Franta napoleoniana

2x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.31

nivel: Liceu

Timp de aproape 20 ani (1795-1815), Franța a cunoscut ,,pecetea" personalității lui Napoleon Bonaparte. Afirmat în timpul Revoluției ca un militar de excepție, acesta a urcat rapid în ierarhia militară și politică, devenind general, prim-consul (1799-1804) și apoi împărat (1804-1815). A determinat schimbări profunde în plan politic, militar, economic, legislativ, administrativ, care i-au asigurat [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Franta napoleoniana

Timp de aproape 20 ani (1795-1815), Franța a cunoscut ,,pecetea" personalității lui Napoleon Bonaparte. Afirmat în timpul Revoluției ca un militar de excepție, acesta a urcat rapid în ierarhia militară și politică, devenind general, prim-consul (1799-1804) și apoi împărat (1804-1815). A determinat schimbări profunde în plan politic, militar, economic, legislativ, administrativ, care i-au asigurat un loc aparte în istoria Franței și în cea europeană. După înfrângerea Revoluției, Franța a cunoscut 3 etape distincte: Directoratul, Consulatul și Imperiul.

1. DIRECTORATUL (1795-1799)
Convenția Națională a fost înlocuită de un regim politic bazat pe Constituția anului III (1795), numit Directorat. Conform Constituției anului III, Franța a fost condusă de un Directorat format din 5 membri, care exercitau puterea executivă. Puterea legislativă era atribuită Consiliului celor Cinci Sute și Consiliului Bătrânilor (Senat), instituții constituite prin vot cenzitar.

Situația politică a Franței era complicată în anii Directoratului. Deși noua Constituție prezerva principiul separației puterilor în stat, cele două adunări legiuitoare fiind constituite prin alegeri libere, iar libertatea cuvântului fiind garantată, în practică, însă, funcționarea regimului democratic prezenta numeroase fisuri; astfel, în 1797 armata a fost folosită pentru a elimina majoritatea regalistă aleasă în Consiliul celor Cinci Sute, iar în 1798 alegerile au fost anulate datorită majorității iacobine ce se prefigura.

Economia era într-o situație critică, fiind caracterizată de inflație, speculă, creșterea prețurilor, imposibilitatea plății salariilor, lucruri aparținând realității care intrau într-o puternică contradicție cu viața luxoasă afișată de cei proaspăt îmbogățiți.

Criza economică profundă a generat ample mișcări sociale, precum ,,Conjurația egalilor" condusă de Gracchus Babeuf, care încerca astfel să continue revoluția. Mișcarea sa, ca de altfel și celelalte mișcări regaliste izbucnite în Franța, au fost înfrânte, iar adepții săi condamnați la moarte. Înfrângerea acestor mișcări a fost un bun prilej pentru tinerii ofițeri de a se afirma, printre aceștia evidențiindu-se și Napoleon Bonaparte, care a ajuns general la numai 25 de ani.

În timpul Revoluției, Napoleon recucerește Toulonul (1793), care era ocupat de englezi, iar sub Directorat a fost numit în fruntea armatei franceze care urma să opereze în Italia împotriva austriecilor. Era numai una din cele trei armate mobilizate de Directorat, și anume cea mai slab dotată. Această campanie a marcat începutul unei excepționale evoluții în plan militar și politic.

Campania din Italia (1796-1797) devenea principalul succes al războiului, Napoleon reușind să obțină 12 victorii împotriva austriecilor în mai puțin de un an. Prin pacea de la Campo Formio, Austria ceda Franței malul stâng al Rinului, Belgia și se angaja să recunoască dominația franceză asupra unei părți a statelor italiene.

Convins că numai noi victorii militare îi pot consolida reputația și încercând să lovească indirect Anglia, Napoleon plănuiește o mare campanie în Orient (1798-1799). Planul său este repede acceptat de un Directorat care cu greu mai reușea să mențină în țară echilibrul între dreapta regalistă și stânga iacobină, și care începuse să vadă în tânărul general un potențial competitor. Astfel, în iunie 1798 Bonaparte îmbarcă 38 000 soldați și 187 savanți pe 335 de vase. Debarcând la Alexandria, i-a învins pe mameluci în bătălia de la piramide, ocupând astfel Egiptul. Între timp amiralul Nelson a distrus flota franceză, astfel încât Napoleon nu a mai avut mijloace de a se mai întoarce în Franța. Campania din Egipt și politica expansionistă a Directoratului au grăbit formarea celei de-a doua coaliții antifranceze, în care intrau Anglia, Austria, Rusia și Turcia. Generalul rus Suvorov a obținut victoria de la Novi (august 1799) și francezii au pierdut Italia. Un corp expediționar englez a debarcat în Olanda. Invazia străină amenința din nou hotarele Franței.

În vara anului 1799, aflat în campania din Egipt, Napoleon a citit într-un ziar englezesc despre înfrângerile francezilor în Europa. A predat comanda armatei generalului Kleber și s-a întors în țară cu o corabie. Franța era din punct de vedere social și economic într-o profundă decadență. Drumurile erau precum ,,terenurile arate", călătoriile erau periculoase din cauza tâlharilor și peste tot era sărăcie și corupție. Industria și comerțul se prăbușeau, iar războiul civil din interior era alimentat de revolte regaliste.

2. CONSULATUL (1799-1804)
Sub pretextul amenințării unei noi conspirații, Napoleon preia puterea. Este numit comandantul trupelor din Paris, adunările legislative sunt mutate în afara Parisului, Directorii demisionează sau ,,sunt puși sub protecția poliției", opoziția din Consiliul celor Cinci Sute este anihilată cu ajutorul grenadierilor. Cu sprijinul câtorva adepți, dar mai ales cu cel al armatei, Bonaparte execută cu succes lovitura de stat de la 18 Brumar / 9 noiembrie 1799, care a însemnat sfârșitul Directoratului.

Generalul în vârstă de 30 de ani a instaurat o dictatură militară luând în mâinile sale întreaga putere. Baza juridică a noului regim, Consulatul, a fost Constituția anului VIII, din 13 decembrie 1799, elaborată de abatele Sieyès și modificată radical de Napoleon pentru a corespunde intențiilor sale. Prevederile Constituției anului VIII demonstrau faptul că recent constituita democrație franceză era departe de a fi una consolidată. Abandonând principiul separației puterilor în stat, noua constituție permitea amestecul direct al consulilor în zona puterii legislative.Puterea legislativă era împărțită între 4 adunări: Consiliul de Stat care pregătea proiectele de legi, Tribunalul care le discuta, Corpul legislativ care le adopta sau respingea fără dezbateri și Senatul care verifica constituționalitatea legilor. Conform Constituției, puterea executivă era exercitată de 3 consuli aleși pe 10 ani de Senat. Singurul care avea în realitate puterea era primul consul Napoleon Bonaparte. El avea inițiativa legilor pe care apoi le promulga, numea consilierii de stat, miniștrii și funcționarii, comanda armata, declara război și încheia pace. Ceilalți doi consuli aveau doar un vot consultativ și o prezență formală în actul de guvernare.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles