Despre libertate

3x puncte

categorie: Filosofie

nota: 9.08

nivel: Liceu

     Asa cum putem afla din lucrarea "Statul Atenian" a lui Aristotel, a fost o vreme īn care Solon introdusese īn rāndul delictelor politice si neparticiparea "din indiferenta sau tembelism" a cetatenilor la viata cetatii. Cel gasit vinovat urma "sa fie despuiat de onoruri si scos din rāndul cetatenilor".

     Este interesant modul īn care Solon a gāndit aceasta problema. Democrati[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Despre libertate

     Asa cum putem afla din lucrarea "Statul Atenian" a lui Aristotel, a fost o vreme īn care Solon introdusese īn rāndul delictelor politice si neparticiparea "din indiferenta sau tembelism" a cetatenilor la viata cetatii. Cel gasit vinovat urma "sa fie despuiat de onoruri si scos din rāndul cetatenilor".

     Este interesant modul īn care Solon a gāndit aceasta problema. Democratia participativa presupune anumite atributii pe care cetateanul trebuie sa le exercite pentru ca aceasta forma de guvernare sa nu fie pusa īn pericol. Optiunea politica a fiecarui individ īn parte este foarte importanta pentru formarea unei majoritati care sa confere guvernantilor autoritatea de a lua decizii si īn acelasi timp de a le putea justifica prin īncrederea conferita de actul electoral. Fara aceasta optiune general manifestata nu ar mai putea fi invocata ca justificare a unor decizii mai mult sau mai putin corecte regula majoritatii. Iar acest fapt ar diminua cu mult autoritatea puterii īn fata societatii civile. De aceea, cetateanului i se ofera anumite drepturi si libertati individuale pe care, īnsa, daca nu le foloseste, statul īsi aroga dreptul de a i le retrage, ba chiar de a-i nega chiar si conditia de simplu cetatean. Este o viziune aparte īn ceea ce priveste conceptul de libertate. Exista libertatea de opinie, libertatea de a vota, libertatea cuvāntului, dar nu exista libertatea de a opta pentru participare sau neparticipare. Aceasta īngradire poate duce īn final la obstructionarea si anularea tuturor celorlalte libertati. Practic cetateanului atenian i se impunea sa-si exercite drepturile democratice, īn caz contrar autoritatea statala avānd posibilitatea de a anula aceste drepturi.

     Se pune īntrebarea daca īn acest caz se mai poate vorbi sau nu despre libertate. Pentru ca, asa cum spunea Friedman, "nimeni nu va poate sili sa fiti liberi. Aceasta este treaba voastra". Orice constrāngere īn acest sens īnseamna de fapt o anulare a libertatii.

     Am dat acest exemplu inspirat din originala democratie a statului atenian tocmai pentru a reliefa limitele libertatii. Nu vorbim despre libertate īn sensul abstract, filozofic deoarece libertate deplina nu exista, nu este altceva decāt o utopie. Totusi, nu este lipsit de interes un demers lamuritor īn privinta limitelor pāna la care se poate exprima liber un individ din punct de vedere social, politic, economic.

     Din legea lui Solon se poate desprinde o concluzie importanta. Libertatea este o notiune relativa, care poate fi īnteleasa ca atare īntr-un anumit cadru istorico - geografic si īntr-o anumita īmprejurare, īn timp ce īntr-o alta situatie ar putea apare drept forma de manifestare a unei constrāngeri.

     Pentru a fi mai expliciti īn argumentare, putem sa ne gāndim la restrictiile formale care īi sunt impuse unui nevorbitor de limba engleza ce emigreaza īn SUA. Desi are dreptul la opinie, are libertatea cuvāntului, garantate prin lege, practic acestea nu īi sunt de nici un folos, neputānd uza de ele. Neīntelegerea codului de comunicare īi limiteaza foarte mult sfera de actiune. Practic, pentru a se putea exprima, va fi nevoit, constrāns sa īnvete limba engleza, altfel fiind nevoit sa se limiteze doar la contactele cu cei care īi īnteleg propria limba.

     Acelasi lucru se īntāmpla cu orice individ care traieste īntr-o societate data: este nevoit sa accepte si sa-si īnsuseasca anumite norme fara de care convietuirea īn interiorul societatii respective nu ar fi posibila, libertatile sale nu ar putea fi exprimate dar nici respectate.

     Conceptele de "libertate negativa" si "libertate pozitiva"

     Pentru un plus de claritate a celor spuse si a celor ce vor urma, se impune o definire clara a conceptului de libertate, pentru ca, īn mod evident, īn exemplul de mai sus intra īn conflict doua tipuri de libertate pe care Isaiah Berlin le numeste ca fiind "libertate pozitiva" si "libertate negativa". Desigur, termenii sunt de natura sa contrarieze, dar īn fond nu este nimic nou fata de conceptul lui Mill despre "libertatea individuala" si "domeniul jurisdictional al societatii" (Economicul, familia, societatea) expus īn eseul cu acelasi nume sau conceptul lui Friedman expus īn "Capitalism si libertate".

     Libertatea negativa - este acea forma de exprimare a libertatii īn care orice interferenta cu libertatile semenilor este de natura sa restrānga libertatea unui individ. Mill spunea ca "singura libertate ce merita acest nume este aceea de a urmari propriul nostru bine dupa cum credem de cuviinta". Tocmai aici sta problema. Este adevarat ca doar urmarindu-ti propriul interes poti sa atingi maximum de eficienta, īnsa cum ar arata o societate īn care nu ar exista un minim de reguli prestabilite īn interiorul carora individul sa se poata misca? Acesta ar intra foarte repede īn conflict cu o serie de alti indivizi al caror scop poate sa interfereze, fie si īntāmplator cu cel al individului īn cauza. Ce se īntāmpla atunci? Trebuie sau nu trebuie sa se tina cont de acest lucru? Cine rezolva conflictul daca nu exista nici un fel de regula? De aici si pāna la instituirea unui arbitru nu mai este decāt un pas.

     Sau ne putem baza pe moralitatea individului, mizānd pe faptul ca poate acesta īsi va da seama de nevoile celuilalt si va accepta sa le dea prioritate? Īnsa modelul pe care este construit Homo Oeconomicus la clasici nu este īn masura sa ne faca sa tragem astfel de concluzii. Este adevarat ca Smith spunea īn cap. I al "Teoriei sentimentelor morale" ca la om "exista evident unele principii īn natura sa care īl fac sa se intereseze de soarta celorlalti", dar tot el spunea ca acesta nu urmareste decāt maximizarea profitului cu minimum de efort, si ca īn acest demers este foarte rational si perfect egoist.

     Nu se poate miza pe atitudinea de moment a individului, el trebuie sa respecte anumite reguli formale "care au doar un caracter instrumental, īn sensul ca se asteapta ca ele sa fie de folos unor indivizi īnca necunoscuti, pentru scopurile īn care acesti oameni vor socoti de cuviinta sa le īntrebuinteze si īn īmprejurari ce nu pot fi prevazute īn detalii". Asadar aceste reguli trebuie sa fie prestabilite si, īn mod fundamental, cunoscute de catre toata lumea. Sunt un fel de reguli ale jocului care trebuie respectate de catre toti participantii pentru a fi asigurata buna desfasurare a acestuia. Ele nu sunt de natura restrictiva din moment ce sunt acceptate si īnsusite de catre toata lumea. Īn aceste limite stabilite, orice actiune este posibila a fi desfasurata īn propriul interes.

     Se pune īntrebarea: ce se īntāmpla atunci cānd regulile jocului sunt īncalcate? Trebuie sa existe o autoritate care sa sanctioneze acest lucru, un fel de arbitru impartial care are la īndemāna instrumentele necesare pentru a restabili buna desfasurare a jocului. Aici se mai impune o conditie: acest arbitru sa fie īn mod unanim acceptat. De-a lungul timpului, rolul arbitrului si l-a asumat statul.

     Problema care naste īn general controverse este cāt de extins trebuie sa fie acest stat pentru a asigura respectarea legilor deja acceptate? Istoria doctrinelor economice ne poate exemplifica un lung sir de forme de guvernare, de diverse dimensiuni, care de-a lungul timpului au asigurat mai mult sau mai putin eficient acest lucru. De la statul minimal, "paznicul de noapte" īn viziunea clasicilor, pāna la statul omniprezent, totalitar, fiecare dintre noi poate sa aleaga exemplul care-i este pe plac. Un lucru este sigur: statul, oricāt de minimal ar fi, trebuie sa existe. Convietuirea īn anarhie nu este posibila. Īnsa important este ca el sa actioneze īn anumite limite, sa fie un stat de drept. Īn conceptia lui Hayek, acesta ar trebui sa le dea indivizilor diferiti aceleasi posibilitati obiective, regulile sa fie aplicate īntotdeauna fara exceptii, individul trebuind "sa prevada actiunea statului si sa faca uz de aceasta cunoastere ca de un dat īn alcatuirea propriilor planuri".

     Unii dintre noi ar fi tentati sa creada ca suprematia statului de drept ar fi posibila īn orice tip de societate. Nimic mai fals. Numai o societate liberala este compatibila cu un stat de drept. Restrāngerea legislatiei doar la nivelul legilor formale nu face posibila functionarea statului de drept īntr-o societate centralizata, caci aceasta este nevoita permanent sa adapteze cadrul legislativ la multiplele situatii noi aparute īn economie.

     Mill a delimitat foarte bine sfera de īntelegere a notiunii de libertate, īn īntelesul de libertate negativa. El īncerca sa demonstreze ca nu putem vorbi despre libertate decāt daca individul īsi urmareste binele propriu, prin metode si mijloace proprii, bineīnteles atāta timp cāt nu īncearca sa lipseasca pe altii de binele lor sau sa-i īmpiedice sa-l dobāndeasca. Īn limitele impuse de statul de drept, omenirea nu are decāt de cāstigat lasānd pe fiecare sa traiasca asa cum crede el ca e mai bine decāt silind pe fiecare sa traiasca asa cum li se pare celorlalti ca ar fi mai bine.

     Īn concluzie, libertatea negativa este acea libertate rational posibil a fi exprimata īn cadrul unei societati guvernata de un stat de drept, care intervine īn limitele unor reguli prestabilite numai acolo unde libertatea individuala este īncalcata, si īn care fiecare individ īsi exprima propria libertate pāna la limita la care aceasta lezeaza libertatea altui individ.

     Libertatea pozitiva este un concept cu un īnteles mai abstract. Stricto senso, "ea deriva din dorinta fiecarui individ de a fi propriul stapān". Este rezultatul egoismului spiritului uman care vrea sa-si satisfaca propriul interes, fara a fi īmpiedicat de ceva sau cineva īn acest sens. Placerea de a te simti perfect stapān īn ceea ce priveste propria-ti persoana, de a nu fi sclavul dorintelor nimanui, de a lua decizii numai īn functie de propriile dorinte si nevoi, cam acesta ar fi idealul oricarui adept al libertatii totale.

     Evident ca acest concept este mult mai apropiat de conceptia scolii clasice despre libertate. Smith ne spune ca individul nu recurge la schimb pentru ca este fortat sau din considerente morale ci pentru a-si satisface propriile nevoi. El participa la actul economic pentru ca asa a decis īn mod liber si benevol si nu pentru ca cineva l-ar fi obligat sa faca acest lucru. Aparent īntāmplator, el satisface si un interes al societatii, fara ca o forta exterioara sa impuna acest lucru. Omul doreste sa aiba constiinta statutului sau de "fiinta ce gāndeste, vrea si actioneaza si care īsi asuma responsabilitatea propriilor alegeri, putānd sa le justifice pe baza propriilor conceptii si finalitati".

     Daca aceste alegeri sunt bune sau rele pentru propria persoana, aceasta nu poate decide decāt el īnsusi, nimeni nu are dreptul sa intervina brutal īn viata individului pentru a o comanda, programa si dirija. Fiecare este īndreptatit sa actioneze asupra propriei persoane asa cum doreste si cum īi dicteaza constiinta, nevoile, capriciile sau hazardul. Atāta timp cāt actiunile sale nu prejudiciaza alti membri ai societatii, normele nu pot fi impuse.

     Īn cazul īn care anumite fapte sau actiuni savārsite de catre persoane responsabile nu aduc neajunsuri decāt celor care le-au savārsit, atunci nu poate fi apelata drept contraargument decāt "īndatorirea catre noi īnsine". Se poate vorbi despre autorespect si autoevaluare, acestea īnsa nu sunt obligatorii din punct de vedere social, politic, economic, interventia societatii pentru a-l aduce pe individ pe calea cea buna nefiind īndreptatita īn acest caz. Societatea poate sa se dezica de consecintele actiunii respectivului, sa-si deroge orice fel de responsabilitate, sa-l izoleze si sa-l evite, prevenindu-i totodata pe cei neavizati de comportamentul nociv al semenului lor. Asupra individului īn cauza nu trebuie sa se intervina coercitiv ci doar pedagogic, atragāndu-i-se atentia asupra efectelor negative.

     Kant spunea undeva ca "nimeni nu ma poate sili sa fiu fericit īn felul sau". Ca fiinta rationala, am propriul meu sistem de valori īn perimetrul caruia actionez, propriile standarde pe care vreau sa le depasesc, propriile obiective si idealuri pe care īncerc sa le ating. Nu pot accepta sa renunt la ele pentru ca asa īmi cere societatea. Ma manifest asa cum īmi sugereaza propria constiinta si nu o forta exterioara. Nu sunt o rotita īntr-un angrenaj, obligata sa faca anumite miscari, altfel riscānd a fi īnlocuita. Libertatea individuala pozitiva nu poate fi confundata cu libertatea īntregului angrenaj. De fapt, aici se nasc cele mai multe conflicte īntre cele doua aspecte ale conceptului de libertate, libertate negativa si libertate pozitiva, pentru ca anumite decizii apartinānd īn mod traditional sferei libertatii pozitive pot sa aiba efecte negative asupra celorlalti. Pentru a fi mai explicito, oferim exemplul unui manager al unei firme, foarte bun profesionist si īn consecinta foarte valoros, care īntr-un moment critic pentru propria persoana ia decizia de a se retrage din functie. Acest lucru, asa cum experienta ne-o arata, va avea īn mod indirect repercusiuni si asupra actionarilor firmei respective, ale caror actiuni la bursa vor cunoaste o scadere brusca, situatia fiind perceputa pe piata ca una de instabilitate. Actionarii se vor simti frustrati si īndreptatiti sa ceara socoteala consiliului de administratie si managerului īn cauza, cerāndu-i acestuia din urma sa revina asupra hotarārii.

     Iata asadar o īntāmplare care duce la aparitia unor evidente contradictii si la interferente īntre cele doua niveluri ale libertatii. Si iata cum: situatia demisiei este bineīnteles reglementata de legislatie, este prevazuta īn statutul societatii, aceasta īnsa nu poate īmpiedica aparitia unor neajunsuri atāt īn ceea ce priveste libertatea pozitiva, cāt si īn relatiile cu alti membri ai societatii, lezāndu-le interesele.

     Evident ca totul se petrece īntr-un cadru legal prestabilit, creat īn acest sens. Pentru a-si proteja investitiile, actionarii fac apel la diverse metode de factura materiala, psihologica, morala pentru a reusi sa revoce decizia managerului. Sunt īndreptatiti ei sa actioneze īn acest mod, urmarindu-si propriile interese? Īn deplina logica liberala, raspunsul ar fi pozitiv. Conflictul nu se naste aici. La acest nivel totul este clar, toti cei implicati, atāt timp cāt respecta regulile, au dreptul la propria opinie. Actionarii au dreptul sa ia decizii īn ceea ce priveste buna desfasurare a activitatii societatii si cum actiunea īn cauza este de natura sa creeze probleme, pot sa īntreprinda orice actiune legala pentru a-l determina pe respectivul manager sa revina asupra propriei hotarāri. Īnsa īn planul deciziei acestuia apare conflictul. Interesul imediat īi cere sa demisioneze. Totusi, īn spiritul ideii de libertate, trebuie sa tina cont si de interesele celorlalti. Daca demisia sa nu ar duce la scaderea valorii actiunilor la bursa, totul ar fi īn regula. Dar asa cum stau lucrurile, īn mecanismul luarii deciziei se naste un conflict īntre latura pozitiva si latura negativa.

     Pentru a atinge libertatea pozitiva, trebuie sa demisioneze, asa a dedus rational ca este cel mai bine pentru persoana sa. Conform conceptului teoretic definit de Berlin, daca nu ar proceda astfel, libertatea sa ar fi aservita ideii generale de bunastare. Cele mai grave concesii īn ceea ce priveste valorile liberalismului sunt facute tocmai avānd ca lait motiv bunastarea colectiva. Insa daca demisioneaza, va leza interesul īn slujba caruia s-a angajat. Libertatea negativa, adica aceea de a nu atenta a libertatea semenilor prin actiunile proprii, va fi si ea īncalcata.

     In concluzie, linia de demarcatie īntre cele doua tipuri de libertate, daca exista, atunci este foarte fragila, existānd cazuri īn care una este negata sau anihilata de cealalta. Gasirea acestei linii a preocupat multe minti. Filozofi de seama lui Rousseau, Kant, Fische sau gānditori si creatori de teorie economica cum ar fi Adam Smith, David Ricardo, J.S. Mill, Fr. von Hayek , L. von Mises sau M. Friedman, pentru a mentiona doar cātiva din lunga lista ce ar putea fi enumerata īn acest sens, s-au simtit derutati cānd si-au pus o asemenea problema. A trai liber īnseamna a te supune ratiunii proprii. Dar, daca sunt rational, atunci trebuie sa admit ca si ceilalti vor dori sa traiasca dupa propria vointa. Ceea ce-mi doresc eu poate constitui obiectul dorintei oricui. Frontiera īntre dorintele mele si cele ale semenilor trebuie trasata. Ratiunea īn numele careia traiesc īmi impune acest lucru. Cum este posibil sa trasez aceasta granita fara a-mi īncalca propriile valori? Raspunsul este foarte simplu si nu poate veni decāt din directie liberala: facānd apel la ratiune. "Un stat rational (adica liber) este acel stat care va fi guvernat de legi cu care oamenii rationali ar fi, īn mod nesilit, de acord, pe care ei īnsisi le-ar promulga daca ar fi īntrebati ce anume doresc".

     Transpusa la nivel economic, aceasta ratiune n-o are decāt piata libera. Prin mecanismele sale bine stabilite, īntr-un cadru liber concurential īn care pretul sa reflecte exact situatia existenta la un moment dat, piata este cea mai elocventa exemplificare a rationalitatii. Se stie exact care sunt regulile, modul de reactie al fiecaruia poate fi prevazut, principiile dupa care se actioneaza sunt aceleasi pentru toti: principiul hedonistic si interesul individual. Nimic mai simplu si totodata nimic mai eficient, totul desfasurāndu-se conform principiilor declarate ale liberalismului.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Filosofie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT

Nu ai gasit ce cautai? Incearca atunci pe

Click aici
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.