Diagnosticarea si clasificarea tulburarilor de limbaj

5x puncte

categorie: Psihologie

nota: 9.70

nivel:

Procesul de însușire a citit – scrisului, în cadrul căruia se dezvoltă reprezentarea precisă a componenței cuvântului, copilul formându-și priceperea de o analiza fiecare sunet din cuvânt și a-l deosebi de celelalte sunete, influențează perceperea fină și conștientă a laturii fonetice a vorbirii. În toate etapele dezvoltării copilului vorbirea exercită o influență uriașă asupra formării tutu[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Diagnosticarea si clasificarea tulburarilor de limbaj

Procesul de însușire a citit – scrisului, în cadrul căruia se dezvoltă reprezentarea precisă a componenței cuvântului, copilul formându-și priceperea de o analiza fiecare sunet din cuvânt și a-l deosebi de celelalte sunete, influențează perceperea fină și conștientă a laturii fonetice a vorbirii. În toate etapele dezvoltării copilului vorbirea exercită o influență uriașă asupra formării tuturor proceselor psihice și joacă un rol de seamă în reglarea comportamentului și activității acestuia.

Definirea și clasificarea tulburărilor de limbaj

Însușirea limbajului este o activitate care presupune un efort îndelungat din partea individului. Aceasta este pentru că tehnica de recepționare și de exprimare a comunicării este una din cele mai complicate priceperi omenești. Ținându-se cont de dificultățile coordonării mișcărilor foarte fine ale aparatului fonoarticulator un anumit procent al semenilor noștri nu reușesc să stăpânească tehnica vorbirii, de aceea prezintă tulburări de limbaj.

Tulburări de limbaj se diferențiază de particularitățile vorbirii individuale, și de particularitățile psihofiziologice de vârstă (unii oameni vorbesc nuanțat, expresiv, alții au o vorbire mai puțin inteligibilă, obositoare, prea șoptită). Este absolut necesar să se facă o delimitare precisă între particularitățile individuale ale limbajului și tulburările de limbaj. Primul indiciu pe baza căruia putem suspecta un copil ca având tulburări este frecvența mult mai mare a dificultăților de exprimare față de posibilitățile medii pentru vârsta lui. În acest sens tulburările în vorbire trebuie să fie tratate cât mai timpuriu după apariția lor.

În categoria tulburărilor de limbaj se cuprind toate deficiențele de înțelegere și exprimare orală, de scriere și citire, de mimică și articulare; stau orice tulburare, indiferent de forma sa, care se răsfrânge negativ asupra emisiei ori a percepției limbajului. ,,Prin tulburările de limbaj înțelegem toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la manifestările verbale tipizate unanim acceptate în limba uzuală, atât sub aspectul reproducerii cât și al perceperii, începând de la reglarea diferitor componente ale cuvântului și până la imposibilitatea totală de comunicare orală sau scrisă” (M. Guțu 1975).

Ursula Șchiopu propune o astfel de definire a tulburărilor de limbaj. Comunicarea verbală depinde de trei funcții: (Pichon):

• Funcția apetitivă – a vrea să vorbești;
• Funcția ordonatoare pentru a asimila și a organiza sistemul de semne folosit de cei din jur;
• Funcția de realizare care permite transmiterea la altul, prin intermediul cuvântului vorbit sau scris.

Tulburările de limbaj rezultă din împiedicarea uneia din cele trei funcții, fapt ce determină o tulburare particulară caracteristică. Tulburările funcțiilor apetitive: mutismul (.total sau selectiv și tulburări cauzate de întârzierea dezvoltării acestei funcții, pot fi mai frecvente la copii.)
Tulburările funcțiilor ordinatoare se exprimă prin întârzierea vorbirii sau tulburarea vorbirii primare, tulburare de limbaj de tipul bâlbăielii. Tulburările funcției de realizare (anomalii sale leziuni ,,instrumentale”, senzoriale sau motrice) se obiectivează în dislalii, dizartrii și alte tulburări de articulare sau deficiențe de pronunție.[9, pag.708] În primele etape de constituire a logopediei ca știință ea nu dispunea de propria clasificare a tulburărilor de limbaj, deoarece era profund influențată de succesele dezvoltării medicinei în Europa sec. XIX –XX.
Una din primele clasificări a fost înaintată de A.Kussmaul (1887) care a supus analizei critice datele despre tipurile de dereglări, le-a sistematizat și a reglementat terminologia. Această clasificare a stat la baza multor modificări în lucrările cercetătorilor din primele decenii a sec. XX ca: V. Oltușevschii, G. Gutțman, A. Freșels, S. Dobrogaev.[10,pag.44]

În cadrul acestor clasificări erau foarte multe asemănări: atitudinea clinică, completată cu criterii etiopatogenetici, legătura diverselor tipuri de tulburări cu forme de boli (în acest caz tulburările de limbaj erau socotite ca un simptom al bolii), la fel și limba descrierii, căci se foloseau termenii latini și grecești. Nici un autor n-a reușit consecutiv să întemeieze o clasificare bazată pe un anumit criteriu. Ca urmare la aceasta a apărut o necoincidență atât în nomenclatura felurilor și formelor tulburări de limbaj, cât și în folosirea termenilor. Unele și aceleași dereglări erau numite cu diferiți termeni și invers, diferite dereglări erau notate cu același termen. Atât contradicțiile între clasificările separate, cât și în cadrul uneia și aceleași clasificări au început să se manifeste pe fonul realizării științelor fundamentale și aplicate ale sec. XX: fiziologia activității S.N., psihologia, lingvistica, medicina, pedagogia. Logopedia nu a rămas în afara acestei tendințe. În clasificarea clinică s-au introdus corective în rezultatul cărora s-au schimbat simțitor părerile despre diversele feluri de tulburări atribuite unei singure forme, semnificativ s-a întregit caracteristica plină de conținut a tulburările de limbaj. [10, pag.44]

Cauzele tulburările de limbaj sunt destul de variate începând cu unele anomalii anatomo – fiziologice ale SNC ori nesincronizări în funcționarea segmentelor aferente – eferente ect și terminând cu imitarea unor metode neadecvate de educație etc. Tulburările de limbaj sunt consecința acțiunii simultane sau succesive a mai multor factori care acționează în diferite perioade de dezvoltare a copilului:

1. per. intrauterină;
2. în momentul nașterii;
3. în primii ani de viață.

În prezent în literatura de specialitate există mai multe încercări de clasificare a tulburărilor de limbaj în funcție de varietatea criteriilor.
Constantin Păunescu (1966) diferențiază trei mari categorii de sindroame:

a) Sindromul dismaturativ manifestat prin întârzierea simplă în apariția și dezvoltarea vorbirii: dislexia de evoluție, bâlbăiala fiziologică, dislexia – disgrafia de evoluție.
b) Sindroamele extrinseci limbajului și vorbirii, dislalia, disartria, disritmia – bâlbâiala, tahilalia, bradilalia.
c) Sindroame intrinseci limbajului și vorbirii comportând tulburările elaborării ideaționale a limbajului și grupând sindromul dezintegrativ sau disfazia și sindromul dezintegrativ sau afazia.

În logopedie se folosesc patru tipuri de clasificări a tulburări de limbaj:

I. Clasificarea clinico – pedagogică;
II. Clasificarea psihologo – pedagogică;
III. Clasificarea pedagogică;
IV. Clasificarea logopedică.
V. Clasificarea clinico – pedagogică.

Această clasificare se bazează pe tradiționala legătură a logopediei cu medicina și este orientată spre corectarea defectelor vorbirii, spre cultivarea atitudinii diferențiate către lichidarea lor și e îndreptată spre aprecierea maximă a tipurilor și formelor de tulburări. Ea se orientează asupra unui ansamblu de criterii psiholingvistici și clinici.

Rolul conducător îi revine criteriilor psiholingvistici:

1. dereglarea formei limbajului (oral, scris).
2. dereglarea felului de activitate verbală corespunzător fiecărei forme (pentru cea orală – dereglarea vorbirii și înțelegerii, pentru cea scrisă – dereglarea scrierii și citirii).
3. dereglarea etapei de apariție și percepere a vorbirii.
4. dereglarea operațiilor care realizează îndeplinirea însărcinărilor la o etapă sau la alta a procesului de apariție și de percepție a vorbirii.
5. dereglarea mijloacelor de îndeplinire a însărcinărilor. Criteriilor clinice le revine rolul de concretizare și sunt orientate spre lămurirea funcției substratului anatomo-fiziologic, dereglării lui și apariției cauzelor.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Psihologie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles