Friedrich ratzel - intemeietorul de fapt al geopoliticii

2x puncte

categorie: Diverse

nota: 8.17

nivel: Facultate

     În evolutia disciplinei de care ne ocupam s-a întâmplat ceva paradoxal. Autorul care i-a conturat unele dintre liniamentele de baza, care a impus abordari si concepte ce se regasesc si astazi în dezbaterea de profil, nu a pronuntat niciodata cuvântul geopolitica. El a operat cu termenul de geografie politica, intitulând chiar una dintre lucrarile sale de baza "Geografia politica", publicata î[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Friedrich ratzel - intemeietorul de fapt al geopoliticii

     În evolutia disciplinei de care ne ocupam s-a întâmplat ceva paradoxal. Autorul care i-a conturat unele dintre liniamentele de baza, care a impus abordari si concepte ce se regasesc si astazi în dezbaterea de profil, nu a pronuntat niciodata cuvântul geopolitica. El a operat cu termenul de geografie politica, intitulând chiar una dintre lucrarile sale de baza "Geografia politica", publicata în 1897.

      Considerat întemeietorul de fapt al geopoliticii, Friedrich Ratzel a fost un remarcabil om de stiinta. Nascut la 30 august 1844, în Karlsruhe, a încheiat studiile universitare la Heidelberg, în 1868. În anul urmator face o calatorie în Mediterana, prilej cu care se departeaza de formatia sa de zoolog si se apropie de studiul geografiei. Între 1874 - 1875 efectueaza o calatorie în America de Nord si Mexic, unde studiaza viata locuitorilor de origine germana. Se întoarce "convins de atractia si importanta cercetarii geografice", careia i se va consacra pâna la sfârsitul vietii.

      În 1882 si 1891, Ratzel publica primul si, respectiv, al doilea volum din, poate, cea mai importanta lucrare a sa, "Antropogeographie", în care aseaza noi fundamente geografiei umane. În 1897 apare lucrarea "Politische Geographie", un alt volum definitoriu pentru conceptia sa despre rolul geografiei în istoria politica a diferitelor state. Referindu-se la semnificatia acestei lucrari, dar si a operei stiintifice a lui Friedrich Ratzel în ansamblu, Simion Mehedinti scria: "Lucrarea aceasta a fost menita sa rastoarne si sa transforme o întreaga rubrica a literaturii geografice. Pâna la Ratzel, sub numele de geografie politica se întelegea o însirare de suprafete ale statelor si provinciilor, de granite, populatii, împartiri administrative, forme de guvernare si alte amanunte fara spirit geografic. Era o adevarata mostenire din vremea perucilor, o geografie Almanach - Gotha... Ratzel îsi da seama ca o astfel de mostenire penibila nu mai poate fi suferita mult timp. Geografia politica are sa se ocupe, zicea el, de stat. Iar statul nu este o fictiune cartografica, ci o realitate biologica si el. E o parte din fata pamântului si o parte din omenire, diferentiata în anumite împrejurari naturale ce trebuie studiate. Statul, ca si orice organism, se naste, creste, decade si piere în legatura cu anumite împrejurari fizice: rasa, formele plastice ale scoartei, clima etc. Prin urmare, în spatiu - între ecuator si poli - iar în timp - evolutiv, de la statul umilit, compus abia din câteva sate, si pâna la statele mondiale, cum e cel englezesc, cel rusesc etc. - omul de stiinta trebuie sa urmareasca toate formele acestea sociale, cu gândul de a le reduce la categorii geografice" (S. Mehedinti, "Antropogeografia si întemeietorul ei, Friedrich Ratzel").

     Spirit adânc, autorul german îsi da seama de "mostenirea penibila" pe care o prezenta geografia la sfârsitul de secol, practic inegala într-un empirism fara orizont. De aceea, el încearca sa sistematizeze acest imens material cules de-a lungul vremii. Perspectiva de sistematizare este una geografica. Numai ca Ratzel deschide cercetarea geografica spre fenomenul social si statal fara de care demersul geografic nu ar avea sens; mai mult, autorul german încearca o întemeiere si o explicare din perspectiva geografica a statului, a evolutiei si puterii sale. Astfel, el depaseste granitele geografiei politice si face analiza geopolitica, fara însa a pronunta acest nume.





     3.1.1. Spatiul - arealul de care are nevoie un popor



     Acest lucru apare clar, de pilda, atunci autorul german vorbeste despre spatiu. Termenul ca atare este folosit de toti gânditorii care s-au referit la impactul mediului geografic asupra vietii politice, de la Turgot (întemeietorul termenului de geografie politica) la Montesquieu si Herder. În viziunea lui Ratzel, spatiul nu este echivalent cu teritorul unui stat. Deci el nu are o acceptiune fizico-geografica. Spatiul desemneaza limitele naturale între care se produce expansiunea popoarelor, arealul pe care acestea tind sa-l ocupe, considerând ca acesta le revine în mod natural. Spatiul modeleaza adânc existenta populatiei care îl locuieste. Spatiul conditioneaza, potrivit lui Ratzel, nu numai limitele fizice de extindere ale unei comunitati, ci si atitudinea ei mentala fata de lumea înconjuratoare.

     Spre a întelege mai bine continutul notiunii de spatiu, autorul recurge la doua notiuni sugestive: concordante si discordante antropogeografice. Prima se realizeaza prin colonizarea interna a unui spatiu, ceea ce semnifica distributia cât mai omogena a populatiei pe suprafata statului. Discordanta apare în momentul în care suprafata statului este locuita fie de un numar prea mare de oameni, fie, dimpotriva, de o populatie redusa. Cazul cel mai flagrant de discordanta antropogeografica ar fi, dupa parerea autorului german, Rusia, care la sfârsitul secolului trecut avea o suprafata de 10 ori mai mare decât Germania si de 2,5 ori mai mare decât a principalelor state europene luate la un loc, dar populatia sa era mai redusa decât cea din Europa Centrala, de pilda. De aceea, în cazul rusilor cel putin, "foamea de spatiu" nu are nici un alt temei decât "reflexul mostenit de la populatiile primitive ale stepei".

     Foamea de spatiu devine explicabila si are un temei adevarat atunci cînd se înregistreaza o densitate prea mare, care nu mai asigura conditii potrivite de evolutie: "Pe un teren mic, oamenii devin prea numerosi, se apropie unii de altii, se încaiera si se lupta între ei, se epuizeaza daca nu li se ofera spatiu nou pentru colonizare" (F. Ratzel, citat în S. Micu Sava, "Geopolitica. Scoala geopolitica germana", pag. 40). În ambele cazuri ia nastere un fenomen de migratie, mai ales atunci când teritoriul cu densitate redusa este vecin cu cel cu densitate mare. Se produce astfel ceea ce autorul numeste colonizare externa, deci o migratie dinspre teritoriul suprapopulat spre cel subpopulat, întrucât spatiile subpopulate atrag cu o putere fizica populatia din spatiile suprapopulate. "Revarsarea din teritoriile dens populate catre cele slab populate se transforma în regula... Atunci poporul navaleste în afara sa si apar toate acele forme ale cresterii spatiale care duc în cele din urma, în mod necesar, la dobândirea de noi teritorii. Aceasta este colonizarea externa" (F. Ratzel, citat în Pozdneakov, "Geopolitica", pag. 18). În acest context, Ratzel foloseste notiuni cum ar fi "Volk ohne Raum" (popor fara spatiu), "Raumsin" (simtul spatiului).

     Iata cum sintetizeaza autorul german cele doua forme de colonizare: "un popor creste prin aceea ca-si mareste numarul, o tara prin aceea ca-si mareste teritoriul. Întrucât unui popor în crestere îi trebuie teritoriu nou, el creste peste marginile tarii. Mai întâi el valorifica în interior, pentru sine si pentru stat, pamântul care nu fusese înca ocupat: aceasta este colonizarea interna. Daca nici aceasta nu mai ajunge, atunci poporul navaleste în afara si apar toate acele forme ale cresterii spatiale...care duc în cele din urma, în mod necesar, la dobândirea de noi teritorii: aceasta este colonizarea externa. Invazia militara, cucerirea, este adeseori strâns legata de aceasta colonizare" (citat în G. Heyden, "Critica geopoliticii germane", pag. 129).

     Spatiul este important. El reprezinta semnul cel mai edificator ca un popor se afla în ascensiune, dar el nu semnifica neaparat si forta statala, care se afla mai degraba în legatura cu populatia, sau mai precis exprima corelatia celor doi factori: spatiul si populatia. Puterea ca atare este totusi mai strâns legata de populatie, întrucât "densitatea mare a poporului înseamna cultura". În acest sens, autorul vorbeste de "numarul politic al populatiei" (S. Micu Sava, "Geopolitica. Scoala geopolitica germana", pag. 39), deci un numar suficient de mare pentru a coloniza un teritoriu, pentru a zamisli o cultura, pentru a se impune ca o identitate în rândul altor comunitati.

     Autorul "Antropogeografiei" evita sa dea cifre precise în ceea ce priveste numarul optim al populatiei sau suprafata optima a unui stat. În ceea ce priveste marimea teritoriului, el mentioneaza ca un stat puternic ar trebui sa tinda spre o suprafata de 5 000 kilometri patrati. Un stat aflat în ascensiune va tinde întotdeauna sa ocupe pozitii naturale avantajoase, prin aceasta întelegând spatii naturale închise - vecinatatea unui lant de munti, a marii etc. - sau puncte obligatorii de trecere (pasuri muntoase, strâmtori).

     Friedrich Ratzel foloseste si termenul de geospatii, prin acestea întelegând extinderea fortei civilizatoare a unei civilizatii la nivelul unui continent (geospatiul american). O asemenea extindere poate fi si politica, în acest caz rezultând imperiile, care au viata trecatoare pentru ca ele nu zamislesc state propriu zise. Ceea ce deosebeste geospatiul de imperiu este prezenta esentiala a culturii si a fortei sale modelatoare.

     Autorul german formuleaza si o serie de legi ale spatiului si asezarii în spatiu. Cum avea sa sublinieze chiar Ratzel, aceste legi topesc în ele totalitatea principiilor privind cresterea spatiala a statelor. Aceste legi sunt:



     1. Spatiul unui stat creste odata cu cresterea culturii sale;

     2. Cresterea spatiala a statelor este un însotitor al altor manifestari ale dezvoltarii lor, cum sunt forta ideilor, intensitatea comertului, activitatea desfasurata în diferite sfere;

     3. Statele se extind prin asimilarea sau absorbirea unitatilor politice având o importanta mai redusa;

     4. Frontiera constituie organul periferic al statului si în aceasta calitate serveste drept martor al cresterii, tariei sau slabiciunii sale, precum si al schimbarilor survenite în organismul sau;

     5. În cresterea sa statul tinde sa înglobeze elementele cele mai valoroase ale mediului fizic înconjurator: linii de coasta, albii ale fluviilor si râurilor, zone bazate în diferite resurse;

     6. Primul impuls de crestere teritoriala este primit de statele subdezvoltate (nedezvoltate) din exterior, de la civilizatiile mai avansate;

     7. Tendinta generala de asimilare sau absorbtie a natiunilor mai slabe se auto-întretine prin înglobarea de noi teritorii; pe acest pamânt, nu este loc doar pentru "state mari" (în R. Fifield si E. Pearcy, "Geopolitics in Principle and Practice", pag. 10).



     Întrucât vorbim de spatiu si de tendinta statelor de a ocupa un spatiu cât mai convenabil, din punct de vedere natural, al unor resurse si pozitii geografice avantajoase, este momentul sa amintim de ideea lansata de Ratzel privind "ciclul oceanic". Valoarea unor mari si oceane se schimba si ea în functie de marimea, importanta tarilor care le strajuiesc. Ciclul oceanic a urmat o linie semnificativa, mutându-se din Marea Mediterana în Oceanul Atlantic si de aici în Pacific. Ratzel considera ca Pacificul este oceanul viitorului. Pledeaza pentru aceasta apreciere doua tipuri de argumente. Pacificul este locul unei activitati sustinute si al unui potential conflict de interese între unele dintre cele mai puternice cinci tari ale lumii: SUA, Rusia, China, Japonia, Anglia (mentionam ca, în acel moment, aceasta ultima tara era detinatoare a unor zone în Pacific). Miza acestui conflict ar fi reprezentata de pozitia strategica, resursele unice si dimensiunile uriase ale Pacificului. De aceea, dupa parerea autorului german, tocmai aici, în Pacific se vor confrunta si stabili raporturile dintre cele cinci tari (Pozdneakov, "Geopolitica", pag.20-21).

     Concomitent, în Pacific ar urma sa aiba loc si principala confruntare între statele maritime (Anglia, Japonia) si cele continentale (Rusia, China).

     Ratzel considera ca în aceasta confruntare, puterile continentale vor avea câstig de cauza, întrucât dispun de resurse mult mai numeroase, precum si de un spatiu suficient ca baza geopolitica. În acelasi timp, el prevede ca batalia pentru Pacific ar putea avea un final catrastrofal care ar marca si încheierea evolutiei ciclice a omenirii.



     3.1.2. Pozitia - identitatea politico-geografica a statului



     O alta notiune cheie a operei lui Ratzel este cea de pozitie. Sensul acestui termen este destul de complex. O dovada în acest sens este ca în franceza el este tradus, spre exemplu, cu "la position", dar si cu "la situation". Important de retinut este faptul ca pozitia nu este o notiune strict geografica. Ea are, fara îndoiala, si aceasta dimensiune: situarea strict topografica, vecinatati naturale sau nu, pozitia detinuta într-o emisfera sau alta a pamântului, formele de relief pe care le înglobeaza, etc.

     Este interesant modul cum coreleaza autorul german notiunea de pozitie cu cea de spatiu. "Pozitia corijeaza, supradimensioneaza sau subdimensioneaza spatiul" (I. Nicu Sava, "Geopolitica. Scoala geopolitica germana", pag. 47), îi confera deschidere, îi asigura posibilitatea de a se pune în valoare. Deci pozitia este cea care decide, în ultima instanta, valoarea spatiului. Sunt bune si avantajoase acele pozitii care, detinând importante suprafete de pamânt, au si deschidere suficienta catre mare.

     Daca am urmari numai datele fizice, rezultatul nu ar putea fi decât un tablou amanuntit de informatii, mai putin folositoare. Preocupat de deschiderea catre viata statala, de interdependentele dintre factorul natural si cel politic si demografic, Ratzel coreleaza pozitia naturala cu cea politica si sociala. În acest sens, pozitiile pot fi asimilate împrejurarilor, contextului, ceea ce francezii desemneaza prin termenul de "la situation". Pozitia fizica este neschimbatoare, pe cînd pozitia, în acest ultim sens, deci pozitia politico-geografica este schimbatoare. Schimbatoare în acord cu schimbarea situatiei în zona, cu distanta fata de marile centre culturale si de civilizatie, etc.

     Din perspectiva noastra, este important sa mentionam ca Ratzel vorbeste de "pozitie intermediara", atât în ordine naturala, cât si politica. Este un tip de pozitie caracteristic îndeobste statelor mici ori statelor aparute de curând pe harta. În acest context autorul german vorbeste de una dintre cele mai interesante pozitii politico-geografice intermediare din Europa, noul regat de la Dunare, România, aflata între interesele directe ale Rusiei si Turciei (în I. Nicu Sava, "Geopolitica. Scoala geopolitica germana", pag. 49).

     O forma de pozitie intermediara poate fi socotita si ceea ce în literatura de specialitate se numeste state-tampon ("buffer states"). Denumirea lor, pentru ca, în fapt, ele au existat de mai multa vreme, este asociata cu numele lordului Curzon of Kedleston, autorul celebrei "linii Curzon" care despartea Polonia de Uniunea Sovietica dupa primul razboi mondial (mentionam ca din 1795 cea mai mare parte a Poloniei a fost înglobata Rusiei).

     Curzon a functionat multa vreme în India drept reprezentant al Coroanei. Cu aceasta ocazie a intreprins studii de sine statatoare asupra granitelor si modalitatilor de stabilire a acestora. În cazurile în care, din anumite considerente, sau datorita unor circumstante anume se pot stabili frontiere clar delimitate, Curzon avanseaza ideea constituirii unor state tampon. Desi, spune Curzon, statele tampon sunt formatiuni artificiale, ele au o existenta nationala proprie, sprijinite fiind si de garantiile pe care le ofera statele terte, interesate în mentinerea lor (în Pozneakov, "Geopolitica", pag. 48).

     Conditiile politice ale formarii statelor tampon ofera teren pentru intriga interna si intriga externa, provenind din partea fortelor care vor o redesenare a granitelor în zona. Dar, cum subliniza si Curzon, artificialitatea statului tampon este ceva relativ si poate varia în functie de stabilitatea situatiei interne, de soliditatea institutiilor si de pozitia guvernului sau.

     Am insistat asupra acestei notiuni, întrucât în literatura de specialitate întâlnim opinia potrivit careia ideile lui Curzon si-au aflat împlinirea prin Tratatul de la Versailles. Atunci, la salba de state - tampon existente anterior (Norvegia, Danemarca, Suedia, Belgia, Luxemburg si Elvetia) s-a mai adaugat o a doua salba alcatuita din Finlanda, Polonia, România, Iugoslavia, Bulgaria, Albania, Grecia, care erau necesare pentru separarea Rusiei de Europa. Este adevarat ca aceste state au luat nastere într-un moment prielnic din punct de vedere istoric, reprezentat de dezagregarea imperiului austro-ungar, dar este greu de acceptat ideea caracterului lor "artificial". Constituirea lor a avut loc pe principiul nationalitatii, pe un teritoriu locuit de popoarele respective cu mult înainte de aparitia imperiului prabusit la finele primului razboi mondial. Putem mai degraba vorbi de organicitatea si nu de artificialitatea constituirii lor.

     Dar aceasta nu scade din presiunile teribile la care sunt supuse statele respective. Când spuneam ca ele reprezinta o altfel de "granita" aveam în vedere ca au aparut si cu aceasta misiune politico - strategica. De aceea presiunile sunt extrem de mari si dintr-un sens si din altul. Cu atât mai importanta este stabilitatea lor interna, performanta lor. Într-un anume sens, acestea reprezinta atuul lor principal prin care îsi asigura supravietuirea si consolidarea.





     3.1.3. Granita ca organ periferic



     Una dintre cele mai interesante viziuni promoveaza Ratzel cu privire la granita si semnificatia sa geopolitica. Granita nu mai este fâsia de pamânt care marcheaza despartirea dintre state, ci un organ periferic al statului, un martor al cresterii si slabiciunii sale, un senzor de mare finete al prefacerilor survenite în interiorul sau.

     Cum am subliniat si în primele cursuri, zona aceasta dintre state, altadata destul de întinsa, a disparut. La granita se întâlnesc statele cu forta lor, cu capacitatea si disponibilitatea lor de a-si extinde spatiul pe care îl detin la un moment dat. În noul context, frontiera exprima relatiile spatiale dintre state, o zona de mare presiune dintre ele. De aceea, frontiera are o semnificatie politico-strategica si atunci când desparte doua state prietene si iubitoare de pace. Ca linie despartitoare, frontiera este un adevarat compromis la care s-a ajuns uneori prin intermediul fortei. Ea consfinteste o stare de lucruri proprie unui anumit interval de timp care desparte situatiile politice si cele de forta. "Tratatele care garanteaza frontierele, spune Ratzel, se bazeaza pe acea imensa iluzie ca ar fi posibil sa se puna stavila cresterii vii a unei natiuni" (Citat în Pozdneakov, "Geopolitica", pag. 47).

     Potrivit conceptiei lui Ratzel, statul ia nastere în jurul unui Mittelpunkt, care concentreaza energia si forta unui popor. Din acest centru vital al statului pornesc, în cercuri concentrice, unde de energie si vitalitate care acopera întreg teritoriul national. Ultimul cerc este reprezentat chiar de granita statului respectiv. "Granita, subliniaza Ratzel, este un produs al miscarii", este "periferia teritoriului statal, economic si a poporului", organul cel mai sensibil unde putem detecta starea de sanatate a statului (op.cit., pag. 48).

     La granita putem cel mai bine masura intensitatea pulsarilor economici, culturali, comunicationali emisi de Mittelpunkt. Granita nu este o linie fixa, chiar daca ea este consacrata de catre întelegeri internationale. Ea se afla în expansiune daca intensitatea pulsarilor este mare, asa cum poate fi în retragere daca aceasta intensitate se afla în scadere.

     Cum este si firesc, o granita desparte doua state, doua zone de influenta. Prin urmare, în regiunea de lânga granita se întâlnesc si se confrunta pulsari venind din directii diferite. Aici se face diferenta dintre intensitatea lor. Nu este important ca un pulsar sa aiba o anumita intensitate, ci ca el sa nu întâlneasca un pulsar cu o intensitate mai mare si venind din directie opusa. Prin urmare, putem spune ca, fiind un organ periferic, granita este, implicit, un raport de forte.

     Este instructiv sa semnalam ca Ratzel sesizeaza rolul vital pe care îl are în învingerea granitelor un alt factor, anume comunicarea, care învinge spatiile. Autorul german concepe comunicare într-un sens foarte larg, ea luând forma schimbului de marfuri, al schimbului de produse culturale si al schimbului de opinii propriu zise. "Conditia grandorii unui popor si, apoi, a oricarei mari puteri este dezvoltarea maxima a comunicarii" (în I. Micu Sava, "Geopolitica. Scoala geopolitica germana", pag. 58), afirma previzionar autorul, sesizând ca în perioada care vine nu mai este suficienta forta militara; mai mult, ca forta comunicarii patrunde unde nu poate bate forta armelor si ca puterea de a penetra teritorii si granite începe sa devina un apanaj al comunicarii, în sensul larg pe care l-am prezentat mai sus.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Diverse

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles