ENGELBERT HUMPERDINCK

3x puncte

categorie: Muzica

nota: 8.87

nivel: Liceu

Engelbert Humperdinck, s-a născut la Siegburg, Renania, în Germania, la 1 septembrie 1854. Prima sa compoziție muzicală a luat naștere după ce a început studiul pianului la vârsta de numai 7 ani. Primul contact cu opera a avut loc în anul 1868, când a ascultat opera Undine a lui Lortzing. Urmările au fost imediat vizibile, când la doar 13 ani a început lucrul la două Siengspieluri: Perla și Claudi[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: ENGELBERT HUMPERDINCK

Engelbert Humperdinck, s-a născut la Siegburg, Renania, în Germania, la 1 septembrie 1854. Prima sa compoziție muzicală a luat naștere după ce a început studiul pianului la vârsta de numai 7 ani. Primul contact cu opera a avut loc în anul 1868, când a ascultat opera Undine a lui Lortzing. Urmările au fost imediat vizibile, când la doar 13 ani a început lucrul la două Siengspieluri: Perla și Claudine von Villa Bella și la drama muzicală Harziperes. Mai târziu, Humperdinck avea să-l numească pe Lortzing unul din modele pe care le-a urmat. Era evident că acest tânăr avea talent, dar părinții săi nu l-au susținut în dorința lui de a deveni muzician. În ciuda insistențelor acestora ca să urmeze studiul arhitecturii, Humperdinck s-a înscris la cursurile Conservatorului din Köln, fiind susținut în această dorință de către compozitorul Ferdinand Hiller.

Humperdinck a fost un student de succes, obținând Premiul Mozart în Frankfurt, în anul 1876, cu ajutorul căruia a avut posibilitatea să călătorească la München. Au urmat Premiul Mendelssohn, în anul 1879 și Premiul Meyerbeer, în anul 1881. ambele concursuri având loc în Berlin. Ajuns la München în 1877 și-a continuat studiile la Academia Regală de Muzică, dezvoltându-și talentul de muzician și având multe ocazii de a câștiga experiență compunând, dar și dând concerte. Aici a făcut cunoștință cu noi influențe care au schimbat mentalitatea compozitorului, aderent al metodei de predare tradițională în stil schumanian. Timp de peste zece ani a întâlnit mulți compozitori importanți precum Franz Lachner, Giovanni Sgambati și Richard Wagner și astfel, a făcut cunoștință îndeaproape cu compozițiile acestora.

În anul 1878 a ascultat Inelul nibelungilor al lui Wagner și, ca urmare, s-a înscris la societatea wagneriană ,,Orden vom Gral". O vizită făcută lui Wagner în anul 1880, în timpul unui tur al Italiei (o bursă câștigată de Humperdinck), s-a dovedit a fi și mai decisivă; Wagner l-a invitat la Bayreuth în 1881 la pregătirea premierei cu Parsifal. Cu toate că prieteni ai compozitorului s-au temut că o asemenea colaborare i-ar inhiba creativitatea, Humperdinck a declarat că ar renunța bucuros la originalitate dacă asta l-ar ajuta să compună părți corale ca acelea din Parsifal. De asemenea, a evidențiat faptul că stilul wagnerian are și părți ușoare, care se aseamănă cu înclinațiile sale, mai mult mendelssohniene.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Muzica

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles