Ecologia - de la stiinta la constiinta

3x puncte

categorie: Diverse

nota: 7.04

nivel: Liceu

Referat despre Ecologia - de la stiinta la constiinta
Construit precum termenul de economie, cel de ecologie derivă, în parte, din rădăcina indo-europeană weik, care desemnează o unitate socială imediat superioară casei șefului de familie. Această rădăcină a dat sanskritul veah (casă), latinul vicus (cartierul unui oraș, burg) și grecul oikos (habitat, acasă). Ca atare sekologie a fost cons[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Ecologia - de la stiinta la constiinta

Referat despre Ecologia - de la stiinta la constiinta
Construit precum termenul de economie, cel de ecologie derivă, în parte, din rădăcina indo-europeană weik, care desemnează o unitate socială imediat superioară casei șefului de familie. Această rădăcină a dat sanskritul veah (casă), latinul vicus (cartierul unui oraș, burg) și grecul oikos (habitat, acasă). Ca atare sekologie a fost construit pe baza a două cuvinte grecești: oikos și logos (logia), (discurs). Etimologic deci, ecologia reprezintă știința habitatului, respectiv o ramură a biologiei care studiază interacțiunile dintre ființele vii și mediul lor. Dar, evident, semnificațiile sale au fost mult amplificate și diversificate de-a lungul timpului.

Nomen certus, pater incertus?
Parafrazând un celebru dicton juridic latin (mater, certus, pater incertus) și despre ecologie se poate spune că dacă numele îi este general și unanim recunoscut, paternitatea acestuia este încă discutată. Astfel, într-o lucrare a lui P.H. Ochsen (The world ecology, Nature, vol. 129, 1959) a fost lansată ipoteza că inventatorul termenului ecologie ar fi fost filozoful și scriitorul american Henry David Thorean (1817-1862), contemporan întrucâtva cu Haeckel. Filozof transcendentalist acesta a fost, totodată, și unul dintre cântăreții vieții în natură. După cum se știe, transcedentalismul, ilustrat mai ales de filozoful Ralph Waldo Emerson (1803-1882), este o filozofie impregnată de panteism în care natura e percepută deopotrivă ca un mijloc de uniune cu Dumnezeu și ca o sferă imperfectă unde se cuvine “transcede”.

În societatea timpului, adepții unei asemenea concepții erau percepuți ca niște neconformiști. Astfel, în cartea sa “Walden, sau în viața în pădure” Thoreau reconstituie experiența reîntoarcerii sale pe pământ, care a durat puțin peste doi ani. Printre altele, acesta povestește “M-am dus în pădure întrucât am vrut să trăiesc fără grabă, să fac față numai forțelor esențiale ale vieții, să descopăr ceea ce aceasta poate să mă învețe, sfârșind să constat, la ora morții mele, că nu am învins-o”.

Această experiență apropiată multor “expediții” ecologiste actuale explică, în mare parte, eroarea de descifrare comisă în 1958 de editorii corespondenței lui Thoreau. Astfel, aceștia au citit, din greșeală “ecology” (ecologie) acolo unde scriitorul-filozof scrisese “geology” (geologie) într-o scrisoare datată 1 ianuarie 1858 și adresată verișorului său G. Thatcher.

Această confuzie de termeni, deosebit de seducătoare și în spiritul senzaționalului american (cine nu era tentat să considere că primul scriitor și practician al “întoarcerii la natură” a fost, în același timp, și părintele cuvântului ecologie, în defavoarea unui ferm om de știință?), avea să fie corectată însă de aceiași editori entuziaști în 1975. În acest fel Ernst Haeckel era repus în totalitate în drepturi și astăzi nimeni nu-i mai contestă paternitatea termenului și conceptului de ecologie.

Paternitatea definitiei
În mod curent, se consideră că o bună definiție trebuie să ne permită recunoașterea sigură a obiectului definit. Și din acest punct de vedere Haeckel rămâne un clasic. Definiția sa, cuprinsă în aceeași lucrare care a lansat termenul și conform căruia “Prin ecologie înțelegem totalitatea științei relațiilor organismului cu mediul, în sens larg toate condițiile de existență”, constituie și în prezent fundamentul definițiilor acestei ramuri ale biologiei. Dacă omul de știință german este nașul de nume al ecologiei, fondatorul său pe conținut rămâne, mai degrabă, Charles Darwin, al cărui discipol a fost.

Cele două lucrări ale acestuia “Originea speciilor” (1859) și “Descendența omului” (1871), formulau două idei fundamentale ale ecologiei moderne: influența mediului asupra speciilor vii și apartenența speciei umane la lumea naturală. Celebrul naturalist englez a relevat dependențele strânse și o stare de echilibru optim între diferitele specii de plante și animale. Cu o asemenea moștenire, ecologia este astăzi definită, de regulă, ca fiind studiul relațiilor organismelor ori grupurilor de organisme cu mediul lor ori știința interrelațiilor organismelor vii cu mediul lor.

Născută ca o ramură a biologiei, nimeni nu prevestea ecologiei un strălucit viitor social. Dar, treptat implicațiile sale s-au diversificat, amplificat și complicat. Studiind echilibrele naturale, ecologiștii au prevăzut degradarea lor treptată; după câteva decenii, dezvoltarea societăților industriale a modificat profund mediul planetar. Apariția și amplificarea poluărilor, dispariția unor specii, afirmarea problemelor globale ș.a., au fost semnele evidente ale unei crize ecologice profunde. Concluzia relevată tot de ecologie este și ea fundamentală: omul nu poate să acționeze la nesfârșit asupra mediului său fără a pune în discuție ruperea absolută a echilibrelor ecologice esențiale. Pe această cale s-a impus o altă noțiune - problemă cheie a lumii contemporane: protecția mediului.

Totodată, pe măsura conștientizării mizei ecologice, științele biologice au făcut apel la științele umane: etnologia a denunțat decivilizarea promovată de occidentali contra etniilor și culturilor minoritare; demografia s-a confruntat cu creșterea mondială a populației și impactului, pe măsură, asupra mediului, sociologia a perceput un război între societate și natură; cuvinte precum natură, știință, tehnică, au trezit filozofia care a hrănit vechile sale dezbateri asupra acestor noi constatări.

Așa cum se întâmplă în lumea modernă, aceste probleme au invadat deopotrivă și economia și politica pentru a căuta cauzele crizei ecologice și a credita soluții posibile. O ecologie politică a interpelat economia politică și, ca o consecință, la nivelul mișcării sociale s-a impus un nou curent de gândire și acțiune: ecologismul. Trecerea ecologiei de la stadiul de simplă disciplină științifică la cea de problemă a conștiinței comune, națională și internațională cu expresii corespunzătoare la nivelul teoriei și acțiunii militante reprezintă una din marile cuceriri ale secolului XX.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Diverse

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles