Federatia rusa

2x puncte

categorie: Diverse

nota: 8.98

nivel:

     La 25 decembrie 1991, semnarea declaratiei tripartite ( Rusia, Ucraina, Belarus ), considerata drept data īncetarii existentei URSS, fosta Republica Sovietica Socialista Rusa ( RSFSR ) si-a capatat independenta. "Rusia post-comunista se afla īn cadrul unor granite care nu au precedent istoric. Ca si Europa, ea va trebui sa consacre cea mai mare parte a energiei sale [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Federatia rusa

     La 25 decembrie 1991, semnarea declaratiei tripartite ( Rusia, Ucraina, Belarus ), considerata drept data īncetarii existentei URSS, fosta Republica Sovietica Socialista Rusa ( RSFSR ) si-a capatat independenta. "Rusia post-comunista se afla īn cadrul unor granite care nu au precedent istoric. Ca si Europa, ea va trebui sa consacre cea mai mare parte a energiei sale pentru a-si defini identitatea" (H. Kissinger, "Diplomacy", pag. 25).

     Politica externa a noului stat ex-sovietic a fost sinuoasa īn mai multe privinte, ea īncercānd totusi sa pastreze o constanta: puterea de la Kremlin īntruchipata de presedintele Boris Eltīn ( conform constitutiei seful statului este si seful puterii executive ), a urmarit promovarea cu consecventa a unor relatii de colaborare cu SUA si marile puteri occidentale. Desigur aceasta politica nu a izvorāt din simpatie reala pentru sistemul democratic occidental, ci din dorinta de a reusi sa depaseasca cu ajutorul vestului criza economica si politica, careia trebuiau sa-i faca fata toate republicile ex-sovietice dupa disparitia fostei URSS, fenomen de la care nu face exceptie nici Federatia Rusa.

     Dar, chiar daca fortele liberale au cautat, poate īn mod sincer, sa-si īnsuseasca regulile democratice, care sa garanteze derularea vietii politice īn mod civilizat, īn Rusia a existat si exista īnca un potential conservator de sorginte ex-sovietica care actioneaza pentru restauratie. Aceste forte, avānd īn frunte Partidul Comunist, au blocat adesea procesul democratic, punānd īn pericol evolutia Rusei spre o reala democratie. De dragul sustinerii gruparii liberale si fortelor democratice marile puteri vestice au facut numeroase concesii Moscovei, tolerānd inclusiv pretentiile exagerate ale Federatiei Ruse, de a fi recunoscuta ca unic " succesor de drept si continuator " al fostei URSS, desi pretentii similare erau īndreptatite sa ridice si celelalte republici ex-sovietice. Īncheierea conventiei de baza de colaborare dintre Rusia si NATO, semnata la Paris īn 1997 a reprezentat apogeul concesiilor.

     Conventia a dat practic Rusiei dreptul de a opune īn mod legal " veto " la actiunile aliantei. Rezultatul s-a vazut īn pozitia Rusiei fata de interventia NATO īn Iugoslavia, pentru oprirea procesului de " purificare etnica " declansat de presedintele Milosevici īn provincia Kosovo, locuita īn majoritate de etnici albanezi.

     Dincolo de declaratiile pacifiste ale ambelor parti, mai mult sau mai putin oficiale, pozitiile si obiectivele Rusiei si ale celorlalte mari puteri ale lumii au ramas si sunt si īn prezent opuse.

     Lumea occidentala si īn primul rānd SUA, urmaresc neutralizarea puterii nucleare a Rusiei. ( indiferent de afirmatiile linistitoare ale liderilor de la Kremlin si de fenomenul de dezagregare reala a industriei de razboi a Rusiei mostenita de la fosta URSS, acest potential ramāne īnca un pericol real pentru securitatea lumii. )

     De asemenea un tel, desi nedeclarat expres, al occidentului este transformarea Rusiei dintr-un stat excesiv totalitar, cu o politica agresiva, imprevizibila īntr-o tara moderna, cu o politica rationala, capabila sa se integreze īn comunitatea statelor civilizate, īn stare sa-si rezolve contradictiile externe nu prin forta ci prin negocieri pasnice. Aceasta ar facilita īn primul rānd includerea uriaselor bogatii naturale ale Rusiei īn circuitul valorilor mondiale, fara ciocniri violente de interese sau conflicte armate ( de aceea Rusia a si fost acceptata īn grupul celor 7, G-7 devenind G-8 ).

     Rusia, desi constienta de slabiciunea ei ( a pierdut " razboiul rece " īmpreuna cu īntregul " lagar socialist " ), avānd īnca multi lideri tributari spiritului restaurator neoimperial ramāne īnca refractara fata de transformarile dorite de occidentali. Speranta īn refacerea puterii imperiale este nu numai prezenta dar chiar īntr-o ascensiune, indiferent daca cei care o promoveaza apartin taberei democratice sau fortelor procomuniste. Ea nu ezita sa santajeze asa zisii " parteneri " vestici cu potentialul ei nuclear, Boris Eltīn vorbind cu māndrie nedisimulata de "grupul celor 8 " - G-8 - īn care chipurile ar fi admisa si Rusia la egalitate cu celelalte 7 mari puteri ale lumii, desi este evident ca tara sa mai are mult pāna sa depaseasca stadiul de subdezvoltare si statutul de mai sus e obtinut prin santaj. Īn ultimii ani lucrurile au evoluat īn directia dorita de occidentali. Rusia a ajuns atāt de dependenta economic si financiar ( are o datorie externa de cca. 200 miliarde dolari, pe care nu are cum s-o plateasca ) de marile puteri occidentale, īncāt aspiratiile neoimperiale si nationalismul belicos velicorus, īn conditii normale nu-si mai pot pune īn practica idealurile revansarde.

     Pe fondul de mai sus, īn decursul celor aproape 13 ani care s-au scurs de la disparitia URSS, lumea politica īn general nu a fost pregatita pentru a percepe la dimensiunile lor reale fenomenele care s-au petrecut pe teritoriul fostei URSS. Cātiva ani buni ( cel putin pana la alegerile parlamentare din decembrie 1993 si votarea constitutiei), din pacate, īn unele state vestice s-a mentinut mitul atotputernicei Moscovei, Federatia Rusa fiind īn continuare confundata cu defuncta URSS. Confuzia aceasta a īnsemnat īn practica considerarea Federatiei Ruse, īn ciuda slabiciunii ei, drept un pol de putere capabila īnca sa se contrapuna cu succes īn SUA si lumii occidentale, si nu cum este de fapt, unul din " marii īnvinsi īn razboiul rece ".

     Procesul de demitificare a fostei URSS a mers lent mai ales īn fostele tari socialiste, unde o buna parte din clasa politica nu a crezut multa vreme ca un colos de dimensiunea URSS s-a prabusit atāt de repede. Īn realitate procesul de coroziune exista īnca de la formarea URSS. Populatiile din Caucaz nici astazi nu-i accepta pe rusi, ucrainenii s-au considerat totdeauna o rasa aparte īn fostul imperiu rus si sovietic, iar " lagarul socialist " a fost creat artificial, tarile membre fiind atrase īn el īn mod fortat cu complicitatea puterilor occidentale īnvingatoare īn razboi, īn frunte cu SUA.

     Unele evenimente postbelice din fosta URSS, ca destalinizarea si īnceputurile timide ale unor reforme democratice, lansate de Hrusciov, au permis de fapt si atragerea URSS si statelor satelite īn marele proces istoric, cunoscut sub denumirea de " conferinta de securitate si cooperare europeana " ( CSCE ). Acceptānd sa participe la acest proces, URSS si-a semnat de fapt " actul de deces ", deoarece prin implicarea oficiala īn dialogul global pe tema drepturilor omului, puterea sovietica si-a subminat propriile-i radacini, ea existānd practic exclusiv prin īncalcarea grosolana a oricarei libertati individuale si prin negarea proprietatii private si instaurarea terorii ideologice. Primul rezultat al CSCE a fost trezirea " maselor socialiste " din letargia comunista prin aparitia primelor miscari dizidente īn īnsasi inima imperiului sovietic. A urmat perioada brejneviana cunoscuta drept " epoca stagnarii ". Leonid Brejnev l-a debarcat pe Nichita Hrusciov printr-o conspiratie de palat, dar nu a mai putut sa mai readuca tara īn starea īn care se afla pe vremea lui Stalin. Īn mod firesc dupa " stagnarea " din timpul lui Brejnev, nu putea urma decāt " perestroika " lui Mihail Gorbaciov. E adevarat ca īn buna masura Gorbaciov a fost inspirat, sustinut si īncurajat deschis īn promovarea politicii sale de deschidere spre vest, de Eduard Sevardnadze, ca secretar al CC al PCUS si ministru de externe. Se spune ca fara Sevardnadze Germania n-ar fi obtinut unificarea.



     RUSIA SI STRAINATATEA APROPIATA



     Dupa īncheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele dificile si dureroase ale tranzitiei. Īntr-o tara obisnuita tranzitia a īnsemnat trecerea de la totalitarism la democratie si de la economia centralizata la cea de piata. Īn cazul Rusiei, tranzitia a īnsemnat si trecerea de la statul imperial la cel post imperial.

     Este delicata pentru ca de 300 de ani rusii traiesc īn minte cu ideea imperiala, care le oferea un gen de compensatie la greutatile si lipsurile vietii cotidiene. De data aceasta, prabusirea imperiului a fost īnsotita de o prabusire a nivelului de trai, chiar a securitatii personale. A disparut si "aroma ideologica" pe care o raspāndea, totusi, existenta imperiului: suferim, dar cel putin suntem mari si chiar temuti. De aceea, populatia este tentata sa priveasca disparitia imperiului ca o pierdere, ca o tragedie, mai mult ca un "complot" deliberat pentru a dezmembra un guvern si o natiune (D. Yergin si T. Gustafson, "Rusia 2010 and What It Means for the World", pag. 211).

     Vorbind despre imperiu si ideea imperiala la rusi, nu putem sa nu amintim ca imperiul sovietic din perioada socialista a acestei uniuni avea o existenta structurata īn mai multe cercuri concentrice. Primul, dupa cum preciza si Zbigniew Brzezinski ("Game Plan", pag. 48) este imperiul Marii Rusii. Aproximativ 145 milioane de rusi dominau aproximativ 145 milioane de oameni apartinānd unor numeroase natiuni ne-ruse, incluzānd 50 milioane de musulmani asiatici si 50 milioane de ucraineni.

     Al doilea este imperiul sovietic. Prin intermediul sau, Moscova controla state satelit īn care traiau 120 milioane de mongoli. Al treilea este imperiul comunist al Moscovei, care includea state precum Cuba, Nicaragua, Vietnam, Angola, Ethiopia, Yemenul de Sud si Coreea de Nord, dependente de Moscova din ratiuni ce tineau de sprijin militar si economic, ghidare politica, etc. Aceste state din urma au o populatie de circa 130 milioane locuitori. Prin urmare, 145 milioane de rusi au exercitat un control politic asupra unui sistem imperial care includea 545 milioane de oameni raspānditi īn īntreaga Eurasie si īn teritorii dependente de peste mari. Cu alte cuvinte, misiunea internationalista a leninismului, considera autorul american, nu a reprezentat decāt un alt īnvelis pentru promovarea unor interese imperiale mai vechi. DE ANALIZAT FRAGMENTUL

     Fosta URSS continea 15 republici unionale care au devenit state independente. Evgheni Yasin ne propune o sistematizare a lor pe care o reproducem mai jos ("The Economic Space of the Former Soviet Union, past and present" īn J. Williamson, "Economic Consequences of Soviet Disintegration).

     Republicile Slave: Rusia, Ucraina, Belarus. Cu anumite rezerve, spune autorul, Moldova ar putea intra īn aceasta grupa (din nou, am spune, mentalitatile imperiale, care nu observa "amanuntul" ca 65% din populatia acestui stat este formata din moldoveni, deci romāni).

     Republicile Transcaucaziene: Georgia, Armenia si Azerbaidjan. Īn ciuda diferentelor de religie, adauga autorul, populatiile acestea sunt strāns conectate - istoric si cultural - cu Turcia, Iranul si Orientul Mijlociu.

     Statele baltice: Estonia, Letonia si Lituania care s-au dezvoltat si se afla si astazi sub influenta Germaniei, Poloniei si tarilor scandinave.

     Republicile din Asia Centrala: Uzbekistan, Kirghistan, Tadjikistan si Turkmenistan au devenit parte a imperiului mult mai tārziu, iar colonizarea ruseasca a avut o influenta redusa.

     O pozitie speciala ocupa Kazahstanul, unde rusii detin o pondere de peste 40% din populatie.

     Cum vor evolua aceste state īn raport cu Rusia? Exista un scenariu ca fiecare sa aiba propria moneda si sa evolueze cu totul independent de Rusia; ipoteza opusa este ca toate sa formeze un spatiu economic comun, un spatiu al rublei. Realist este un scenariu intermediar, īn care unele dintre aceste tari vor forma o uniune economica īmpreuna cu Rusia, altele nu. De pilda, Bielorusia deja a alcatuit o uniune cu Rusia. Este foarte probabil sa se alature acestei uniuni si Kazahstanul, tara mare īn care populatia ruseasca detine o pondere importanta.

     Ar fi, fara īndoiala, riscant sa se faca judecati sigure īn privinta evolutiei fiecarui stat. Īn 1991 la Alma Ata s-a semnat un acord care vroia sa īntemeieze un gen de Uniune Europeana a Estului, ceea ce numim Comunitatea Statelor Independente (CSI), dar aceasta Uniune a functionat modest. Cauzele sunt multiple. Fiecare dintre aceste tari are si o strategie proprie de evolutie si nu vede īn mod pozitiv, din punct de vedere politic, un tip de subordonare fata de Moscova. Īn acelasi timp, legaturile economice si sursa de materii prime pe care o reprezinta Rusia constituie un īndemn spre integrare. Exista, deci, doua tendinte contrare īn atitudinea acestor tari si numai timpul va hotarī care va fi īnvingatoare. Īn tot cazul, analistii spun ca un tratat de genul celui de la Alma Ata ar putea fi semnat īntre Rusia, Bielorusia, Kazahstan si Republicile din Asia Centrala, eventual cele transcaucaziene, cu exceptia Azerbaijanului.

     DE COMPLETAT DIN MATERIALUL ORIGINAL

     Al doilea stat din punct de vedere demografic din fostul spatiu al URSS (52 milioane de locuitori) si-a proclamat printre primele independenta. Din punct de vedere politic, Ucraina īsi doreste independenta, dar, īn acelasi timp, ea are o acuta dependenta energetica fata de Rusia. Acesta este paradoxul īn care se zbate Ucraina.

     O tara de dimensiunile Ucrainei cu pozitia sa geopolitica nu se poate desprinde de vechea legatura economica decāt cu un efort financiar foarte mare pe care acum nu si-l poate īn nici un fel permite. Pe fondul unei tranzitii complicate, īn care reforma nu a fost condusa, potrivit specialistilor, foarte bine, Ucraina a ajuns sa aiba o datorie de zeci de miliarde de dolari fata de Rusia.

     Ecuatia geopolitica a Ucrainei este, poate, cea mai complexa dintre toate republicile unionale. Pledeaza pentru acest lucru existenta celor aproape zece milioane de rusi care traiesc īn aceasta tara. Faptul ca Ucraina detine Crimeea, tinut rusesc, locuit īn majoritate de rusi, facut cadou de catre Hrusciov īn 1954 cu ocazia īmplinirii a trei sute de ani de la unirea Ucrainei cu Rusia. Iar cine detine Crimeea, detine o pozitie cheie la Marea Neagra. Mai presus de toate, aceste tari au un trecut comun de aproape 350 de ani care nu poate fi sters īn cātiva ani. Cum spuneam, foarte importanta din punct de vedere geopolitic este pozitia Ucrainei care "ocupa" iesirea fostului imperiu spre Europa. De aceea, "transformarea ei dintr-o prelungire europeana a Rusiei īntr-o bariera a Rusiei spre Europa va fi foarte greu de acceptat de catre Moscova" (P. Dobrescu, "Nu este loc de utopie", īn volumul "Europa Centrala si de Est īn ciclonul tranzitiei").

     Dintre celelalte republici unionale o situatie ceva mai clara au republicile baltice. Sunt singurele care nu au aderat la CSI. Ele doresc sa restabileasca legaturile lor istorice: Estonia cu Finlanda, Letonia cu celelalte tari scandinave, Lituania cu Germania si Polonia. Ca suprafata ele sunt, fiecare, de marimea Austriei sau Ungariei, dar populatia este de 1,6 milioane (Estonia), 3,7 milioane (Lituania), 3,5 milioane (Letonia).

     Exista doua tipuri de probleme delicate īn cazul acestor tari: ele exportau catre celelalte foste republici unionale cca. 50% din Produsul Intern Brut. Prin urmare, un interes economic foarte important le face sa mentina legaturile comerciale cu fostul spatiu sovietic. Īn acelasi timp, obiectivul politic declarat este sa diminueze aceste legaturi si sa intre īn spatiul de influenta occidental. Din punct de vedere strategic, aceste tari sunt semnificative pentru Rusia, īntrucāt pe teritoriul lor trec rute comerciale foarte importante. Īn plus, porturile rusesti de la Baltica sunt īnghetate pe timpul iernii. Desprinderea acestor state accentueaza situatia Rusiei de "īnfundatura continentala". Ne explicam astfel de ce Rusia se īmpotriveste tentativelor de integrare a acestor state īn structurile occidentale. Ne explicam si de ce Occidentul a manifestat oarecare prudenta īn īncurajarea tendintelor de desprindere.

     Pozitia statelor din Caucaz prezinta de asemenea un real interes deoarece fiecare dintre ele īntāmpina serioase dificultati īn tentativa de a obtine independenta. Este semnificativa īn acest sens situatia Georgiei.

     Georgia este o tara relativ mica, are o suprafata aproximativ egala cu cea a Irlandei pe care traiesc 5,5 milioane de locuitori. Cu o pauza de cātiva ani, imediat dupa primul razboi mondial, ea a fost de la īnceputul secolului al XIX-lea integrata Rusiei. Georgia se īnvecineaza cu Marea Neagra unde are doua porturi: Suhumi si Batumi. Pe de alta parte, valoarea pozitiei geopolitice a Georgiei a crescut datorita descoperirilor de resurse petrolifere īn Marea Caspica, aceasta tara situāndu-se pe unul dintre drumurile pe care petrolul ar putea ajunge la Marea Neagra si de aici spre Europa.

     Pāna īn 1990 avea un nivel de trai peste media republicilor unionale. Ea producea cele mai bune vinuri din fosta URSS si avea un export masiv īntrucāt fostul imperiu nu avea o productie proprie cāt de cāt īndestulatoare. Īn plus, gruzinii erau buni comercianti si ei erau particularii care aprovizionau piata Moscovei cu zarzavaturi (erau considerati un fel de "milionari socialisti"). De la acest nivel, īn 1995 locuitorii capitalei - Tbilisi - nu aveau apa calda decāt de doua ori pe saptamāna cāte doua ore. Amintim acest lucru pentru a vedea cum simt, cum pot percepe oamenii obisnuiti premisele tranzitiei si cum se poate explica aparitia unor orientari nostalgice.

     Georgia s-a proclamat independenta īn 1991, iar primul presedinte care a cāstigat alegerile a fost Zviad Gamsakurdia. Din 1992 puterea a fost preluata de Eduard Sevardnadze, fostul ministru de externe al URSS. Se parea ca Georgia va deveni cu adevarat independenta. Numai ca pe teritoriul sau au izbucnit - la timp, am spune - miscari de independenta a unor provincii.

     Prima a fost cea initiata de Osetia de Sud. Osetinii, popor din Caucaz, traiesc īn doua provincii: Osetia de Nord integrata Federatiei Ruse (600 mii de locuitori), si Osetia de Sud (100 mii de locuitori dintre care 65% osetini si 30% gruzini) care face parte din Georgia. Osetia de Sud īsi proclama independenta. Georgia declara neconstitutionalitatea hotarārii. Izbucneste un conflict militar care ia sfārsit doar īn 1993, cānd Georgia adera la CSI, prilej cu care dobāndeste sprijinul Moscovei īn solutionarea conflictelor interne. Īn mai 1996, se semneaza Memorandumul ruso-gruzino-osetin cu privire la asigurarea securitatii si īncrederii īntre parti.

     Cumva dupa acelasi scenariu are loc si conflictul din Abhazia - republica autonoma a Georgiei, situata pe litoralul Marii Negre (540 mii de locuitori dintre care 17% abhazi, 43% gruzini si 17% rusi) avānd capitala la Suhumi. Abhazia īsi declara independenta, Tbilisi nu recunoaste hotarārea, izbucneste conflictul armat, abhazii fiind sprijiniti de "voluntari" din Caucazul de Nord. Cert este ca la 14 mai 1994 a fost semnat la Moscova un acord de īncetare a focului īn zona conflictului georgiano-abhaz care prevede crearea unei zone de securitate unde sa fie dislocate forte de mentinere a pacii ale CSI. Īn 1996, Georgia si Abhazia au convenit "prelungirea mandatului trupelor ruse".

     Deci, republicile unionale sunt supuse si unor presiuni de felul acesta din partea Moscovei. Si ele nu au de ales. Accepta medierea Moscovei, accepta trupe rusesti pentru a-si salva existenta statala. Pe de alta parte, exemplul dat arata cāt de complicata este situatia nu numai īn Caucaz, ci īn mai toate republicile unionale. Fiecare republica are "pungi de populatie" de alta etnie care pot repede deveni masa de manevra. De aceea, problema independentei acestor republici fata de Rusia este foarte complicata si trebuie tratata cu mare prudenta si, am spune, cu īntelegere.

     Armenia nu are iesire la mare sau la alte cai de comunicatie importante. Trei dintre cele patru tari cu care se īnvecineaza sunt islamice (Turcia, Azerbaijan si Iran), iar de Georgia este despartita de un munte traversat numai de o cale ferata care nu poate transporta mai mult de o patrime din comertul tarii. Pozitia sa este izbitor de asemanatoare cu cea a Nepalului sau Lesoto - deci fara acces direct la o cale de comunicatie importanta. De aceea, o buna relatie cu Moscova este principala solutie de supravietuire.

     Cea mai mare tara caucaziana - Azerbaidjanul (8 milioane locuitori) - a suferit mult īn urma conflictului din Nagorno Karabah pentru ca a fost īnfrānta de o tara mai mica (Armenia) si pentru ca a pierdut un important teritoriu. Regiunea Nagorno Karabah (Karabahul de munte) a fost o enclava īn cadrul Azerbaijanului. Cei 190 de mii de locuitori ai sai erau īn proportie de 80% armeni si 20% azeri. Īn 1920, congresul armenilor din Nagorno Karabah decide unirea acestei zone cu armenii. La interventia lui Stalin, acest teritoriu este cedat Azerbaidjanului.

     La sfārsitul deceniului al IX-lea au loc demonstratii ale armenilor din enclava īn favoarea unirii cu Armenia. Se ajunge la conflict deschis. Īn primavara lui 1993 se declanseaza ofensiva etnicilor armeni īn urma careia sunt deschise doua coridoare de legatura cu Armenia si este cucerit 10% din teritoriul azer. Cu un an mai tārziu are loc un gen de reglementare, un acord semnat de partile implicate la Moscova.

     Azerbaidjanul este o tara vecina cu Iranul (de altfel pe teritoriul sau traiesc multi iranieni). Pe de alta parte, importanta acestui stat a crescut odata cu descoperirea rezervelor de petrol din Marea Caspica. Frustrat de victoria armeana, precum si de sprijinul sovietic implicit acordat Armeniei īn timpul conflictului, Azerbaidjanul dezvolta legaturi vizibile cu Occidentul (mai ales cu SUA). De altfel, si tarile occidentale au tot interesul sa amplifice cooperarea cu Baku. De aceea traiectoria acestei tari va fi, fara īndoiala, ascendenta.

     Plina de necunoscute este si evolutia tarilor din Asia Centrala. Au īnalte rate de crestere a populatiei si, īn acelasi timp, sunt printre cele mai sarace republici ale fostului spatiu sovietic. Rolul lor clasic īn vechea diviziune socialista a fost acela de a produce materii prime. Foarte important īntre aceste state este Uzbekistan. Cu o populatie de 24 de milioane si o suprafata mai mare decāt a Germaniei si mai mica decāt a Frantei, beneficiind de o conducere realista si hotarāta, Uzbekistanul a consemnat īn ultimii ani ritmuri de crestere economica. El se detaseaza īntre cele patru tari. Dar aceste tari sufera doua tipuri de influente cu semnificatii geopolitice de netagaduit: influenta tarilor musulmane situate la sud - si influenta Chinei situata la vest.



     RELATIILE DINTRE NOUL STAT FEDERATIA RUSA SI ROMĀNIA



     Politica Federatiei Ruse se deosebeste radical de cea practicata īn fosta URSS, deoarece are un sistem pluripartid, are chiar unele libertati democratice reale, īntre ele libertatea presei fiind cea mai distincta, iar uriasa masinarie militara sovietica, pe lānga fragmentarea ei īn celelalte 14 republici ex-sovietice, sufera si este pe cale de dezagregare din cauza unei slabiciuni economice de durata, ce nu poate fi depasita īnca multe decenii de acum īncolo ( chiar daca la putere s-ar instala fortele neocomuniste ).

     Si politica noastra fata de Rusia a avut conotatii duplicitare ( iar din pacate aceasta nuanta persista si īn prezent ). Romānia a optat oficial īn mod firesc pentru integrarea īn NATO si Uniunea Europeana. Dar, din pacate nu a luat pe plan intern masurile necesare drastice, nepopulare de reforma, reclamate de aceasta cerere, iar īn politica externa a mai continuat sa flirteze īn diverse ocazii si cu Federatia Rusa. Momentul adevarului a venit īnsa rapid.

     Moscova a respins orice pretentii romānesti de reabilitare istorica prin condamnarea pactului Ribentrop-Molotov īn litera unui tratat politic de baza bilateral, ca si cererile legitime de despagubiri pentru tezaurul romānesc depus īn 1916 īn Rusia.

     Basarabia a ramas " marul discordiei " īn continuare īn relatia cu Moscova, desi Romānia nu mai are granita comuna cu Rusia. ( Ar fi fost totusi o greseala fatala daca īn iunie 1992 Romānia s-ar fi implicat activ nu numai cu sprijin logistic ci si cu forte umane de partea Chisinaului, fiindca am fi intrat īn conflict nu cu secesionistii transnistreni, ci cu Armata a 14-a sovietica, devenita rusa prin bunul plac al Moscovei.

     Iar īn privinta tratatului politic cu Rusia, desi era evident ca īn conditiile de mai sus el nu-si mai are nici un rost ( orice tratat se īncheie atunci cānd prin el se rezolva o problema divergenta ) totusi la Bucuresti, īn virtutea inertiei, s-a mentinut parerea ca daca nu īncheiem un asemenea tratat cu Rusia, atunci īnseamna ca nu dorim relatii normale cu aceasta tara. Mai mult, se sustinea īn unele birouri ca si prietenii nostri occidentalii ne-ar īndemna sa īncheiem acest tratat fiindca altfel nu am īndeplini conditiile de a īntra īn NATO.

     Īn primul rānd ca occidentalii ne spuneau din pura complezenta ca Romānia ar trebui sa aiba relatii bune cu Moscova. Pe fond ei īnsa nici nu aveau de gānd sa-si complice si mai mult relatia lor proprie cu o Rusie pe care doreau sa o aserveasca si nicidecum sa o īntareasca, īncurajānd o legatura strānsa cu una din tarile mari din fostul lagar socialist asa cum era Romānia.

     La NATO nu s-a pus niciodata semnul egalitatii īntre tratatele īncheiate cu Ungaria si Ucraina si un eventual tratat de baza cu Rusia. Cu cele doua tari vecine erau de dorit raporturi normalizate īn optica de viitor a NATO, dar cu Rusia, care nu mai avea frontiera comuna cu tara noastra un asemenea document, nu avea nici un rost, cu atāt mai mult cu cāt Rusia īnsasi, refuzānd punctele de interes pentru partea romāna, ea singura s-a retras si a blocat de fapt procesul negocierilor. Īn aprilie 1996 Primakov a dorit sa parafeze numai acel text al tratatului care continea o serie de clauze agreate de partea rusa, clauze care ne-ar fi complicat demersurile noastre pe lānga NATO. Primakov s-a aratat socat ( sau asa a vrut sa para ) cānd doar cu 24 de ore īnainte de sosirea la Bucuresti, la reuniunea OCEMN, i s-a spus ca partea romana nu e pregatita de parafare.

     Sustinatorii tratatului aduc īn discutie teoria ,, dependentei ,, economice a Romāniei de Rusia, care daca, chipurile s-ar supara, ne-ar īnchide gazele si conductele de titei. Este o teorie emanata de la propaganda moscovita. Adevarul este ca Rusia este dependenta de Romānia si nu invers. Partea romāna vireaza anual īn bugetul Rusiei peste un miliard de dolari ( suma ce reprezinta diferenta īntre importul si exportul romānesc īn si din Rusia ). Romānia plateste comercial cu bani grei aceste produse energetice ( din fericire plata se face prin intermediul unor firme occidentale si putem beneficia de preturile reale ale pietei, altfel partenerii comerciali rusi ne-ar percepe tarife cu mult peste pretul pietei ) si nu le primeste gratuit.

     Iar dupa cum se stie, singura sursa reala de venituri īn valuta a Rusiei este exportul ei de produse energetice. De aceea ea nu are cum sa ne santajeze cu oprirea livrarilor atāta timp cāt le achitam contravaloarea.

     De aceea se taraganeaza de ani de zile si rezolvarea unor probleme relativ simple. Aceste probleme treneaza īnca din 1991-1992 si este putin probabil ca partea rusa va gasi vointa politica necesara sa le dea o rezolvare īn sensul dorit de noi. Nici īn domeniul politic nu aveam prea multe interese comune. Si nu e vorba numai de valul de emotionalitate pe care īl produce la Moscova insistenta Romāniei de a deveni membru NATO. ( Evghenii Primakov spunea cu nonsalanta la toate īntālnirile oficiale cu noi ca Romānia are dreptul sa-si aleaga politica proprie, chiar si de aderare la NATO. Dar, īn convorbirile intime cu partenerii occidentali, reprezentantii Moscovei nu se sfiiau sa le atraga atentia acestora ca sunt pe cale sa primeasca īn alianta ,,un stat cu probleme,, si īn plus ,,divizat,,. Iar daca interlocutorul uimit īntreba cum este Romānia ,,un stat divizat,, , atunci raspunsul venea prompt: dar Basarabia, Republica Moldova, pe care Bucurestiul le considera un ,,al doilea stat romanesc ?,, ).

     O inventariere a eventualelor interese politice ale Moscovei unde ar dori sprijinul Romāniei ne arata o lista extrem de saraca. Pāna de curānd Moscova era gata sa ne ofere garantii de securitate proprii, daca renuntam la NATO si īncheiem doar un document bilateral cu SUA, care sa ne dea un statut similar cu cel al Finlandei. Evident o oferta absolut neconvenabila partii romāne. A mai fost insistenta Moscovei sa o sprijinim sa devina membru plin al Comisiei Dunarii. Si aici īnsa Romānia a devenit neinteresanta cānd Germania si-a oferit sprijinul.

      Īn esenta deci Rusia actuala nu mai poate fi o putere de care Romānia sa se teama īn mod bolnavicios asa cum s-a īntāmplat pāna la disparitia URSS si nici un stat de al carui sprijin sa avem nevoie imperioasa. Ramāne desigur o mare putere, chiar daca e slabita economic si politic. De aceea se cuvine a fi tratata cu atentie, dar nu exagerata ci īn functie de interese.

     Dar se impune īnsa imperios sa renuntam la orice atitudine duplicitara si sa scapam de complexul de inferioritate fata de Rusia, fiindca ea nu mai este din fericire ,, colosul vecin de la rasarit ,,ci numai o mare putere īnglodata īn greutati si datorii.

     Īn acelasi context se cuvine ca Romānia sa sustina fara rezerve consolidarea independentei noilor state ex-sovietice, independenta pe care fosta metropola cauta sa o submineze pe toate caile. Īn acest spirit si prezenta activa a diplomatiei romanesti īn capitalele marilor state ex-sovietice si īn special īn republicile caucaziene, este īn deplina concordanta atāt cu strategia NATO si Uniunii Europene cāt si cu interesele nationale ale Romanei īn aceasta zona geo-politica atāt de importanta pentru viitor.

DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Diverse

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles