Drepturile detinutilor minori

5x puncte

categorie: Drept

nota: 9.87

nivel: Facultate

     În cadrul atât de vast al reglementarilor juridice privind Drepturile Copilului, voi încerca sa schitez principalele directii de orientare ce guverneaza problema unui tânar sub 18 ani care intra în contact cu sistemul de justitie, ca urmare a unei suspectari ori a unei acuzatii de comitere a unui delict, vizând câteva aspecte legate de aplicarea acelor masuri ce afecteaza starea de libertate[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Drepturile detinutilor minori

     În cadrul atât de vast al reglementarilor juridice privind Drepturile Copilului, voi încerca sa schitez principalele directii de orientare ce guverneaza problema unui tânar sub 18 ani care intra în contact cu sistemul de justitie, ca urmare a unei suspectari ori a unei acuzatii de comitere a unui delict, vizând câteva aspecte legate de aplicarea acelor masuri ce afecteaza starea de libertate a minorului.

      Îmi propun ca în cadrul acestei analize sa abordez problematica respectarii dreptului copilului delicvent din perspectiva a trei factori :

      1) recomandarile din legislatia internationala cu privire la copii în contradictie cu legea româna ;

      2) contradictiile legislatiei românesti cu privire la copii care raspund penal ;

      3) contradictiile dintre lege si practica ;

      Pentru aceasta, voi urmari dosarul unui astfel de caz în toate etapele ce le parcurge si anume :

     ? Retinerea de catre organele de politie ;

     ? Arestarea preventiva ;

     ? Etapele procesului ;

     ? Sanctiunea aplicata (masura educativa, închisoare, asistenta postpenala ) ;

      Deasemenea, în încheierea acestei lucrari voi face o descriere a conditiilor educationale existente în centrele de Reeducare pentru Minori.

      În continuare doresc sa fac o trecere în revista a cadrului juridic care priveste copilul si protectia acestuia.

     Astfel, putem enumera :

     a) Articolul 45 din Constitutia României care prevede :

     ? "copii se bucura de un regim de protectie si de asistenta în realizarea dreptului lor "

     ? "statul acorda alocatii de stat pentru copii si ajutoare ... "

     ? "exploatarea minorilor, folosirea lor în activitati care le-ar putea dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune în primejdie viata ori dezvoltarea normala sunt interzise "

      b) Articolul 2 din Legea 18/1990 (prin care România ratifica Conventia Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului) care prevede ca :

      "Statele parti se angajeaza sa respeste drepturile care sunt enuntate în prezenta conventie si sa le garanteze tuturor copiilor care tin de jurisdictia lor, fara nici o distinctie, indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta opinie a copilului, a parintilor sau a reprezentantilor sai legali, de originea lor nationala, etnica, sau sociala, de situasia lor materiala, de incapacitatea lor, de nasterea lor sau de alta situatie .



      Statele parti vor lua toate masurile corespunzatoare pentru ca acesta sa fie efectiv protejat împotriva oricarei forme de discriminare sau de sanctiuni motivate de situatia juridica, activitatile, opiniile declarate ori convingerile parintilor sai, ale reprezentantilor sai legali ori ale membrilor familiei sale ."

      Trebuie facuta precizarea ca odata cu ratificarea de catre România a Conventiei Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului prin Legea 18/1990, aceasta devine obligatorie pentru România si are aceeasi putere de lege ca si Constitutia.

      c) în completarea cadrului juridic, în afara de aceste texte fundamentale prezentate mai sus, mai putem prezenta :

     ? Conventia Europeana a Drepturilor Omului ;

     ? Codul Penal al României ;

     ? Codul de Procedura Penala ;

     ? Legea 26/1994 privind organizarea si functionarea Politiei Române ;

     ? Legea 23/1969 privind executarea pedepselor privative de libertate ;

     ? Decretul nr.545/1972 privind executarea masurii educative a internarii minorilor infractori într-un centru de reeducare ;

     ? Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.192/1999 privind înfiintarea Agentiei Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului ;

     ? Ordonanta Guvernului nr.1/21.01.2000 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala ;

     ? Regulamentul de Ordine Interioara a Închisorii pentru Tineri - Craiova ;

     Regulile Natiunilor Unite pentru Apararea Minorilor Privati de Libertate si Regulile de la Beijing- Standardul de Reguli Minime al Natiunilo Unite- Administrarea Justitiei pentru minori- se constituie ca un îndrumar, stabilind recomandari însa nu sunt obligatorii pentru state .

      Prima etapa în drumul stabatut de un asfel de dosar o reprezinta retinerea de catre organele de politie.

     Legea nr. 26/1994 privind organizarea si functionarea Politiei Române prevede în articolul 16 (1) litera b) :"sa conduca la sediul politiei în vederea luarii de masuri legale, pe cei care, prin actiunile lor, pericliteaza ordinea publica, viata persoanelor sau alte valori sociale, precum si persoanele suspecte a caror identitate nu a putut fi stabilita.

     Persoanele suspecte de actiuni prin care se pericliteaza ordinea publica, viata persoanelor sau alte valori sociale, care refuza sa-si decline identitatea ori aceasta nu poate fi stabilita, sunt conduse la sediul politiei pentru clarificarea situatiei si, dupa caz, prezentarea acestora de îndata în fata organului de urmarire penala competent, activitati ce nu pot dura mai mult de 24 de ore ."

     Din nefericire, legea respectiva nu prevede însa obligatia pentru reprezentantii politiei ca în cazul conducerii la sctie a unui copil (minor) în vederea stabilirii identitatii acestuia sau a unor aspecte legate de svârsirea unei infractiuni, sa cheme de îndata pe unul din parinti, tutorele sau un reprezentant al Autoritatii Tutelare ori altor organizatii pentru protectia copilului.

      Minorul,de asemenea, datorita vârstei, nu stie ca are dreptul sa solicite prezenta acestora la sectia de politie, politistul fiind singura persoana care poate sa cheme parintii sau Autoritatea Tutelara, el întreprinzând aceasta actiune dupa bunul plac.

     În legislatia româna si internationala nu exista prevederi speciale cu privire la metodologia de retinere a unui copil suspect de savârsirea unui delict criteriile aplicabile fiind cele generale. Astfel :

     Art. 136 din Codul de Procedura Penala prevede scopul si categoriile masurilor preventive:" În cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu închisoarea, ... se poate lua fata de acesta una din urmatoarele masuri preventive: retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea si arestarea preventiva." Art. 143 din C.P.P. prevede: "Masura retinerii poate fi luata ce organul de cercetare penala fata de învinuit daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savârsit o fapta prevazuta de legea penala." Tot astfel, art. 480 din C.P.P. prevede: "Urmarirea si judecata infractiunilor savârsite de minori, precum si punerea în executare a hotarârilor privitoare la acestia, se fac potrivit procedurii obisnuite,..."

      Art. 481

"(1) - Când învinuitul sau inculpatul este un minor ce nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, daca organul de urmarire penala considera necesar, citeaza delegatul Autoritatii Tutelare, precum si parintii, iar când este cazul, tutorele, curatorul sau persoana în îngrijirea ori supravegherea carea se afla minorul.

      (2) -Citarea persoanelor prevazute în aliniatul precedent este obligatorie la efectuarea prezentarii materialului de urmarire penala.

      (3) -Neprezentarea persoanelor legal citate la efectuarea actelor aratate în aliniatul 1 si 2 nu împiedica efectuarea acelor acte."

      Dupa cum observam, prezenta Autoritatii Tutelare, a parintilor, a tutorelui ori a curatorului este lasata la aprecierea organului de urmarire. Consideram necesara prezenta acestora si implicit a avocatului, încât din faza urmaririi penale si, mai mult, în momentul când minorul a fost adus la politie pentru cercetari sau în baza unui mandat de arestare, pentru ca, atât timp cât minorul, potrivit Constitutiei si altor legi, nu are drept de vot, nu are drept de a dispune de bunurile sale, nu are drept de asociere, nu se poate casatori, atunci cum ar putea sa semneze si sa-si asume, fie si numai o declaratie, în prezenta organului de urmarire penala?

      Practica consemneaza ca, în majoritatea cazurilor, persoanele prevazute la articolul 481 nu sunt citate, copilul nu beneficiaza în aceasta faza de prezenta lor.

      Minorii pot fi dusi la sectia de politie unde, sub pretextul indentificarii acestora sau stabilirea domiciliului, pot fi tinuti pâna la 24 de ore, încalcându-se prevederile Constitutiei, în care se spune ca nimeni nu poate fi retinut mai mult de 24 ore fara mandat de arestare.

      O a doua etapa a desfasurarii acestei actiuni o reprezinta arestarea.

     Reglementarile internationale accepta privarea de libertate a minorilori în anumite cazuri. Nici unul din aceste documente nu se refera în mod expres la conditiile aplicarii arestului preventiv, ci vorbesc despre privarea de libertate.

     Privarea de libertate este reglementata ca si sentinta de Regulile de la Beijing. Desi acestea nu au caracter obligatoriu, ele trebuie sa constituie o serie de norme valoroase dupa care statele trebuie sa se ghideze.

      Acestea, asemeni Conventiei, stipuleaza ca pedeapsa cu lipsirea de libertate trebuie sa fie ultima masura luata si pe cât mai scurt timp posibil. Acest fapt este consfintit si de catre Regulile de la Tokio, care sunt cunoscute si sub numele de "Standarde si Reguli minime ale Natiunilor Unite privind masurile non- custodiale."

      Conform documentelor enuntate anterior, masura lipsirii de libertate a minorului trebuie sa aiba la baza principiul reabilitarii.

      În C.P.P., articolul 146 reglementeaza conditiile pentru arestarea învinuitului. Arestul preventiv poate fi dispus de catre procuror daca el considera ca este în interesul urmarii penale privarea de libertate a învinuitului sau de catre instanta de judecata.

      Referitor la arestul preventiv, Comisia Europeana a Drepturilor Omului mentioneaza:

      Art. 5

"(1)Orice persoana are dreptul la libertate si siguranta.Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si în conformitate cu caile legale:

     a) daca este detinut legal în urma condamnarii de catre un tribunal competent;

     b) daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarâre pronuntata, comform legii, de catre un tribunal ori în vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege;

     c) daca aceasta a fost arestata si detinuta în vederea aducerii sale în fata autoritatii judiciare competente, atunci când exista motive verosimile de a o banui ca a savârsit o infractiune sau când exista motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împlica sa savârseasca o infractiune sau sa fuga dupa savârsirea acestuia;

     d) daca este vorba despre detinerea legala a unui minor, hotarâta pentru educatia supravegheata sau despre detinerea legala a unei persoane, în scopul aducerii sale în fata autoritatii competente;

     e) daca este vorba despre detinerea legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contegioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

     f) daca este vorba despre arestarea sau detinerea legala a unei persoane pentru a o împiedica sa patrunda în mod ilegal pe un teritoriu sau împotriva careia se afla în curs o procedura de expulzare ori de extradare;

      (2) Orce persoana arestata trebuie sa fie informata, în termenul cel mai scurt si într-o limba pe care o întelege, asupra motivelor arestarii sale si asupra orcarei acuzatii aduse împotriva sa;

      (3) Orce persoana arestata sau detinuta în conditiile prevazute de paragraful 1 c) din prezentul articol trebuie adusa de îndata înaintea unui judecator sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si a dreptului de a fi judecata, într-un termen rezonabil, sau eliberata în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea celui interesat la judecata."

     Prin urmare, articolul 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului cere ca persoana la care se refera paragraful 1 c) sa fie adusa de îndata în fata justitiei, iar pentru a-si aduce la îndeplinire atributiile, autoritatea trebuie sa hotarasca în deplina independenta. Însa, în opinia Curtii, un agent al statului care exercita dubla functie, de procuror si de luare a deciziei de aplicare a masurii arestarii preventive, nu corespunde acestor cerinte.

     Tot astfel, cu privire la termenul arestarii, nici Comisia si nici Curtea nu au stabilit nici un termenminim, însa termenul "de îndata" reprezinta un criteriu mai riguros decât acela de "termen scurt"

     Din aceste prevederi reiese ca arestarea ar trebui dispusa de un judecator si nu de un procuror, iar arestul preventiv ar trebui sa fie dispus pentru un termen rezonabil.

     În contradictie cu Comisia Europeana a Drepturilor Omului, arestul preventiv în România este dispus de procuror sau de judecator, iar articolul 150 din Codul Penal prevede ca "masura arestarii inculpatului poate fi luata numai dupa ascultarea acestuia de catre un procuror sau de catre instanta de judecata ..." în conditiile în care prevederile Comisiei Europene a Drepturilor Omului spun ca ascultarea inculpatului trebuie facuta de catre judecator, nu de catre procuror.

     O probema deosebita ridicata de arestarea infractorilor minori o reprezinta separarea acestora de celelalte categorii de arestati, în acest sens prevederile legale internationale stabilind ca acestia vor trebui sa fie separati de adulti.

     Legislatia româna în vigoare nu face deosebire în ceea ce priveste spatiul de arest între minori si adulti (aricolul 480 C.P.P.). Acesta este principalul mod de asigura minorilor în detentie o buna ocrotire a drepturilor lor.

     Acest aspect vizeaza doua directii de actiune :

     1. sa asigure protectia copiilor împotriva exploatarilor, abuzului sau influentelor negative ale adultilor ;

     2. sa se asigure ca minorii beneficiaza pe deplin de conditiile si facilitatile de care au nevoie pentru dezvoltare si crestere.

     Având în vedere faptul ca sectiile de politie nu au locuri de arest speciale pentru minori, în cazul arestarii preventive, din lipsa spatiului necesar, acestia petrec uneori timp îndelungat împreuna cu adultii, în aceleasi spatii de detentie.

     Practica consemneaza si alte situatii nu tocmai legale. Astfel :

     ? declaratiile sunt scrise de multe ori de catre organele de politie, sub pretextul analfabetismului copilului ;

     ? deseori nu este permis contactul cu parintii ;

     ? exista rapoarte de ancheta fictive, care folosesc acte din dosare anterioare ;

     ? sub pretextul stabilirii descernamântului de catre IML, copilul ramâne în arest o perioada nedeterminata de timp ;

     ? minorul este împiedicat sa ia legatura cu familia pe perioada retinerii ;

     Referitor la conditiile oferite de arestul sectiilor de politie putem mentiona si alte probleme, cum ar fi : accesul dificil la sursele de apa, la grupul sanitar, la asistenta medicala, la scolarizare.

      Tot astfel, având în vedere spatiile înguste ale unei celule, nu este asigurat nici minimum de oxigen necesar unei persoane, iar la asistenta juridica din oficiu, aceasta este pusa la dispozitie de organele de politie, neexistând niciun control vis-ŕ-vis de avocatul chemat sa-l reprezinte pe minor.

     O alta problema caracteristica o reprezinta durata arestarii minorului, conform prevederilor articolului 155 C.P.P. care stipuleaza ca : "Durata arestarii inculpatului poate fi prelungita în caz de necesitate si numai motiat". Arestul înceteaza de drept si în situatia când a atins jumatatea maximului pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea care face obiectul învinuirii (articolul 140 C.P.P.).

     Durata pentru care se poate lua masura poate atinge câtiva ani (ajunge pâna la 3 ani în cazul furtului calificat). De retinut este si aspectul ca în legislatia actuala nu exista reglementari care sa stabilesca clar motivele ori cazurile de necesitate invocate de articolul 155 C.P.P., în cazul infractorilor minori intrându-se în litigiu cu dispozitiile articolului 37 din Legea 18/1990 care prevede la litera b) : "Arestarea, detinerea sau întemnitarea unui copil trebuie sa fie conforma cu legea si nu va fi decât o masura extrema si va fi cât mai scurta posibil".

     Din punctul de vedere al asistentei acordate de institutiile publice de ocrotire a copilului este demn de mentionat aspectul ca legile de organizare si functionare a Agentiei de Protectie a Copilului, Directiei de Protectie a Copilului (la nivel judetean) ori a Autoritatii Tutelare (la nivel de primarie) nu le obliga în nici un fel pe aceste sa fie prezente la toate actiunile întreprinse de organul de cercetare penala în interesul copilului si sa ia anumite masuri pentru verificarea conditiilor de arest în cazul minorilor, nefiind stipulate nici sanctiunile care se aplica în cazul în care o institutie nu-si respecta obligatiile.

     O alta etapa importanta pe care o strabate un dosar o reprezinta procesul. Legat de aceasta etapa voi face referire la compatibilitatea instantei, la ancheta sociala precum si la stabilirea descernamântului infractorului minor.

     Astfel : articolul 40 litera b) punctul iii) din Legea 18/1990 prevede : "cauza sa fie examinata, fara întârziere de catre o autoritate sau de catre o instanta judiciara competenta, independenta si impartiala, dupa o procedura echitabila, conform prevederilor legii, în prezenta avocatului sau si daca acest lucru nu este contrar interesului superior al copilului datorita în special vârstei si situatiei sale, în prezenta parintilor sai sau a reprezentantilor legali."

      Tot astfel, în articolul 3(1) din acelasi text de lege se prevede ca : " în toate deciziile care îi privesc pe copii, fie ca sunt luate de institutii publice ori private de ocrotire sociala, de catre tribunale, autoritati administrative sau de alte organe legislative, interesele superioare ale copilului trebuie sa fie luate în considerare cu prioritate. "

     Referitor la completul de judecata care este competent în cauzele cu infractori minori, gasim unele reglementari în articolul 483 C.P.P. care prevede : " Cauzele în care inculpatul este minor se judeca potrivit regulilor de competenta obisnuita de judecatori desemnati de catre ministrul justitiei".

     În practica nu exista complete de judecata speciale pentru minori, acesti fiind judecati înpreuna cu majorii, de acelasi complet de judecata, în cadrul aceleiasi sedinte de judecata. Minorii sunt transportati în aceleasi masini cu care sunt transportati adultii de la locul de detinere pâna la instanta, în cele mai multe dintre cazuri aceste mijloace de transport neputând asigura separatiunea diferitelor categorii de detinuti. Procedurile folosite la escortare precum si masurile de siguranta ce se iau împotriva evadarii minorilor sunt aceleasi ca la adulti.

     Textul Codului de Procedura Penala nu ne ofera date concrete privind componenta completului care judeca în cauzele cu minori, însa nu exista complete de judecata separate sau speciale pentru cauzele în care sunt implicati minori, decât cu rare exceptii.

     Tot în cadrul etapei privitoare la procesul intentat infractorilor minori, o componenta esentiala o reprezinta ancheta sociala.

     În C.P.P. român, articolul 485 prevede ca : "În cauzele cu infractori minori, organul de urmarire penala sau instanta de judecata are obligatia sa dispuna efectuarea anchetei sociale.

     Ancheta sociala consta în strângerea de date cu privire la purtarea pe care minorul o are în mod obisnuit, la starea fizica si mintala a acesuia, la antecedentele sale, la conditiile în care a crescut si în care a trait, la modul în care parintii, tutorele sau persoana în îngrijirea careia se afla minorul îsi îndeplinesc îndatoririle fata de acesta si, în general, cu privire la orice elemente care pot servi la luarea unei masuri sau la aplicarea unei sanctiuni fata de minor.

     Ancheta sociala se efectueaza de catre persoane desemnate se catre autoritatea tutelara a consiliului local în a carei raza teritoriala domiciliaza minorul".

     Practica consemneaza anchete sociale rudimentar întocmite, cu formulari standard, care nu cuprind situatia sociala a copilului si a mediului de provenienta si, chiar si în aceste conditii, rapoartele de ancheta sociale nu au o pondere importanta în luarea deciziei de catre instanta.

     Articolul 484 C.P.P. prevede ca "Judecarea cauzei privind o infractiune savârsita de un minor se face numai în prezenta acesuia, cu exceptia cazului când minorul s-a sustras de la judecata. La judecarea cauzei se citeaza, în afara de parti, Autoritatea Tutelara si parintii, iar daca este cazul, tutorele, curatorul sau persoana în îngrijirea ori supravegherea careia se afla minorul, precum si alte persoane a caror prezenta este considerata necesara de catre instanta. Persoanele aratate în alineatul precedent au dreptul si îndatorirea sa dea lamuriri, sa formuleze cereri si sa prezinte propuneri în privinta masurilor ce ar urma sa fie luate. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica judecarea cauzei."

     Consideram ca prezenta avocatului, a Autoritatii Tutelare, a parintilor, a tutorelui, curatorului în cauzele cu infractori minori este fundamentala si fara aceasta nu poate fi solutionata cauza, deci ar trebui ca neprezentarea acestora în fata instantei la termenul prevazut sa constituie viciu de procedura, bineînteles, daca acest lucru este considerat în interesul superior al copilului, asa cum prevede si articolul 40 (2) litera b) punctul iii) din Legea 18/1990.

     O alta componenta esentiala în desfasurarea procesului o reprezinta stabilirea discernamântului.

     Este bine stiut faptul ca pentru ca un minor între 14-16 ani sa raspunda penal în cazul în care a savârsit o fapta prevazuta de legea penala, trebuie sa se stabileasca daca acesta are sau nu discernamânt. Discernamântul se stabileste de catre institutiile de medicina legala. Astfel, Regulamentul de aplicare a Decretului 446/1966 prevede în cadrul articolului 36 ca : "Expertiza si constatarea medico-legala referitoare la persoane consta în examinari clinice si examene complementare (radiologie, hematologie, serologie, bacteriologie, antropologie etc.) si poate avea ca obiect :

     a) constatare sexului, virginitatii, capacitatii sexuale, vârstei, conformatiei sau dezvoltarii fizice, identitatii fizice, precum si a elementelor necesare stabilirii filiatiei ;

     b) constatarea starilor de boala, a leziunilor traumatice a infirmitatilor si a capacitatii de munca legate de aceste stari ;

     c) constatarea starii obstetricale (sarcina, viduitate, avort, nastere, lehuzie etc.) ;

     d) alte examinari cerute de organele în drept.

     Expertiza poate avea ca obiect si constatarea starii psihice (normale sau patologice) ".

     Practica ne consemneaza o procedura foarte greoaie a institutiilor de medicina legala si, de altfel, foarte multe erori cu privire la examenele medico-legale care se întocmesc de catre acestea. În cadrul aceluiasi text de lege la articolul 40 este mentionat un alt aspect important : "Persoanele aflate în stare de retinere sau detinere se vor examina în prezenta personalului de paza de acelasi sex. Minorii vor fi examinati în prezenta unuia dintre parinti sau a tutorelui, iar în lipsa acestora în prezenta unui membru major al familiei, de acelasi sex cu minorul. Persoanele internate în spitale se vor examina în prezenta medicului care are în îngrijirea sa bolnavul."

     Dupa cum se observa, din aceste texte de lege, reiese obligatia prevazuta în cazul minorilor retinuti sau condamnati de a fi însotiti la institutele de medicina legala în vederea unor expertize de unul din parinti. De altfel, practica a demonstrat ca examinarea medico-legala nu este eficienta în prezenta personalului de paza, iar rezultatul expertizei nu poate fi exact având în vedere faptul ca, minorul poate fi speriat datorita faptului ca este în stare de arest, avâd catuse la mâini, este socat si nu întelege ce se întâmpla cu el, iar explicatiile referitoare la situatia în care se afla, daca I se dau, nu pot fi întelese de catre un copil, examinarea facându-se repede, în fata unui reprezentant al pazei. În prezent, Ordonanta de Guvern 1/2000 abroga Decretul 446/1966, însa regulamentul de aplicare si normele metodologice la aceasa Ordonanta nu au aparut înca, prezumându-se ca, pâna la publicarea Regulamentului de aplicare a O.G. 1/2000 sunt aplicabile vechile dispozitii.

     O alta etapa o reprezinta sanctionarea.

     Articolul 100 C.P. prevede ca : "fata de minorul care raspunde penal se poate lua o masura educativa sau se poate aplica o pedeapsa. La alegerea sanctiunii se tine seama de gradul de pericol social al faptei savârsite, de starea fizica, de dezvoltarea intelectuala si morala, de comportarea lui, de conditiile în care a fost crescut si în care a trait si de orice alte elemente de natura sa caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplica numai daca se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru îndreptarea minorului."

     Datorita faptului ca anchetele sociale nu ofera date suficiente, iar procesul se poate judeca în lipsa unor persoane care pot sa ofere aceste date (articolul 484 aliniat 4), instanta nu are datele necesare pentru a aprecia corect persoana minorului în scopul aplicarii unei sanctiuni potrivite, în raport cu dezvoltarea fizica, morala si educativa a acestuia.

     Ca masuri educative, Codul Penal român prevede un numar de 4 masuri, grupate câte doua. Primele doua, mustrarea (prevazuta de articolul 102 C.P.) si libertatea supravegheata (prevazuta de articolul 103 C.P.) prezinta avantajul ca nu afecteaza starea de libertate a minorului, celelalte doua, internarea într-un centru de reeducare (prevazuta de articolul 104 C.P.) si internarea într-un institut medical educativ (prevazuta de articolul 105 C.P.) presupunând îngradirea starii de libertate a minorului. Alaturi de aceste 4 masuri educative, articolul 109 C.P. prevede ca masuri ce pot fi aplicate minorului, închisoarea sau amenda, cu mentiunea ca limitele acestora se reduc la jumatate. Deasemenea, tot în acest text de lege, la urmatoarele aliniate se prevede ca pedepsele complementare nu se aplica minorului, iar condamnarile pentru faptele savârsite în timpul cât sunt minori nu atrag incapacitati sau decaderi.

     Având în vedere ca masurile educative sunt rar aplicate, voi trata doar masurile privative de libertate, acestea necesitând o mai mare atentie.

     În România, în prezent unitatile de detentie pentru minori sunt în numar de trei, toate în subordinea Directiei Generale a Penitenciarelor. Astfel avem o închisoare pentru minori la Craiova si doua centre de reeducare pentru minori, unul la Tichilesti (lânga Braila), cel de-al doilea la Gaesti (lânga Pitesti).

     Aceste centre de reeducare pentru minori sunt de fapt unitati militare cu o structura similara cu cea a unui penitenciar, avâd atât personal militar cât si civil. Capacitatea acestor centre de minori este de aproximativ 2000 de locuri, însa pe lânga fiecare astfel de centru sunt cazati în pavilioane separate, si un numar de adulti care îndeplinesc anumite activitati gospodaresi. În ceea ce priveste regimul de paza, nu exista nici o diferenta între centrele pentru minori si închisori, directorul fiind civil iar loctiitorul acestuia este responsabilul cu paza. Pozitionarea geografica a celor doua centre (distanta mare si faptul ca nu sunt pe artere principale de trafic) face dificil accesul familiilor la copii aflati în aceste centre. Pentru eliminarea acestor neajunsuri, pentru minorii condamnati la pedeapsa cu închisoarea, s-a luat masura ca acestia sa poata executa pedeapsa si în închisorile pentru adulti, în sectii separate.

     Spre deosebire de masura internarii într-un centru de reeducare unde pedeapsa nu este determinata, ea putând dura pâna la împlinirea vârstei de 18 ani, pedeapsa cu închisoarea se aplica pe o perioada determinata de timp, prin hotarâre definitiva. Copilul poate beneficia de liberarea conditionata în conformitate cu prevederile C.P.(conform articolului 59 C.P., dupa executarea a 2/3 din pedeapsa pentru pedepsele pâna la 10 ani).

     În contextul celor aratate mai sus, în practica se întâlnesc multe situatii când avocatii copiilor solicita aplicarea unei pedepse cu închisoarea în locul unei masuri educative, pentru ca minorul sa poata beneficia de liberarea conditionata, în acest mod perioada de privare de libertate fiind mult mai redusa decât daca i s-ar aplica o masura educativa caz în care ar trebui sa stea în centrul de reeducare pâna si-ar însusi un minim de pregatire scolara sau profesionala sau cel putin pâna la împlinirea vârstei de 18 ani. Legea 18/1990 prin care România ratifica Conventia Natiunilor

     Unite cu privire la Drepturile Copilului stipuleaza în articolul 40 (3) ca : "Statele sa ia masuri, de fiecare data când este posibil si de dorit pentru a trata acesti copii fara a recurge la procedura judiciara, fiind totusi înteles ca drepturile omului si garantiile legale trebuie respectate în mod deplin."

     Articolul 40 (4) al aceluiasi text de lege prevede deasemenea ca : " Va fi prevazuta o întreaga gama de dispozitii referitoare în special la îngrijire, orientare si supraveghere, la îndrumare, probare, plasament familial, programe de educatie generala si profesionala si la solutii, altele decât cele institutionale, pentru a asigura copiilor un tratement în întelesul bunastarii lor si proportional cu situatia lor si cu infractiunea savârsita."

     Cu toate acestea, legislatia româna nu prevede astfel de dispozitii referitoare la asigurarea unui tratament special adecvat necesitatilor copilului, fara a fi nevoie sa se recurga la procedura judiciara. O caracteristica de baza a acestor masuri privative de libertate o reprezinta durata acestora. Referiri la perioada de timp pentru care se poate aplica o masura educativa sau o pedeapsa pentru un minor gasim în Legea 18/1990 unde, în prevederile articolului 37 gasim : " Statele parti vor veghea ca :nici un copil sa nu fie privat de libertate în mod ilegal sau arbitrar. Arestarea, detinerea sau întemnitarea unui copil trebuie sa fie conforma cu legea si nu va fi decât o masura extrema si va fi cât mai scurta posibil." Articolul 106 C.P. prevede : "Masurile prevazute la articolele 104 si 105 se iau pe timp nedeterminat însa nu pot dura decât pâna la împlinirea vârstei de 18 ani. La data când minorul devine major, instanta poate dispune prelungirea internarii pe o perioada de cel mult 2 ani daca aceasta este necesara pentru realiuarea scopului internarii."

     Aceste prevederi sunt însa în contradictoriu, si, în conformitate cu articolul 20 aliniat 2 din Constitutia României, reglementarile internationale la care România este parte au prioritate fata de legile interne în caz de neconcordanta, de unde reiese ca o masura nu poate fi aplicata pe o perioada de timp nedeterminata în cazul unui minor.

     Cu toate acestea, în practica curenta, exista cazuri de minori care au fost condamnati la vârsta de 14 ani si tinuti într-un centru de reeducare pâna la 18 ani (în unele cazuri chiar pâna la 20 de ani) , în acest mod încalcându-se prevederile Legii 18/1990.

     În afara de durata masurilor, o alta problema o constituie conditiile de detentie. Acestea sunt guvernate de principiul separarii copiilor de adulti, principiu enuntat si în articolul 37 din Legea 18/1990 care prevede ca : "Orice copil privat de libertate trebuie sa fie tratat cu omenie si cu respect datorat demnitatii umane si de o maniera care sa tina seama de nevoile personale generate de vârsta sa. În special, orice copil privat de libertate va fi separat de adulti, în afara de cazul în care se considera preferabil sa nu fie separati, în interesul suprem al copilului. Acesta are dreptul de a fi contactat de familia sa prin corespondenta si prin vizite, în afara unor cazuri exceptionale."

     Acest principiu este reglementat si de Legea 23/1969 în articolul 3 unde se specifica criteriile de separatiune, precum si dreptul la intimitate, accesul la îngrijire medicala, accesul la hrana adecvata, la haine, la educatie si activitati recreative, dar si accesul la familie, contactul cu lumea exterioara si pregatirea pentru libertate.

     În continuare ne vom opri asupra unor masuri de protectie alternative.

     Potrivit articolului 19 din Legea 18/1990 :"Statele parti vor lua toate masurile legislative, administrative, sociale si educative corespunzatoare pentru protejarea copilului împotriva oricaror forme de violenta, vatamare sau de abuz fizic sau mental, de abandon sau de neglijenta, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv violenta sexuala, în timpul cât se afla în îngrijirea parintilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantilor sai legali sau a oricarei persoane careia I-a fost încredintat.

     Aceste masuri de protectie vor cuprinde, dupa cum se va conveni, proceduri eficiente pentru stabilirea de programe sociale vizând furnizarea de sprijin necesar copilului si celor carora le-a fost încredintat precum si alte forme de prevenire, în vederea identificarii, raportarii, anchetarii, tratarii si urmaririi pentru cazurile de rele tratamente aplicabile minorului descrise mai sus si vor cuprinde, deasemenea, si proceduri de interventie judiciara."

     Practica însa ne consemneaza ca nu exista nici un program de reabilitare sociala pentru acesti copii, care sa se poata macar compara cu programele din strainatate, si care acolo sunt normale ; faptul ca exista numai aceste forme de reeducare denota o atitudine fata de copilul delincvent prin faptul ca a comis o infractiune sau este suspect, nu mai este protejat, din momentul în care a dovedit ca este rau el nemaibeneficiind de nimic ; atitudinea fata de copii infractori este mai dura fata de adultii infractori. În România, tinerii nu se bucura de respect din partea adultilor si, cu atât mai mult când copilul este suspect de o infractiune el îsi pierde si ultima picatura de respect. Paradoxal este faptul ca cel care hotaraste unde ajunge minorul suspect de infractiune este agentul constatator (politistul de teren). Acest lucru genereaza o serie de întrebari de genul : Sunt ei oare pregatiti sa raspunda de soarta unui copil?, Sunt ei oare abilitati de lege sa faca lucrul acesta ? Din pacate, abuzurile savârsite de acestia sunt necontrolabile, politia negând întotdeauna aceste fapte si nu avem la îndemâna decât marturia victimelor.

     Cadrul legal pentru copii este aproximativ, extrem de neclar.

      Educatia este efectul complex care se formeaza de-a lungul timpului, tot ceea ce I se întâmpla fiind educativ pentru el. În cazul în care experientele lui în legatura cu institutiile statului sunt dominate de arbitrar si violenta acesta va învata odata pentru totdeauna ca statul este violent.

     Actiunea justitiei asupra unui tânar care este suspectat de ceva, trebuie sa fie clara, simpla, coerenta si justa, pentru ca exercitiul justitiei sa devina un argument pentru ca acel copil sa redevina social, adica pentru a se evita pedepsirea lui de mai multe ori pentru aceeasi fapta, pentru a nu fi arestat pentru o perioada îndelungata de timp si pentru a întelege ceea ce I se întâpla, în caz contra acesta nedevenind niciodata pro-social.

     Din nefericire însa, aceste premize nu sunt realizabile, sistemul existent încurajând dezvoltarea infractorului, a caracterului infractional, al comportamentului antisocial al tânarului.

     În concluzie, practica ne arata ca minorii internati în centrele de reeducare si puscariile pentru minori se confrunta de foarte multe ori cu grave încalcari ale drepturilor lor, exostând posibilitatea ca cineva sa ramâna în custodie foarte mult timp pâna la pronuntarea pedepsei.

     Pe lânga toate aceste aspecte anterior enuntate, mai exista si problema economica a ineficientei acestor masuri, privarea de libertate fiind foarte costisitoare si foarte putin eficienta la o analiza cost/beneficiu. Tinând cont de toate acestea, pentru o reducere a problemelor ridicate de tratamentul infractorilor minori, se impun o serie de masuri, cum ar fi :

     ? dezvoltarea de programe de popularizare a drepturilor copilului atât în rândul minorilor delincventi cât si al cadrelor ce lucreaza în locurile de detentie ;

     ? dezvoltarea de alternative viabile la pedepsele cu închisoarea si sensibilizarea instantelor în privinta acestor probleme ;

     ? crearea unor case de arest preventiv pentru minori, care sa apartina de primarii sau sa fie în subordinea Minsterului de Justutie ;

     ? desfiintarea centrelor de reeducare de tip mamut ;

     ? modificarea legislatiei în vigoare, mai exact a Codului Penal, Codului de Procedura Penala, a Decretului 575/1972, introducerea Legii probatiunii si aplicarea acesteia de îndata, iar pentru retinerea de 24 de ore la sediul politiei sa existe si sa fie solicitat de îndata serviciul de asistenta sociala de urgenta.

     În încheierea acestui material pentru o mai buna întelegere a modului în care se respecta drepturile copiilor delincventi care raspund penal în România, voi face o descriere a conditiilor de detinere precum si a educatiei oferite în Centrele de Reeducare a Minorilor din România .

     Dupa cum am aratat si mai înainte, în tara noastra functioneaza doar doua astfel de institutii, una la Tichilesti (Braila) iar cealalta la Gaiesti (Pitesti).

     Accesul la centrul de la Tichilesti este foarte dificil, neexistând acces direct cu trenul ori cu mijloacele de transport în comun, fapt ce influenteaza în mod indirect contactul copiilor institutionalizati aici cu famiile lor. Accesul este destul de greoi si în cazul centrului de la Gaiesti, si de aceea, o practica destul de des întâlnita este condamnarea minorilor la pedepse cu închisoarea, pedepse cerute în multe din cazuri chiar de catre avocatul apararii, deoarece aceste pedepse pot fi executate în locuri de detentie apropiate de domiciliul minorului. Proximitatea domiciliului de locul de detentie constituie, în cazul majoritatii copiilor aflati în centrele de reeducare, principala conditie de contact cu familia, acest lucru în situatia în care familiile acestora nu-si pot permite sa stabata tara cu trenul sau cu masina pentru a-si vizita copii.

     Aceste centre nu se deosebesc de o închisoare, fiind institutii militarizate, cu paza continua, 24/24 de ore, cu gratii la ferestre, deplasarea minorilor într-un astfel de centru fiind posibila doar cu însotitor, dormitoarele sunt la comun, copii sunt închisi pe timpul noptii iar în ceea ce priveste alimentatia , nu exista prevederi referitoare la o hrana adecvata, necesara copilului, lucru ce este însa posibil an cadrul unei unitati penitenciare (unde detinutii minori se pot bucura de anumite avantaje) etc.

     Un alt dezavantaj prezentat de militarizarea acestor institutii îl reprezinta faptul ca personalul nu se poate adapta la fluctuatia problematicii minorilor si nu este instruit în acest sens.

     Care este atunci scopul masurii educative ?

     Cum se poate realiza acest scop ?

     Cum se poate educa, reeduca un minor într-o închisoare ?

     În baza Decretului 575/1972 (art.21.), în cazul în care un minor internat într-un C.R.M. fuge din înstitutie, aceasta constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza cu separarea în sectii cu regim restrictiv, asta în conditiile în care, pentru un minor ce executa pedeapsa cu închisoarea, fuga din aceasta institutie constituie infractiunea de evadare si se sanctioneaza în conditiile art.269 C.P. ca infractiune de sine statatoare.

     În cazul în care un copil fuge dintr-un C.R.M., nu se poate trage foc de arma pentru a-l împiedica, lucru ce este însa posibil în cazul unui copil ce executa pedeapsa în închisoare.

     Acest aspect poate crea probleme în cadrul Penitenciarului pentru Tineri de la Craiova unde sunt si minori internati în baza art.104 C.P., iar în cazul în care unul dintre acestia fuge ori încearca sa fuga, cei ce asigura paza locului de detinere nu au de unde sa cunoasca daca acesta executa o pedeapsa privativa de libertate ori o masura educativa, pentru a folosi sau nu focul de arma.

     O alta diferenta între regimurile ce se aplica copiilor internati în aceste centre vis-ŕ-vis de regimul aplicat celor din închisori este aceea ca, în cazul în care dau dovezi temeinice de îndreptare, au o comportare buna, au rezultate bune la învatatura si sunt staruitori în munca, li se pot acorda ca drept recompense, învoiri în perioada vacantelor scolare pentru a-si vizita familiile (art.22 alin.1, lit .f din Decretul 545/72 ), lucru ce nu este posibil în cazul copiilor detinuti în penitenciare.

     În legatura cu educatia în Centrele de Reeducare a Minorilor . În aceste institutii, minorii sunt repartizati pe clase, în functie de pregatirea pe care o au acestia. Acest fapt prezinta însa dezavantajul ca în aceeasi clasa pot fi întâlniti copii cu vîrste cuprinse între 14 si 18 ani, unii foarte dezvoltati din punct de vedere fizic, lucru ce conduce în mod inevitabil la altercatii, având loc abuzuri.

     Decretul 545/72 prevede :

     ? Art.5- "Centrele de reeducare vor desfasura o activitate educativa în vederea pregatirii temeinice a minorilor pentru munca si viata, dezvoltarii la acestia a spiritului de disciplina, a respectului fata de lege si normele de convietuire sociala, crearii unei opinii înaintate fata de cei ce încalca acest norme."

     ? Art.6-"Activitatea instructiv-educativa si de calificare profesionala de centrele de reeducare se organizeaza si se desfasoara dupa dispozitiile legale privind învatamântul în România."

     ? Art7- "Centrele de reeducare întocmesc programe pentru desfasurarea activitatii minorilor, în care stabilesc orele pentru învatamânt, practica în atelierele de calificare, pregatirea lectiilor, activitatile educative, culturale, sportive, administrativ-gospodaresti si timpul pentru recreere si somn."

     ? Art.8(2)- "în scolile si cursurile din cadrul centrelor de reeducare, clasele sunt formate di 15-20 elevi, fiecare clasa având câte un educator."

     ? Art.12- "planurile de învatamânt si programele scolare pentru învamântul general obligatoriu la cursurile de zi, precum si învatamântul profesional, vor fi cele ale scolilor sau cursurilor similare. Planurile de învatamânt si programele scolare pentru învatamântul general obligatoriu la cursurile serale si fara frecventa, precum si planurile de învatamânt si programele scolare pentru cursurile de calificare, se vor elabora de Ministerul de Justitie, cu consultarea Ministerului Educatiei si Învatamântului."

     Din aceste prevederi tragem concluzia ca în centrele de reeducare activeaza educatori care efectueaza pregatirea scolara si nu numai, a minorilor care executa o masura educativa într-un centru de reeducare. Acesti educatori sunt profesori sau învatatori într-o scoala obisnuita, care desfasoara ore de alfabetizare sau ore dupa programa generala de învatamânt.

     Avându-se în vedere ca acesti copii reprezinta totusi o categorie aparte, ar fi de preferat ca de educarea lor sa se ocupe si persoane specializate, cu aptitudini sociale si pregatire speciala, buni pedagogi. În sprijinul acestei afirmatii aduc ca argument faptul ca tinerii delicventi nu beneficiaza de o evaluare psihologica si pedagogica corespunzatoare si nici de un curriculum educational adecvat nevoilor si posibilitatilor lor.

     Desi în articolul 5 al Decretului 545/72 este stipulat ca centrele de reeducare au ca drept scop reeducarea acestor copii, în realitate, functia custodiala are prioritate, iar cea de educare si reeducare este subsidiara acesteia.

     Acest lucru îl putem observa si daca studiem Regulamentul de Ordine Interioara al Închisorii pentru Tineri-Craiova, unde gasim programul unei zile în acest asezamânt . Astfel :

     ? 5.30 desteptarea ;

     ? 5.30 - 7 programul de dimineata (toaleta, aranjarea tinutei, masa de dimineata etc) ;

     ? 7-7.30 apelul de dimineata ;

     ? 7.30 - 12.30 activitati de scolarizare, de calificare, cultural-educative si sportive ;

     ? 12.30 - 13 schimbarea turei cadrelor didactice si servitul mesei de prânz;

     ? 13 - 18 activitati de scolarizare, de calificare, cultural-educative si sportive;

     ? 18 - 19 predarea efectivelor si servitul mesei de seara ;

     ? 19 - 19.30 apelul de seara ;

     ? 19.30 - 21.30 program de seara (cititul presei, program TV, întretinerea tinutei, timp la dispozitia minorilor) ;

     ? 21.30 stingerea ;

     Asa pare sa se desfasoare o zi la centrul de reeducare, însa, în practica, activitatile cultural-educative mentionate lipsesc cu desavârsire, cele sportive sunt rare si numai acolo unde exista spatii ce pot fi folosite ca terenuri de sport, iar activitatile de scolarizare se limiteaza la cele strict legate de alfabetizare.

     Conexa cu aceste probleme este si cea ridicata de înregistrarea si depunerea unor plângeri, ignoranta detinutilor fiind uneori încurajata de catre administratia închisorii, alte ori plângerile pierzându-se în hatisul administrativ.

     Aceste probleme sunt accentuate si de faptul ca functionarea acestor spatii de detentie pentru minori se face în baza unor acte normative si legi din anii '60 si nici nu exista preocupari de aliniere a legislatiei respective la nevoile si conditiile actuale.

     Un ultim aspect pe care doresc sa-l evidentiez este acela ca acesti copii nu sunt cuprinsi în categoriile de copii de care se ocupa Agentia de Protectie a Copilului, potrivit Ordonantei 34/1999.

     Si asta în contextul în care delicventa juvenila constituie un fenomen social complex si grav prin consecintele sale negative, nu numai pentru comunitate dar si pentru destinul ulterior al tânarului.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles