Dinastia Tudorilor

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Dinastia Tudorilor

Problema politică majoră în momentul înscăunării lui Henric al VII-lea din familia de Lancaster o constituia lichidarea Războiului celor două Roze. Victoria familiei Lancaster la Bosworth (1485) nu scosese definitiv din luptă partida de York. Aceasta a continuat să întreţină intrigile politice şi să provoace revolte, unele din ele deosebit de puternice. În două rânduri, în anii 1487 şi 1491, Henric al VII-lea a fost ameninţat să-şi piardă coroana. Centrul comploturilor se afla în Burgundia, la curtea ducesei Margareta, sora fostului rege englez Eduard al IV-lea. Cele două încercări ale partidei de York de a veni cu o armată numeroasă din Irlanda şi de a impune la tron nişte impostori, mai întâi pe Lambert Simnel (1487), apoi pe Parkin Narbeek (1491), au eşuat, înfrângerea răsculaţilor dovedind forţa de care dispunea Henric al VII-lea.
Printre măsurile energice luate de rege pentru a pune capăt tulburărilor interne se numără noua organizare dată armatei. Suitele şi trupele seniorale au fost desfiinţate prin lege. S-a dezvoltat artileria, cu ajutorul căreia oştirile feudale, înarmate cu arcuri, platoşe, săbii şi spade, erau uşor scoase din luptă.
Pentru ca regalitatea să dispună de o oaste numeroasă, înzestrată cu un armament modern, costisitor, şi pentru a avea la dispoziţie slujbaşi credincioşi, pe care să se bizuie în guvernare, era nevoie de mijloace financiare suficiente. De aceea, printre măsurile adoptate de Henric al VII-lea figurează şi sistemul de impunere numit ,,Furcile lui Morton'', de la numele iniţiatorului, arhiepiscopul Morton, cancelarul regelui. El s-a adăugat practicii mai vechi a subsidiilor - încasate acum cu regularitate - şi s-a dovedit a fi un mijloc eficace de extorsiune, lovind atât pe bogaţi cât şi pe cei săraci. Eficienţa sistemului se vede din faptul că la moartea sa, Henric al VII-lea lăsa un tezaur echivalent cu venitul Angliei din ultimii 15 ani.
În guvernare, Henric al VII-lea s-a folosit de Parlament. Specificul monarhiei absolute engleze constă în faptul că ea nu a abandonat, în totalitatea lor, formele de guvernământ apărute cu secole înainte, ci a căutat să le adapteze noilor situaţii. Astfel, în vremea Tudorilor şi după aceea, Parlamentul englez nu şi-a încetat activitatea, iar ideea unui ,,privilegiu regal care nu se pune în cumpănă'' a fost mereu combătută.
Curţile de judecată, apărute în secolele XII şi XIII, s-au dezvoltat neîncetat, mărind autoritatea regelui asupra supuşilor. Henric al VII-lea a adăugat o nouă instanţă, Camera Înstelată de la Westminster (Star Chamber), care judeca pe marii nobili acuzaţi de nesupunere faţă de rege. Prin ea, regele şi-a asigurat controlul asupra lorzilor; aceştia puteau fi oricând acuzaţi de trădare, citaţi să apară în faţa tribunalului de la Westminster, ameninţaţi cu confiscarea averii şi pierderea vieţii. În vremea Elisabetei I, Camerei Înstelate i s-a adăugat un alt tribunal, Curtea Înaltei Comisiuni (High Commision Court), în faţa căreia putea fi chemat clerul superior pentru a da socoteală de faptele sale.
Pe terenul pregătit de tatăl său, Henric al VIII-lea (1509-1546) s-a ridicat ca un adevărat monarh absolut. Primul act al guvernării sale a fost de a înlătura abuzul fiscal instituit în timpul domniei precedente şi care stârnise vii nemulţumiri, fără a renunţa însă la perceperea unor impozite regulate. Dar domnia sa, începută promiţător, a alunecat repede spre despotism. În anul 1523 au fost cerute iarăşi contribuţii forţate, ceea ce a provocat mişcări de protest în Kent, Suffolk, Norfolk. Regele a făcut din justiţie o armă în sprijinul propriei autorităţi. Prin reforma din anul 1517, Camera Înstelată s-a transformat într-un formidabil instrument al monarhiei absolute. Reprimarea răscoalei lucrătorilor din Londra (1517), denumită ,,zilele negre din mai'', la care s-a adăugat legislaţia sângeroasă împotriva vagabontajului, au făcuzt din Henric al VIII-lea un rege nepopular.
« mai multe referate din Istorie