George cosbuc (creatia poetica)

3x puncte

categorie: Romana

nota: 9.27

nivel: Liceu

     Privita în ansamblu, opera lui G. Cosbuc se înscrie printre clasicii ale literaturii române. Originalitatea poetului se afla în versurile de inspiratie din viata satului, în inventia poetica, în modalitatea în care constiinta artistului se acorda cu istoria existentei si aspiratiile poporului nostru, cu functia social-educativa si estetici a epocii în care a trait scriitorul.

[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: George cosbuc (creatia poetica)

     Privita în ansamblu, opera lui G. Cosbuc se înscrie printre clasicii ale literaturii române. Originalitatea poetului se afla în versurile de inspiratie din viata satului, în inventia poetica, în modalitatea în care constiinta artistului se acorda cu istoria existentei si aspiratiile poporului nostru, cu functia social-educativa si estetici a epocii în care a trait scriitorul.

      Poezia lui Cosbuc este de aspect monografic : Satul, înconjurat de munti, este surprins în viata lui obisnuita, cu pitorescul lui etnografic. Dincolo de sat, e pârâul, lunca ,câmpul, cu holda, vuiet de codru si dumbrava. Satele, reprezentabile, sunt ale satului transilvanean, ale locurilor de bastina ale scriitorului, specialitatea sub aspect uman, este a întregului nostru popor.

      Sunt, în poezia cosbuciana, momente din viata satului. Optica e taraneasca, elementele, resorturile intime ale gestului, vorbei sau simtirii rustice. Imaginea satului se comunica astfel prin oameni, prin modul lor de existenta, cu bucurii si necazuri, cu aspiratiile lor de împlinire. Satul lui G. Cosbuc este o entitate sociala si nationala cu pitoresc geografic si etnografic, cu datini si credinte, cîntec de dor, dar si de razvratire sociala si de lupta pentru libertatea si demnitatea nationalai.

      1.) Poezia iubirii si a naturii. Cele mai multe dintre poeziile lui G. Cosbuc sunt erotice. Lirismul poetului este însa obiectiv, în sensul ca poezia exprima sentimentele flacaului sau ale fetei, în criza erotica a vîrstei, a nelinstilor tulburatoare si a dorurilor de împlinire. Vibratia lirica a poetului se comunica prin ceea ce poezia evoca sfiala, candoare, saga, incertitudini, patima sau vrajba.

      Decorul este rustic, iar idila rezulta din manifestarea elementara, spontana, a instinctului erotic. De un spectaculos folcloric, ea se desfasoara reanic când la o poveste de dragoste, pe care o recunoaste flacaul sau fata, idila devine balada. Criza puberala este ilustrata în poezia La oglinda. Fata e singura în casa, caci " mama-i dusa-n sat ". În fata oglinzii, desprinsa din cui, îsi priveste chipul si este surpinsa, naiv-nedumerita , pentru ca se vede frumoasa. Si-a pus naframa, floare la ureche si-i place cum arata.

      "Ma gândeam eu ca-s frumoasa!

      Dar cum nu! Si mama-mi coasa

      Sort cu flori,minune mare --

      Nu-s eu fara ca oricare,

      Mama poate fi faloasa

      Ca ma are."

      E inocenta si gratie copilareasca în ceea ce-si spune si gândeste fata. Stie multe, dar "nu cum stau cei dragi de vorba / Gura-n gura ". Si, cochetând în fata oglinzii, îsi închipuie cum o va îmbratisa flacaul.

      "Bratul drept daca-l întinde

      Roata peste brâu te prinde

      Si te-ntreaba: Draga strângu-l?

      Si tu-l certi ,dar el ,natângul ,

      Ca raspuns te mai cuprinde

      Si cu stângul."

      De aceea ca sa se convinga ca nu mai este ceea ce a fost, îsi pune salba, brâu, de toate, ca sa vada cum i-ar sta nevasta. Acestea sunt gâdurile intime ale fetei. Poetul sugereaza starea ei sufleteasca, curiozitatea juvenita, încântarea, teama de a nu fi descoperita, graba inocenta de a face ordine, când îsi da seama ca mama se întorsese si e în ograda. Fata de la oglinda, în alta iposteza feminina e Rea de plata. Ea vine de la moara. Punându-si sacul jos în ulcioara, nu-l poate ridica. Ca sa i-l duca acasa, flacaul cere plata trei sarutari. Dar fata se tocmeste:"Ca-s scump,ca ea nu poate/Ca prea sunt multe trei"

      Cu doua se-nvoieste: plateste unul , pe celalalt promite sa-l dea pe înserat, desi flacaul stie ca-i va duce sacul pe-un singur sarutat.

     Pîna sa iubeasca cu adevarat, imulsul erotic este mai mult saga; siretenia fetei ,instinctiva, cheama si refuza, nedumerind naivitatea flacaului:"Nu te-ai priceput!/Am fost rea si n-as fi vrut/Sa te las,ca alta fata/

     Sa ma strângi tu sarutata./Dar m-ai întrebat vreodata?/Ma-nvingea sa te sarut /Eu pe tine ! Pe-ntrecut

     Chip catam cu viclenie,/Sa te fac sa-ntrebi,si mie/Mi-a fost luni întregi mânie/Ca tu nu te-ai priceput!"

      În poezia Nu te-ai priceput poetul surprinde obida fetei care s-ar fi vrut sarutata de flacaul iubit, dar acesta a ramas insensibil la trairile sufletesti ale fetei, nu s-a priceput.

     Exista însa, în eposul erotic cosbucian , si poezii în carte dragostea naste durere.

      În Cântecul fusului, de pilda, e glasul înlacrimat al unei iubiri pierdute. O plânge jeluind o fata parasita de cel ce i-a fost drag. În cântec îsi descarca suferinta, iar cântecul e suflet ravasit de ceea ce acum o înfioara. Aducerile- aminte îi sporesc durerea, si când se lasa înserarea si bate vântul pe afara, si când priveste ceata morii sau când asculta duiosul fosnet al frunzelor de plop.

     În alte poezii, însa, momentele critice nasc îndîrjire în sufletul fetei sau a flacaului cu inima îndurerata.

      În Dusmancele, o fata saraca, însa frumoasa si harnica, se plânge mamei sale ca-i sta în cale, pentru Lisandru al ei, o fata bogata, Leana, hâda, rea, bîrfitoare.

     În durerea fetei biruie gândul ca flacaul va ramâne al ei, ca dragostea adevarata nu se împiedica de saracie: " Ca boii-s buni, bine-i bogata; / Dar daca pui flacai odata / S-aleaga dînsii cum socot / O fata; / Bogata-si pupa boii-n hot / Îmbatrânind cu boi cu tot! ". Aceeasi atitudine hotarâta împotriva mentalitatii dupa care casnicia se întemeiaza, când flacaul sau fata sunt saraci, pe zestrea celuilalt, mai bogat, o exprima flacaul din poezia Numai una. Acesta, iubeste " Numai una " si-asa saraca cum e ea, ar vrea s-o stie nevasta sa, si e în stare sa înfrunte pentru ea oprabiul satului ai al întregii familii. Oricarea ar fi însa ipostaza, ea întruchipeaza vitalitatea poporului nostru. Poetul, obiectând, traieste emotia si a comunica firesc, fara artificiu, în stil direct, în expresie taraneasca, ridicata la rang de poezie.

      Homografica este si poezia naturii: "grupata pe îndeletniciri omenesti, e sociala, calendaristica " (G. Calinescu); social - prin rusticitatea îndeletnicirilor, care leaga pe om de naturas calcularistica - prin imaginea anotimpurilor, ce sugereaza miscarea ciclica, sociala, a vietii satului. Cosbuc e mai putin pictoral decât V. Alecsandri; poetul sugereaza însa privelisti de larga perspectiva, fixând în centrul în centrul tabloului modul de existentâ al tatanului. În natura lui Cosbuc e viata rustica, bucuria de a trai optimismul ce naste dar de viatî si de munca. Mai izbutite sunt poeziile care cânta vara si iarna. Poate nu întâmplator poezia Noapte de vara deschide primul volum de versuri al lui G. Cosbuc. Înaintea baladelor si a idilelor. Sugestiv e tabloul vietii câmpenesti si al satului, surprins în înserare si în linistea noptii.

      Noaptea de vara se constituie dintr-o succesiune de tablouri, fiecare, în parte, putând constitui motive pictorale, în genul pînzelor lui N. Grigorescu. Amurgul, în iradierea de lumina a apusului în perspectiva departarilor stralucind în luminis, în umbra înserarii, din cidru, deschide tabloul. Imaginile sunt vizuale, iar perceptia este auditiva, în alte tablouri, pe masurp ce ne apropiem de satS carele, scârtîind de povara roadelor culesului, mugetul turmelor ce se îndrapta spre sat, flacaii, haulind pe lunca; apoi nevestele, cu cofita la râu, si fetele, " cu poala-n brâu ", de la secerat!

      Satul e zugravit în datinele îndeletnicilor înserari; fiecare element sugereaza rosturile gospodaresti si, prin schombarea perspectivelor, scurgerea timpului , pâna se aseaza noaptea peste satul adormit.

      Tablourile sunt bucolice, impresia de farmec se comunica prin însunarea detaliilor si miscarea ce se stinge o data cu lasarea noptii . Impresia de liniste, de calm nocturn e admirabil sugerata în ultimele versuri: " Dintr-un timp si vântul tace / Satul doarme ca-n mormânt / Tatu-i plin de Duhul sfânt: / Liniste - n vazduh si pace / Pe pamânt / Numai dorul mai colinda, / Dorul tânar si pribeag. / Tainic se- ntâlneste- n prag, / Dar cu dar sa se cuprinda / Drag cu drag ".

      În faptul zilei, în miez de vara, din poezia Miezul Verii, privelstea e alta. De prea multa caldura: " O fârie nesfarsita / Dintr-o pânza pare calea, / Printre holde ratacita / Toata culmea- i adormita, / Toata valea ".

      Si totusi, în tabloul acesta torid, în care " nu se-ngâna nici o boare ", emotioneaza imaginea unui gest de mama, truditoare a pamântului. E o femeie sarmana strângând la piept copilul în scutece, grabeste sa ajunga la fântâna. A ajuns. Îsi lasa odorul pe pajistea saraca, se pleaca, scoate apa, racoreste obrajarul copilului, bea si ea, si- apoi, frânta de arsita, îl hraneste, în timp ce pe dealuri, e liniste " ca- ntr- o manastire arsa / Doru si arinii de pe maluri / Si caldura valuri- valuri / Se revarsa ".

      Cu perspectiva mai larga, poezia Vara este un imn înclinat frumusetilor perene aletarii, ale pamântului românesc.

      Ne imaginam poetul privind pe undeva, dinspre câmpia cu holde de grâu, Ceahlaul, simbol al maretiei si straja de veacuri pamântului si spatiului românesc, si simtim emotia coplesitoare a unnui gând as poetului, din sentimentul de contopire a finntei sale cu meleagurile strabune al patriei:

     " Mi- e inima de lacrimi plina ", exclama poetul, pentru ca natura, atât de frumoasa a tarii " ... s- au îngropat mereu / Ai mei si- o sa ma- ngrop si eu / O mare e, dar mare lina / Natura, îm mormântul meu, / E totul cald ca e lumina! ".

      În poezia Iarna pe ulita privelilstea este pictoral- narativa. În prim- plan, se aflap un copil care urca anevoie pe ulita troienita, matutând zapada cu haina- i în care pot sa- ncapa cinci ca el ".

     Frematând de însufletire, de la sanius, alti copii mai mari închid drumul " micului Barba- Cot ", facând haz de caciula lui, ce li se pare " cât o zi de post ". O batrânca, încuisa peste cojocul rupt cu sfori de tei, scoate copilul din hârjoana celor mari, învârtându- se cu batis, atarîta.

     Ca si în alte poezii, si în Iarna pe ulita, compozitia e dinamica si exceleaza prin imagini de miscare, prin ritmul clar alert, ce municând o molipsitoare bunavoie si bucurie spontana, nevinovata.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.