință a acestui fapt o constituie apariția unor entități politice, economice, militare, culturale sau sociale precum Uniunea Europeana, ONU, NATO, UNESCO etc. Astfel, are loc un schimb interstatal bazat pe diverse valori prin car[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Globalizare

Referat despre Globalizare
Statele cele mai dezvoltate ale lumii exercită o influență substanțială asupra popoarelor incapabile de a crește pe cont propriu. O consecință a acestui fapt o constituie apariția unor entități politice, economice, militare, culturale sau sociale precum Uniunea Europeana, ONU, NATO, UNESCO etc. Astfel, are loc un schimb interstatal bazat pe diverse valori prin care popoarele aflate în dificultate sunt ajutate. Acest schimb este facilitat de către folosirea unor lucruri esențiale, în comun, ca de pildă moneda sau limba. Limba joacă un rol extrem de important.

Dacă, bunăoară, latina s-a impus în antichitate, ajungând sa fie vorbită pe trei continente, în acest moment cunoaștem cinci limbi importante, numite limbi de circulație: engleza, franceza, spaniola, germana și italiana. Aceste idiomuri se bucură de prestigiu deoarece aparțin unor mari culturi, care, de-a lungul istoriei s-au remarcat prin originalitate, tenacitate și printr-un entuziasm continuu pentru progres.

Raportându-ne la influența limbilor străine asupra individului, remarcăm doua tipuri de relații importante, una imaterială și alta materială, dintre persoană și limbă. „Ești de atatea ori om, pe cate limbi știi” spune un înțelept proverb. Cunoașterea unei noi limbi presupune descoperirea unei noi culturi, descoperire ce poate deveni o consistentă hrană sprirituală. Însă, această relație de tip spiritual sau intelectual se bazează pe valorificarea relației materiale dintre individ și limbă, asta însemnând cunoașterea și exploatarea tuturor posibilităților oferite de învățarea unui nou idiom, fapt care contribuie la creșterea calității vieții.

În primul rând, a ști o limba străină, în special una de circulație, oferă șansa de a ocupa locuri de muncă deosebite din punct de vedere calitativ. Într-o țară precum România, a avea o carieră de succes presupune, automat, cunoașterea a cel puțin unei limbi străine. În dezvoltarea oricărui domeniu depindem de contribuția străinilor. Engleza ne ajută cu precădere dacă alegem studiul informaticii, un alt bun exemplu ar fi turismul, franceza ne ajută in special în studiul științelor socio-umane, de asemenea dacă alegem o carieră ce se orientează spre politica Uniunii Europene, iar germana, spaniola și italiana în comerț, agricultură, industrie etc.

Însă, limba cea mai utilizată, limba care predomină și care este prezentă în toate domeniile culturale, sociale, economice și politice este engleza. Folosirea limbii engleze se datorează mai multor cauze. În primul rând, cauzele politice și economice au dus la impunerea acesteia. Istoria demonstrează influența Anglei și a SUA asupra restului lumii, care a dus, printre altele, la folosirea cu intensitate a limbii engleze.

În concluzie, cunoașterea limbilor străine nu ne poate decât îmbogăți în toate privințele, iar extinderea acestui proces este o urmare a tendinței de globalizare.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Economie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles