Dreptul familiei

3x puncte

categorie: Drept

nota: 9.02

nivel: Facultate

2. Stabilirea filiației copilului față de mamă din căsătorie și din afara acesteia

Filiația produce efecte juridice dacă este stabilită în condițiile prevăzute de lege. Modul în care se stabilește filiația față de mamă prezintă deosebiri față de modul în care se stabilește filiația față de tată. Stabilirea maternității copilului cunoaște aceeași reglementare juridică, fie că este re[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Dreptul familiei

2. Stabilirea filiației copilului față de mamă din căsătorie și din afara acesteia

Filiația produce efecte juridice dacă este stabilită în condițiile prevăzute de lege. Modul în care se stabilește filiația față de mamă prezintă deosebiri față de modul în care se stabilește filiația față de tată. Stabilirea maternității copilului cunoaște aceeași reglementare juridică, fie că este rezultat din căsătorie, fie că este din afara acesteia. Dimpotrivă, stabilirea filiației față de tatăl său a copilului rezultat din căsătorie diferă de modul în care se stabilește paternitatea copilului conceput în afara acesteia.

3. Elementele filiației față de mamă

Aceste elemente sunt faptul nașterii copilului și identitatea acestuia cu cel despre a cărui filiație este vorba. Stabilirea filiației față de mamă presupune dovedirea ambelor elemente.
4. Dovada filiației față de mamă

4.1. Condițiile în care se dovedește filiația față de mamă prin certificatul de naștere

Filiația față de mamă se dovedește, potrivit art. 47 alin. (2) din Codul familiei (C. fam.) „ prin certificatul constatator al nașterii”. Din formularea textului legislativ ar rezulta că certificatul de naștere face dovada numai cu privire la faptul că mama a născut, nu și cu privire la identitatea copilului, de vreme ce el „constată” nașterea. Conform unei alte păreri din literatura de specialitate, certificatul constatator al nașterii face dovada atât a faptului nașterii, cât și a identității copilului, adică a filiației față de mamă. Dacă , însă, se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nașterii, dovada acesteia și a identității se poate face prin orice mijloc de probă, în fața instanței judecătorești.

Adoptarea uneia sau alteia din cele doua soluții prezintă o mare importanță teoretică, dar mai ales practică. Într-adevar, starea civilă a unei persoane, deci și filiația față de mamă, nu poate fi supusă discuției în cazul în care certificatul de naștere este conform cu folosirea stării civile , adică ambele arată că mamă a copilului pe aceeași femeie, dovedindu-se astfel atât faptul nașterii cât și identitatea copilului.

4.2. Certificatul de naștere și folosirea stării civile concordante

Realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nașterii nu poate fi contestată în orice împrejurare. Astfel, potrivit art. 51 din C. fam., starea civilă care rezultă din certificatul de naștere și folosirea stării civile conforme cu acest certificat nu poate fi pusă în discuție, nici de către copilul care ar reclama o altă stare civilă, nici de către o altă persoană care ar contesta-o. Existența concordantă a certificatului de naștere și a folosirii stării civile creează prezumția absolută că starea civilă arătată în acest mod corespunde realității.

Cazurile în care prezumția rezultată din certificatul de naștere conform cu folosirea stării civile nu ar corespunde cu realitatea sunt rare. Spre a exemplifica un astfel de caz, ne imaginăm o ipoteză: o mamă își însușește un copil căruia îi instituie, în mod fals, prin declarația și purtarea sa, certificat de naștere și folosirea stării civile conforme, dar care nu corespunde cu realitatea.

Tot asfel ar fi și situația în care se substituie un copil sau se declară că este nascut de o femeie care, în realitate, nu l-a născut, cum este de exemplu, cazul în care într-o maternitate se schimbă copiii între ei, născuți din mame diferite. În acest caz, substituirea copilului intervenită înainte de întocmirea certificatului de naștere, căci, altfel, adică atunci când substituirea s-a făcut după întocmirea certificatului de naștere, acesta se referă la un alt copil și nu sunt îndeplinite cerințele art. 51 din C. fam.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles