George bacovia (universul liricii)

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: George bacovia (universul liricii)

     Bacovia devine un poet cu un contur distinct de la primul sau volum de poezii Plumb, prin care se impune ca un poet autentic si original, cu o tonalitate cu totul noua în poezia noastra de pâna atunci. În cadrul poeziei noastre simboliste, alaturi de Dimitrie Anghel, de Ion Minulescu si altii, Bacovia ocupa un loc aparte. Motivelor florale si insinuanta de melancolie ale lui Anghel, celor exotice si fanteziste ale lui Minulescu, Bacovia le-a alaturat peisajul vârstelor geologice, decorul asezarilor lacustre, ca si viziunile provinciale mohorâte si funeste din Plumb. Prin poeziile sale, el creeaza înca de la început - cum avea sa scrie E. Lovinscu - "o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat într-un peisagiu de mahala de oras provincial, între cimitir si abator, cu casutele scufundate în noroaie eterne, cu gradina publica ravasita, cu melancolia caterincilor si bucuria panoramelor, o atmosfera de plumb, în care pluteste obsesia mortii si a neantului o descompunere a fiintei organice ".

      Cerul poeziei bacoviene e greu, de plumb, înabusitor si dusmanos, gata parca sa se prabuseasca peste oameni, sa-i striveasca; orizontul între marginile caruia aceasta poezie îsi vibreaza acordurile sumbre este închis cenusiu, strabatut de corbi negri, "corbii poetului Tradem si ai lui Edgar Poe, care taie vazduhul "diametral" singuratici sau în stoluri dense, lugubre".

      În volumul Plumb (1916) se creeaza îndeosebi o viziune de infern, prin evocarea ploilor lungi, despletite si reci, a zapezilor nesfârsite, care iarna îngroapa totul sub caderile lui continui, viziunea ospiciilor, abatoarelor si caramizilor din care se aude metalic si sonor cântecul trist si deprimant al fanfarei militare, într-un cuvânt o lume a deznadejdii, absurda si halucinanta.

      Cu volumul Scântei galbene (1926) orizontul poeziei bacoviene pare sa se lumineze un moment, umbra continua de plumb e data putin la o parte, si în locul privelistilor dezolante, se profileaza burguri medievale si voievozi în haine violete, dintr-un îndepartat secol al XV-lea. Atmosferei macabre si apasatoare i se substituie acum un aer de idila primavaratica, madrigalul în locul litaniei si ironia îsi schiteaza zâmbetul complice.

      În volumele Cu voi (1936) si Stante burgheze (1946) fibra ironica este adâncita cu mijloace rafinate si îmbogatita cu umor fin si discret. Deznadejdea surda a poetului si crisparea sufleteasca este închisa în versuri reflexive, de o notatie mai mult enigmatica, ambigua.

      În general, Bacovia este un poet al orasului provincial. Poetul acorda atentie deosebita descompunerii oraselului provincial, mizeriei izolate; manifesta o preferinta maladiva pentru anotimpul galben al toamnei, când natura se pregateste de hibernare si când învelisul vegetal se ofileste, se usuca, piere descompus.

      Bacovia este un poet al ploii, poate cel mai mare poet al sonetelor pluviale din literatura noastra. Peste târg, pretutindeni ploua fara încetare, obsedant, aparator, rece si dezolant ca în poeziile: Note de toamna; Rar; Ploua:

     "Ploua, ploua, ploua

     Vreme de betie

     Si s-asculti pustiul

     Ce melancolie!

     Ploua, ploua, ploua".

(Rar)

      Toamna Bacoviana e sumbra, mohovita, înfiorata de frigul din camere, de clipocitul murdar al noroiului calcat în picioare pe trotuare, de melancolia sumbra a tuberculosilor. Întregul peisaj e cuprins de fiorul înghetat al toamnei, al decorului macabru pe care "anotimpul galben" îl evoca poetului:

     "E toamna, e fosnet, e somn

     Copacii, pe strada, ofteaza

     E tuse, e plânset, e gol

     Si-i frig, si bureaza"

(Nervi de toamna).

      Iarna bacoviana nu este surprinsa în maretia ei, ci poetul îi surprinde tocmai momentul critic, topirea, amestecul de ploaie si de fulgi, de frig si de singuratate, caracteristic mai ales începutului anotimpului alb:

     "Si toamna si iarna

     Coboara-amândoua

     Si ploua si ninge

     Si ninge si ploua"

(Moina).

      Uneori exista impresia unei înzapeziri totale, a unei izolari complete a oamenilor între ei. Întregul târg pare a fi transformat într-un cimitir, usile nu se mai pot deschide, zapada a invadat totul:

     "E ziua si ce întuneric

     Mai spune s-aduca si lampa

     Te uita, zapada-i cât gardul

     Si-a prins promoroaca si clampa".

(Decembre)

      Primavara bacoviana a lipsita de tumultul, de veselia, de sperantele pe care le aduce acest anotimp. Reînvierea naturii, care este pentru poet doar "o noua primavara pe vechile dureri", îi trezeste melancolia si-i intensifica pâna la înfiorare gândul unei existente inutile:

     "Melancolia m-a prins pe strada

     Sunt ametit

     Oh, primavara iar a venit

     Palid si mut

     Mii de femei au trecut

     Melancolia m-a prins pe strada".

(Nervi de primavara)

      Vara, poetul este coplesit de arsita dogoritoare si invadat de miasmele pe care le exalta descompunerea materiei organice sub soarele torid:

     "Sunt câtiva morti în oras, iubito

     Chiar pentru asta am venit sa-ti spun

     Pe catafalc, de caldura-n oras

     Încet, cadavrele se descompun".

(Cuptor)

      Iubirea bacoviana poarta si ea amprenta descompunerii, a perisabilitatii.

      Bacovia este în primul rând un simbolist. Gasim în poezia sa influente din E. Poe, Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine - în atmosfera de nevroza, gustul pentru satanic, ideea mortii, cromatica si predilectia pentru muzica.

      Bacovia este un inadaptat în societate ca si Eminescu si la fel ca acesta, manifesta a aversiune puternica fata de aceasta orânduire, îsi deplânge soarta care-l obliga sa traiasca într-o societate cladita pe inechitate. De aceea universul sau îl vor forma: copiii si fecioarele tuberculoase, palidele muncitoare, poetul însusi ratacind fara sens prin parcuri solitare, ascultând somnul, plânsul, golul, frigul, tristetea, umezeala, raceala, nevroza. Culorile sale sunt concentrate - dar abunda negrul, culoarea mortii, albul capata o nuanta de fenebros - e coloarea cancerului, a ftiziei, cenusiul care sugereaza singuratatea vecina cu moartea. Mai întâlnim violetul, galbenul, rosul incidental, verdele, griul, fumuriul etc. « mai multe referate din Romana