Diabetul zaharat baze fiziopatologice

5x puncte

categorie: Medicina

nota: 10.00

nivel: Facultate

Referat despre Diabetul zaharat baze fiziopatologice
Prezența corpilor în sânge determină acidoza.
Proteinele, în catabolismul lor pot fi și ele cetogene prin procesul de gluconeogeneză. În degradarea lor din stadiul de acid piruvic vor putea fi transformate parțial în glucoză, necesitate solicitată de țesuturi (“foamea” tisulară de glucoză). Aceasta va duce la denutriți[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Diabetul zaharat baze fiziopatologice

Referat despre Diabetul zaharat baze fiziopatologice
Prezența corpilor în sânge determină acidoza.
Proteinele, în catabolismul lor pot fi și ele cetogene prin procesul de gluconeogeneză. În degradarea lor din stadiul de acid piruvic vor putea fi transformate parțial în glucoză, necesitate solicitată de țesuturi (“foamea” tisulară de glucoză). Aceasta va duce la denutriție azotată (adică la pierderea de substanțe proteice). Procesul de gluconeogeneză (sintetizarea glucozei din proteide sau lipide), pe seama lipidelor, se face sub controlul lobului anterior al hipofizei; același proces pe seama proteidelor se face sub controlul corticosuprarenalei, prin hormoni glucocorticosteroizi.

Toate aceste dereglări metabolice duc la acumularea în sânge de produși intermediari – acizi, care tind să modifice echilibrul acido – bazic în sensul acidozei. pH-ul sanguin de 7,35 cât este normal, tinde să scadă. Din această cauză vor intra în acțiune ceilalți factori de care dispune organismul, pentru a menține pH-ul sanguin în limite normale. Acești factori sunt sistemele – tampon, ce constituie rezerva alcalină a sângelui. Dintre ei, cel mai important este dicarbonatul de sodiu. Normal, rezerva alcalină se măsoară în volume de CO2 și este de aproximatriv 65 volume CO2% plasmă. Când rezerva alcalină scade și în corp apar corpii cetonici, această stare se numește cetoacidoză.
Cetoacidoza poate fi compensată când pH-ul sanguin este de 7,30 – 7,40 și decompensată, când pH-ul scade sub 7,20 (iar volumele de CO2 scad sub 20%).

În această situație corpii cetonici vor fi eliminați prin urină – cetonurie – dar în combinație cu sodiul. Sodiul nu poate fi eliminat decât printr-o cantitate corespunzătoare de apă, ceea ce va conduce la deshidratare și la hemoconcentrare. După Castaigne, aceasta este cel mai tipic exemplu de deshidratare, hemoconcentrare și deperdiție de sare pe care îl cunoaște patologia.

În concluzie insulina – un de complex de aminoacizi – ce conține sulf (descoperită de Paulescu și apoi de Banting și Best în 1921), este hormonul cu cel mai important rol în diabetul zaharat. Acțiunea sa hipoglicemiantă se explică prin:
a) stimularea glicogenezei hepatice și musculare (ea se opune acțiunii decogenolitice a adrenalinei);
b) inhalarea gliconeogenezei;
c) favorizarea lipidogenezei de glucide, sub formă de grăsime de depozit în țesutul subcutanat;
d) acțiunea de protecție față de enzimele celulare – hexokinaza și glucomutina – și antagonică față de hormonul contrainsular al perhipofizei (la nivelul țesuturilor).

În final, putem considera diabetul ca fiind datorat fie unui subconsum tisular de glucoză fie unei supraproducții hepatice de glucoză (gliconenoliza crescută). Ambele situații duc la același rezultat – hiperglimie și glucozurie. La aceste fenomene participă și ceilalți factori neuro-endocrini (cortexul, hipofiza, suprarenale etc.). Subconsumul tisular este legat de insuficiența insulinică (insuficiența factorului hipoglicemiant), iar excesul de producție hepatică de glucoză este datorat celorlalți factori cu acțiune hiperglicemiantă (predominanța grupului hiperglicemiant).

Simptome: simptomatologia în diabetul zaharat poate fi tipică și atipică.
Simptomatologia atipică: boala este descoperită întâmplător cu ocazia unui examen clinic sau a unei analize. Alteori, bolnavul se adresează medicilor pentru diverse afecțiuni sau tulburări (dermatite, furunculoze, nevralgii), care în acest caz sunt complicații ale diabetului.

Simptomatologia tipică: această manifestare este caracteristică bolii. Bolnavul prezintă triada clinică specifică: polifagie (foame exagerată) – uneori adevărată bulimie –, polidipsie (sete excesivă) și poliurie (diureză mare). Polifagia apare deoarece țesuturile sunt într-o foame permanentă de glucoză, pentru că aceasta nu poate fi consumată ca urmare a lipsei de insulină.

Poliuria se datorește glucozei crescute în sânge, care va trebui eliminată. Eliminarea glucozei prin urină se face cu ajutorul apei care provine din țesuturi. Așa se explică poliuria (5-7 litri / 24 de ore) și polidipsia (senzația de sete pe care o dă organismului spolierea în apă.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Medicina

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles