Fundamentele pedagogiei - Pedagogia si sistemul stiintelor pedagogice

7x puncte

categorie: Psihologie

nota: 10.00

nivel: Facultate

Referat despre Fundamentele pedagogiei - Pedagogia si sistemul stiintelor pedagogice
FORMELE ȘI CONȚINUTURILE GENERALE ALE EDUCAȚIEI
1. Formele educației
În paralel cu evoluția conceptualizării educației, au apărut termeni noi legați de diversificarea surselor educației. Termenul cel mai obișnuit și care s-a suprapus multă vreme peste sensul educației este cel de educație f[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Fundamentele pedagogiei - Pedagogia si sistemul stiintelor pedagogice

Referat despre Fundamentele pedagogiei - Pedagogia si sistemul stiintelor pedagogice
FORMELE ȘI CONȚINUTURILE GENERALE ALE EDUCAȚIEI
1. Formele educației
În paralel cu evoluția conceptualizării educației, au apărut termeni noi legați de diversificarea surselor educației. Termenul cel mai obișnuit și care s-a suprapus multă vreme peste sensul educației este cel de educație formală sau școlară. Semnificația corectă este cea de educație intenționată, organizată, sistematică și evaluată, încredințată unor educatori cu o pregătire specială și în instituții specializate (grădinițe, școală, universitate). Aceasta este principala formă de educație în prezent.

Educația nonformală este educația de tip instituțional, dar nonșcolar, desfășurată în locuri care nu au în mod special o misiune educațională proprie (în cluburi, asociații, comunități, spectacole etc.). Acesta implică mai multe tipuri de acțiuni: acțiuni extrașcolare realizate sub îndrumarea profesorilor acțiuni care vizează educația adulților (acțiunile parașcolare sau acțiuni de reciclare, de reorientare profesională) acțiuni care se realizează în mediul socio-cultural ca mijloace de divertisment sau de odihnă activă (acțiuni perișcolare sau școala paralelă).

Această formă de educație se află în raport de complementaritate cu educația formală, tendința generală a instituțiilor școlare fiind de extindere a competențelor dincolo de zidurile lor și de asumare a unui rol activ în comunitate. Caracteristicile care conferă un pronunțat caracter formativ acestor activități sunt marea varietate și flexibilitate, caracterul opțional sau facultativ, diferențierea conținuturilor și a modalităților de lucru în funcție de interesele și capacitățile persoanelor.

Educație informală sau incidentală este acea educație cu caracter spontan și nesistematic (programe TV, concerte, diverse situații cotidiene), care se realizează prin contactele directe ale individului cu mediul social, de cele mai multe ori aceste influențe fiind hotărâtoare în evoluția individului. Această formă precede și depășește ca durată și experiență educația formală și ar trebui să constituie substanța și temeiul educației. Cele mai semnificative mesaje informale sunt transmise prin mass-media.

Însă impactul acestor experiențe educaționale, indiferent de sursă, nu poate fi total dacă nu se asigură continuitatea și întărirea lor reciprocă. În realitate însă, aceste educații rămân paralele, fapt care întreține și accentuează ruptura dintre școală și realitatea psihosocială. Experiențele nonformale și informal ale școlarilor, în continuă expansiune datorită evoluției tehnico-științifice și exploziei informaționale, nu mai pot fi ignorate de școală. Pe de altă parte, realizarea acestei integrări, fiind un proces extrem de complex, presupune adoptarea unei noi optici în formarea cadrelor didactice și în practica școlară (T.Cozma).

Răspunsul este pozitiv, cu observația că școala contemporană are menirea de a pune bazele autoînvățării continue, în orice medii educogene și la orice vârstă. Prin urmare, componentele clasice ale educației integrale – educația intelectuală, educația tehnologică, educația morală, educația estetică, educația sportivă și igienică și educația religioasă – constituie fundamentul unei dezvoltări armonioase a ființei umane. Pe de altă parte, odată cu definirea problematicii lumii contemporane (P.L.C.), caracterizate prin globalitate, universalitate, complexitate și caracter prioritar (explozia demografică, degradarea mediului, conflictele naționale, interetnice, problema înarmării ș.a.), sistemele educaționale și-au construit, ca modalități proprii de răspuns, „noile educații” sau noile tipuri de conținuturi conform programelor UNESCO, acestea sunt educația relativă la mediu, educația pentru pace și cooperare, educația pentru participare și democrație, educația demografică, educația pentru schimbare și dezvoltare, educația pentru comunicare și mass-media, educația nutrițională, educația economică și casnică modernă, educația pentru timpul liber, educația interculturală, educația privind drepturile fundamentale ale omului ș.a.

Modalitățile practice prin care aceste noi educații ar putea fi implementate în diverse programele educaționale naționale sunt: introducerea lor ca discipline distincte (această formă poate conduce la supraîncărcarea programelor școlare); crearea de module specifice tematicii noilor educații cu abordare interdisciplinară, dar în cadrul disciplinelor tradiționale; infuzarea și introducerea de mesaje ce țin de aceste noi conținuturi în cadrul disciplinelor clasice (cea mai frecventă și cea mai eficientă, dar greu de realizat).

EDUCAȚIA PERMANENTĂ ȘI AUTOEDUCAȚIA
Educația permanentă reprezintă un principiu organizatoric și filozofic care presupune că educația este un continuum existențial ce poate avea la bază un sistem complex de mijloace care trebuie să răspundă nevoilor și aspirațiilor de ordin educațional și cultural ale fiecărui individ. Condițiile care au impus acest principiu în practica educațională sunt: evoluția științifică și tehnologică care a dus la explozia cunoașterii concomitent cu fenomenul de perisabilitate rapidă a cunoștințelor noile mutații din viața economică, socială, politică și culturală care au dus la schimbarea statutului economico-social al oamenilor, ceea ce presupune eforturi permanente de adaptare la schimbări și de integrare socială; schimbările petrecute în structura demografică care indică o creștere a numărului oamenilor în vârstă comparativ cu ponderea pe care o dețin tinerii.

Caracteristicile educației permanente:
- Educația nu se termină odată cu finalizarea studiilor ci acoperă întreaga existență a individului;
- Educația nu înseamnă exclusiv educația adulților, ea unifică toate componentele și etapele educației: educația preșcolară, educația primară, educația secundară, educația liceală, educația universitară, educația postuniversitară;
- Educația include modalitățile formale dar și pe cele nonformale: învățarea planificată, învățarea accidentală (spontană);
- Comunitatea, grupurile sociale, întregul mediu dețin un rol important în educarea individului;
- Școala va avea rolul de a integra și de a coordona toate celelalte influențe educaționale;
- Împotriva caracterului elitist al educației, educația permanentă se afirmă cu un caracter universal și democratic;
- Principalele funcții ale educației permanente: integrare și adaptare reciprocă a individului și a societății;
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Psihologie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles