Eugen Ionescu - bibliografie

5x puncte

categorie: Romana

nota: 7.46

nivel: Liceu

Dl Perpessicius, de altfel, mi-a dat titlul cărții mele, care, cum se știe, a fost magnetul înjurăturilor anului trecut. Și anume: 13 inși trimisesem poezii, 13 inși cărora, puși unul lîngă altul, dl Perpessicius le-a răspuns, în bloc, cu majuscule: NU. Perseverent cum sunt, am continuat să fac poezii și în clasa a V-a. Am prezentat un sonet dlui Pompiliu Constantinescu care mi-era profesor de rom[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Eugen Ionescu - bibliografie

Dl Perpessicius, de altfel, mi-a dat titlul cărții mele, care, cum se știe, a fost magnetul înjurăturilor anului trecut. Și anume: 13 inși trimisesem poezii, 13 inși cărora, puși unul lîngă altul, dl Perpessicius le-a răspuns, în bloc, cu majuscule: NU. Perseverent cum sunt, am continuat să fac poezii și în clasa a V-a. Am prezentat un sonet dlui Pompiliu Constantinescu care mi-era profesor de română. Dlui Pompiliu Constantinescu i s-a părut că sonetul meu e rudimentar.

De lucrul acesta am căutat să mă răzbun în toate chipurile, afirmînd în decursul fructuoasei mele activități că critica d-sale este rudimentară. În clipa în care nu am mai iubit literatura, ci am devenit vanitos, m-au primit publicațiile, a vorbit despre mine la Radio dl Perpessicius însuși și m-am înjurat, în scris, ca de la egal la egal, cu fostul meu profesor, dl Pompiliu Constantinescu. Dar despre faptul că am scris din vanitate am vorbit pe larg în Nu. Astăzi, disprețuiesc prea sincer pe toți literații și neliterații ca să mai pun accentul pe vanitatea literară. Mai scriu însă din deprindere; dintr-un obicei prost; dintr-un viciu contractat din copilărie.

Și am să mai scriu pentru că, neputînd face politică și nefiind filosof, trebuie să-mi trec timpul cu ceva pînă la moarte, ca s-o uit și ca să nu mă plictisesc de tot.” Astfel, poate da, ori poate nu, dar Eugen Ionescu și-a început activitatea literară dintr-o răzbunare, dar care s-a dovedit a fi una fecundă. Acum sa nu fim categorici, s-ar putea ca influența acestor doi oameni să nu-l fi determinat în mod exclusiv să o apuce pe drumul literaturii, însă totuși, prima motivare a venit de la ei…

Adevăratul său debut poetic, din 1928, a avut loc în Bilete de papagal, revista lui Arghezi; a debutat editorial cu placheta de versuri Elegii pentru ființe mici, în 1931. A urmat volumul critic Nu, din 1934, care a stîrnit un viu scandal, prin tonul nonconformist și polemic al tînărului scriitor. Eugen Ionescu pune în discuție totul – miturile, modelele și stilurile literaturii – contestînd, între alții, pe Arghezi și pe Ion Barbu. Publică, apoi, o biografie în stil grotesc a lui Victor Hugo.

Între octombrie 1940 și mai 1942, Ionescu își reluase în România, meseria de profesor de franceză, după care, sosirea trupelor germane în propria lui țară îl silise ca, împreună cu soția sa Rodica, să revină în sudul Franței. Primul loc de popas a fost Marsilia. Ionescu trecea pe atunci prin mari dificultăți financiare. Într-o scrisoare pe care i-o adresa, la 29 septembrie 1942, lui Jean Ballard, directorul revistei „Cahiers du Sud”, își exprima adâncul regret de a fi trebuit să părăsească Marsilia pentru Vichy, unde lucra ca secretar de presă la Legația României, unde incertitudinile financiare îl determinau să accepte mărunte lucrări de traducere pentru Legația română de la Vichy. Erau vremuri grele, pentru procurarea hranei aveai nevoie de multă abilitate și de numeroase cunoștințe.

A fost, ca om de teatru și ca om concret, un revoltat continuu împotriva ordinii absurde a lumii, împotriva răului din istorie, a indiferenței, a “rinocerizării” omului. Împotriva oricărei satanizări care transformă, pînă la urmă, orice puritate într-un lucru urît, mizerabil. “Uneori am fost tentat să cred că lumea a fost creată de îngerii răi de care vorbeau bogomilii și catarii”. A fost revoltat mai ales împotriva morții, căreia i-a contrapus Binele, rugăciunea, speranța în existența lui Dumnezeu. “Cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău”. Chiar dacă spaima sa cea mai cumplită a fost că Dumnezeu s-ar putea să nu existe. “Groaza mea este însă mult prea mare pentru a lăsa loc altui sensiment”.

Cît despre lumea sa spirituală, interioară, la 81 de ani Eugen Ionescu declara că “Domnezeu n-a abolit, pentru mine, moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil. În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoților, n-am reușit niciodată să mă las în voie, în brațele Domnului. N-am reușit să cred destul. Eu sunt, din păcate, ca omul acela despre care se spune că făcea în fiecare dimineață această rugăciune: Doamne, fă-mă să cred în tine”
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles