Geto-dacii inaintasii poporului roman

2x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.74

nivel: Gimnaziu

Pământul românesc este unul din cele mai frumoase şi mai bogate din întreaga lume.
Întotdeauna a fost o legătură între istoria unui popor şi pământul pe care îl locuieşte. Aşezarea acestui pământ, înfăţişarea şi bogăţia lui determină în bună parte viaţa poporului respectiv. Faptul apare cu atât mai e[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Geto-dacii inaintasii poporului roman

Pământul românesc este unul din cele mai frumoase şi mai bogate din întreaga lume.
Întotdeauna a fost o legătură între istoria unui popor şi pământul pe care îl locuieşte. Aşezarea acestui pământ, înfăţişarea şi bogăţia lui determină în bună parte viaţa poporului respectiv. Faptul apare cu atât mai evident cu cât e vorba de o epocă mai îndepărtată. Pe măsură ce sporeşte civilizaţia, adică sporesc mijloacele prin care spune sau modifica mediul fizic, însemnătatea acestuia scade; ea nu va dispărea însă niciodată. De aceea e necesar înainte de a începe povestirea vieţii unui popor să cunoaştem locurile pe care a trăit şi trăieşte el.
,,Documentele istorice, descoperirile arheologice atestă faptul că pe teritoriile de bază ale vechii Dacii s-a accentuat procesul de formare şi dezvoltare a poporului român, acesta continuându-şi aici existenţa neclintit, muncind şi creând, păşind mereu înainte pe calea progresului şi civilizaţiei (...)" - Nicolae Ceauşescu.
Regiunea carpato-danubiano-pontică a oferit în toate vremurile, condiţii favorabile pentru dezvoltarea omului şi închegarea societăţii omeneşti. Ea a constituit o unitate fizico-geografică distinctă, caracterizată printr-o proporţie echilibrată a diferitelor forme de relief: munţi, coline, platouri, câmpie, lunci şi litoral. Carpaţii, Dunărea, Marea definesc individualitatea teritoriilor româneşti. În regiunile de munte se găseau peşteri, care au fost primele adăposturi ale omului preistoric, iar pe plaiuri, în depresiuni, pe terase, în apropierea lacurilor şi în special în valea Dunării şi pe litoralul Mării Negre s-au înfiripat de timpuriu aşezări omeneşti, a căror continuitate a durat milenii.
Descoperirile arheologice făcute pe teritoriul ţării noastre arată că încă din cele mai îndepărtate vremuri << acum peste un milion de ani >> existau în aceste părţi ale Europei cele mai vechi dovezi ale prezenţei omului, atunci când el se forma prin muncă şi cadrul unei colectivităţi, ea însăşi în curs de închegare. Uneltele, atât de primitive sub raportul tehnic şi funcţional, găsite în ultimele două decenii pe Valea Oltului, a Argeşului şi a afluenţilor acestora, prezintă cea mai veche mărturie a muncii omului din întreaga Europă sud-estică şi de încadrare a regiunii carpato-dunărene în aria de antropogeneză.
Descoperiri
arheologice făcute
pe Văile Oltului şi a Argeşului



Multe milenii, până către 10.000 î.Hr., dezvoltarea comunităţilor omeneşti a fost neîncetată, în întreaga epocă, numită de specialişti paleolitic, verigile materiale ale acestei epoci acoperă toate zonele ţării, aşa cum atestă descoperirile arheologice.
La sfârşitul acesteia se trecuse la o viaţă stabilă şi treptat se ajunge la cultivarea plantelor şi creşterea animalelor domestice, cele două forme fundamentale ale economiei epocii numite neolitic, a cărei dezvoltare se încheie înainte de 2.000 î.Hr. Din această epocă a rămas o bogată moştenire în domeniul vieţii materiale şi spirituale, pe care o vor fructifica şi dezvolta mai departe neamurile tracice. În mileniile al V-lea şi al VI-lea î.Hr. a înflorit în spaţiul carpato-danubiano-pontic o civilizaţie unitară în aspectele ei generale şi cu particularităţi regionale reprezentate convenţional prin numirile culturilor neo-eneolitice (ultimele din faza de tradiţie spre epoca bronzului) de pe teritoriul ţării noastre: cultura Boian, Vădastra, Gumelniţa, Petreşti, Hamangia, Cucuteni (cu splendida ei ceramică pictată), etc. Moştenirea fondului neolitic şi eneolitic stă la baza perioadei de tranziţie spre epoca bronzului tracic, în ultimele secole ale mileniului al III-lea î.Hr. În această perioadă se pun bazele neamurilor tracice, având loc şi procesul de indoeuropenizare (fenomen lingvistic).
La cumpăna dintre mileniul al III-lea şi mileniul al II-lea î.Hr., neamurile tracice se constituiseră şi se individualizaseră în masa indoeuropenilor.
În cursul mileniului al II-lea î.Hr., tracii au creat o remarcabilă civilizaţie a epocii bronzului, pe care V. Pârvan o compara cu o civilizaţie miceniană din Grecia şi bazinul Mediteranei. În structura sa, această civilizaţie de etnicitate tracică era unitară şi de o mare vitalitate.
Tracii au exploatat zăcămintele de cupru din Transilvania şi au dezvoltat o avansată metalurgie a bronzului. Produsele atelierelor tracice s-au răspândit, pe calea schimbului intertribal, până departe spre vest şi est. Armele tracice de bronz erau renumite şi rivalizau prin formă, decor, eleganţă şi eficienţă cu cele ale civilizaţiei miceniene. Cu foarte mare pricepere meşterii traci din mileniul al II-lea î.Hr. şi din primele secole ale mileniului următor lucrau obiecte de aur, îndeosebi podoabe (brăţări, cingători, pandantive, cercei, etc.).
Începând cu secolele XII-XI î.Hr. tracii au început să stăpânească cunoştinţele tehnologice legate de metalurgia fierului, care va juca un rol important în dezvoltarea forţelor de producţie. Primele obiecte de fier apar pe teritoriul României după 1.200 î.Hr. şi se vor înmulţi mereu, fierul fiind folosit abia în epoca de afirmare a lumii geto-dace.
În secolele VIII-VII î.Hr. se constată în aria de locuire a tracilor cristalizarea unei unităţi de cultură pe care arheologii o numesc cultura Basarabi, după o localitate din judeţul Dolj. Aceasta ocupă o mare arie geografică, al cărei centru era axat pe Carpaţi. Din punct de vedere etnic, această cultură este tracică, în cadrul ei individualizându-se ramura de nord a tracilor, geto-dacii. Ei constituiau o puternică grupare etnică, lingvistică, economică, de civilizaţie, iar în vremea lui Burebista au înjghebat cea mai vastă unitate politică. Şi pe plan spiritual, geto-dacii se manifestau în cadrul aceleiaşi unităţi. Ei locuiau pe întreaga arie geografică dintre pantele de nord ale Munţilor Haemus (Balcani), Carpaţii Păduroşi la nord, litoralul de nord al Pontului Euxin şi Tyras, spre est, Dunărea mijlocie şi Morava către vest şi sud-vest. Pe această întinsă vatră, geto-dacii au creat o civilizaţie materială şi spirituală superioară aceleia a neamurilor învecinate. Poporul român avea să se formeze, ca grupare etnică, lingvistică şi spirituală, pe toată această arie geografică locuită de geto-daci şi pe care avea să se petreacă, diferenţiat, procesul contopirii, împletirii celor doi factori fundamentali ai etnogenezei noastre, cel dac şi cel roman.
Geto-dacii au intrat în lumina istoriei scrise încă de la sfârşitul secolului al VI-lea î.Hr., când Darius, regele perşilor, întreprindea în anul 514 î.Hr. expediţia împotriva sciţilor şi păşea în Balcani; el întâlnea la nord de Haemus pe geţi, ,,cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci", cum spunea Herodot, istoricul grec din secolul al V-lea î.Hr., care a relatat expediţia persană. Dintre toţi tracii, numai geţii s-au opus cu armele ,,Marelui rege". Relatarea lui Herodot este deosebit de importantă, întrucât ea dovedeşte că geţii de la nord de Balcani şi dinspre Pontul Euxin dispuneau de organizare militară capabilă să încerce o opunere ,,marei armate" a regelui persan, fapt care postulează existenţa în secolul al VI-lea î.Hr. a unor structuri politici-administrative cu premise mai vechi. De aceea, se poate vorbi despre geto-daci ca grupare etnică cel mai târziu în secolul al VI-lea î.Hr. Geţii sud-dunăreni sunt menţionaţi de izvoarele scrise ale antichităţii în sec al IV-lea î.Hr., şi anume în 339 î.Hr., cu prilejul expediţiei lui Filip al II-lea al Macedoniei împotriva sciţilor. În aceste împrejurări, izvoarele amintesc un ,,rege al istrianilor", al geţilor de la Istros, de la gurile Dunării, o căpetenie a unei uniuni tribale getice, care se găsea pe linia tradiţiei organizării social-politice a geţilor din vremea lui Darius I. Continuând politica macedoneană a tatălui său, Alexandru Macedon a ajuns în 335 î.Hr. la Dunăre şi a trecut la nord de acest fluviu, unde izvoarele antice menţionează acum prezenţa geţilor, care dispuneau şi de o puternică armată, de 10.000 pedestraşi şi 4.000 călăreţi. Forţa şi coeziunea geţilor se vor resimţi spre sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr. şi începutul celui următor, când în fruntea unei puternice formaţiuni politice şi militare se va găsi Dromichaites, învingătorul în două rânduri al lui Lysimach, rege macedonean al Traciei, pe care l-a luat prizonier. Puterea militară şi politică, dar şi viaţa economică prosperă, a făcut ca regii geţi, Zalmodegikos (secolul al III-lea î.Hr.) şi apoi Burebista să devină protectorii cetăţilor greceşti, Histria, Tomis şi Callatis, care se întemeiază începând de la jumătatea secolului al VII-lea î.Hr. pe ţărmul Pontului Euxin, în mediul etnic şi de civilizaţie getic. Relaţiile cu coloniile greceşti, cu negustorii greci, au avut un caracter reciproc. Geto-dacii au fost influenţaţi de lumea elenică şi elenistică, dar ei au asimilat în mod creator elementele de civilizaţie şi-au păstrat originalitatea şi varietatea. De asemenea şi contactul cu civilizaţia, dar în special cu arta persană din epoca achemenizilor a stimulat apariţia şi dezvoltarea unei arte proprii traco-getice, fără a diminua puterea de creaţie originală a acestuia. Acelaşi lucru s-a petrecut cu influenţa scitică.
Geţii şi dacii constituiau acelaşi popor, care vorbeau aceeaşi limbă tracică. Acestei unităţi lingvistice îi corespundea unitatea etnică, de civilizaţie şi economică. În afară de descoperirile arheologice, sunt concludente şi relatările autohtonilor antici. Trogus Pompeius făcea precizarea că ,,dacii sunt de acelaşi neam cu geţii", că sunt o mlădiţă a celor dintâi. Strabon arată că ,,dacii vorbesc aceeaşi limbă ca şi geţii" - cea tracică. Pliniu cel Bătrân vorbea de geţii ,,pe care romanii îi numesc daci". Termenul de daci îl întâlnim prima dată la Iulius Caesar, cuceritorul Galiei, iar pe acela de Dacia la Tacit şi Agrippa. Strabon relata că ,,geţii sunt care se întind spre Pont şi spre răsărit, iar dacii cei care locuiesc în partea opusă, spre Germania şi spre Izvoarele Istrului" subliniind prin aceasta deosebirea doar teritorială dintre daci şi geţi. Termenul de geto-daci este folosit ca şi acela de traco-geţi sau traco-geto-daci, pentru a scoate în evidenţă unitatea etnică şi originea tracică a geţilor şi dacilor.
Pe întreaga arie de locuire, aceştia au creat o civilizaţie unitară, cu toate înrâuririle venite din afară. Deosebit de concludentă în această privinţă a fost evoluţia ceramicii, constatându-se un permanent progres, atât în tehnică, în repertoriul de forme, dar şi în ornamentare. Roata olarului e cunoscută încă din secolul al V-lea î.Hr. Alături de imitaţii după prototipuri străine, dar trecute prin sensibilitatea proprie, meşterii olari autohtoni au modelat forme de vase luate din fondul tracic hallstatian (prima epocă a fierului) fie în tehnica tradiţională, cu mâna, fie cu cea nouă şi mereu perfecţionată, cu roata olarului. Tradiţiile tracice moştenite din prima epocă a fierului s-au păstrat şi în modul de construcţie, de fortificare a cetăţilor şi aşezărilor geto-dacice, unde se întâlnesc, ca şi în epoca anterioară, folosirea valurilor de pământ, a şanţurilor de apărare si a palisadelor, în special în regiunile de şes, de dealuri, ba chiar şi în zonele subcarpatice, ca la Ocniţa - Buridava, judeţul Vâlcea. Cele mai răspândite aşezări de tip ,,dava" se aflau în Muntenia şi Oltenia; s-au descoperit ,,dave" şi în Dobrogea la Beidaud şi Beştepe, care prezintă analogii ca cele de la Popeşti pe Argeş şi de la Tinosu, ele fiind fortificate numai cu şanţuri şi valuri de pământ. Similitudini se întâlnesc în secolul V-IV şi în Moldova la Stânceşti şi lângă Piatra Neamţ.
În societatea geto-dacă din secolul al IV-lea î.Hr. s-au petrecut structurări ce au dus la conturarea unei aristocraţii tribale, din mijlocul căreia s-au ridicat unele căpetenii care deţineau o poziţie militară şi economică mai de seamă. Cu această aristocraţie (tarabostes - nume traco-getic al nobililor) întreţineau legături comerciale negustorii greci din coloniile de la Pontul Euxin, de la Marea Adriatică şi din alte centre elenice. Arta ,,princiară", aşa de concret documentată prin importante tezaure de aur şi argint, din morminte sau din alte descoperiri ca acelea de la Agighiol (judeţul Tulcea), Băiceni (judeţul Iaşi), Craiova, Peretu (judeţul Teleorman), Poiana Coţofeneşti (judeţul Prahova) de unde provine binecunoscutul coif de aur, o capodoperă a artei traco-getice, toate aparţin vârfurilor aristocraţiei autohtone şi dând măsura unei vieţi de bunăstare şi de fast.
Către sfârşitul secolului al III-lea şi îndeosebi în secolul al II-lea î.Hr., se constată în toată aria de locuire a geto-dacilor o creştere a populaţiilor. Hărţile întocmite cu aşezările deschise, cu cele fortificate, cu cetăţi, necropole (cimitir subteran în antichitate, nekropolis - cetatea morţilor) şi morminte izolate, oglindesc acest fenomen important demografic. La baza progreselor realizate în această perioadă în toate domeniile vieţii materiale şi spirituale a stat, în primul rând, metalurgia fierului, a cărei dezvoltare a fost favorizată de bogăţia minereului de fier şi de stăpânirea procedeelor tehnologice avansate de către maeştrii locali. În multe regiuni au fost descoperite cuptoare pentru reducerea minereului, cât şi unelte specializate în prelucrarea fierului. În procesul reducerii minereului s-a constatat că dacii erau în posesia unor cunoştinţe superioare acelora ale celţilor. Meşterii locali au folosit, de asemenea, şi argintul, creând opere de mare valoare artistică. Au fost descoperite multe tezaure de argint (fibule, coliere, brăţări, pandantive, lanţuri, vase elegante, etc.), asociate uneori cu monede, care ajută datarea. Unele obiecte de lux erau din argint aurit. Dacii au creat deopotrivă şi remarcabile obiecte de artă lucrate din fier şi frumos împodobite, spre exemplu, învelişul scutului descoperit în cetatea Piatra Roşie din Munţii Orăştiei, având un decor cu motive ornamentale vegetale, zoomorfe şi cu caracter geometric, de veche tradiţie.
Încă înainte de epoca lui Burebista, geto-dacii şi-au organizat viaţa socială în jurul unor aşezări fortificate, dar o adevărată arhitectură de piatră, o caracteristică de fort a civilizaţiei dacice, se va dezvolta în perioada clasică a acesteia, adică în secolul I î.Hr. şi în secolul I d.Hr, deci în vremea celor două mari personalităţi ale geto-dacilor: Burebista şi Decebal.
Ştirile oferite de izvoarele literare privind secolele III-II î.Hr. sunt completate şi de o artă categorie de izvoare. Este vorba de cele numismatice, pe baza cărora s-a putut stabili că geto-dacii au avut o monetărie proprie (prototipul monetar fusese luat după moneda macedoneană). Studii aprofundate au determinat tipuri specifice de monede tradiţionale geto-dacice şi s-au întocmit hărţile de răspândire a acestora, care corespund unei formaţiuni social-politice, de caracter unional-tribal, premergătoare statului dac centralizat de Burebista. Moneda, legăturile comerciale cu negustorii greci şi romani, dezvoltarea meşteşugurilor şi exploatarea unei bogăţii naturale, cum era sarea, a dus la sfărâmarea legăturilor gentilice, trecându-se la constituirea comunităţilor teritoriale, care au facilitat închegarea politică a statului din vremea lui Burebista şi Decebal. În documentarea numismatică se întrevăd patru asemenea formaţiuni, <> una în partea centrală a Munteniei, a doua în nord-estul Munteniei şi sudul Moldovei, a treia în Oltenia cu întindere şi la nord de Carpaţi şi a patra în Transilvania, pe Mureşul mijlociu, şi altele, dar, oricum, particularităţile oricărui tip monetar regional indică o unitate în diversitate, ce se regăseşte şi în alte sectoare. Progresele înregistrate în dezvoltarea culturii materiale şi spirituale a geto-dacilor au creat premisele obiective ale trecerii la o fază superioară de organizare, cu caracter politic: STATUL.







STATUL CENTRALIZAT ŞI INDEPENDENT GETO-DAC 
SUB CONDUCEREA LUI BUREBISTA 

În perioada secolelor IV-II î.Hr şi până în pragul secolului I î.Hr se realizează progrese însemnate, atât pe tărâmul vieţii materiale, şi cât pe acela al celei spirituale, politice şi sociale. Pe măsură ce se dezvoltau forţele de producţie, se adâncea structura unitară a civilizaţiei geto-dacice, în care se încorporau în chip organic elemente de cultură mediteraneană. Se perfecţiona organizarea social-politică şi se intensificau relaţiile economico-comerciale cu lumea din afară. Volumul importurilor elenistice începea să scadă treptat, în favoarea celor romane, al căror număr şi diversitate au sporit cu cât ne apropiem de epoca lui Burebista şi în timpul acestuia. Se constată o pătrundere şi continuă creştere a monedei Romei republicane, la care se alătura aceea a oraşelor greceşti de la Marea Adriatică, ceea ce indică o orientare spre lumea romanică vieţii economice a geto-dacilor. Moneda tradiţională a geto-dacilor a dispărut în primele decenii ale secolului I î.Hr. şi în locul ei, s-a răspândit moneda republicană romană şi imitaţiile acesteia, ieşite din atelierele dacice, ca cel de la Tilişca judeţul Sibiu. Prin folosirea monedei unice în epoca lui Burebista şi Decebal se consolida şi entitatea economică a geto-dacilor şi intra în circuitul comercial universal de atunci, care era cel roman.
Din punct de vedere social, geto-dacii se găseau in secolul I î.Hr. şi în următorul secol în condiţiile unei societăţi specific structurate. Geto-dacii nu au cunoscut orânduirea sclavagistă. Ei au creat statul lor în condiţiile unei societăţi nesclavagiste. Fără îndoială că în comunităţile geto-dacice puteau să existe sclavi, dar aceştia nu au avut un rol hotărâtor în producţie. Izvoarele scrise din vremea lui Burebista nu dau amănunte despre structura societăţii, dar din relatările lui Dio Chrisostomul, contemporan al lui Decebal şi al împăratului Traian, aflăm că pătura conducătoare a societăţii o formau nobilii, care în limba traco-getică se numeau tarabostes, iar în cea latină pileati (pileus sau pilleus, căciula caracteristică). Alături de aceştia, se găseau membrii păturii celei mai numeroase a oamenilor liberi, capillati sau comati (cu părul în plete căzând pe umeri). Cele două categorii sau pături sociale au apărut reprezentate şi pe Columna lui Traian, pe Monumentul de la Adamclisi şi în alte documente antice. Din rândul nobililor se alegeau regii şi marii preoţi. Masa cea marea a populaţiei, capillati, nu constituia o pătură privilegiată.
Dezvoltarea economică şi socială a Daciei pre-romane s-a
reflectat direct în organizarea politică statală. ,,Pentru acele vremuri,, diferite formaţiuni statale ale dacilor au cunoscut o viaţă materială şi spirituală avansată - sublinia Nicolae Ceauşescu la Plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din iunie 1982. Ele au întreţinut relaţii cu alte popoare şi civilizaţii din vecinătate". Crearea statului condus de Burebista, şi în secolul I de Decebal, a reprezentat un moment de cea mai mare însemnătate pentru istoria poporului român, întrucât ridicarea geto-dacilor în vremea celor doi regi a imprimat un ritm accelerat întregii dezvoltării ulterioare. Jordanes (istoric got din secolul al VI-lea) aşează începutul domniei lui Burebista în jurul anului 80 î.Hr. Procesul de unificare a început mai înainte. Formaţiunile social-politice au fost incluse treptat într-un singur stat. ,,Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de dese războaie <>, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, cumpătare şi ascultare de porunci, încât câţiva ani a creat un stat puternic (arhé) şi a supus geţilor aproape pe toţi vecinii, ba a ajuns să fie temut de romani...". Din relatările lui Strabon rezultă că Burebista a pus capăt disensiunile ce aveau loc între diferite triburi sau uniuni de triburi care slăbeau puterea geto-dacilor. Concomitent cu opera de consolidare unei mari unităţi politice autohtone, Burebista a dus lupta împotriva celţilor din părţile de vest şi sud-vest ale Daciei şi împotriva bastarnilor germanici din estul şi nord-estul Daciei, consolidând străvechea stăpânire peste ţinuturile geto-dace, în care se instalaseră celţii şi bastarnii. Resturi ale acestor populaţii s-au topit în masa localnicilor. În lumina documentării şi cercetării actuale, nu suntem încă în măsură să răspundem cu certitudine dacă Burebista a început acţiunea de unificare a lumii geto-dace din zona extra-carpatică sau din cea intra-carpatică. Pornind de la modul în care se concentrează tezaurele monetare şi monede izolate, datând din a doua jumătate a secolului al II-lea î.Hr. şi de la începutul secolului următor, în ţinuturile de centru ale Munteniei, dintre Dunăre şi Carpaţi, se consideră că procesul de închegare a marii formaţiuni statale a putut începe din această zonă. Indiferent de unde s-a iniţiat procesul de unificare <> cert este că Burebista a reuşit să cuprindă sub autoritatea sa toate zonele locuite de neamul geto-dac, în fruntea căruia s-a găsit aproape patru decenii. În tradiţia antichităţii greco-romane, Burebista apare ca o mare personalitate istorică, asemănătoare contemporanilor săi: Caesar, Pompei, Ariovist, Mithridate al V-lea Eupator şi Vercingetorix. În contextul existenţei şi activităţii acestor mari personalităţi din secolul I î.Hr. trebuie să fie înţeleasă şi aşezată marea operă de unificare a lumii geto-dacice, cât şi prestigiul de care se bucura regele geto-dacilor.
Dacă în domeniul vieţii economice se constată tocmai în vremea lui Burebista o masivă penetraţie a importurilor romane, în cel politi regele geto-dacilor a dus o acţiune antiromană , din cauza pericolului care îl prezenta înaintarea Imperiului spre Dunăre. În vederea preîntâmpinării unei asemenea înaintări, Burebista a înglobat în statul său toate cetăţile greceşti din aria de locuire dacică de pa litoralul nordic şi cel vestic al Mării Negre, de la Olbia (de la gurile Bugului) şi până la Apollonia (Sozopol astăzi, în Bulgaria). Prin încorporarea oraşelor greceşti sporea activitatea economică a statului dac şi se intensificau legăturile comerciale. În interiorul statului dac, negustorii şi meseriaşii greci puteau, de data aceasta, să circule în toată libertatea, să amplifice activitatea lor economică şi socială. Paralel cu consolidarea internă a statului, Burebista a asigurat liniştea şi la frontierele de vest şi sud-vest ale Daciei din vremea lui, fiind distruse, după cum se ştie, centrele celţilor.
Schimbările politice şi militare generate de expansiunea romană în Balcani l-au determinat pe Burebista să acorde o atenţie sporită desfăşurărilor de la frontiera sudică a statului şi să organizeze o puternică armată, capabilă să stăvilească înaintarea legiunilor romane la nord de Dunăre. Geograful şi istoricul Strabon scria că Burebista putea ridica o armată de 200.000 ostaşi, număr impresionant de mare pentru acea vreme. Pentru a evita o confruntare directă cu Roma, Burebista a recurs la mijloace diplomatice, intervenind între conflictul dintre Caesar şi Pompei, luând partea celui din urmă. Potrivit inscripţiei lui Acornion, descoperă la Dionysopolis (astăzi Balcic, în Bulgaria), Burebista s-a folosit de aceasta pentru a purta tratative cu Pompei. Este semnificativ pentru poziţia şi prestigiul regelui, caracterizarea sa drept ,,cel mai mare rege din Tracia", în amintita inscripţie. De altfel, mărturiile antichităţii <> evidenţiază individualitatea statului dac şi puterea sa.
Cât priveşte organizarea internă, se poate aprecia că Burebista va fi introdus şi un sistem de legi, câtă vreme Strabon menţiona că şi prin ,,supunere faţă de porunci" Burebista a ridicat neamul său. Tot aşa regele geto-dac a procedat şi la o reformă religioasă ajutat de marele preot Deceneu, care era cel mai apropiat sfetnic, având o putere similară cu a unui vice-rege. Deceneu a asigurat continuitatea regalităţii prin faptul că el a devenit unul dintre cei patru, cinci basilei (conducători), păstrând prin aceasta şi tradiţia statală statornică de Burebista
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles